977 matches
-
înaintată. Kayuk, care supraveghea cărarea din rămurișul înalt al unui stejar, sări pe dată ca o pisică și se repezi să-și anunțe prietenii. Din precauție, burgundul își trimise înainte doi tovarăși, iar aceștia, odată ieșiți de pe cărare, apărură în luminiș să se convingă că erau feriți de surprize. Călăreau pe cai întru totul deosebiți și purtau un splendid echipament de luptă, alcătuit din armură cu solzi și coifuri ce le ascundeau aproape în întregime fețele. Văzându-i cum înaintau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbind cu cineva aflat în așteptare pe cărăruie, făcu o mișcare largă cu mâna. Imediat, de după ultimii lăstari ai desișului, răsună un tropot de copite și, câteva clipe mai târziu, un grup de călăreți își făcură apariția în goană, în luminiș. Audbert nu-l cunoscuse niciodată până atunci pe Gualfard cel Violent; totuși, după câte îi povestiseră în mai multe rânduri nevasta sa burgundă și alți negustori, nu-i trebui mult până să înțeleagă că era vorba de bărbatul solid și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cei doi paznici trebuia să se afle cam îndărătul său. Ar fi fost, deci, suficient doar puțin noroc. Odată ce ar fi ajuns pe cărare, ar fi putut să urce în fugă și, profitând de camuflajul tufișurilor, să ajungă la micul luminiș unde se găseau caii, după care și l-ar fi luat pe al său și ar fi șters-o, salutându-i... Nu. La cai stătea Kayuk; era foarte tânăr, dar suficient de viguros, iar dacă s-ar fi luptat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe Rutger vorbind pe un ton scăzut și căutând, parcă, să fie convingător; nu-i fu, însă, cu putință să înțeleagă ce spunea. Totuși, ceea ce îl aștepta la capătul urcușului nu era tocmai ce se așteptase să vadă. într-un luminiș, o copilă îl înfrunta pe burgund strângând în mână un pumnal; Rutger descălecase și acum stătea cu picioarele desfăcute înaintea fetei, aplecat puțin în față, cu brațele deschise, gata să o prindă; părea pe punctul de a sări asupra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
revină. I se învârtea capul, îl încerca o senzație de greață. Se gândi că ar fi trebuit să reacționeze la acea stare de tulburare - trebuia să se miște. Se hotărî să lase calul și, clătinându-se, făcu câțiva pași prin luminiș, fără o direcție anume. Arsura de la mână era acum atât de puternică, încât îi cotropea mintea cu totul. Căută instinctiv să ajungă la apă. Parcă era un torent prin apropiere... După alți câțiva pași, la fel de nesiguri, își recăpătă echilibrul; ținându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
veni în minte căldura insuportabilă, pe urmă bubuitul și izbitura înspăimântătoare care mai întâi îl ridicase, apoi îl țintuise la pământ. Scutură din cap pentru a izgoni acele senzații și, înjurând, se ridică în genunchi. Cu o privire atentă, cercetă luminișul și își aminti pe loc de fuga celor doi tineri captivi. Cu siguranță, un zeu puternic veghea asupra lor, căci mesajul care îi fusese trimis prin acel trăsnet - fenomen, de altfel, destul de rar în acel anotimp și, deci, de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
după-amiază. — Și Rutger unde e ? întrebă Gualfard. Balamber făcu un semn cu capul înapoi. — E mort, anunță simplu. Imediat, Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic, din câțiva pinteni, urcă iute cărarea ce ducea la luminiș și se pierdu printre arbuști. Ceilalți burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce ai pățit acolo? Am mâna opărită. Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să mai întârziați pe aici. Netulburat și fără să bage în seamă privirea uimită și plină de iritare a lui Khaba, Balamber scutură din cap: — Eu duc întotdeauna la bun sfârșit ceea ce încep. în momentul acela, războinicul ce rămăsese în luminiș coborî, la rândul lui, pe prundiș și se alătură conducătorului său. Nu sunt urme de cai pe drum, în spate. Un fulger de iritare sclipi în ochii lui Gualfard și imediat îl fixă pe Balamber. — Ăștia doi sunt ori foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acestea fiind spuse, soldatul întoarse spatele și dispăru printre copaci, căutându-și calul. Pe drum, se apropie de un combatant ilir postat între arbuști și se aplecă