1,698 matches
-
pungi de fidea, altfel m-aș fi pierdut în Berceni și aș fi ratat prima tranșă de câștiguri de la Caritas. Printre două tomberoane zăresc, cam la trei sute de metri, blocul cu tencuială verde, mișcătoare. Deasupra lui clănțănesc crăcile ronțăite ale mestecenilor. Acolo stă Sabina, îngrețoșată, umplută cu slănină și asediată de omizi. C XVIII Neputând să adoarmă, Cosmin se răsucește în pat. Ce fix a avut și Leo ăsta cu Adelina! Cum nu-i convenea ceva, imediat fugea la Adelina. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ultimul vlăstar masculin al familiei nu o trăda în niciun fel. La rândul lor, cei din ramura Tupilat recunoșteau în Leo rudimente de comportament intelectual, înăbușite însă de escapadele sale haotice și primitive, cum ar fi înnoptarea în castanii și mestecenii (speciile care îl vindecau de insomnie) din parcurile bucureștene. Chiar și așa, era vorba de defecte ce puteau fi trecute cu vederea, defecte ce nu necesitau un tratament specific depresiei-maniacale. Însă nimeni din stufoasa coroană a arborelui lor genealogic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nesimțite trase cuiul de la o petardă defensivă. Pașaportu și aplecu’ mamii ei de școală! acu să te văd măi Gigi cum descurci ițele! În pace, seninul cerului se boltea peste amiază ca o zână bună; turmele de porci guițau printre mestecenii de la poalele combinatului chimic. Ar fi putut bănui omul și lupul ce îi pândea din spatele luminii? Prima petardă bubui în fața lui Chilot și-l proiectă la vreo cinci metri înapoi, cu labele în sus. Leo deschise fulgerător diplomatul dar, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ce îi pândea din spatele luminii? Prima petardă bubui în fața lui Chilot și-l proiectă la vreo cinci metri înapoi, cu labele în sus. Leo deschise fulgerător diplomatul dar, până să-și monteze casca, o explozie îl aburcă în frunzișul unui mesteacăn. Acolo sus - se zice - începu el să recite mărunt rugăciunea pentru petarde (nu înjurase el nici în armată, darmite acum!!) Mai lucid, dobermanul sări, îl înșfăcă de un crac și-l zdrumică la pământ; apucase să fredoneze doar un condac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ai grija gospodăriei. Uite ce mâini roase de reumatism am! I-am zis să plecăm la oraș, dar n-a vrut. Iubea țăranii, iar ei l-au lăsat baltă. Când am ajuns la Chilia se tot codeau. Eram după un mesteacăn: mergeți, mă proștilor! Cereți-l pe părintele. Spuneți-le jăndarilor să vi-l dea îndărăt, că-i nevinovat și-i om bun: v-a făcut școală și poștă. Ce mai stați! Da’ mocofanii nu-ș ce naiba făcură, că s-au întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Vierme, care se așterne extenuat pe scaun, fără mofturi, depunând coșul de nuiele pe asfaltul călduț, în strânsoarea protectoare a picioarelor lui trudite. "Să moară mama-n pușcărie!" își reocupă și el liniștit locul său, la coada mesei lungi, de mesteacăn geluit și cam pieziș, într-un colț al acesteia. El este prietenul nostru..., Uriel, îl prezintă Poetul, scurt, pe Înger. (Serios? Da' de vorbit, le și vorbește, prietenu'? Sau e mut? înțepase Șobolanul). Chemată adineauri atât de gentil, de către iubitul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cuvânt, ca atunci când ieși de la cinematecă și ți se pare de prost gust să începi să comentezi filmul cu prietenul care te-a însoțit. Pur și simplu îl lași să se sedimenteze, imagine cu imagine, albăstriul ftizie al Pădurii de mesteceni, griul perlat al Dueliștilor, roșul murdar al Iluminării, vernilul și sepia și brunul celor Cinci seri. Ei, da. Îmi place să te ascult, poeteso. Țin minte cum la ceaiul ăla de la care ne cunoaștem ți-am zis, ca să fac pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
recăpătați prospețimea, și închipuirea mea le împlinea, le adâncea, le lega între ele. Amănunte pe care atunci nu le luasem în seamă schimbau acum întregul câmp al viziunii mele interioare. Oriunde mă duceam, o întîlneam pe ea, printre pini și mesteceni, pe stânci, pe drumuri. Atât de mult trăiam cu povestea aceasta minunată, încît orice chemare din afară mă înspăimînta, aproape mă făcea să sufăr fizic. Știam că și Maitreyi, acolo, în celula ei din Bhowanipore, se gândește tot atât de adânc la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și privește visător tavanul. Am senzația că nu stomacul e problema lui, ci capul. Stăm și fumăm și ne jucăm cu cîinii, pe scările infirmeriei, un pavilion cenușiu ceva mai retras