938 matches
-
Stere La amurgit, lucrătorii se întorceau de la fabrică. Aveau sufertașele goale. Nevestele, în păr la porți, să le ia sculele. Tot atunci veneau și zidarii, și meșterii. Lăsau ferăstraiele și mistriile și intrau în curți, lătrați de câini. Femeile aduceau ligheane pline de apă. Ei își adânceau tălpile crăpate și negre, să se răcorească. Peste Cuțarida se lăsa o ceață ca scama de păpădie. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cine să întrebe și cine, ce să-i spună? într-un cuvînt: baba Marghioala a lui Mială s-a gândit ce s-a gândit, s-a sfătuit și cu Chirița: - Soro, ce-ar fi să luăm și noi câte un lighean din nisipul primarului? E bun. Roșu. Nisip de temelie. Punem la iarnă morcovii în el, cum dă primăvara îți mai îndulcești sufletul. Prospătură... Baba Chirița, femeie cu frica lui Dumnezeu: - Nu se poate, coană Marghioalo. Face statul stradă, cum să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
poate, coană Marghioalo. Face statul stradă, cum să ne atingem? - Ce stradă? se mirase văduva. Lasă, că-i știu eu pe mincinoșii ăștia. Or să paveze Cutarida când mi-oi vedea eu ceafa. Hai mai bine să luăm câte un lighean, să avem în ce pune morcovii... Chirița da din colț în colț: - Eu nu mă ating. Dacă ne prinde? - Cum o să ne prindă? Luăm noaptea, când nu e nimeni. Ce, parcă a pus sergent lângă el? Nu se băgase Chirița
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Eu nu mă ating. Dacă ne prinde? - Cum o să ne prindă? Luăm noaptea, când nu e nimeni. Ce, parcă a pus sergent lângă el? Nu se băgase Chirița. Marghioala a întrebat-o și pe Mita: - Tu nu furi, fă, un lighean de nisip de la primar? - Nu fur, coană Marghioală, mi-e frică... Tinca, la fel. Nu vrea să se ducă pe urmă la popă să se spovedească. Pe surdă, pe Lixandra, n-a mai întrebat-o. N-a spus nimic, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-o. N-a spus nimic, a mârâit numai în ea: "Bine, bine. Nu vreți... Să vă văd eu numai că veniți la mine." Și fără să mai vorbească cu nimeni, a ieșit într-o noapte și și-a umplut un lighean cu nisip jilav, atunci umezit de rouă. Azi un lighean, mâine altul, poimîne altul, a strâns cât i-a trebuit. Nătângul de păzea avutul primăriei n-a băgat de seamă. Încă un zugrav își pavase bucata lui de curte cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bine, bine. Nu vreți... Să vă văd eu numai că veniți la mine." Și fără să mai vorbească cu nimeni, a ieșit într-o noapte și și-a umplut un lighean cu nisip jilav, atunci umezit de rouă. Azi un lighean, mâine altul, poimîne altul, a strâns cât i-a trebuit. Nătângul de păzea avutul primăriei n-a băgat de seamă. Încă un zugrav își pavase bucata lui de curte cu bolovani și nu 1-a spus nimeni. Au venit și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un trotuar sănătos, de bolovani, să nu-și murdărească ciubotele sparte-n vârf, pe care le purta de multă vreme. În fața cârciumii lui Stere, noroiul, de o palmă. Își aduse aminte că Marghioala o rugase să fure și ea un lighean de nisip și că nu îndrăznise. Uite, timpul trecuse și bine i-ar mai fi prins acum să nu mai bata atâta drum pentru o bucățică de morcov... Pentru că, orice ar fi spus fiecare, și Tinca, și Mița, și Lixandra
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pretențioși - fuseseră probați vreo trei minute. Idealul meu era pe-atunci ținuta olimpiană a modelelor din eternul decor de toamnă al vitrinelor magazinului Rogers Peet de lângă sediul administrației din Boston. Picături rebele de apă îmi schimonoseau fața reflectată în oglinda ligheanului. Eram un fel de pasăre tropicală împăiată, cu cioc enorm și colorat.270 (Ultima după-amiază cu unchiul Devereux Winslow 1922: veranda de piatră a casei de vară a bunicului) Poemul din care am extras acest fragment este mult mai amplu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mic stejar care era Giandomenico. Fără a-i spune ceva Catarinellei, după ce pusese la locul lor sulele, ciocanele, cuțitele, smoala, cuiele mici, și aruncase peticele de piele în grădină, s-a spălat pe mâini și pe față în apa din ligheanul în care înaintea lui se spălaseră și alții, își aranjă cămașa și se îndreptă spre casa parohială. Capul și inima îi erau zbuciumate. În fond nu provocările și balivernele oamenilor îl nelinișteau; fiul său se va duce oricum departe de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să-i vin de hac cu niciun fel de fiertură sau descântec de deochi. Mătușa Concetta din Vomero mi-a tăiat o șuviță de păr, a făcut descântece, m-a pus să-mi spăl fața și să arunc apa din lighean la o răscruce de drumuri, dar nimic, durerea de cap e la locul ei și eu n-am încotro, tipografia trebuie să meargă, chiar și cu un somnambul. Apropie-te. Închide ochii. Gândește-te la valurile mării, din răsputeri, fixează
