1,406 matches
-
să se întoarcă spre vânzători și să le spună cu un aer superior: „Ce mai lucruri poartă tinerii în ziua de azi. Sincer, nu știu cum reușesc.“ Mama ei vrea să meargă pe stradă cu Jemima și să se simtă nemăsurat de mândră, vrea să se cufunde în privirile de admirație ale celorlalți, să fie încălzită de frumusețea fiicei sale. Ceea ce nu vrea este ceea ce are acum, adică o fiică pe care o iubește, dar de care îi e rușine. În prezent, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Jacqui, îți mai amintești, ți-am povestit despre Jacqui? Ei bine, Jacqui se mărită, și sâmbătă a fost petrecerea burlacelor. Am fost într-un club de noapte! Îți dai seama, eu, într-un club de noapte! De fapt, am fost mândră de mine... Întrerup cât mama tot chicotește cu povestioara ei și în cele din urmă îi spun la revedere și mă duc sus în camera mea. Stau în fața măsuței de toaletă și mă machiez, copiind felul în care m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
că dacă mă uit mai de aproape, îmi dau seama că aceste femei nu sunt chiar ca mine. Ele afișează zâmbete cu buze groase și lucioase, pe care și le ling seducător când se uită înspre aparatul de fotografiat, par mândre de dimensiunile lor, de volumul lor, de excesul lor de grăsime, deși n-ar trebui. Sau ar trebui să fie mândre? Oare sunt eu nebună? Se poate ca bărbații să mă fi găsit atrăgătoare pe vreme aceea, în ciuda faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cu buze groase și lucioase, pe care și le ling seducător când se uită înspre aparatul de fotografiat, par mândre de dimensiunile lor, de volumul lor, de excesul lor de grăsime, deși n-ar trebui. Sau ar trebui să fie mândre? Oare sunt eu nebună? Se poate ca bărbații să mă fi găsit atrăgătoare pe vreme aceea, în ciuda faptului că eram extrem de supraponderală? Îmi place la nebunie atenția pe care o primesc acum că sunt slabă și blondă, dar oare viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
creangă farmă - Singuratece izvoare fac cu valurile larmă. Pe potica dinspre codri, cine oare se coboară? Un voinic cu ochi de vultur lunga vale o măsoară. Șapte ani de când plecat-ai, sburător cu negre plete, Ș-ai uitat de soarta mândrei, iubitoarei tale fete! Și pe câmpul gol el vede un copil umblând desculț Și cercând ca să adune într-un cârd bobocii mulți. {EminescuOpI 84} - " Bună vreme, măi băiete! " - " Mulțămim, voinic străin! " - " Cum te chiamă, măi copile? " - " Ca pe tată-meu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
făclii de moarte, cîntare-ntunecată? Arald! de nu mă-nșală privirea, tu ești mort! Și azi el se avântă pe calul său arab Și drumul, ca săgeții, îi da peste pustie, Care sub luna plină lucește argintie - El vede de departe pe mândra lui Marie Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. În părul ei de aur rubine-nflăcărate Și-n ochii ei s-adună lumina sfintei mări - S-ajung curând în cale, s-alătură călări, Și unul înspre altul se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
S-apar-o zână liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? {EminescuOpI 229} Ah! acum crengile le-ndoaie Mânuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt și mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mândră la vânat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat. {EminescuOpI 230} DIN NOAPTEA.. Din noaptea vecinicei uitări În care toate curg, A vieții noastre desmierdări Și raze din amurg, De unde nu mai străbătu Nimic din ce-au
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și apoi Alice, care mai tremura Încă, spuse cu vocea aia joasă a ei: — Ești o mincinoasă ordinară. Nu te-ai culcat În viața ta cu Steve Ketchel și o știi foarte bine. Cum poți să spui așa ceva? Îi replică mândră Oxigenata. — Pot, pentru că-i adevărat. — Eu sunt singura de-aici care l-a cunoscut pe Steve Ketchel. Eu sunt din Mancelona și acolo l-am cunoscut și ăsta-i adevăru’ și tu știi că-i așa și să mă trăsnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Primăvara Lumină caldă ne răsfață Și totul s-a trezit la viață, Iar ceața s-a dosit în vale Și mândra îmi venea în cale. S-aude susur de izvoare Iar mai în sus, în depărtare, Au început s-apară viorele Și eu ascult cu drag un cânt de păsărele. E larmă și zgomot în sat, Țăranii se duc la arat
Prim?vara by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83207_a_84532]
-
Doborât de ani și dor M-am oprit lângă izvor Și în trista înserare Am privit în depărtare. Copleșit de întristare Umblu singur pe cărare, Mândra e pe căi străine Și la mine nu mai vine. E amurgul ce îl simt aproape Și în curând o să mă-ngroape. Eu voi porni în sunete de clopot Udat de-o ploaie care va cădea în ropot.
