691 matches
-
și Dylan Bennet Klebold) au ucis cu arme automate, în cantina școlii, la o oră de vârf, 12 colegi, un profesor și au rănit alți 24 elevi, după care s-au sinucis. Autorii abominabilei crime în serie aveau o fascinație maladivă față de Hitler, așa se explică de ce ziua tragediei nu a fost una anodină, deoarece reprezenta împlinirea a 110 ani de la nașterea temutului lider nazist. înfățișarea și stilul lor vestimentar era nonconformist și șocant (dominat de culoarea neagră). De asemenea, apelau
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
porniri masochiste (când agresiunea se centrează pe propria persoană). Realizarea defectuoasă a controlului sfincterian poate alimenta procesul de fixare, proces care se concretizează printr-o multitudine de trăsături: ritualism în viața cotidiană, exces de punctualitate, mânia ordinii și curățeniei, teamă maladivă față de viruși și microbi, avariția, simțul exacerbat al datoriei etc. în virtutea legilor implacabile ale dialecticii, și reversul trăsăturilor inventariate mai sus sunt la fel de posibil să-și facă apariția, atunci când disciplinarea sfincteriană se desfășoară defectuos. Uneori graba și stângăciile părinților emană
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
aceluiași stigmat: În fine, regele ajunge și în dreptul meu. Ne strîngem mîinile cu putere. E înalt, înalt cît mine, circa 1,85 m". Ca să vezi unde a găsit grobianul echivalența: 1,85 m! Ce e, astăzi, la urma urmelor, obsesia maladivă a recunoașterii de către marile cancelarii occidentale a unui statut prezidențial marcat funciar de ilegitimitate, decît reflexul complexului de uzurpator al nobleței, tradus în comportamentul fals-cordial și găunos-declamator al comunistului instalat, unde?, în Palatul regal de la Cotroceni. Vizita reginei Ana mi-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
gesticii, toată această recuzită șocantă ar putea trimite la o posibilă... derapare. Nu e însă decît plăcerea jocului cu absurdul, cu mimarea nebuniei. Percepută, de altfel, ca atare. Plăcînd, captivînd. Dar Van Gogh? Dar Dali? Dacă Van Gogh e marcat maladiv, aceasta cabrîndu-i, violent, pictura (contorsiunile care antrenează elementele peisajului), Dali își joacă (sau, poate, nu) nebunia, complăcîndu-se în splendorile unei imaginații debordante, cu soluții dintre cele mai abrupte, mai vexante. Splendorile nebuniei jubilante! De o plasticitate histrionică sînt scenele povestite
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unde? Într-o metropolă europeană, ce-i drept cu destin tragic, megalopolis încercînd însă îndîrjit-nemțește să recupereze istorie și să redevină ce-a fost. Deci nu într-o pricăjită urbe de la marginea continentului, în stare, într-adevăr, să-ți inducă maladivă blazare, ci în această așezare de legendă civilizatoare. Chiar dacă una încă dramatică, după căderea Zidului. E ca și cum, la marele oraș al lumii ar trebui să privim cu ochii deformați ai încărunțitei condeiere. Aici, de fapt, în această intenționalitate negativă, trebuie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care defilează sprințar pe lîngă noi. Dar nici de molîii (dumnezeule, cît de mulți!) ai căror hormoni au hrănit, amar de vreme, nenorocitul colectivism, iar azi stau presați în albumul cu fotografii de familie. Marea familie... Un pesimism nu neapărat maladiv mă readuce acum, înțelept, în liniștea atelierului. De la fereastra căruia filtru lumea largă mi se arată oricum mult mai frumoasă. Deci. Conjuncția care face ravagii azi. Mai ales între juni. Fotbaliști, chelneri, acționari, bodigarzi, mediatori, doctoranzi, taximetriști, bingomani. Întrebați-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
surclasat pînă și Inchiziția. Prin rafinamentele executanților ei. Și, tîrziu, mai ales prin nevoia acestora, vai, de a se confesa. Nu mulți din ei simt o animalică (dar și perfidă) nevoie de mărturisire totală. Unul, Franț Țandără, mărturisitor coleric, aproape maladiv, care-și detaliază metodic fosta meserie: perioada de ucenicie, în care deprinde subtilitățile suplicierii testicolelor, prin lovitura cu creionul, dar și suprimarea victimelor ca studiu pentru etapele următoare. Spovedania torționarului e întreruptă, din cînd în cînd, de exaltări autoflagelatoare, dorindu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
s-a perceput ca o persoană „nevrozată” și a considerat drept cauză a problemelor sale copilăria și comportamentul părinților săi. In prezent, ea crede că boala sa este aseamenea astmului și alergiilor sale, care sunt dereglări ale imunității: o amplificare maladivă a fenomenelor normale. „Sufăr de o timiditate alergică, glumește ea, o alergie la priviri și aprecieri”. Ințelegerea mecanismelor de menținere a tulburării Isabelle înțelege modul în care evitările sale contribuie la cronicizarea tulburării sale, cât de eronate și excesive sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
