6,722 matches
-
și a întreținut un foc, a pregătit leacuri și fierturi din plante, s-a mișcat unduios și tămăduitor printre stalactite și stalacmite; Matei s-a înveselit; viața a mers înainte. Un alt pasaj incomplet este cel care-o privește pe mătușa arhitect. În ciuda episoadelor cu harpa și planșeta, ea n-a avut și n-a dobândit vocația de-a sta aplecată în fața oamenilor; au împiedicat-o caracterul, principiile și durerile de spate. Ca fetiță, arunca câte-o păpușă pe podea, țipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dimineață să comande un carton cu cofeturi la Nestor, frumos ambalat, neapărat în hârtie cerată, după care, înaintea prânzului, cu părul ei alb și privirea semeață (din același tablou), ascundea pachetul în șifonier și-și închidea ușa camerei cu cheia. Mătușă bătrână, nu cu brâul de lână, ci cu umbrele de soare și pălării cu voaletă, Eufrosina poseda un simț aparte al pericolului, știa prea bine ce înseamnă copiii într-o casă de profesori tineri și exclama deseori „les barbares!“. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și ei cu un simț special (nu olfactiv, precis) dacă apar în secret bomboane de ciocolată, prăjituri sau fursecuri sub propriul lor acoperiș. Mircea Chiril, neatent la înflorirea generației ’27 și la înmugurirea crizei economice din ’30, intra în odaia mătușii imediat după plecarea ei în oraș, se strecura sub pat, după draperii, în lada pentru așternuturi ori printre hainele puse la naftalină, îi auzea pașii la întoarcere, o simțea foșnind, ghicea după sunete unde era ascuns pachetul lucitor, o aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
încă șase zile), băiețelul acela care avea să ajungă bunicul meu a descoperit pe raftul de sus al șifonierului, înfășurat într-un furou, un borcan cu șerbet. L-a golit în liniște, tolănit pe patul uriaș, ca un velier, al mătușii septuagenare, iar la sfârșit, cuprins de plictis, a prins câteva muște care se tot izbeau de fereastră și le-a închis în borcan. Tanti Frosa a năvălit în salon după-amiaza, exclamând: „Fulvioaro, blestematele au mâncat tot! P-ormă au murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
război. Grele. Dar nu atât de grele cum ar fi putut să fie, fiindcă bunicul meu (devenit, prin legea firii, bărbat) se însurase curând după căderea Odessei, iar apoi, în loc să fie trimis pe front, intrase (datorită intervenției unei generălese, o mătușă din Iași a bunică-mii) într-o școală de ofițeri de artilerie. În timpul unor manevre desfășurate la est de Turnu Severin, a fost vizitat de tânăra lui soție (care provoca mai multe răsuciri ale capetelor decât orice automobil de lux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
n-au coborât macaronari sosiți în ajutor, ci vreo douăzeci de femei cu fuste înflorate, papuci, aoleuri și basmale legate la ceafă și zece bărbați care păreau să-și fi lăsat viorile, acordeonul și țambalul cine știe pe unde. Erau mătușile și unchii lui Giani, veniți să salveze ce se mai putea salva. Dup-aia, Giani a continuat să fredoneze melodiile lui Toto Cutugno și Celentano, iar mie a continuat să-mi curgă sânge din nas, oricând și oricât, din senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
om matur, cînd un necunoscut Îi atinse umărul, spunînd: „Luați-l de aici!“ Rowe nu se trezi, ci trecu În alt vis. Acum, se vedea pe strada principală a unui orășel de provincie, unde, copil fiind, stătuse cîndva la o mătușă, sora mai mare a maică-sii. LÎngă curtea hanului La stema regală, zărea ferestrele luminate ale șopronului din fundul curții, unde aveau loc În fiecare sîmbătă „serate dansante“. Ținînd la subsuoară o pereche de conduri, aștepta o fată mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
normal, căci Își amintea, dintr-o perioadă Încă vie În memoria lui, că o asemenea amenințare planase asupra Parisului; dar faptul că Anglia se afla În război cu Italia Îl zguduise ca o inexplicabilă catastrofă. „Italia?!“ exclamase el. Două dintre mătușile lui - amîndouă fete bătrîne - se duceau În fiecare an În Italia să picteze. Digby Își amintea și de pînzele primitivilor de la National Gallery, precum și de Caporetto și Garibaldi (numele acestuia din urmă servea drept marcă pentru un sortiment de biscuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