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă, pentru ca lumina electrică să nu dea naștere la străluciri lipsite de rost. Răsturnă tolba, apoi luă un ștergar și se încinse cu el. Turnă apă într-un lighean, începu să spele și să usuce cu ștergarul frânturile acelea de lucruri și întâmplări trecute. Iacob Zevedei. E lucru de mirare să zâmbești auzindu- ți propriul nume. De fapt, nu atât numele în sine i se părea neobișnuit, cât năzăreala
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atât numele în sine i se părea neobișnuit, cât năzăreala bătrânului Zevedei de a-și boteza fiii Ioan și Iacob sau, mai degrabă, de a-i numi așa, căci, de botezat, nu-i botezase nici măcar cu popă adus acasă, cu ligheanul de rufe pe post de cristelniță și cu perdelele lăsate. Cere botez, spuneau uneori bătrânele, privind vreun prunc pe care nimeni nu-l putea domoli din plânsul lui. Dar Iacob Zevedei fusese un copil tăcut, nu plângea decât atunci când era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se părea caraghios să i-o spună, câtă vreme nu putea face nimic să i-o dovedească. I se rupea inima când o auzea icnind, luându-l în brațe, ca să-l mute de colo colo ori ca să-l salte în lighean și să-l spele, înainte de a-l înfășa pentru noapte. Îi mulțumi în gând poștașului că o ajutase să-l treacă peste bordurile înalte din jurul statuii cu leul de pe Mihai Eminescu. Poștașul era tânăr și zvelt, își purta uniforma cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și el încuviință. I-o puse în față și o deschise. El făcu semn de câteva ori, până când Melania, întorcând paginile, se opri, apăsând pe cotorul cărții, ca să rămână deschisă în locul nimerit. Își văzu apoi de treburi, spălă farfuriile în ligheanul cu apă fiartă de pe plită, le clăti și le aranjă în dulap. La urmă se așeză să tricoteze. Era liniște, focul amorțea, îmboldind aburii ridicați din lighean să îmblânzească aerul uscat. Melania fredona încetișor, rostogolind, din când în când, ghemul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să rămână deschisă în locul nimerit. Își văzu apoi de treburi, spălă farfuriile în ligheanul cu apă fiartă de pe plită, le clăti și le aranjă în dulap. La urmă se așeză să tricoteze. Era liniște, focul amorțea, îmboldind aburii ridicați din lighean să îmblânzească aerul uscat. Melania fredona încetișor, rostogolind, din când în când, ghemul, ca să-l deșire. Iar el citea și, pentru ca lectura să fie pe îndelete, îmbucătățea cuvintele din vârful buzelor. Când ajungea în josul paginii din dreapta, se apleca, apuca iscusit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trage lui " Nenea" (așa îi spuneam toți) o palmă. Ce crezi că a făcut Nenea? I-a spus: "Ești obiectiv."" În timp ce îmi vorbește îmi vine în minte imaginea lui de ieri, când l-am vizitat în chilia cu lemne și lighean cu apă pe sobă; avea pe cap o băscuță care-i dădea un aer de papă bonom. Nu este iezuit, cum sânt înclinați mulți să creadă, judecîndu-l după micile aplecări cu care te întîmpină și după tonul molcom-dulceag. Este un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
spiritului nicasian nu numai prin retragerea lui Noica aici, prin locurile pe care le calcă zi de zi de-a lungul celor trei plimbări sau prin Tratatul despre ființă care s-a născut în camera de doi pe trei, cu ligheanul cu apă pus la încălzit pe soba unde se ritualizează zilnic aprinderea focului; astăzi de dimineață, pe un soare dezmățat, care scotea din brazi și cer culori lipsite de orice echivoc, Noica m-a dus la schitul din preajmă să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