expunere care constau în a provoca o activare a amigdalei apoi în a o face să se conformeze unor pattern-uri comportamentale și cognitive de confruntare și acceptare, foarte diferite de reflexele spontane de evadare sau de inhibiție asociate stării maladive. Această capacitate neuroplastică (modificări ale arhitecturii funcționale cerebrale) a terapiilor comportamentale și cognitive este reconfortantă pentru pacienți: nu datorită existenței unor perturbații biologice sunt condamnați aceștia să nu schimbe nimic sau să fie nevoiți să ia medicamente toată viața. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
cvasiteatrală, de desfășurare a unei intrigi tradiționale (vechiul „triunghi” amoros): confesiunile fiecărui personaj se derulează în spațiul izolat al unui golf, într-un peisaj de amurg care, alături de dinamica sentimentală (subiectul propriu-zis al prozei), oscilând între pasiune paroxistică și gelozie maladivă, ar părea că provine din romanul interbelic (Anton Holban, Cella Serghi). SCRIERI: Orizonturi dobrogene, Constanța, 1964; Ceasul umbrei, București, 1969; Elementele, București, 1974; Poem scris pe suflarea pământului, București, 1975; Golful sălbatic, București, 1977; Erezii marine, București, 1980; Anamorfoze, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
Colaborează la „România literară”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Vatra”, „Viața românească”, „Arc”, „Arca”, „Dilema” ș.a. Prima sa prezență editorială se înregistrează odată cu volumul colectiv de proză scurtă Debut ’86. Excesul de relativizare a propriei valori literare se adaugă la P. discreției aproape maladive. Scriitor care stăpânește povestirea cu un har nu deseori întâlnit, mai puțin dispus să fructifice artistic „viziuni”, cât să regizeze ingenios momente de viață, scoțându-le din banalul cotidian, artizan al cuvintelor, dar fără patima jocurilor textualiste, P. lasă criticii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
roman european", în Diferența specifică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, p. 67. 53 Gib I. Mihăescu, Zilele și nopțile unui student întârziat, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973, p. 398. 54 Respectiva similitudine este semnalată de Nicolae Balotă: "Psihologia aceasta a închipuirii maladive ar putea fi parodizată din acea popular-burlescă degradare caragialescă a "fandacsiei"" (în Gib Mihăescu nuvelist, în vol. Labirint, București, Editura Eminescu, 1970, București, pp. 90-93). 55 Gib I. Mihăescu, Nuvele, ediție îngrijită de Al. Andriescu, repere istorico-literare de Aurora Slobodeanu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de prejudecăți”. Accentul cade pe actul lecturii, în cursul căreia cititorul este cel care conferă valoare și semnificație operei: „Cartea nu este o dogmă. Ea este o descoperire.” Pentru Arșavir Acterian, G. Bacovia este „un geniu trist”, „de un sentimentalism maladiv excesiv”, iar volumul de poezie Cu voi... reprezintă doar „expresia glacială a dezintegrării”, „zvârcolire în lumea tristeților dizolvante”. Eugen Ionescu recenzează Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, acuzându-l pe autor de superficialitate, deoarece, „îndrumat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286953_a_288282]
-
plasează pe Tradem între Al. Macedonski și Mihai Eminescu, adică între poetica simbolismului incipient și poetica romantică, identificând atitudini, teme și cuvinte-cheie care fac din poet un precursor al simboliștilor, dar și un eminescian cu o sensibilitate distinctă, „efeminată și maladivă, lipsită de nota titaniană” a modelului. Monografia îi deschide astfel lui M. drumul către opera marelui poet. Eminescu, univers deschis (1987) aduce contribuții și sugestii interpretative privind mai ales absolutul („nostalgia nemarginilor”), demiurgia (cu sursele ei - gândirea, somnul, visul și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288083_a_289412]
-
cealaltă, demoniacă, a lui Walter, a doctorului Rim sau a lui Lică Trubadurul, o singură perspectivă interesează și tulbură: perspectiva generală, pătrunsă de obsesia devoratoare a urâtului și de conștiința degradării sufletești și fizice a omului. Umanitatea imaginată de prozatoare, maladivă și la propriu și la figurat, se mișcă într-un univers închis, în cicluri care se desfac și se refac, sub incidența permanentă a instinctului de proprietate și, pe o treaptă mai înaltă, a consecinței lui, instinctul ierarhiei sociale, declanșator
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
că boala provoacă îndeobște mari mutații sufletești, fiind, pe de altă parte, și destul de răspândită în realitate spre a putea fi ocolită de literatură. Interdependența psihofizică, accentul analizei pe expresia fiziologică a mișcărilor interioare sunt ideal servite de implicațiile fenomenului maladiv. În fine, viziunea degringoladei sociale, a degradării umane sub presiunea formelor urâtului găsește în mizeria fiziologică una dintre metaforele ei cele mai zguduitoare. Mai presus de orice premeditare, observația și investigarea atentă a psihologiilor din propria ambianță au îndreptat-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
