925 matches
-
rănit adânc și definitiv pentru toată viața și care m-au făcut apoi să înțeleg duritatea luptei pentru existență, și că în această luptă omul făptura lui Dumnezeu se dovedește a fi cel mai mare ticălos de pe Planetă. Eram în lizieră. Ne-am așezat fiecare pe câte un rând și înotam prin zăpada care prinsese o pojghiță de gheață, în căutarea eventualelor crengi rupte de vânt. Din păcate, coroanele salcâmilor erau mici, ei înșiși erau mici, nedepășind vârsta de vreo 10
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
al "agheasmei de Zăvoaia". Având copăcelul pe umeri, raza noastră de vizibilitate era oarecum redusă: priveam mai mult în jos și înainte și mai puțin în lateral, stânga sau dreapta. Lipsa acestei măsuri de precauție ne-a fost fatală. Din lizieră ne îndreptam perpendicular pe drum. Partea dreaptă scăpase de sub controlul nostru vizual și tocmai aici a fost greșeala comisă. Milițienii ne-au văzut cam de la vreo zece metri. Noi nu i-am zărit deloc. Impactul a fost ca un foc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
va întâmpla cu noi, ce are de gând să ne facă. Cum adică "să dansăm pe sârmă"? Atenție! Comanda la mine! Direcția postul de miliție, înainte, marș! Mergeam spre sat. Alături de noi pășea Leu, neliniștit și tulburat. Am ieșit din lizieră și am intrat pe cea mai frumoasă și cea mai frecventată arteră de circulație a ghetoului: strada numărul 8. Cu lemnul în spate, obosiți, înfrigurați, cu spaima în suflet, înaintam greu pe zăpada cuprinsă de îngheț, escortați de doi milițieni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
asta. Era spectacolul trist și dureros al degradării și umilirii ființei omenești. Erau furcile caudine ale umilinței nedrepte, jignitoare și triviale la care erau supuși patru copii ce se făcuseră vinovați de faptul că furaseră un copăcel uscat dintr-o lizieră de salcâmi din cauză că, în plină iarnă, rămăseseră fără căldură într-o casă acoperită de zăpadă până sus cu tot cu horn, în urma unui crivăț care timp de nouă zile fusese stăpânul incontestabil al câmpiei Bărăganului. Ridicolul situației și stupizenia milițienilor erau evidente
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
atentă observai ceva incredibil: copilul cu mersul ăla caraghios avea lacrimi în ochi, plângea. În fața grupului era un milițian, altul în spate. Pe lângă băieți se învârtea un cățelandru. Ce-i cu ăștia, bre, ce se întâmplă? I-au prins în liziera de salcâmi. Da' ce-au făcut? Cic-au furat un lemn din plantație... Care, bre, ăsta care-i pe umărul lor? Da! Mă, da' ai dracului mai sunt! Porcii dracului. Păi asta-i o creangă uscată. Care lemne? Unde-s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ca la patinoar, neexistând riscul scufundării în zăpadă. Arareori, deasupra capetelor noastre, pe cerul încruntat, se făceau auzite slabele fâlfâituri ale unor grupuri răzlețe de ciori căutându-și cu disperare hrana care scăpaseră ca prin minune de pârjolul înfiorător din liziera de salcâmi de astă-vară. Pentru Mircea, efortul deplasării era cu adevărat un chin. Fiecare pas pe care-l făcea constituia un efort deosebit. Era ca și cum ar fi urcat treptele unui zgârie-nori cu o sută de etaje: fără să ai de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vrut să știm s-a spus, Ce-am vrut să ne păstrăm, s-a dus." (E. A. Poe) " Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma Precum când soarele apune El și răsare undeva." (M. Eminescu) Am lăsat liziera de salcâmi în partea dreaptă și-am intrat în sat pe strada a noua. Acoperită cu tablă zincată, strălucitoare, clădirea dispensarului se profila măreață și impunătoare sub cerul zgribulit de iarnă. După casa unde locuia doamna Wild asistenta sanitară, ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mine să însoțesc arhiva liceului până la Turda. Pentru că transportul pe C.F.R. nu se putea face din considerente periculoase, arhiva a fost încărcată în două căsuțe și astfel am pornit la drum, nu pe șoseaua principală, ci pe drumuri lăturalnice, pe liziera pădurilor din estul Carpaților. A fost un drum lung, foarte anevoios, prin frig. Zoală, drumuri cu gropi desfundate, nopți nedormite, obosit. Am ajuns astfel, după o săptămână și ceva la Mărășești, unde am reușit să încarc arhiva într-un vagon
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