fără să mai trebuiască să o transform în spirit. Ahoreticii - și eu sânt unul dintre ei - pot intra ușor în asceză.") La Câmpulung a fost găsit în cameră, îmbrăcat în palton, cu șoșoni și cu căciulă, citind Augustin; apa din ligheanul care se afla în mijlocul camerei înghețase. "Dumnezeul culturii", singurul în care credea și la judecata căruia era încredințat că va fi chemat, laolaltă cu toți trebnicii și netrebnicii acestei culturi, îl orbise, desigur, făcând din el nu un om, ci
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
porumb. Pe lângă toți acești ambulanți, existau și mici meseriași sau lucrători necalificați, tăietori de lemne, spoitori de cazane, albii și tingiri, reperatori de pingele și opinci, meșteri lăcătuși care dregeau lacăte și diferite încuietori, cei care reparau și făceau lighene și cazane din tablă, lemnari care făceau cozi pentru coase, topoare, sape și alte unelte și împletitori de nuiele. Țiganii spoitori atrăgeau atenția prin îmbrăcămintea viu colorată. Se puteau întâlni, de asemenea, negustori ambulanți de origine turcă sau bulgară, care
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
baie, bolnavul trebuie să stea În pat un timp, acoperit, pentru a transpira cât mai abundent. Baie de aburi cu fiertură de coada calului. Se opărește o mână de plantă cu un litru de apă clocotită, se pun Într-un lighean care se acoperă și se așează bolnavul pe vine deasupra vasului, timp de 10-15 minute. Plantele oprite se pot folosi și În comprese, așezate pe zona unde se află vezica urinară. Scăparea udului Se manifestă, În special la copii, prin
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]
-
a ospiciului era sumară. Ca obiecte cu caracter medical în 1856 se menționau: "1 irogator (sic), 1 glistiur mic (sic) și 15 măsuri de dat doctorii. Cu timpul, inventarul medical s-a completat, apărând un termometru, mai multe bandaje, un lighean mare "cu ibricul lui de fier alb" etc. În aceste condiții, spre deosebire de Ospiciul de la Mănăstirea Neamțului, Ospiciul Golia realiza tipul de unitate mai mult azilară decât spitalicească, tratamentul adresându-se numai afecțiunilor intercurente și accidentelor și nu viza aproape deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
precum parcul, locurile generatoare de mistere rămân în seama suspinătorilor retardatari. Departe de a pillatiza cămările la modul patriarhal, Brumaru se comportă ca agent "realist" al imediatității, aducând în prim-plan magazii de vechituri, vechi orologii, butoaie de motorină, robinete, lighene, ibrice, "cutii de cremă neagră de ghete", pompe de flit, balamale, cratițe, solnițe, samovarul, "păinjeni murați în lămpi cu gaz", "sticle de oțet în care s-au înecat furnici". Îl solicită, nu odată, melci, fluturi, dovleci, leușteanul, mărarul, "cepe dulci
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
formă fizică, s-a gândit. Ori mare chef de vizite. A Întins brațele, ca să-și dezmorțească scheletul lung - Faulques era Înalt, osos, iar părul scurt și cenușiu Îi dădea un vag aer militar -, s-a spălat pe mâini Într-un lighean cu apă și a ieșit afară. Acolo, cei doi bărbați s-au privit câteva clipe În cârâitul monoton al greierilor din tufișuri. Necunoscutul purta o raniță atârnată pe umăr, cămașă albă, blugi și ghete. Privea cu liniștită curiozitate turnul și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gura bărbatului condamnat, chipul era mult mai reușit. Indignare În loc de groază. Și umbrele verticale, murdare, care reliefau expresia feței. Volum și viață, la un pas de moarte. Real ca și amintirile lui, ori pe-aproape. Satisfăcut, s-a dus la lighean și și-a spălat mâinile pătate de vopsea. - De ce ai luat parte? Ai fi putut doar să privești. Poate că ai fi putut chiar să-i Împiedici. Markovic a dat din umeri. - Erau camarazii mei, Înțelegi? Există ritualuri de grup
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Închisă la culoare, lungă și fantomatică asemenea unei umbre, menită să rămână acolo și când deteriorarea frescei ar fi făcut să dispară pagina lipită. Pictorul de război a pus jos tuburile cu vopsele și s-a spălat pe mâini În lighean. Se simțea ciudat de liniștit. Pustiu ca o coajă de nucă, a gândit brusc. S-a șters pe Îndelete, gândindu-se la ceea ce tocmai făcuse. Era bizar să se vadă parcă pictat pe frescă, aproape de capătul drumului. La sfârșit, a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]