de închisoare) și procesul maturizării fiicei acesteia, Nadia, sunt conturate uneori cu tușe fine. În contrapartidă față de eroii pozitivi (cele două „femei singure” și Radu, cumnatul Rodicăi), apar personaje fără relief: condamnatul (om lipsit de scrupule și de o senzualitate maladivă) și sora sa, Marieta, femeie frivolă și rapace. Separarea celor două grupuri, survenită în finalul cărții, este soluția etică simplistă spre care „curge”, fără volute dramatice, întreaga scriere. SCRIERI: Bârlogul lupilor, București, 1963; Ceața, București, 1968; Femei singure, București, 1969
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285629_a_286958]
-
Însăși Uniunea Sovietică - de două ori. Faptul că acestor clauze din Acordurile de la Helsinki (Împreună cu Principiul IV, care afirma că „statele participante vor respecta integritatea teritorială a fiecăruia dintre statele participante”) li s-a dat o asemenea importanță ilustrează nesiguranța maladivă a Moscovei. Prin tratatele cu Germania de Vest și Acordurile de la Helsinki, care validau retrospectiv aranjamentele de la Potsdam, Uniunea Sovietică Își atinsese În sfârșit scopul și se putea relaxa. În schimb, participanții occidentali la conferință păreau că nu au căutat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eului devenit insuportabil. Explicația dată de Freud este utilă pentru configurarea acestei stări definitorii pentru simbolism și mai ales pentru decadentism în absența vitalismului entuziasmelor febricitate romantice. Alături de ea, Orfeu reprezintă idealul poetic care-și asociază o hipersensibilitate împinsă spre maladiv, cât și un final tragic. Ambele apar și în pictura simbolistă românească la Pallady din perioada sa de formare și la Kimon Loghi, cum de asemenea, Frederic Storck are în vedere compoziții melancolice, dintre care câteva sunt destinate unor monumente
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aplomb și a avatariilor raționalismului acestui secol. "Decadența nu constituia o simplă reluare a obsesiei byroniene a "marelui om rău", acest erou pervertit care este totuși superior omologului său lipsit de defecte, și nu reprezenta câtuși de puțin o variantă maladivă a fascinației primilor romantici pentru moarte și suferință. Decadența presupunea abandonul ideii de progres, fie el spiritual sau material, din care se nutreau intelectualii începând cu secolul XVIII. Această idee era în mod special răspândită în perioada în care Huysmans
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Luyken etc. sugerând chiar și lacunar echivalente simbolice și o tradiție. Se poate observa că decadentismul este prezent atât prin anumite teme specifice în aceste tablouri, dar și printr-o estetică ce se poate deduce din comentariul colecționarului reunind macabrul, maladivul, nevroza, "de-a dreptul modernă", perversitatea, constrastele violente proiectate senzual, degenerarea, monstruosul. În mod evident, în arta simbolistă și decadentă elementul istoric dispare, istoria nu mai reprezintă o lecție morală și nici gloriola unui moment reprezentativ, tipică monumentalismului romantic. Rodolphe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel tridimensional. În plus, caracterul său simbolic, abstract, este bulversat de atributele fizice detaliate, prin "feminizarea" sa în datele fiziologice. Nuda Veritas cu forme provocatoare și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de Veronica Micle, contribuie la forjarea martirologiei romantice eminesciene. Nefericit în dragoste, cu lira sfărâmată, într-o lume mult prea trivială pentru a găzdui și recunoaște geniul, înzestrat cu o capacitate vizionară asociată geniului poetic, și care suportă o reconversie maladivă în nebunie, cum sună clișeul sentimental romantic, Eminescu dobândește în foarte scurt timp chipul emblematic al propriei sale ficțiuni poetice, al alter-ego-ului său ficțional, Luceafărul-Hyperion. Majoritatea ilustratorilor vor porni de la această corespondență, apelând deopotrivă la o fotografie din tinerețe a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mai sunt extrase dintr-un trecut îndepărtat și idealizat, ci alcătuiesc un panteon propriu, din care fac parte mari artiști, campioni ai noii sensibilități, precum Beethoven, Chopin, Wagner, Allan Edgar Poe, Tolstoi, Eminescu, Ibsen, Nietzsche, Strindberg ca figuri ale geniului maladiv. Singularitatea artistului tinde să fie reprezantată nu numai prin originalitatea și măiestria artei sale, dar devine la sfârșitul secolului XIX, sub pecetea insolitării și insolitului, chiar subiectul picturii sale. Filozofii și scriitorii romantici consacră artistul ca ipostază a geniului creator
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cromatic tern al costumului, iar această luminescență iradiază și din pensula pe care o ține artistul, pensula și mâna întrețin o relație simbiotică. Ne aflăm în fața unei epifanii a artistului, dar și a reflectării ca efect secundar a unei sensibilități maladive în acord cu sensibilitatea artistică, descifrabilă în expresia acestui chip ușor emaciat care poartă amprenta corozivă a unei suferințe resemnate, un Ecce Homo dolorist. Într-un alt autoprotret apare ținând o țigară aproape complet fumată, privirea sa are acum o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]