1,390 matches
-
care nu acceptă să fie prizonierul unui text, prizonierul unor vorbe, Craig imaginează, în schimb, o materialitate la fel de masivă ca aceea a piramidelor, a palatelor, dar mult mai rafinată în privința materialelor folosite decât cea a edificiilor florentine sau venețiene. Această materialitate masivă și totodată prețioasă, rară urmează să se regăsească atât în elementele de decor, cât și în costume, iar „măreția impunătoare” a materialelor va trebui să fie strâns legată de valoarea lor simbolică. Pentru realizarea unor costume-simbol, Craig asociază două
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
halucinații alese ca principal mijloc dramatic”, pentru concretizarea cărora Artaud se gândește la „o anumită putere de deflagrație pe care ar urma să o aibă gesturile și cuvintele. O realitate căreia să-i surprindem deopotrivă fața și reversul”. Într-adevăr, materialitatea teatrului, așa cum este ea definită în „Manifest pentru un teatru avortat” - adică obiectele, decorurile, dar și actorii -, va trebui să producă semne concrete, palpabile, însă cu o mare deschidere spre invizibil, „semne vizibile ale unui limbaj invizibil sau secret”. E
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
statuilor, repunerea pe soclu a idolilor din străvechile culturi magice, în încercarea de a face din teatru acel loc privilegiat unde, opusă unei culturi a logos-ului, s-ar afirma o cultură a materiei, preeminența lumii fizice, concrete, a unei materialități pe care să se sprijine manifestarea invizibilului, așa cum se întâmplă în cazul colossos-ului ori în acela al zeului-obiect. Căci, atunci când vorbește despre teatrul balinez, de pildă, oare nu admiră el tocmai această esență deopotrivă fizică și metafizică a teatrului, strălucit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
O alteritate susceptibilă să devină vizibilă, să se materializeze atât prin imaginea din vis, cât și printr-o apariție efectivă, lucru deopotrivă valabil pentru un mort și pentru un zeu. Ca discurs despre prezență/absență, despre o prezență sugerată de materialitatea vizibilă a unei realități diferite, aparținând unui altundeva de ordinul invizibilului, teatrul ne oferă o posibilă cheie pentru înțelegerea teoriei artaudiene a Manifestatului. În „Despre teatrul balinez”, Artaud definește Manifestatul ca fiind „acea Fizică primară” de care „Spiritul nu s-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceeași asociere intimă a pietrei cu psyche-ul, a materialului celui mai compact, mai dens, cu imaterialul cel mai diafan, cel mai evanescent cu putință. Căci în teatrul lui Artaud, conform paradoxului arhaic, invizibilul nu se poate manifesta decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra, aliind materialitatea cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la obârșiile semnului plastic ca eidolon antic, cu toate consecințele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai evanescent cu putință. Căci în teatrul lui Artaud, conform paradoxului arhaic, invizibilul nu se poate manifesta decât printr-o materialitate capabilă să-l fixeze și să-l elibereze în același timp. Contopind în semnul teatral piatra și umbra, aliind materialitatea cea mai concretă cu imaterialitatea, Artaud operează o autentică întoarcere la obârșiile semnului plastic ca eidolon antic, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru actor, unul care va deveni pivotul acestei fizici și metafizici a teatrului. Actorul, fantomele și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de a dispărea, pentru a face loc propriilor simboluri”. Atât în Sonata spectrelor a lui Strindberg, cât și în Șase personaje în căutarea unui autor a lui Pirandello, totul pare să se axeze pe legătura dintre carnal și spectral, dintre materialitatea concretă și invizibilul imaterial. „Uneori”, notează Artaud comentând Sonata, „un personaj ce simte în apropierea lui o prezență invizibilă ține cu tot dinadinsul să nu rămână, în această privință, mai prejos de celelalte personaje, și atunci își convoacă propriile spectre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
face cu evanescența, spectacolul balinez remarcându-se, dimpotrivă, printr-o incredibilă profuziune a materiei, printr-o abundență a elementului material, care, de altfel, favorizează nașterea dublului. Actorul-dansator, căruia i se datorează, așadar, apariția dublurilor și care se înscrie într-o materialitate sonoră și vizuală rar întâlnită, domină scena cu densitatea lui de actor-efigie, de veritabil automat sacru. „Suntem cuprinși de un fel de teroare”, spune Artaud, „când ne uităm la aceste ființe mecanizate”, care par „să se supună unor ritualuri străvechi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