să-i spună câteva cuvinte, apoi amândoi se ridicară și se îndreptară spre luminișul unde se găseau caii. Sebastianus nu se mai gândea de acum la ei. își îndreptase din nou atenția către ceea ce în scurtă vreme urma să se transforme într-un câmp de luptă. Burgunzii așteptau. înțelept, Chilperic, se ferise să atace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi fost o legătură de cârpe, pe umărul celui mai robust dintre războinicii ce urmau să-l însoțească, apoi o porni către sihăstrie, în urma celor doi călugări. în vreme ce Balamber dădea porunci oamenilor săi să urce și să se așeze în luminișul acoperit de iarbă dinaintea mănăstirii, abatele privea grupul ce se îndepărta. Se simțea sleit de tensiunea acelor tratative ce-i păruseră interminabile, dar știa că asta era tot ce ar fi putut să obțină, nimic mai mult. Așadar, lucrase bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Maliban, însă, îl făcu să-și ia privirea de la acel spectacol: — Trebuie să mergem, Prefectule, altfel nu mai găsim cai pentru noi. Cu pas ușor, îi ajunseră pe ceilalți din grup. După ce urcară o mică pantă împădurită, ieșiră într-un luminiș întins, în care întâlniră burgunzii ce atacaseră tabăra și o mare parte dintre prizonierii eliberați. Muți războinici erau deja urcați în șa pe caii lor, alții se grăbeau să se urce pe cai împreună cu câțiva galo-romani ce luptaseră împreună cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinici erau deja urcați în șa pe caii lor, alții se grăbeau să se urce pe cai împreună cu câțiva galo-romani ce luptaseră împreună cu ei. Câte unul striga din răsputeri, încercând să dea ordine mulțimii de fugari ce veneau să umple luminișul în mare confuzie. Sebastianus înțelese ce voise Maliban să-i spună: burgunzii luaseră de la huni circa treizeci de cai, cei mai mulți fără șa, care, după câte se părea, îi dădeau numai tovarășilor pe care îi eliberaseră și celor ce se declarau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hotărâre și începu să o încurajeze din nou pe fată, căutând să o facă să se miște. între timp, Maliban se întorsese iarăși să-l cheme pe Sebastianus: — Prefectule! Prefectule! Repede, am găsit doi cai! Sebastianus constată că burgunzii părăseau luminișul; în fruntea lor se pusese tânărul războinic care îi condusese la atac și care acum călărea un roib minunat, ușor de deosebit și din pricină că avea pe frunte o stea alungită albă. De la o distanță de circa treizeci de pași, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja, pe două șiruri, în lungul unei cărări ce se pierdea printre copaci, iar mulți dintre prizonierii eliberați, neștiind ce să facă, se amestecau cu ei, căutând protecție, ori îi urmau pe jos. Cei mai mulți, însă, se răspândeau prin desișurile dimprejur. Luminișul se golea repede. Maliban primi de la unul din cei câțiva soldați burgunzi ce rămăseseră doi cai mongoli, mărunți și spătoși - firește, fără șa. Unul dintre ei însă purta un căpăstru făcut din sfori lungi, iar Maliban i-l dădu lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urce pe cal după obiceiul femeilor, ea nu șovăi să-și ridice tunica până deasupra genunchilor, după ce o sfâșie în grabă și cu hotărâre pe unde era nevoie, apoi, dintr-un salt, încălecă în spatele său. O clipă mai târziu, părăsiră luminișul și se pierdură în pădure. 37 Mica armată merse ore întregi, urmând cel mai adesea cărări abia schițate, urcând sau coborând coaste pietroase ori urmând defileuri întunecoase și împădurite. Se deplasau printr-o pădure de fagi, tise și carpeni, mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu găsea deloc ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apoi își îndemnă calul și, fără să se mai întoarcă, porni să urce spre capătul coloanei mult mai repede decât o făcuse până atunci. Nu-i trebui mult să ajungă la primii cavaleri, care în momentul acela coborau într-un luminiș ce avea în mijloc o baltă înconjurată de stufăriș și pâlcuri de arbuști. Speriate de trecerea atâtor oameni, câteva potârnichi își luară zborul razant cu pământ, cu câteva bătăi zvâcnite de aripă, în vreme ce tăcerea cobora între copacii dimprejur. Profitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