nobil al adâncimii, care n-are nimic a face cu braga sordidă de lângă plajă - clocotește necontenit printre stâncile artificiale, deși azi e prima zi mai calmă și crabii au ieșit din găurile lor submarine să se bucure de soare, la liziera unde apa mării linge pietrele. De dimineață a fost nor, destrămat acum într-o negură care estompează orizontul. În timpul primului înot, soarele, difuz încă prin perdeaua de nori, viza fața ternă a mării cu nuanțe fugitive de albastru, verde și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se bucure de viața de pictor naiv și de taberele noastre. Tot într-o tabără de pictură la Gărâna, cred că printre primele, eram cu Gusti Hlinka și alți pictori, la o plimbare pe dealurile de deasupra satului, pe o lizieră de pădure, unde era un platou orizontal de vreo 60-70 metri, platou care se termina cu o coborâre abruptă spre satul Gărâna. Am găsit tot felul de ciuperci, și am admirat peisajul spre sat, ca să ne inspire în tablourile noastre
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
aproape în fiecare seară, pe Doina, acasă, la Snagov. Un drum de vreo patru-cinci kilometri, plăcut deopotrivă ca stare sufletească și ca ambianță (în prima lui jumătate mergeam nu pe șosea, ci pe o potecă paralelă cu ea ce străbătea liziera unei păduri), pe care îl făceam fără efort, euforici și totuși încă crispați (deși ne cunoșteam de o jumătate de an, ne apropiasem doar de câteva săptămâni). Ultimul segment, de vreo 150 de metri, al acestui drum era tot o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și porniră. Luna strălucea neobișnuit de puternic, astfel Încât se vedea ca ziua. Brazii se răriră, făcând loc ici și colo unor poieni care acopereau până departe, spre orizont, culmi largi și rotunjite. Hugo le arătă o dungă Întunecată care marca liziera pădurii: — Acolo stăm, până ce Începe lucrul nostru. — A, știu, se repezi chiorul. Acolo e răscrucea. Pe acolo trec toți cei care se Îndreaptă spre mânăstire, fie că vin de la Rin, fie că vin de la miazăzi... — Întocmai, Încuviință Hugo. — ...De la Rin
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care a avut loc în 1402”. Cred că ești de acord cu mine, dragă prietene, că de aici înainte trebuie s-o luăm încet și pe bucățele. Întâi, să vorbim despre Poiană și Schitul Vlădiceni și pe urmă despre sat. Liziera pădurii de dincolo de Valea Cozmoaiei se retrage treptat, lăsând vedere liberă spre Schitul Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Pe măsură ce ne apropiem de schit, valea este năpădită de stuhăria și păpurișul din bălțile adormite, iar în dreptul schitului, un drum strecurat printre
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
părinților mei), ținându-ne în întuneric de mână, cu degetele noastre reciproc încleștate, ca-ntr-un fel de copulație de insecte, cu pulpa mea lipită apăsat de a lui, care răspundea la fel, până la voluptuoasă durere, ori plimbându-ne pe liziera pădurii cu care se prelungea parcul orașului, tăcuți și sfioși, așezându-ne pe pajiștea care cobora spre șoseaua de Alba, unde printre rarele case se înălța, mai trufașă, cea despre care mergea vorba că i-o dăruise un ministru ibovnicei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în parte redactată de A.P.J. Taylor. O perspectivă mai largă este aceea că am fost crescut religios ca non-conformist (tatăl meu este pastor prezbiterian). Aproape toți specialiștii în istorie central europeană din Marea Britanie sunt istoric fie nonconformiști, fie de pe "liziera celtică" (adică Scoția, Galia și Irlanda) Seton- Watson, Evans, Haynes, Murdock, Betts, Macartney, Beasley-Murray, și alții. Este ceva care nu poate fi explicat ușor. 2. Ce făceați în 1989? Ați fost martorul căderii regimului comunist? Cum ați perceput acele evenimente
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
schimbare dramatică în ordinea existențială (distrugerea „vieții line”). Mă simt ca un prinț care vrea fericirea tuturor supușilor săi. Puternică, vie, lumina soarelui e cea care-mi dă acest acces de bunătate. Renunț la „proceduri”, ca să mă plimb. Ajuns pe lizieră, observ că pădurea nu intră uniform în toamnă. Chiar frunzele aceluiași copac se îngălbenesc diferit. Unele-s deja arămii, altele-s încă verzi. Contemplu minute în șir, cu entuziasm, un stejar. Cîtă vigoare, ce rectitudine! Plantați recent, parcă pentru contrast
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
