1,582 matches
-
luam de la capăt. Nimeni nu se Îmbolnăvea deși sunt convins că și În acele vremuri bântuiau virusurile respiratorii. Reactivitatea noastră naturală era mai mare decât patogenitatea lor. Am fost părtaș și la săniuș. Aveam sanie din lemn de salcâm, care luneca pe zăpadă mai iute ca vântul și-mi făcea o plăcere deosebită să mă avânt cu ea pe pârtia de "pe groapă", dealul răsăritean al satului sau de pe "hulă", dealul din zona pitorească a Susenilor. Am cunoscut și bucuria "omului
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
perioada cea mai grea. (Când Vlad avea să iasă din pușcărie, aveam s-o aflu de la el.) Calculam instinctiv înălțimea zidurilor, controlându-mi, în același timp, expresia feței, care rămânea impasibilă. La stația următoare, coboram și luam tramvaiul 14, care luneca de-a lungul cursului Dâmboviței. Aproape de podul Cotroceni, se afla un platan uriaș, ale cărui ramuri se întindeau departe, peste râu. Priveam de fiecare dată, ca pe o enigmă, acest arbore cu viață puternică, fantastică, la răsăritul soarelui, în timp ce, la
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
cosmopolitismul, obiceiuri colectate de pe aiurea și amalgamate Într’un mod de viață străin, În care nu ne mai recunoaștem dintre ceilalți. Poate ar trebui să ne gândim și la prietenul nostru bradul, deși nu ne prea gândim nici la alții, lunecând dintr’o lume În care aveam prieteni, Într’una În care ne vom fi făcut doar dușmani. Sau indiferenți. Și eu am un brăduț de Crăciun, dar esențialul: o rămurică, deasupra mesei la care am scris astea. Și totuși, Îmi
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mării. Pentru această căsătorie, Curtea pusese la punct un program foarte strălucit. Cortegiul spre capelă era precedat de șase negri înalți, îmbrăcați cu haine încorsetate pe corp, gen Ludovic al XV-lea, purtînd turbane aurite cu pene și cercei enormi, lunecînd în niște papuci multicolori, cu mîinile încrucișate într-un gest hieratic. Prințul Solticov, în uniformă ultra brodată cu fir de aur, agitînd un baston de fildeș cu vulturul bicefal la capăt, anunța pe împărat și familia imperială. Alexandru al III
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
la începutul sejurului meu, recepțiile sclipitoare din saloanele romane, întrucît Quirinalul hotărîse să se conformeze acestei ținute cerute de Papă. În afara tradiționalei "Girandola", foc de artificii somptuos la care populația ținea mult, ce făcea să treacă chiar pe deasupra capetelor spectatorilor, lunecînd pe niște sîrme, de la terasa Pincio la Tibru, niște comete cu capetele aprinse lăsînd în urmă o trenă de foc, nu mai era aproape nimic altceva decît petreceri la ambasade și recepții de întîi ianuarie la Curte. Sub regele Umberto
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
de acest tip, dar o răsturna literalmente; psihologiile noilor potentați politici (Dej, Ana Paukeră sunt false, relațiile lor cu noul climat - stângace. În nuvela amintiă mai sus, intuițiile autorului sunt mai aproape de realitatea anilor ’50, asta poate și pentru că nuvela lunecă, cum spuneam, pe panta fantasticului, zona sa de predilecție! Dar admirația mea fără margini se’ndreaptă spre omul de știință; prin opera sa amplă, de o acută Îndrăzneală și originalitate, Istoria religiilor, Eliade se Înscrie În linia nobilă și vai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unui cult fără o prea mare participare, fiind mai mult o respectare a unui anumit ritual. În Asia și la popoarele sale, acest „cult” al celui predestinat de a conduce masele, popoarele, asumându-și existența și destinul lor, tindea să „lunece” spre acel Potentat, Despot sau Tiran - tiran nu În accepția strâmtă de azi, ci ca „atotputernic și binefăcător, judecător și providență!” -, loc uman Înalt, În care se concentrează voința și predestinarea, istoria ce prinde chip uman, deși acest chip nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dar mai mult, să „propună” o stare „superioară” spiritului „meschin și individualist burghez” - topirea entuziastă Într-o singură Voință. O beatitudine care se Învecina cu o anume mistică trivială; iar Ceaușescu, alături de omologul său Kim-Ir-Sen al Coreei de Nord, a lunecat cel mai aproape de acest mesianism păgân cu pretenții totalitare - totalitare, Încă o dată, nu (numai!Ă În sensul direct, fizic, polițienesc, ci cu pretinse și „Încăpățânate” valori charismatice, ordonatoare, „salvatoare”. Salvatoare... de la ce?! Dincolo de frazeologia cam prăfuită a ciracilor oportuniști sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