o lume de dincolo de uman -, el evocă „ceva neomenesc, ceva divin”, produce „o miraculoasă revelație”. Veritabile semne plastice, autentice statui, „hieroglife în trei dimensiuni” (operând, ca atare, fuziunea semnului pictat cu cel sculptat), actorii dispun - în toată această splendoare a materialității lor - de „semne misterioase ce corespund unei realități neștiute, fabuloase și obscure”. O realitate aparținând unui altundeva, morții sau divinității, asta chiar că nu mai contează. Descriind corpul-statuie al actorului-dansator balinez, Artaud nu apelează doar la imaginea trupului viu, concret
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce corespund unei realități neștiute, fabuloase și obscure”. O realitate aparținând unui altundeva, morții sau divinității, asta chiar că nu mai contează. Descriind corpul-statuie al actorului-dansator balinez, Artaud nu apelează doar la imaginea trupului viu, concret, evoluând în strălucitoarea lui materialitate, ci și la aceea a corpului-mumie, a corpului „pietrificat”, cu gesturi seci, epurate, lineare, un corp în care osul, element dominant, devine un echivalent al pietrei. Căci nu sunt oare aparițiile dansatorilor însoțite de zgomotul unei rostogoliri de pietre? În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dublului; actorul dă, așadar, formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
formă unei umbre, unei „efigii spectrale” pe care, așa cum spune Artaud în „Un atletism efectiv”, teatrul o modelează, o învestește cu un sens material. Într-adevăr, acest spectru al sufletului are o anumită consistență, o anumită materialitate: „Credința într-o materialitate fluidă a sufletului este indispensabilă meseriei de actor”. Actorul trebuie „să vadă ființa umană ca pe un Dublu, ca pe acel Kha al Îmbălsămaților din Egipt, ca pe un spectru etern dinăuntrul căruia răsună forțele afectivității”. „Asupra acestui dublu acționează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
divinități, fie că e vorba despre morți) să se poată iarăși revela prin formele vizibilului. Teatrul și dublul său urmărea să reactualizeze categoria dublului în sensul ei cel mai arhaic, acela al unei prezențe/absențe pe care piatra și psyche-ul, materialitatea cea mai opacă și imaterialitatea cea mai străvezie să le cristalizeze în relația lor tensionată. Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morțiitc "Kantor sau baraca de bâlci ca teatru al morții" Când scria fundamentalul său text-manifest „Teatrul morții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a se bălăci în concretețea materială a lumii, în această escrocherie a aparențelor ce reprezintă nivelul cel mai de jos al existenței”. Kantor crede, dimpotrivă, că manechinul este indispensabil teatrului său, un teatru al morții, tocmai pentru încărcătura lui de materialitate datorată acestor aparențe. „Prezența manechinului e în deplină concordanță cu convingerea mea tot mai fermă că arta nu poate exprima viața decât prin absența vieții și prin recurgerea la moarte, folosindu-se de aparențe șs. n.ț, de vidul spiritual
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
află sicriul cu trupul neînsuflețit al împăratului Germaniei oferă prilejul unei false ceremonii, simulate, găunoase, scurte sau lungi, în cinstea oricărui fel de absență”. Vrând să dea expresie acestui permanent joc între absență și prezență, spectral și piatră, vid și materialitate, joc în care vede adevărata esență a teatrului, Genet va apela și la un alt procedeu, cel al imaginii reflectate în oglindă, făcând din el un soi de metaforă geamănă cu aceea a mormântului gol. În Balconul, oglinzile multiplicate devin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fel de absență” vizează „construirea unei civilizații spectrale”, dar că scopul ei nu poate fi atins „folosind alte vocabule în afara celor ce reflectă o realitate compactă și continuă”. În teatru, spectralul nu există decât dacă e înscris în vizibil, în materialitate. În teatru, adică în acea sferă paradoxală a „durei aparențe”, care ține în egală măsură de rigiditatea monumentalului și de evanescența reflexului. În jocurile de reflexe din teatrul lui Genet, oglinda lui Narcis stă alături de cea a lui Gorgo. Antichitatea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
contopi cu reflexul, cu imaginea lor reflectată, și pentru a atinge acea zonă a celei mai depline libertăți, unde totul se cristalizează în „Absență” și în „Moarte”, personajele din primele tablouri ale Balconului - Episcopul, Judecătorul, Generalul - au nevoie de întreaga materialitate a teatrului. Căci numai datorită fastului teatral al ornamentelor costumului său Episcopul poate recuceri fortăreața de unde fusese alungat și unde își regăsește atributele esențiale ale funcției sale, a cărei exercitare îi împrumută ceva din încremenirea solemnă a statuilor. Ceea ce-l
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
