1,327 matches
-
seamă, „a răspunde” (de...)/a da în (pe) seamă, „a încredința”. Aceeași situație caracterizează pronumele, element lingvistic „reprezentativ”, cu sens lexical, adică, mediat: a da seamă/a-și da seama, „a înțelege”. Este drept că, în structura unor categorii de locuțiuni, contribuția unuia din elementele constitutive (a elementului nominal, de obicei) poate să fie predominantă; aceasta, însă, nu duce niciodată la înlăturarea celorlalte elemente de la procesul constituirii sensului lexical unitar al grupului: a face mușama, „a mușamaliza”, a da năvală, „a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poate să fie predominantă; aceasta, însă, nu duce niciodată la înlăturarea celorlalte elemente de la procesul constituirii sensului lexical unitar al grupului: a face mușama, „a mușamaliza”, a da năvală, „a năvăli”, a da poruncă, „a porunci” etc. Caracteristicile gramaticale ale locuțiunii (personală/impersonală, tranzitivă/intranzitivă) sunt condiționate, în primul rând, de verb, dar nu rămâne niciodată indiferent nici elementul nominal. Așa, de exemplu, sunt tranzitive locuțiunile al căror verb este tranzitiv, cu condiția, însă, ca elementul nominal „subordonat” să nu fie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mușamaliza”, a da năvală, „a năvăli”, a da poruncă, „a porunci” etc. Caracteristicile gramaticale ale locuțiunii (personală/impersonală, tranzitivă/intranzitivă) sunt condiționate, în primul rând, de verb, dar nu rămâne niciodată indiferent nici elementul nominal. Așa, de exemplu, sunt tranzitive locuțiunile al căror verb este tranzitiv, cu condiția, însă, ca elementul nominal „subordonat” să nu fie la origine un acuzativ „complement direct”. Verbul a da, spre exemplu, considerat ca verb liber, este în afara locuțiunii, tranzitiv: I-am dat o carte. Locuțiunile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
elementul nominal. Așa, de exemplu, sunt tranzitive locuțiunile al căror verb este tranzitiv, cu condiția, însă, ca elementul nominal „subordonat” să nu fie la origine un acuzativ „complement direct”. Verbul a da, spre exemplu, considerat ca verb liber, este în afara locuțiunii, tranzitiv: I-am dat o carte. Locuțiunile construite pe baza sa, în schimb, pot fi deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
locuțiunile al căror verb este tranzitiv, cu condiția, însă, ca elementul nominal „subordonat” să nu fie la origine un acuzativ „complement direct”. Verbul a da, spre exemplu, considerat ca verb liber, este în afara locuțiunii, tranzitiv: I-am dat o carte. Locuțiunile construite pe baza sa, în schimb, pot fi deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să dai sama, doamnă!” - C.Negruzzi). Cu rare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe baza sa, în schimb, pot fi deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să dai sama, doamnă!” - C.Negruzzi). Cu rare excepții, locuțiunile verbale au caracter personal. Puținele locuțiuni impersonale se constituie pe baza unor verbe pronominale sau întrebuințate pronominal: a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi deopotrivă tranzitive, cu tranzitivitate directă: a da în seamă (pe cineva), indirectă: a-și da seama (de ceva) sau intranzitive: a da seamă („Ai să dai sama, doamnă!” - C.Negruzzi). Cu rare excepții, locuțiunile verbale au caracter personal. Puținele locuțiuni impersonale se constituie pe baza unor verbe pronominale sau întrebuințate pronominal: a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai complexe, mai profunde și mai greu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