poze din toate părțile mie, mirelui, miresei, mașinii. Chiloților, cu câteva secunde mai înainte. Am claxonat vesel și am pornit spre Snagov. Nu m-am uitat în oglindă tot drumul. Anca și Yves sporovăiau despre invitați, despre ce a spus mătușa X, despre rochia verișoarei B, despre pălăria domnului U. Totuși, simțeam ura și tristețea Ancăi - și mă dureau. O dezamăgisem din nou pe, de-acum, soția prietenului meu... Eram un porc de câine. Sau, mai bine zis, încercarea mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
aveți despre ce vorbi vreme de jumătate de oră. Necazul e că ea a citit mult mai multe romane decât tine, mai ales străine, și are o memorie minuțioasă, se referă la episoade precise, te întreabă: - Vă amintiți ce spune mătușa lui Harry când... Iar tu, care aduseseși vorba despre acel titlu pentru că știi titlul și gata, și-ți plăcea s-o faci să creadă că-l citiseși, acum trebuie să te descurci cu comentarii generale; riști să faci o apreciere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Hunder spune: „Cel de anul ăsta nu te face să-ți sară căciula ca cel de anul trecut“, și după câteva rânduri înțelegi că e vorba de ardei iute; și „tu sari mai puțin cu fiece an ce trece!“, spune mătușa Ugurd, gustând din tigaie cu o lingură de lemn și adăugând puțină scorțișoară. Clipă de clipă descoperi apariția câte unui personaj nou, nu se știe câți sunt în bucătăria asta imensă; e inutil să numeri, la Kudgiwa erau întotdeauna o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tot ce cunoscusem până atunci; când aveam să mă întorc, nimic nu ar mai fi fost ca înainte, și nici eu nu aveam să fiu același. De aceea, era ca un rămas-bun pentru totdeauna: de la bucătărie, de la casă, de la găluștile mătușii Ugurd; de aceea, această descriere concretă, pe care tu ai surprins-o de la primele pagini, poartă în sine și dimensiunea pierderii, amețeala disoluției. Îți dai seama că ai surprins și asta, ca Cititor atent ce ești, încă de la prima pagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cere rudele oricât de îndepărtate. Lui Mma Ramotswe îi era greu să-și închipuie cum ar fi dacă n-ar avea nici o rudă. Știa că există oameni care nu au pe nimeni pe lumea asta, nu tu unchi, nu tu mătuși sau veri de orice grad; oameni care sunt singuri-singurei. Din motive greu de imaginat, mulți albi sunt singurateci, nu par să-și dorească să aibă rude și-s fericiți în solitudinea lor. Cât de singuri trebuie să fie - ca astronauții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mă duc undeva în Nirvana, scormonesc în minte după o mantră liniștitoare, oricum îmi repet în gând „eu nu-s aici, astea nu se întâmplă, nimic din ce auzi nu se întâmplă”. Încerc să-mi domolesc nervii amintindu-mi de mătușa Rozalia, de tânguirile ei pe nas și de salata de vinete amare, așezată într-un castron având pe fund reproducerea Palatului Culturii, în romburi aurii. Care-i legătura? Întotdeauna, de pe la șase ani, mi-am zis că nu mi se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
legătura? Întotdeauna, de pe la șase ani, mi-am zis că nu mi se poate întâmpla nimic mai rău decât să ingurgitez pasta aia încleiată în gălbenuș de ou și ulei rânced. Gustul îmi reapare, însoțit de spasmele stomacului, parcă mă strânge mătușa la pieptul ei imens, lăsat, moale, care mai și emană un miros acru-stătut. Dup-aia stau pironit pe scaun, cu ochii la o vulpe de plastic cu coada pe-un umăr, pusă pe televizor, și n-am voie să dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dau un titlu mai ochios. Câteva desene, arbori alb-negru cu legende și, după cum crengile au frunze sau nu, scorburi sau nu, cuiburi sau nu, alte semne, subiectul a avut tată castrator, mamă dominatoare, familie care l-a abandonat, bunică sadică, mătușă transsexuală și cine știe câte traume încă nedescoperite. - Crezi c-o să se vândă? l-am întrebat pe Marcu, doar e interesul meu la mijloc, ar trebui să-mi dea și 8% din încasări. - Normal că se vinde! Ca wisky-ul contrafăcut și țigările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în momente bine determinate, aștept s-aterizeze pe toloacă, lângă observatorul astronomic, niște flăcăi din altă galaxie, să le iau un interviu în exclusivitate, poate se-ndură să mă plătească și pe mine cineva... izbucnește Sara la întrebarea mea de mătușă de treabă. Am spus-o, dar trebuia să-ncep de undeva și altceva mai bun nu m-am priceput. - Sara... mă opresc și-nghit. Sara, eu... Ei, lasă, nu acum, te mai sun... Nu-i Alaska, revin... - Vino... Vino în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