imagini corporale sublime, menite să consolideze și să informeze - adică să fixeze - amintirile noastre, spaimele noastre, dorințele noastre”1. Oare nu este el acela care, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, a dat viață materiei inerte, a dat materialitatea cea mai palpabilă invizibilului, a dat pietrei mute a colossos-ului puterea de a concretiza și de a mobiliza umbrele? Georges Didi-Huberman ne amintește și că acest „om al credinței” a reelaborat o ficțiune a timpului, deschizând astfel calea spre „marele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
câștig. Atitudinea Economiei față de spațiul natural este sfidătoare când ea reușește să-și inventeze, în colaborare cu ingineria (chiar și cu ingineria socială!) propriul ei spațiu nelimitat. Este, totodată, o atitudine antiumană, Economia persistând în viziunea ei mecanicistă în care materialitatea și materialul, obiectul și nu subiectul contează. Or, în aceste repere apar ca ireverențioase inițiativele unor teoreticieni de a analiza ceva numit Economie spațială, dând mâna cu geografia și alte discipline ale ambientului. Făptura iluministă a Economiei nu se simte
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
chiar din faza ei primară, când izvorul cunoașterii a stat sub spectrul mecanismului și, mai apoi, al organismului (Poincaré, 1986). Focalizarea metodologică și epistemologică în episoade odiseice ale cunoașterii, cu sensul de fixare cu lanțurile simplificării de catargul inexorabil al materialității, a rămas pentru Economie o constantă ce a încurajat pe fizicieni să ceară economiștilor să procedeze ca ei în călătoria pe marea cogniției. Cumva explicabil, fizicienii atrag atenția economiștilor (aș spune economicienilor) că au ales să se ocupe de un
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
lega așteptările, care sunt infinite, de decizii, care sunt limitate, pentru că presupune mai întâi alegeri pe criterii de raționalitate, care sunt acceptate ca ipoteze sau ca obiective. Avem, în acest caz, o dificultate insurmontabilă și pentru că nu știm să judecăm materialitatea în raport cu contexte imateriale, cum ar fi așteptările. Transferul misterios de semnificații între imaterial și material ne aruncă în catacombele unei erori și logice și epistemice, căci transferul de semnificații este el însuși o eroare de această natură. Asta ne confuzionează
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
conștiența. Ceea ce excede perimetrului funcționalității stabile a Economiei ține tot de om și nu pot fi tratate ca și când nu ar exista propensiuni identitare speciale, care doar aparent sunt noneconomice, de genul prestigiului, confortului, posesiei etc. Economia se centrează pe structurarea materialității proceselor sociale pentru a avea forța necesară rezolvării problemelor ce vin dinspre individ și dinspre societate, cum ar fi redistribuirea sau proprietatea, ca și dinspre puterea politică și gestiunea ei, cum ar fi regimul libertăților de mișcare a bunurilor, serviciilor
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
performanța ar goli de sens problema supraviețuirii. Ca potențial, Economia se extinde între reperul invariabil al legilor naturii și linia orizontului hominizării. În expresie fenomenologică, Economia, pe de o parte, se reduce (după metoda matematică) la o stare punctiformă a materialității vieții, nevoile, și, pe de altă parte, transcende (după metoda metafizicii) la un univers inflaționist, al așteptărilor legitimate de randament. Dar referențialele Economiei nu sunt în sine nici materialitatea, nici spiritualitatea, deși operează cu acestea. Demersul Economiei vizează explicit structura
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
condiția umană și natura umană, dintre acestea ca factor dialectic și existența ca un tot vizibil și nevizibil, perceptibil și neperceptibil, descris și nedescris, demonstrat și nedemonstrat ș.a.m.d. și mai ales scoate în evidență fatalitatea intercondiționărilor. Lumea ca materialitate scalată, intersubiectivitate învățată și finalitate contextualizată. Consecințele se explică în contexte, acestea fiind în esență o problemă de convenție, de înțelegere, de diferențiere geometrică prin internalizarea referențialelor. Lumea este ceea ce reușește să înțeleagă, să explice și să învețe intersubiectivitatea văzută
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
medicamentul care creează cea mai periculoasă dependență din care se nasc antinomiile (ca și anomaliile): avuția de dragul avuției. Raționalitatea economică nu are temei doar în ordinea materială. Ca atare, Economia trebuie să se asigure că nu se prinde în capcanele materialității din care pot să iasă științe precum fizica sau cosmologia. Economia, pe scurt, nu este o știință a materialului, a concretului fizic pentru că pur și simplu n-ar mai fi o știință socială. Ea este o știință eminamente antropică. Organizarea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]