C.Negruzzi). Cu rare excepții, locuțiunile verbale au caracter personal. Puținele locuțiuni impersonale se constituie pe baza unor verbe pronominale sau întrebuințate pronominal: a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai complexe, mai profunde și mai greu raportabile la verb sau la celelalte componente. Cele mai frecvente sunt locuțiunile subiective: a șterge putina, a da bir cu fugiții, a da ortul popii, a o lua la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a se miji de ziuă, a se lăsa seara etc. În impunerea caracterului subiectiv sau obiectiv al locuțiunii, condiționările sunt cu mult mai complexe, mai profunde și mai greu raportabile la verb sau la celelalte componente. Cele mai frecvente sunt locuțiunile subiective: a șterge putina, a da bir cu fugiții, a da ortul popii, a o lua la sănătoasa etc. Caracterul subiectiv este foarte adesea determinat de însoțirea verbului cu un pronume reflexiv în dativ: a-și pierde echilibrul, a-și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu un pronume reflexiv în dativ: a-și pierde echilibrul, a-și lua tălpășița, a-și lua nasul la purtare, a-și lua zborul, a-și lua lumea-n cap, a-și face de cap etc. în cele mai multe dintre aceste locuțiuni, pronumele reflexiv, în dativ, este, ca în structura verbelor pronominale, obligator. În altele, însă, pronumele poate fi, sau un reflexiv, sau un personal, iar, în funcție de caracterul pronumelui, locuțiunea este subiectivă sau obiectivă: a-și face vânt/a-i face vânt
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-n cap, a-și face de cap etc. în cele mai multe dintre aceste locuțiuni, pronumele reflexiv, în dativ, este, ca în structura verbelor pronominale, obligator. În altele, însă, pronumele poate fi, sau un reflexiv, sau un personal, iar, în funcție de caracterul pronumelui, locuțiunea este subiectivă sau obiectivă: a-și face vânt/a-i face vânt, a-și face iluzii/a-i face iluzii, a-și lua ziua bună/a-i da ziua bună etc. Nu lipsesc, bineînțeles, excepțiile. Astfel, locuțiunea a-și bate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în funcție de caracterul pronumelui, locuțiunea este subiectivă sau obiectivă: a-și face vânt/a-i face vânt, a-și face iluzii/a-i face iluzii, a-și lua ziua bună/a-i da ziua bună etc. Nu lipsesc, bineînțeles, excepțiile. Astfel, locuțiunea a-și bate joc, deși e constituită pe baza unui verb întrebuințat pronominal, este obiectivă: Și-a bătut joc de noi toți. Locuțiunile a-și aduce aminte și a-i aduce aminte (ca și verbele sinonime) sunt amândouă obiective, deși
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
iluzii, a-și lua ziua bună/a-i da ziua bună etc. Nu lipsesc, bineînțeles, excepțiile. Astfel, locuțiunea a-și bate joc, deși e constituită pe baza unui verb întrebuințat pronominal, este obiectivă: Și-a bătut joc de noi toți. Locuțiunile a-și aduce aminte și a-i aduce aminte (ca și verbele sinonime) sunt amândouă obiective, deși pronumele care însoțește verbul e în fiecare din ele altul. Toate categoriile gramaticale verbale - diateză, timp, mod, număr, persoană - sunt exprimate de verb
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fiecare din ele altul. Toate categoriile gramaticale verbale - diateză, timp, mod, număr, persoană - sunt exprimate de verb: „Fiecine cum i-a vrerea despre fete samă deie-și.”, „Gândea lucruri de cari nu-și da seama.” (M. Eminescu) etc. Spre deosebire de verb, locuțiunile verbale pot reprezenta, în structura lor semantică, valori aspectuale, indiferent de forma temporală sub care se prezintă. Locuțiunea a da în clocot, de exemplu, exprimă aspectul incoativ în raport cu a clocoti, verb durativ. B. CLASE SEMANTICETC "B. CLASE SEMANTICE" Component al
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cum i-a vrerea despre fete samă deie-și.”, „Gândea lucruri de cari nu-și da seama.” (M. Eminescu) etc. Spre deosebire de verb, locuțiunile verbale pot reprezenta, în structura lor semantică, valori aspectuale, indiferent de forma temporală sub care se prezintă. Locuțiunea a da în clocot, de exemplu, exprimă aspectul incoativ în raport cu a clocoti, verb durativ. B. CLASE SEMANTICETC "B. CLASE SEMANTICE" Component al vocabularului, condiționat - în diferite grade - în funcționarea sa în sistemul gramatical de poziția în sistemul lexical al limbii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale denumind lumea interioară a ființei umane: e cald față de mi-e cald e frig - mi-e