1,257 matches
-
ca tine, mă gândeam și eu la asta... —Ei, moșule, nu mă gândesc eu la ce socoți dumneata... Știu, știu... vorbi Isailă cojocarul. Se vede după căutătură. Eu parcă spun ceva? Ia și eu cu nacazurile și cu gândurile mele. Moșneagul se aplecă asupra cojocului lui și prinse a mormăi pe nas un cântec. Într-un târziu i se deșteptă glasul, trăgănat și melancolic: De friguri zaci și te scoli... De dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își întoarseră ochii spre întinderile triste, învăluite în ceață. Fata humelnicului nu era ca toate fetele - după știința lui Niță Lepădatu. Era aprigă în dragostea ei, și parcă i se ascuțise mintea. Noaptea uneori, când se ducea la dânsa și moșneagul nu era acasă - el sta amețit după desmierdările întâlnirii; iar ea aprindea gazornița, o așeza pe prichiciul hornului și începea să-l întrebe și să vorbească cu el despre ce avea să se întâmple în viața lor. —Eu zic așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușurel și-și aplecă fruntea în pieptul flăcăului. Dacă s-a supărat, i-a fi trecut... Las-o pe călugăriță-n pace... Lepădatu se gândea, ducându-se spre vitele lui: „Mare șerpoaică și mare zmeoaică îi și fata asta a moșneagului... Acu de ce mă fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un murmur de dușmănie suflat de pe alte tărâmuri. Hai, Sărmanule, la bordeie... vorbi el cătră câne. Cu tohoarca mițoasă în spate și cu cânele după el, Lepădatu trecu prin zbaterea fulgilor. Luminile de la vizuinile omenești abia licăreau. Intră în bordeiul moșnegilor, se așeză pe laiță, lângă foc; cânele i se culcă la picioare. Stătu acolo o vreme pe gânduri. Din cândîn când intra un bordeian, ori un cioban nins, ca să fumeze o lulea, pe urmă ieșea. Bătrânii vorbeau c-un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa zile mari e îngăduit oricui să se amețească; dar amețeala poate fi și cu primejdie uneori. Într-o sară, pe după Bobotează, prinse iar a juca un vânt ușurel dinspre miazănoapte, și Lepădatu cu Faliboga stăteau la vorbă în bordeiul moșnegilor. Pân-acu am trecut cu bine jumătate de iarnă, zicea Faliboga, om vedea și pe cealaltă jumătate cum a mai fi. — Apoi datoria ș-a face-o și iarna asta, ca toate... răspunse râzând Niță. —Așa-i, - iarna n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după aceea se năpusti la Alba, și călare, alergând printre bordeie, începu a chema cu vocea-i grozavă. În noaptea aceea de cumpănă, Niță era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
era să treacă pragul morții. Îl așezară cu capul spart și cu picioarele stricate, în bordeiul moșnegilor. Veni prin viforniță Iana și-l obloji, cu pâne muiată în rachiu, îi aduse o lumânărică de ceară la căpătâi, și până în ziuă moșnegii vegheară. El gemea fără întrerupere, cu ochii închiși. Iar dimineața sosi ca adusă de furtuna de-afară și Marghiolița de la bordeiul din deal. Începu să se bocească cu mânile la tâmple și căzu la pământ cu fața în jos lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
praznic creștinesc, pentru odihna lui... Poate nu mai trăiește; s-a fi dus și el unde ne-om duce cu toții! Așa îmi vorbi Niță Lepădatu într-un amurg de vară; și după ce aflai despre toți oamenii de altădată, și despre moșnegi, și despre călugăriță și despre alții, care sălășluiseră odinioară la bordeie, m-am culcat mulțămit, ca după cetirea istoriilor în care se arată sfârșitul tuturor - ș-a celor buni, ș-a celor răi; și, ca și după cetirea unei asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
este considerată drept sursa documentară a nuvelei. Scriitorul i-a cunoscut pe adevărații bordeieni pe moșia boierului George Moțun de la Ichimeni-Dorohoi. Fiica scriitorului spune că, în afară de personajul Niță Lepădatu, personajele împrumută nume reale: „până și Colțun, câinele în care aruncă moșneagul Tentea cu paie și surcele, a trăit cândva la Ichimeni“. G. Ibrăileanu și Eugen Lovinescu nu au acordat prea multă atenție acestui volum, în schimb G. Călinescu a fost impresionat de adunarea „oamenilor cu taine“ de pe moșia substrasă civilizației, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o sară, pe când Dăvidel Boghean sărise pârlazul și venise să se așeze pe prispă, începu a cârni din nas și a mormăi, cum îi era obiceiul. — Da’ de ce nu ești mulțămit, uncheșule? îl întrebă flăcăul. - Măi Dăvidel, măi Boghene, răspunse moșneagul, pân’ ce n-a da un pospai de ninsoare, noi nu punem carne de capră la afumat. Boghean începu a râde: — Ia spune, uncheșule, te-a apucat vreodată Crăciunul fără bujeniță în pod? Asta nu s-a pomenit, măi băiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ia spune, uncheșule, te-a apucat vreodată Crăciunul fără bujeniță în pod? Asta nu s-a pomenit, măi băiete. —Atuncea și ist’ an, uncheșule, ne-om învrednici să ne suim pe Deleleu... Planul nostru-i în mâna lui Dumnezeu, vorbea moșneagul. Altădată până la Sfinții Arhangheli s-arăta semn de iarnă. Acuma s-au scuturat frunzele fără brume și stau așa, troiene, pe cărări. Nici le umflă vântul, nici fug sunând: parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