față de restul clădirilor. E dimineață, de dincolo de pîlcul de mesteceni răsună ropotele bocancilor, infirmierul vine și ne aduce micul dejun, deja obișnuitul ceai de zahăr ars, macaroane fierte pînă În pragul descompunerii și pîine unsă cu o marmeladă acră, și se așază pe scări lîngă noi. Într-un sfert de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Mă duc cu Vlad să luăm gustarea și trecem pe lîngă biutele acoperite cu plasă de camuflaj În care sînt adăpostite rachetele sau tunurile de calibru mare. E locul de instrucție al celorlalte baterii. De dincolo de un pîlc strategic de mesteceni se aud răcnete și icnete, se pare că alții nu sînt la fel de norocoși ca noi. Ne furișăm și tragem cu ochiul: un veteran zelos face judo cu un răcan, pe care spaima l-a transformat Într-o păpușă neînsuflețită. Se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sus, singura lumină care face ca poiana să lucească pe alocuri ca o apă vine de la Calea Lactee. Urcăm În punctul de observare și privim În jur, prin binoclu. Un vînt stins adie, mișcînd ierburile sau siluetele filiforme, abia ghicite, ale mestecenilor. Cerul e atît de adînc și de larg și de spuzit de stele, Încît, după ce stăm zece minute cu capul dat pe spate și ochii căscați În hăul pestriț, ne Încleștăm mîinile de marginea de lemn a pichetului, să nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
clar că nu trăim timpul normal. Nu-l trăim normal, din pricina Încordării. Încerc să ies din starea asta, dar nu reușesc. E absurd, pentru că nu am nici un motiv. Apoi se aude iar tele fonul, În timp ce Macovei urcă pe potecă, printre mesteceni - se Întoarce, e viu. Nu apuc să-l văd bine, Îl aud pe caporal că-mi strigă numele. Îl aud ca pe un vuiet, ceea ce i-a ieșit pe gură n-a fost numele meu, ci ecoul unei avalanșe. Hai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că a nins pe munte, noaptea e un frig umed În dormitoarele neîncălzite, În care s-a instalat tăcerea. În prima duminică, locotenenții Își adună fiecare soldații din baterii la o discuție. Stăm În fața punctului de comandă din liziera de mesteceni, sub o prelată, și nu prea știm la ce să ne așteptăm. Locotenentul nostru, cu aerul lui de muntean sfios, un spărgător de lemne roșu În obraji, ne spune cu o voce moale și subțire că În zilele următoare se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
probabil și-a luat cîteva pe spinare. Adorm la loc, ca după un coșmar - oboseala Îmi absoarbe la loc valul de adrenalină. Vremea se limpezește de la o zi la alta, e o toamnă blîndă, octombrie, plopii și castanii, salcîmii și mestecenii și ce pomi mai sînt pe aici s-au Îngălbenit și aruncă cu frunze În noi cînd trecem glorioși pe sub ei. Dimineața facem pregătire pentru jurămînt, răsună aleile de ropotul bocancilor și de cîntece despre un eroism care nu prea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tăcute, acum atât de întunecate și de singuratice. Cu un plăcut fior de groază, își imagina că vede o făptură ciudată, împietrită, care se afla înăuntru și privea afară. După aceea se porni să inspecteze diverși copaci, fagul arămiu și mestecenii și bradul al cărui falnic trunchi roșcat se avânta în sus, abia vizibil, ici-colo, printre masele de ace negre. Îi plăcea mai cu seamă copacul chinezesc ginkgo, atât de ciudat și de bătrân. Atinse delicat poalele copacului, unde încolțiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să tragă toate storurile pe care, cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină estompate, în culori pastel. Picturile reprezentau vag grădina Belmont. arborele ginkgo, bradul, fagul arămiu, mestecenii care căpătaseră acum un aspect păstos, priveliști îndepărtate ale Papucului. În salon se găseau și portrete, în aceeași manieră, ale membrilor familiei, în costumele diverselor perioade și în atitudini desuete, pe fonduri luminoase de un auriu șters. Geoffrey Stillowen, tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