frig e târziu, e noapte, e luni, e zăpușeală etc. mi-e rușine, mi-e teamă, mi-e bine, mi-e rău etc. • locuțiunile verbale antonime a-i părea bine, a-i părea rău, care nu admit relația cu un nominativ, dar care implică orientarea spre protagoniștii actului lingvistic: îmi pare bine/rău, îți pare bine/rău etc. • verbe pronominale (cu pronume în dativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o limită externă a semanticii sale; sensul mesajului este determinat, complet, înafara relației cu un complement-obiectual; semantica verbului, determinată, fără echivoc, poate fi doar înscrisă între diferite coordonate exterioare, facultative: temporale, spațiale etc. Se cuprind aici: a. verbele, expresiile și locuțiunile verbale impersonale absolute, suficiente în (prin) ele înseși: a ploua, a ninge, a se face seară, a se însenina, a înnopta etc. „Ningea grozav pe câmp la abator.” (G. Bacovia) Observații: Chiar dacă nu cer complemente-obiect, unele verbe impersonale pot primi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
au făcut să se sperie) pe Mihai. - deosebește aceste structuri de cele înscrise în opoziția gramaticală activ/pasiv: Problema s-a știut (a fost știută) de toți./ Toți au știut problema. O comportare similară caracterizează verbul a-și aminti (și locuțiunea a-și aduce aminte), fără însă ca subiectivitatea asigurată de pronumele reflexiv să-i anuleze „tranzitivitatea”, impusă de nevoia descrierii unor limite exterioare sferei subiectului, ceea ce și face ca sintagma diatezei dinamice să cuprindă trei termeni obligatorii. La diateza dinamică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte, precede numai propoziții circumstanțiale de timp aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aflate în raport de simultaneitate cu regenta; viitorul verbelor-predicat al acestor propoziții se va afla, în mod absolut, într-un raport de simultaneitate: „Să te duci la el de câte ori are să te cheme.” În plus, când subordonata este introdusă prin această locuțiune conjuncțională, valoarea de simultaneitate a viitorului este însoțită și de o nouă notă aspectuală; acțiunea verbală are caracter iterativ: „Așa să răspunzi de câte ori are să te întrebe cineva.” (Cezar Petrescu) • de posterioritate; în relație cu un timp trecut. Acțiunea, încheiată deja
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic (la perfect, și formal) mai puțin netă, putând intra, uneori, chiar în relație de sinonimie gramaticală cu aceste moduri: „Să vină el aici?” = „Va fi venind el aici?” Din perspective sintactice, conjunctivul este un mod al subordonării. Există verbe, locuțiuni și expresii verbale, pe de o parte, construcții și raporturi sintactice, pe de alta, care pot fi urmate exclusiv (sau pot fi realizate exclusiv), sau aproape exclusiv, de (printr-un) verb la conjunctiv. Cer conjunctivul, în primul rând, verbele modale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eu.” „Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins;” (M. Eminescu) dar și de prezent, ca predicat al unor circumstanțiale modale ipotetice; este precedat totdeauna de una din locuțiunile conjuncționale, ca și cum, ca și când, de parcă: „Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost...” (M. Eminescu) Optativultc " Optativul" Subiectul vorbitor este direct
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
descânt-a, a încânt-a), prin intermediul flectivului (complex de morfeme, purtător al sensurilor gramaticale implicate în predicație: cântase etc.) și planul semantic al termenului subiect, precum și al celorlalți termeni cu care intră în relații sintactice: Priveliștea l-a încântat. Verbele (locuțiunile, expresiile verbale) realizează predicate sintetice (cele două componente semantice ale predicației - de natură lexicală și de natură gramaticală coexistă în structura aceluiași termen) cu diferite dezvoltări: • predicat simplu, realizat printr-un singur termen lexical: Femeia și-a ticăloșit proprii copii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]