KorAP: Find »[drukola/base=livadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...343 >

8,558 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

o trecere. Prin iarbă, frunzele mor îmbrățișate două cât două; dragostea frunzelor brumă se cheamă, sublimă dragoste. La început coboară domol, ca o adiere argintie printre ramuri, ca o mângâiere pe creștet. A doua zi, Dumnezeu își piaptănă barba peste livadă. Bătrânețea este ca o epidemie, se întâmplă dacă privești cerul în ochi. Copacii niciodată nu privesc în pământ. Dragostea frunzelor începe la tulpina pomului. Pe ram, nu am văzut niciodată două frunze sărutându-se. În țărână, se vegetează ca în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o să-mi crească aripi bunico! Din pulbere de stea cresc aripi, așa mi-ai spus săptămâna trecută, când un copac plin de stele s-a scuturat în izvor. O să-ți crească, puiul bunicii, și vei urca deasupra norilor, vei sădi livadă în cer, vei culege stele date în pârg și le vei pune în fereastră ca pe gutui, vei săpa fântână în grădina lui Dumnezeu. Fotografia era lipită pe fața neluminată a oglinzii; pentru a trece dincolo, trebuia doar să deschidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se ridicau 9 turnuri, poarta era păzită de străjeri în armuri, o caleașcă de aur aștepta sub fereastră. În fiecare noapte o luai de la capăt. Visai, copile, te visai ofițer, marinar, profesor, te visai pe un catarg de corabie, în livada împăratului păzind merele coapte, deasupra unui soclu în mijlocul celui mai impunător mausoleu. Pentru visele acestea ar trebui să te trezești, Petre, ești tânăr, în inimă ți-a crescut o redută, ce mai aștepți?! Vise, doctore, vise... Bine, fie cum spui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu te trezești, riști să rămâi doar cu mirosul, pentru miros, zău, nu se merită aprins focul. Ce îmi recomanzi? Dimineața, pe stomacul gol, o ceașcă de lapte călduț de la bunica, seara același tratament, mâine poate niște mere coapte din livada popii Tatu, poimâine o lingură cu vin și ceva firimituri de pâine cât să-mi țină de toate iluziile? Pentru ce, pentru ce să mut molozul de ici acolo? Doar de dragul de a spune "am avut un trecut și... uite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ambalaj, are gust de ianuarie atârnat de streașina casei; până în dreptul ferestrelor cresc oameni de zăpadă; grădina, o maternitatea albă, naște prin cezariană în fiecare fulg. Se stafidește viața precum fructul pe ram: până în miezul sâmburelui riduri; invidia cimitirelor pălește livezile, cruce pe fiecare ramură. Pute viața a carne arsă, a copită de cal șchiop, a oase descompuse, a morfină, a clor. Se descrăcește viața pe calea ferată, creierul sub o frunză de brusture, inima în petale de maci, sufletul șuieră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ții de vorbă, eu i le strecor în cana cu ceai, adoarme, îl legăm de calorifer, îi punem căluș în gură și gata. Gară, tren, lume... Largă lume, deschide-ți plămânii că venim! Vom păși dincolo ca o ispășire de livadă curățată până în inimă. Lume, a luat foc arena! S-a făcut pace între clovni, vinovat de următorul spectacol va fi dresorul! Lume, păsările primăverii s-au aprins în zbor, printre cochilii de melci, încă o dată vom învăța mersul în vârful

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Lume, este ca un blestem să ne spălăm obsesiile cu clăbucii lui Dumnezeu! Nene Matei, deschide-ți ușa într-o icoană ce nu-și rostește singură rugăciuni. Fii păstor peste o turmă ce și-a uitat stăpânul, paznic într-o livadă cu mere verzi, călugăr propovăduind Evanghelia omului singur. Nu te teme, este păcat să murdărești prima zăpadă noaptea. Uite liliacul cum își culege cerul din burțile licuricilor. Setea noastră, nene Matei, rouă în palma lui Dumnezeu. De la apă trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pe situație. Doamna director a investit toată averea în mănăstire! se lăuda părintele stareț. Mai rar așa gospodărie în munții Năsăudului: moară cu ciocănele, gater, fermă de vaci, fermă de oi, 8 hectare pădure, 15 fânețe, fabrică de lumânări, stupină, livadă de pruni, tractor, mașină, atelaje... ehei! Mai rar așa femeie, unde pune mâna crește. Să-i sărutați picioarele, proștilor, pentru tot ce a făcut pentru voi. Ea este stăpâna, binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi. În pronaosul bisericii, 2 metri pătrați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