omului” de veacuri - respectul familiei, al persoanei, al avutului, al credinței, al trecutului. Al „celuilalt” trecut, care trebuia rupt de „noul” trecut descoperit, inventat și impus de noua și de absoluta putere. Da, Ceaușescu, mai ales În ultima sa fază, lunecase aproape decisiv În această Formă de sorginte asiatică, baza sa precară culturală și familială, toleranța și uneori chiar Încurajarea ce-i veniseră din partea marilor puteri, ca și servilismul viclean și total, nedemn, al camarilei sale - vicleni și târâtori, cum au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
șefii statelor comuniste din Estul Europei. Iar sfârșitul a fost pe măsură: ucis ca un câine turbat, fără judecată, Împins În groapă de unii ce voiau - de altfel, de multișor! - să scape de el, dar, de teamă de a nu luneca odată cu el, i-au amânat sfârșitul. Da, aceasta era boala pe care am văzut-o, Îngrozit, zugrăvită pe unele fețe ale colegilor mei, ale unor inși din medii diverse: apatia, acel „gol” În care se putea cuibări orice, oricine, viciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o dată când, tânărul ce fusesem, târziu, spre anii ’30 abia, a fost capabil de creație: originală, interesantă și vie. Un alt eu, productiv și obiectiv - În măsura posibilului, a experienței și a geniului! - și-a ridicat atunci capul, șarpe unduitor lunecând spre teritorii de vis, smălțuite, fantastice, unde se mișcau forme capabile și Îmbietoare ale unei alte lumi, ce nu era Însă nici cea din care el „se salva”, dar nici cea, mincinoasă, a basmului. O lume În care „Înțelesul” putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aflat la Heidelberg, că acesta „răscolește trecutul” și-și asumă unele vini literare. (În ultima discuție pe care am avut-o cu bunul prieten al Ninei Cassian, în primii ani după revoluție, deplângând starea precară a literelor, „Croh” lasă să lunece o remarcă nostalgică față de cultura și literatura din epoca comunistă. La iritata mea replică cum că, în ciuda stării dificile a literaturii post-decembriste, ea nu putea fi totuși comparată cu „mizeria culturii trecute, comuniste”, „Croh” s-a strâns înfrigurat în pardesiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pat Și-un drăguț lângă bărbat ! * Bade, mîndrulița ta Care-o iubești acuma E dreaptă ca secera. Da’ când meie pe cărare, Meie strâmbă de schinare. Și când îți face cu mâna Gândești că-i buna, bătrâna, Când îi tină, lunecă, Când îi praf se nchiedică. Dacă-aș fi făcut-o ieu Ți-aș fi tras-o la ghilău. Da-o făcut-o maică-sa, I dat una cu sapa Șî i-o strămbat schinarea. * Busuioc crescut în iarbă, Urâtu-i badiu
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
o jumătate de metru, dar nu a viscolit de loc. bucuria copiilor pe care-i vezi zilnic cu sănii și cu patine pe stradă, dar mai ales pe trotuare. Au făcut un lunecuș de ți-e mai mare dragul să luneci pe el și să cazi. Nina a căzut de trei ori, eu o singură dată, dar bine. Am căzut pe spate, repede m-am proptit cu mâna stângă, m-am oprit în fund, dar seara m-au luat durerile de
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
încercam să-i născocesc alte nume în care să nu apară nici cuvântul „ciulin“, nici cuvântul „lapte“, zicându-i: „Stachelrippe“ școastă-ghimpoasăț sau „Nadelhals“ șgâtlejul-aculuiț. În înșelăciunea tuturor falselor nume comisă pe seama adevăratei plante se căsca dintr-o dată lacuna prin care lunecam în gol. Rușinea de a vorbi cu glas tare cu mine însămi, și nu cu planta. Cele patru trenuri circulau cu ferestrele larg deschise, călători în mâneci scurte stăteau în dreptul lor, iar eu le făceam semne cu mâna. Mă apropiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și să ducă singur la capăt murdăria asta“. Din acea zi m-am ținut departe de râu, atât de departe că și uitasem unde se află pietrele - râul nu mai exista pentru mine nici când tramvaiul trecea peste pod. Soarele lunecase în vară, cu siguranță că apa nu mai era rece. În vecinătatea pietrelor mele înfloreau acum scaieții de-un cenușiu-verde coclit. Nici Securitatea n-a făcut pentru mine munca asta murdară, și nici eu pentru ea. Faptul că băuse paharul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