Epilog by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83204_a_84529]
-
și apoi să revii la melodie când și unde vrei tu. Iar dacă simțeai muzica adânc, visceral, Îți ieșea În mod firesc un vibrato. Știa cum să facă chestia asta mai bine decât toți cunoscuții ei. Se simțea atât de mândră de acest lucru Încât i se pusese ceva În gât, ceva care a dispărut În momentul În care a Început să cânte. Cântecul Marlenei și al lui Esmé se auzea din ce În ce mai slab pe măsură ce Harry se Îndepărta. Apucând-o pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
marii lui: Voi ați mîncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre! 15. Cu ce drept călcați voi în picioare pe poporul Meu, și apăsați pe săraci?" zice Domnul, Dumnezeul oștirilor. 16. Domnul zice: "Pentru că fiicele Sionului sunt mîndre, și umblă cu gîtul întins și cu priviri pofticioase, pentru că pășesc mărunțel, și zornăie cu verigile de la picior, 17. Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi rușinea." 18. În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
discutase despre ele nu mai are nici o valoare, că tot ce văzuse nu meritase să fie văzut, și nici să nu-și mai puie astfel de întrebări; să înceapă cu ușurință, fără tranziție, o viață nouă; să nu mai fie mândră de cunoștințele cu care am îmbogățit-o, să nu mai simtă nevoia de a le utiliza în nici o ocazie și să le lase fără de nici o remușcare să se părăginească, să admită oameni noi cu care de obicei nu poți vorbi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
animal, credea că totul trebuie făcut simplu, un act de care trebuie să profiți cât mai copios. Și-a făcut cu mine educația, și acum, cu altă ocazie, se va prezenta învățat de mine! Ce umilință pentru Ioana, așa de mîndră! - Și de ce n-ai plecat de la prima oară? (Aș fi suferit mai puțin?) - Era prea târziu și nu mai puteam da îndărăt; pornisem pe calea aceasta și trebuia să o duc până la capăt, altfel totul purta numele de aventură. Și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la o femeie este un merit mare și face impresia că e de origine aristocratică. Sunt insuportabile femeile ascultătoare față de bărbați, aprobîndu-i orice ar spune, admirîndu-i din principiu și fiind totdeauna de aceeași părere cu ei. În practică însă, cele mândre te obligă la o veșnică băgare de seamă ca să nu le ofensezi, și deseori Ioana susține ceva forțat, ceea ce inteligența ei ar putea vedea cu ușurință că nu-i adevărat, numai ca să nu se simtă umilită. Dacă citesc o carte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Mămicii zămislitoare. Noaptea mă cheamă la pat Pentr-un zâmbet, pentr-un sfat, Ca să crească sănătos Micul meu nepot frumos. Ziua strigă-n gura-mare: Ia - mă-n brațe, mamă - mare, Du - mă-n parcuri să mă joc, Iar bunică- i mândră foc! În brațe cu nepoței Este-un dar dumnezeiesc, Să-i vezi cum sunt mititei Și apoi să-i vezi cum cresc! Dulce-i viața și frumoasă Când tinerii se iubesc, Aduc nepoței în casă, Iar bunicii ... se topesc! IMPOSIBILUL
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
nițel cam prea fricoasă. La întâlniri, majoritatea se trezea povestind despre foste iubite dezinhibate și despre posibilitatea de a se întoarce la respectivele. Mary fusese deja domnișoară de onoare la șase nunți. Mama ei i-a spus însă că e mândră de ea. Mary a ignorat tristețea din ochii tatălui ei. Mai era încă posibil să-și găsească pe cineva și chiar dacă asta n-avea să se întâmple, ea câștiga destul, avea apartamentul ei, pisici și întotdeauna putea să se joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nimeni n-are curajul să-l facă. O luaseși pe-o cale greșită și-ai aruncat restul drumului în aer. Irene a împins pixul în mâna lui Mary. În toată viața mea nenorocită, niciodată n-am mai fost așa de mândră de cineva. Mary a surâs ezitând. Și ce-o să fac ? O să mă întorc și-o s-o iau de la capăt ? Oamenii chiar fac chestia asta ? Chiar se schimbă ? Ei, și-a spus Irene în gând, dar de rostit n-a rostit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