destinase ca încăpere de lucru pentru John Robert), lăsându-i lui Hattie camera mai mare (cea cu avionul și cățelul), care dădea spre spatele grădinii și spre poartă. Dar când sosi Hattie, alese pe dată priveliștea spre Belmont, care conținea mesteacănul și fagul arămiu și salcâmul. Cred că ar trebui să mă duc mâine să-i fac o vizită doamnei McCaffrey, spuse Hattie. — Domnul profesor ne-a cerut să nu o deranjăm. Am anunțat-o eu că am sosit. O s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ceea ce era destul de rău. Dar nefericirea lui Pearl era și mai grea. Îl iubea și pe John Robert. — Dă-mi să mă uit și eu, spuse George. Luă binoclul din mâna lui Alex. Se găseau în salon, la Belmont. Dincolo de mesteacăn (ale cărui crengi îndoite, pleoștite, i-o evocau lui Alex pe Gabriel), una dintre ferestrele de la etaj ale Papucului era perfect vizibilă. Ramurile înmugurite ale copacului bruiau doar colțul de jos din dreapta al imaginii. Fereastra era cea a dormitorului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hei, nuni, nuni, nu! Alex care se apropiase de fereastră, stătea cu spatele întors spre George. — Dumnezeule mare! — Ce e? George se ridică și se apropie de ea. Apăruseră oameni în grădină. Alex avusese toată viața aceeași priveliște a grădinii: mesteacănul elegiac, fagul arămiu, bradul cu trunchi roșiatic, pe care lumina soarelui se avânta până în vârf, salcâmul, des și mlădios, iar jos, sub fereastră, pajiștea perfectă, tunsă neted de grădinar și, în ultima vreme (pentru că grădinarul îmbătrânise), de ea însăși. Privise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în mijlocul pajiștii, în apropierea casei. Alex se întrebase: „Ce-o fi chestia aia albă, o fi lăsat cineva o pungă acolo?“ pe urmă, când recunoscu câinele, îl văzu și pe Adam pășind prin iarbă în direcția garajului, atingând din mers mesteacănul și bradul. Adam nu intrase niciodată până atunci în grădină decât cu învoire de la Belmont. Poarta din spate fusese permanent încuiată. Dar imediat apărură și alte siluete pe sub copaci, pe lângă Papuc. Se auzeau și glasuri. Alex îi recunoscu pe Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
toată înălțimea vitrinei, o plasă asemănătoare năvoadelor pescărești, împodobită cu o ploaie de frunze artificiale, verzi și galbene și ruginii, într-un aranjament sofisticat al petelor de culoare. Iar într-o margine și într-alta a vitrinei doi copăcei adevărați, mesteceni, dar cu frunze artificiale atașate, dădeau întregului tablou o naturalețe dureroasă. Nu era însă nimeni dincolo de sticla vitrinei care să se bucure de acel colț de natură construit cu mare artă. În spațiul dintre această vitrină și cea următoare stătea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de ce să se agațe. N-a fost însă nevoie. Copiii lor erau aici, deveniseră români sută la sută, și ele nu puteau să se dezică de ei și să se despartă de ei, și să trăiască duse cu gândul la mestecenii cei albi din ținuturile de dincolo de Nistru. Unde de fapt nici nu trăiseră vreodată. Decât, poate cu închipuirea. Așa că, vrând-nevrând, basarabencele rusoaice au sfârșit prin a adopta fără prefăcătorie noua lor patrie. Doar numele lor au continuat să pară caraghioase
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sclifosit prin cele străinătățuri unei suave ațipeli de amiază în fânul de pe Măgura Vâlcii, unei serafice partide de pescuit, vreunei năprasnice coborâri prin Valea Cerbului, unei cățărări făgărășene, ori unei sfătuiri de taină cu Ioachim, Ștefan și Matei, cei dintâi mesteceni plantați pe dealul casei de la țară. Dar uite că totul se răzbună și, de la un timp, observ că ne încumetăm tot mai abitir, înhămați la ghidul turistic, să hălăduim prin muzee europene, prin catedrale, provincii și cartiere pitorești, de-a
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
odată cu publicațiile glamour, filozofia vestimentară, financiară, eco gastronomică... Ba chiar tu, reacționarul Dan C., uite că ai trecut de la epistolă la e-mail, de la telefonul fix la mobil, de la buzunarul vanitos la carduri, de la cămăruța de bloc la dea lul cu mesteceni vâlceni, de la vacanța prahoveană la cea lisboetă, florentină ș.a.m.d. Booon - am încasat castana și am ricanat cu fiere, neputincios la replică! Pe urmă, a venit valul apusenilor, adică al prietenilor francezi din Lille, pe care ni i-am
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
ca o șfichiuire de bici, le citea la lumina jarului din lemn de trandafir negru și de trandafir roșu pe care, când jarul era mai încins, arunca, așa într-o doară, câteva rămurele de trandafir galben și de lemn de mesteacăn.” „Și dacă întreaga și voluminoasa carte este o poemă înaripată cu talentul și îndrăzneala imaginației, mai redăm un fragment grăitor pentru sumara înțelegere a cititorului, fragment legat de o minune: redobândirea vederii Bătrânului Anticar, pe numele lui adevărat Heracles Monastirio
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]