după cum promisesem comandantului flotilei, executăm atac după atac, până la 200 metri, până la 100 metri, până la 50 metri. Iată-l pe Catrina în rasul pământului la firul ierbei, ieșind la un moment dat cu avionul între țeava unui tun și o lizieră de pomi din apropiere. În jumătate de oră, nu mai există nici un om la baterie... Fugă, moarte și complectă dezordine la bolșevicii surprinși de nebunul nostru atac. Tot în patrula mea, sublocot. Catrina execută un atac asupra unui batalion de
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
în țară, toată greutatea apărării rămăsese pe noi. Trebuia să atacăm nemții care se retrăgeau pe șosele. Ei cu armament modern, cu tancuri, noi cu niște pușcoace de pe vremea lui Pasvante. Ne-am așezat în linie de trăgători, la o lizieră, fiecare rememorând rugăciunile vieții. Norocul nostru, dar și al nemților, că și-au ales alt drum de retragereă Tot fugind de război, la 23 august ne-am trezit în primele linii. Am văzut primii oameni mitraliați. N-au fost multe
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
se poartă subteran, iar gloanțele sunt Înlocuite cu molecule. De protagonistul acestui război, invadatorul, am mai amintit mai demult: arțarul american, Acer negundo În pașaport, prezent de aproape un secol și pe la noi, la Început cu o slujbă modestă, de lizieră a pădurii, altfel spus de paznic. Nefericită inspirație, să pui lupul paznic la oi. Căci el a așteptat cu răbdare greșeala baciului ca să Înhațe ceva. Ba, În unele locuri nici n’a așteptat prea mult. Ca pe malul stâng al
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
extremă, acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din zăpadă ca din sticlă, făcându-i zimți asemănători cu niște degete. Cămașa mea de noapte era, din perspectiva de-atunci, o cămașă citadină cu liziera iernatică a satului, iar din perspectiva de azi, purtată de Inge Wenzel, ea este o cămașă rural-citadină - ca un somn hibernal într-un amărât de cătun, ademenită să ajungă, din lipsă de material și din prejudecată împotriva orășencelor, un decolteu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
toate zilele petrecută acolo, asupra căreia am o perspectivă clară: În satul în care am crescut, am mers pe când eram copil, ani de-a rândul, cu bicicleta. Prin câmpuri de tutun, prin livezi, până jos în valea râului ori spre liziera pădurii. Preferam să merg de una singură și fără vreo țintă precisă. Doar pentru a vedea ținutul și altfel decât o făceam mergând pe jos - anume, privindu-l scurgându-se pe sub roți, iar la înălțimea ochilor - ca pe niște brâie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și Buri urcând dinspre șes în regiunea deluroasă și împădurită, a trebuit să organizeze apărarea orașului pe înălțimi. Ca întotdeauna, tătarii s-au prefăcut că fug. Și s-au retras chiar foarte repede în câmpie, adăpostindu-se în pădurile de la liziera cu șesul. Acolo, au confecționat un mare număr de manechine (păpuși), pe care le-au așezat călare pe acești cai de rezervă, lăsați în grija câtorva oșteni, ce trebuiau să iasă din ascunziș în ordine de bătaie, la un semnal
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
apoi o peluză vastă, cu un gazon mătăsos de un verde intens care dădea într-o grădină uriașă și bine îngrijită, cu flori ale căror nume nici nu le știam, iar dincolo de grădină se întindea un câmp ce ducea la liziera pădurii. Stafia n-a detectat nici un fel de stricăciuni produse de petrecere. Totul era imaculat. Confuză și impresionată, stafia se zgâia la vaza plină cu lalele proaspete care trona în mijlocul mesei din bucătărie. Marta era deja prezentă, făcându-și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-l văd pe Victor. O siluetă, aproape de pământ, chircită, apăruse din pădure și nu-mi dădeam seama ce era. Era de mărimea lui Victor, poate mai mare, însă mișcările umbrei erau ca ale unui păianjen, poticnindu-se de copacii de la liziera pădurii. - Victor! am strigat iarăși. Chestia se opri pe moment. Apoi forma întunecată se târî lateral, tot mai rapid, întorcându-se în pădure. Mi-am dat seama, făcându-mi-se rău, că arăta ca și cum ar fi vânat ceva. - Victor! Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
unor interpretări ciudate. După care am ieșit pe câmpul din spate pentru a verifica brazda umedă de pământ; spre satisfacția mea aproape că se uscase, iar groapa începuse să se umple singură, și în timp ce priveam peste întinderea care ducea spre liziera întunecată a pădurii, trăgând adânc în piept aerul proaspăt de toamnă, m-am gândit câteva clipe că poate Jayne avea dreptate, că era un plai și nu un loc de morminte. După care am intrat în casă și am urcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]