acum începuse să creadă că și eticheta ei și narațiunea lui Alice erau incorecte. Până la urmă, era posibil ca, dintre ele, toate, Mary să producă încheierea cea mai fericită. Irene nu mințise atunci când îi spusese că era al dracului de mândră de ea. Cum de reușise ? Mary era o femeie care nu avea o carieră, nu avea ambiții, nu avea un bărbat și, cu toate astea, ajunsese în prim plan. Trecuse de la a fi invizibilă la a fi cea mai electrizantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o fi construit pe Elaine, personajul, ca pe-o ființă cu prea multe sentimente. Elaine era prima eroină a cărei poveste se termina prost - Alice o lăsase într-un apartament din Phoenix, singură, doar cu o pisică rea. Nu era mândră de asta, dar, pe parcursul cărții, autoarea chicotise de vreo două ori fericită. Ea și Irene s-au privit în ochi preț de câteva secunde, iar Alice a simțit durerea provocată de ceea ce era limpede: Irene n-o plăcuse nici înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ocazii „rare”, ca și alte două asemenea), și scutindu-mă de sarcina prezentării, le îmbrățișă și sărută pe amândouă; - ai fi crezut că se cunosc de când lumea, era pentru ea sărbătoare, prilejul de-a-și arăta ascendența urbană (de care era mândră în secret), față de musafirele venite de la țară (omițând că Ana cea mică își făcuse liceul la București), stare ce nu îneca sinceritatea și bunăvoința de gazdă, caracteristic orientale. Un țel al ei romantic, întârziat de dulce visare a timpului. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-s flămând și însetat. Ea a sărit sprintenă, a pregătit măsuța cu trei picioare, a acoperit-o cu o pânză curată, a adus vin, mi-a pus un pui fript dinainte și era, măi băieți, așa de rumănă și de mândră, și sprâncenele celea, măi băieți, și ochi de foc... Nu mai spun nimic; sunt treizeci de ani de atunci, iaca, treizeci de ani, în toamna asta... Aici boierul Dumitrașcu se opri, mai dădu de dușcă un palici de vin și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
femeie neînsoțită, ca nu cumva să se aleagă cu o acuzație, fără martori, că au încercat să se uite sub fusta ei. — Te rog. I-am întins mâna. În afară de semnele roșii de arsură, era o mână de care puteam fi mândră. Nu arătase niciodată mai bine. Folosisem regulat Hands Up de la Candy Grrrl, crema noastră de mâini ultrahidratantă, unghiile mele false fuseseră pilite și vopsite cu ojă Candy Wrapper (argintie) și tocmai fusesem la depilat, un eveniment care mă face întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pentru mâncare. —Cui îi scrii? am strigat. Și-a băgat capul pe ușă, s-a strâmbat dând cu ochii de ciucuri și a spus: —Nimănui, scriu ceva, știi, un scenariu TV. Despre un detectiv. Am rămas fără cuvinte. Helen pretindea - mândră de ea - că e aproape analfabetă. Nu văd de ce nu, a spus. Am o mulțime de material. E foarte bun, de fapt, o să ți-l printez. Imprimanta antică și de demult a scârțâit și chițăit vreo zece minute, apoi Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
una m-am cam săturat. Știam aproape sigur încotro urma s-o ia Dianne. Era povestea veche, dintotdeauna. Avea să meargă într-o tabără de meditație pentru femei, unde umblă toate în pielea goală, mânjite cu vopsea albastră, venerând zeița-mamă, mândre că balcoanele le atârnă până la buric. Când nu dansau în vreo poiană pe lună plină, aveau să se distreze pe seama bărbaților așa că, la întoarcerea în Boston, n-avea să-și mai vopsească firele cărunte sau să gătească cina pentru domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]