puterile cerești pe umerii tăi, pe frunte, în inimă. Petrică, când aveai cinci ani, erai singur, anul acesta mama ți-a mai adus un frățior, anul acesta mama te iubește mai puțin ca anul trecut? Timpul, precum vântul printr-o livadă desfrunzită, timpul în sat se număra după morminte. Petru, în fiecare sâmbătă, cu bunică-sa, plivea iarba în cimitir. Sub gard erau pierduții, crucile minuscule, mormintele cât o tablă de șah; în cimitirul copiilor Dumnezeu juca cu piesele negre. Petru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
învățat pașii, pe umeri i-a crescut o grindă. Mântuitorul s-a înălțat din semnul păcatului, Petru, tot mai mut, într-o orizontală de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să car în spate proptele pentru livezile zmeilor. Plec, nu vreau să împart cu nimeni șotronul. Acolo, Dumnezeu îmi va deschide ușă în icoană. Credința, fie și cât un grăunte, mută munții din loc. Petru își imagina mânăstirea ca pe o însumare de spirite, ocean de rugăciune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
furat mireasa, lăutarii cântă cu ochii închiși). Este păcat să-mi caut toamna în icoană, părinte? Dimineața, la 4, înainte de binecuvântarea Utreniei, mă găsesc ramură ostenită în brațele ei; îi simt umărul, bărbia, pântecele, sânul, respirația, lacrima, de noiembrie. (Tristețea livezilor îndulcește suferința rodului copt.) Este păcat că vorbesc cu ea: mă ascultă, îmi zâmbește, mă alintă, mă îngână. Jumătate de oră suntem doar noi doi în biserică, niciodată nu ne-am gândit că o să avem o casă atât de mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cuvânt, tăcere, somn, furtună. Potir pentru suflet, trupul care iubește: "Luați, mâncați, acesta este trupul meu... Beți dintru acesta toți, acesta este sângele meu!" Rupeți din mine ca dintr-un arbore roditor, în inimile voastre va înmuguri pacea, veți fi livadă și veți hrăni alte înfometări! Fericirea este nesaț de Dumnezeu. Gustați aroma: salcia plângătoare siropează așteptările, pelinul pudrează foietajele, ultimul strat a prins crustă de atâta dragoste. Nespusele, neîncăputele, neînțelesele, nenăscutele se înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fiecare încercare! Încă este necopt, vorba arhimandritului Ioan: "Îl mai caută pe Domnul în om". Așa cred și eu, părinte Ilarion, îl caută în om, îl caută în cărți, îl caută cât este ziulica de mare ba printre frunze în livadă, ba prin straturile cu flori, ba prin vârfurile brazilor. Stă și se holbează ore în șir la iaz, la clopote, la grinzile podurilor, de zici că vrea să-și facă seama. Se caută în cărți, noaptea scrie până târziu Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
rămas la sânul Maicii Domnului. Gata, a înțărcat bălaia pentru al patrulea. Dacă și ăsta va fi primit la supt, îmi iau lumea-n cap și plec în Sfântul Munte. Astfel de clevetiri se întâmplau noaptea, după Ceasurile Împărătești, în livada de pe marginea lacului. Gherasim și Ilarion, doi călugări (foști subofițeri de miliție), aduși de maiorul Marcu odată cu ridicarea schitului, criticau rânduiala obștii; primul, respecializat în modelarea foilor de cupru, al doilea în medicină veterinară, frați de cruce întru viclenie, ipocrizie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o întindă câini prin cimitir. Celălalt, de-l porecleau frații "fitil" și asta nu pentru că îi plăcea să aprindă candele avea mâini aurite, aducea venit mânăstirii cât stupina și gaterul la un loc. Dumnezeu știe cât era partea leului. 58. Livada mânăstirii Fântânele, cuibul de rai pentru domnișoara Cătălina. Între 4 gutui bătrâni, un hamac marinăresc, peste hamac o pătură fină din păr de cămilă, peste pătură un cearșaf de atlas. Domnișoara avea obiceiul să se reculeagă în fiecare weekend de pe la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
am pus vorbă bună la județ, v-am adus lumină tocmai de le Bârgăul mare, v-am tras apă, eoliană, moară, tipografie. Pentru ce am făcut eu toate acestea, pentru necuviință, pentru obrăznicie, pentru neascultare? Gata! Mâine bag drujba în livadă, lemn de foc fac din ea, cu matale nu-i chip să mă înțeleg. Și câte am lăsat de la mine, și cât de largă am fost la inimă! Vând gaterul, vând stupina, vând tipografia, tai livadă și gata! Aveam încredere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Mâine bag drujba în livadă, lemn de foc fac din ea, cu matale nu-i chip să mă înțeleg. Și câte am lăsat de la mine, și cât de largă am fost la inimă! Vând gaterul, vând stupina, vând tipografia, tai livadă și gata! Aveam încredere, dar m-ai dezamăgit. Domnișoară, fii îngăduitoare, dă-mi răgaz trei zile și îi dau afară pe toți, îi împușc, cu mâna mea îi împușc, te rog, nu te mânia pe mine! Cum îi aflu, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