au șters datele. S-a făcut loc și pentru ăștia noi, au mai smuls niște stejari din rădăcini, să mai fie pământ. Dincolo de deal și de soldatul necunoscut e sărăcimea. Dar și la „Sfântu’ Vasile”, de când au înmormântat-o pe mătușa primului-ministru, au făcut o alee pentru ștabi, au pus pietriș, e și-o fântână acolo, c-o lebădă din care țâșnește apa. Și primarul are loc de veci acolo. Au schimbat gardul, e lumină, e pază. - Și care-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ecran se desfășoară Călătorie În lună. Apoi Îl zărim lângă afișierul din piața Jelačić unde privește afișele proaspăt lipite, pe unul dintre ele - și ofer acest detaliu ca o simplă curiozitate - un anunț despre conferințele lui Krleža. Numele Anei Eremija, mătușa lui după mamă la care va locui la Zagreb, În strada Jurišičceva, se afla alături de numele cântărețului de operă Križaj pe care‑l Întâlnise odată În Gornji grad, de cel al lui Ivan Labuš, cizmarul la care‑și pingelea pantofii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în fața televizoarelor. După vizionare, rămași singuri, Luana și Dan erau nevoiți să apeleze la varianta Ema. Se pornea, astfel, un circ în toată regula. Știind că un joc în doi nu are nici un farmec, Ema se lăsa rugată. La nesfârșit! Mătușa Vanda îi fugărea din fața ușii, reproșându-le că nu-i luau odorul în seamă decât atunci când îi înghesuia nevoia. Copiii se lansau într-un șir de explicații agitate. Ema nu știe jocul, nu vrea să învețe, nu prinde mingea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei de a fi. Suferea să-și vadă dorința înfrânată între cele două îndărătnice. Acest obicei de a-i ține la ușă, ca pe niște vagabonzi veniți la cerșit, o făcea să se întrebe ce ițe se încâlceau în mintea mătușii Vanda. În sfârșit, începea jocul. Unul nenorocit, de altfel, care, din pricina orei târzii, se termina aproape imediat. Simțea fizic, de fiecare dată, eșecul unei astfel de seri. În ziua aceea însă, Luana avea să se ridice la nivelul verilor ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe străzi cu bicicleta, venea acasă doar la prânz, să mănânce din fugă te miri ce. Nepoții ceilalți, pâinea lui Dumnezeu, se jucau cuminți lângă ea, jocuri pașnice și fără grai, cum nu sperase bătrâna să vadă vreodată. Unchii și mătușile trăiau "a doua tinerețe" în sfânta pace a ogrăzii. Doamna Leon se întorcea acasă de la slujbă liniștită, fără să se mai furișeze pe sub geamurile surorilor cu inima strânsă de groaza observațiilor zilnice. Se retrăiau vremurile înfloritoare, "obrăznicătura bătea coclaurii, Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ceilalți, le făcea pe toate cu o pasiune impresionantă. Emanuela nu înțelegea de ce mama Vanda nu o place. Dacă lui Dan îi ierta obrăzniciile și în unele situații chiar îl lăuda, Luana nu se bucurase vreodată de astfel de favoruri. Mătușa Sanda "beneficia" cam de același tratament. Când mergeau, duminica, la țară sau la pădure, părinții ei invitau doar familia lui Dan. Sanda și fetița ei rămâneau, mai întotdeauna, acasă. Într-o seară, Dali se întoarse târziu de la birou. Roșu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu fiecare creangă în parte. Mai apoi, dădea fuga în dreptul ușilor închise și căuta, atentă, să perceapă zgomotele dinăuntru. Teribilă dezamăgire când regăsea aceeași neînțeleasă adormire. Într-o zi, descoperi o șansă de umplere a orelor goale. O văzu pe mătușa Anda stând cu cartea în mână. Ochii i se mișcau cu o regularitate de pendulă, când într-o parte, când în alta, câteodată zăboveau preț de o clipă înainte de a-și relua plimbarea. În unele momente râdea, alteori suspina emoționată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Luana o întrebă ce trebuie să facă pentru a învăța să citească. Să mergi la școală. În ziua în care vei descoperi farmecul cărților, ne vom bucura și noi, poate, de o liniște binemeritată. Multe lucruri o atrăgeau în casa mătușei Anda. Corpurile de bibliotecă din lemn negru lăcuit, suple și înalte până în tavan, ce îmbrăcau mai toți pereții sufrageriei, apoi dormitorul mobilat cu un pat imens, acoperit de o cuvertură strălucitoare, un dulap ticsit de haine frumoase și o toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]