refugiul și coborâseră la vale în procesiune mută, refuzând să-l abandoneze pe Canzianus în momentul suprem. Balamber ordonă alor săi să blocheze cărarea, dar ei se răsfirară pe coastele văii îngrămădindu-se pe stâncile de ardezie și prin micile luminișuri ce se deschideau printre brazi. De undeva, începu să se audă un psalm, care, în scurt timp, răsună puternic de la un contrafort la celălalt al văii. Deși erau obișnuiți cu tot felul de violențe și cruzimi, hunii se sustrăgeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai încolo. Indică un alt ostrov la cincizeci de pași mai în față, separat de cel pe care era construită coliba printr-un mic ochi de apă stătătoare. — Acolo sunt numai copaci, obiectă Sebastianus. — Nu. în spate e un mic luminiș: un spațiu abia cât e nevoie ca să încăpem acolo cu caii și cu bagajul vostru. însă terenul e umed, vă anunț. Privind în direcția indicată, Metronius își frământă barba crescută de trei zile. — Ei da, zise către Sebastianus, chiar ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dese, unde cărarea - printre arbuști de mur, păducel. plini de flori acum, și soc parfumat - se făcu repede întortocheată și se îngustă până nu mai putură să meargă pe ea decât în șir indian. Răzbătură, în sfârșit, ieșind într-un luminiș larg, în care se adunaseră zeci de persoane adunate între ziduri înalte și dărăpănate, care, la o privire mai atentă, se dovediră a fi pereții unei antice villa, cu siguranță distrusă de vreo incursiune nu foarte recentă a barbarilor, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și preferase să străbată - sigur pe faptul că știa bine zona - cărările întortocheate, dar mai sigure, ce traversau pădurea. Astfel că, doar odată cu lăsarea întunericului, ținându-și calul la pas ieși la liziera pădurii și se găsi într-un mic luminiș, numai pietre și buruieni, care se termina pe buza unei pante ierboase. De pe terasa aceea naturală putea să domine câmpia de dedesubt, presărată cu focurile taberei barbare. După-amiază, un vânt cald limpezise cerul și luna răsărise plină și perfect rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înțelegeți? Metronius își ieșise din minți și îi înjura cu foc când pe Magister militum, când pe Aulus Sebastianus, care, bucuros că mergea spre Aureliana, îi încredințase sarcina aceea înfiorătoare de a-i instrui pe voluntari. De ore întregi, în luminișul larg, nu departe de sălașul lui Ambarrus, căuta să deprindă cu un marș cât de cât ordonat toată grămada aceea de zdrențăroși ce nu erau dispuși să depună nici cel mai mic efort și căreia căpetenia lor îi pusese pretențiosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
destrămate pe care le avea înaintea sa. Bagauzii uitaseră deja de el și acum glumeau și râdeau unii cu alții și cu mulțimea de femei care, până în momentul acela, se amuzaseră asistând la manevre, iar acum veniseră lângă ei, în mijlocul luminișului. Metronius se repezi în mijlocul lor și îl înșfăcă energic pe primul care îi ieși în cale, un tip deșirat, ce se sprijinea cu ambele mâini îi sulița lui, și îl azvârli îndărăt aproape de Almiro. Veni imediat rândul unui băiat robust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
brute. înțelegea perfect că la prima mișcare nechibzuită, la primul cuvânt prost ales, omul acela nu ar fi șovăit nici o clipă să-i taie gâtul. Frumoasă moarte ar fi fost aceea pentru ultimul descendent al familiei Metronius: aici, într-un luminiș neștiut de nimeni, departe de marile bătălii ce se dădeau pentru salvarea Galiilor și a Imperiului, ucis de mâna unui bandit. Dar de ce trebuia tocmai el să aibă de-a face cu asemenea oameni? împungându-l cu sabia la rădăcina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
același lucru. Ciulind urechile, Balamber auzi ecoul unui zgomot depărtat. Imediat îl ajunse Mandzuk. Se pare că Reinwalt are ceva probleme, observă scutierul. Toraman, care mergea în avangardă, se întoarse călărind în mare grabă. — E o mică bătălie, într-un luminiș, mai în față. Oamenii lui Reinwalt. Din câte am înțeles, pare o răfuială între burgunzi. Alarmându-și oamenii, Balamber îi desfășură în pădure și le ordonă să înainteze cu mare atenție, lăsându-i pe cei aflați în spate să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]