atârn de grindă, să învețe ce-i ascultarea. Mama lor de huligani! Îi scot la păscut când le va fi foame, ăștia nu știu să prețuiască pâinea trudită de mânuțele matale. Fii îngăduitoare măcar o zi! Mâine ridic gard în jurul livezii, gard de 5 metri, să nu treacă nici soarele, nici vântul. De mâine poruncesc să nu mai iasă nimeni din chilie după 4 până la asfințitul soarelui. Bine. Pentru matale, îmi mai ascult pentru ultima dată inima, cugetul mă îndeamnă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
dai pe nimeni afară, la gater cu ei. Vezi, miercuri am comandă, 100 dulapi stejar 4000/600/80. Reține, 4000/600/80. Vine Manolo cu tirul să-i ridice, hai scoate-ți putorile la treabă! Mama lor de onaniști! Noaptea, livada mânăstirii grădina Ghetsimani, cine pe cine sărută? Trapeza amintea despre o mirungere austeră, despre o pâine frântă în vin, despre un rămas bun. Pe cine să mai vinzi, pe cine să mai cumperi? În cimitir morții sunt cei mai dificili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
umpleau buzunarele cu licurici pentru noaptea cea de pe urmă; preoții ascundeau mucuri de lumânări aprinse în cerul gurii; egumenul își săpa mormânt sub o candelă aprinsă în cimitir. Ultima zi a săptămânii luminate stăvilea setea de întuneric în retinele somnambulilor. Livada mănăstirii cocea visele pe toate părțile. Gherasim și Ilarion, sub un nuc bătrân, cojeau soarele ca pe un vierme de pe obrajii merelor, apoi îl striveau sub talpa bocancului. Gherasim și Ilarion cădelnițau întunericul din căușul inimii peste creștetul obștii. Starețul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
singur, absolutul personal raportat mereu la impersonalitatea sfinților. În mânăstirea Fântânele, un Dumnezeu mic, uscățiv, pleșuv, ochi întunecați, barbă rară, frunte ridată, lăudat zi și noapte pe Sfânta Sfinților. Alți Dumnezei, la lumina opaițului, intermediau iluzii. Pe malul lacului, în livadă, Iuda împărțea lepădările. La ora două, înainte de duminica Tomii, dormea și crucea de pe catedrală. Plopii, ca niște străjeri leneși, moțăiau în propriile armuri. Straturile de flori din jurul fântânii roșeau privind stelele în ochi. Băncile, parcă bolnave de osteoporoză, își oblojeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tuns frate, botezat monah, hirotonit preot, părticele de Dumnezeu în sfântul potir; dumineca, îți întregește așteptările. Lasă-ți sufletul în veșmânt (toamna vine odată cu întristarea păsărilor). Până atunci, deschide ochii spre lume, chiar dacă nu poți înțelege ce simte vântul în livezi desfrunzite, de ce plânge ploaia mai abitir deasupra fântânilor, câtă durere încape într-o piatră strivită sub copitele cailor, unde se ascunde luna când vârcolacii mărșăluiesc pe cer. Genia, nu de durerea nisipului mă plâng. Sângele monahului sapă drum și prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla cu lapte, înflorește cămașa de nuntă, îmbălsămează giulgiul fără fățărnicie, Dumnezeu seamănă suflete cu intenția de a culege rod, păsările cerului aleg fructul copt, Dumnezeu blestemă poamă scuturată devreme. Umple livada cu tine, de vrei să te aștept. De tristeți nu te poți păzi decât sporindu-le. Iubește nefericirile ca și cum te-ai iubi pe tine însuți. De pe culmile muntelui, caută-te în adânc, Petre. Arhimandritul vorbește despre prototipul cerului nimic mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre, comoditatea fântânilor seci nu motivează setea melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Ascult! Amintirile sunt furtuni șoptite, amintirile sparg timpanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vacilor, mirosul harbuzului furat din grădina părintelui Tatu, mirosul bălții în care peștii zgâriau cerul de august limpede. Genia, despre ce ispitire îmi vorbești? Amintirile nu mi-au ținut loc de pat plin, de fagure pe limbă de clopot, de livadă cu dafini în fereastră, de puf de înger în pernă, de cer în perfuzie. Petre, negațiile tale nu au atins adâncimea în care se pot depăși pe ele însele. Refuzi simțurile, pentru că din ele nu mai izvorăște conștiința. Refuzi lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]