tren de-adevăratelea, iar noi mergeam cu el de-adevăratelea. Dar nu mă încredeam cu totul în mersul lui, și nici că mă va scoate cu adevărat din această țară. Apoi însă, trenul a ajuns în Ungaria. Iar pe lângă șine lunecau acum fâșii de iarbă iernatică ungurească, pete de zăpadă ungurească, felinare ungurești. și când s-a luminat de zi - cer austriac, ciori austriece, tufișuri și plopi golași austrieci. Ținutul ce gonea pe dinaintea ochilor nu aspira la nici un fel de libertate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mea, cu geamurile plânse, E noapte-n jur, luminile sunt stinse. Sub candela cu mucul ei de tort Veghez trecutul, ultimul meu mort. Doar umbra mă-mpresoară când m-apropii. În preajma ta șoptesc în taină plopii. O văd pe mama, lunecând tăcută Cu mâna ostenită pe-alăută. Iar tata a plecat și el departe Într-o poveste, dincolo de moarte. S-au dus pe rând și n-au să vie iar Și lacrimi cad ca picurii de ceară. O teamă rece mă
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
nimic dinaintea ochilor. Stăpânit de ciuda pierderei, și de dorul de a-mi întoarce paguba, jucam orb înainte, înfierbântat la culme, și, de ce pierdeam, de ce puneam mai gros pe carte. Îmi ieșisem cu totul din fire. Aveam simțimântul omului care lunecă la vale, fără să se poată opri. Atunci oaspeții mei, văzând că treaba se îngroașă, au cercat toate chipurile, trebuie să o recunosc, de a mă face să reintru în mod onorabil în banii mei, preschimbând mereu cărțile jucate cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
îți împrumută parcă ție însuți puteri peste fire. Te simți mai mult decât un om. O! Ce ar fi dacă omul ar capata darul de a zbura? Dar mă opresc de a mai descrie ceea ce cugetă, ceea ce simte călătorul care lunecă pe șinele de oțel ce încunjură pământul. Cine nu a gândit, nu a simțit ca și mine în mersul acel furtunos, fantastic, împins ca de o forță fatală care în veci nu obosește? Am, trecut prin un șir de târguri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pentru călăuz, care n-avea trebuință să tragă sania la vale, ci numai s-o oprească în puterea călcăilor și să-i deie direcția la dreapta sau la stânga, întru atâta era drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania de la sine pe pământ gol. Ne-am urcat deci fiecare câte într-o așa-zisă sanie cu câte un călăuz între hlube în loc de cal și... să dea Dumnezeu bine!... Lunecam în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
drumul de pravalatic 199, un drum anume croit ca să lunece sania de la sine pe pământ gol. Ne-am urcat deci fiecare câte într-o așa-zisă sanie cu câte un călăuz între hlube în loc de cal și... să dea Dumnezeu bine!... Lunecam în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe ori eu, care eram în frunte, când mă uitam îndărăpt la cei ce veneau în urma mea, mi se părea că au să-mi cadă în cap. În 45 de minute am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
că au să-mi cadă în cap. În 45 de minute am scoborât muntele pe care îl suisem în 6 ceasuri. Cursă fantastică, în care era de admirat ghibăcia și puterea călăuzilor care, cu picioarele mereu încordate, nu pășeau, ci lunecau brăzdând pământul cu călcăile fără să îngenuncheze o singură dată, ceea ce ar fi avut de efect răsturnarea săniei și căderea noastră în prăpastie. Mă rog, când m-am văzut jos, mi-am făcut cruce; mi s-a părut că m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
roate, anticipatele erau departe, procedura de destituire vorbă de clacă, cearta palatelor abia mocnea, când mai, mai să se intre în linie dreaptă pe culoarul pavat cu promisiuni și cu prețuri acide al Uniunii Europene, s-a abătut asupra noastră, lunecând pe axa Londra-București, măciuca interdicției pentru românii amărâți de a fi primiți în Marea Britanie. Ah, perfidul Albion!, cum îți arată el că răul poate să-ți vină de acolo de unde nu te aștepți sau te aștepți mai puțin și că
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
spun ei, nu mai sunt rentabile!? Un fenomen incredibil de remarcat:nici intrarea în NATO, nici în UE, nu a putut face ca situația noastră economică, socială sau de altă natură să se schimbe în mai bine, ba din contra, lunecăm tot mai în jos cu toate ramurile de activitate și-n special cu corupția. Ba sub diferite pretexte și parte din militarii armatei noastre trebuie să participe la unele acțiuni riscante care nu interesează națiunea română, producând văduve și orfani
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]