albe. Nu încă, grăi el, nu se schimbă. După cum scrie la gromovnic, în zilele acestea sunt legate vânturile și furtunile, până și-a cloci ouăle în stâncile mării paserea alchion... Boghean nu răspunse. —Anul ista are să vie târziu iarna, adăogi moșneagul. Flăcăul își dădu părerea cu oarecare sfială: — Cum s-a îmbrăca o leacă pământul, noi suntem gata uncheșule. Ne suim la locurile noastre. Dacă ne-a ajuta Dumnezeu, măi băiete. Atâta patimă mai am și eu; încolo de toate-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așteptam să vii. Eu, bre, o viață de om aici, sub codru, am petrecut-o. Eu cu pădurarii, cu cânii și cu sălbătăciunile. Știu eu că de-acu nu mai am mult, da’ macar să-mi mai fac o dată cheful... Moșneagul rămase cu ochii ațintiți în umbra pădurii. Flăcăul zise încet: — Hai să mergem, uncheșule. Să mergem, răspunse bătrânul. Mă gândeam că zi ca asta încă n-am văzut. Și stam să mai răsuflu. A crescut, bre, muntele. Văd eu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cornul cu care buciumase. Ce este, uncheșule? strigă Dăvidel Boghean. —Măi băiete, răspunse rar și greu bătrânul. Scapără ș-aprinde o lumină. Mi-e frig, nu mi-i bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean îngenunche și-i cuprinse fruntea, mânile. Erau reci. Atunci trase, înfrigurat, din brâu scăpărătorile, bătu cu amnarul în cremene ș-aprinse un fir de iască. Adună un mănuncheș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Octavian Goga Că o vecernie domoala Se stinge zvonul din dumbrava, Pleoapa soarele-si închide Sus, pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte, Ascultă
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte, Ascultă jalnică poveste, Si fusul se opreste-n mâna Înduioșatelor neveste, Moșnegii toți fărâma lacrimi Cu genele tremurătoare, Aprinși, feciorii strâng prăseaua Cuțitului din gingatoare. Atâtea pătimi plâng în glasul Cu vânătorului părinte, Si-atâta dor
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte, Ascultă jalnică poveste, Si fusul se opreste-n mâna Înduioșatelor neveste, Moșnegii toți fărâma lacrimi Cu genele tremurătoare, Aprinși, feciorii strâng prăseaua Cuțitului din gingatoare. Atâtea pătimi plâng în glasul Cu vânătorului părinte, Si-atâta dor aprind în inimi De clipă răzbunării sfinte, Bătrânul mag înaltă fruntea, Ce sfânt e graiul gurii
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
bilanț de la gospodăria colectivă sau când se premiau mulgătoarele fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
chiar fără ea. Eu n-am să fiu rău Îți dau din aurul meu, Uite, cumpără-ți și haine noi Căci vom merge amândoi La palat, la carnaval Unde este mare bal. Prezentatorul 6 -Zice-se c-a fost odată Alt moșneag și-o babă rea, Moșneagul avea o fată Baba tot la fel și ea. Fata moșului: Eu de muncă nu mă sperii Curăț, mătur și gătesc. Mama vitregă și sora Tot mereu mă necăjesc! Eu fac toată treaba-n casă
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
am să fiu rău Îți dau din aurul meu, Uite, cumpără-ți și haine noi Căci vom merge amândoi La palat, la carnaval Unde este mare bal. Prezentatorul 6 -Zice-se c-a fost odată Alt moșneag și-o babă rea, Moșneagul avea o fată Baba tot la fel și ea. Fata moșului: Eu de muncă nu mă sperii Curăț, mătur și gătesc. Mama vitregă și sora Tot mereu mă necăjesc! Eu fac toată treaba-n casă Și muncesc mereu -mereu. M-
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
sub povara anilor, care de cum l-a vazut i-a spus ,cu spaimă,că ținutul era cutreierat de un cal sălbatic, cu neputință de îmblânzit, care zdrobea și răsturna tot ce-i ieșea în cale. A-l ataca, a adăugat moșneagul sau chiar a-l întâlni numai, însemna să mergi la moarte sigură. La auzul acestor cuvinte, Rinaldo, departe de a se speria, simți o mare dorință de a se măsura cu el. Era vorba de calul Bayard, devenit mai apoi
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
peșteră de la marginea pădurii și vai de acela care s-ar fi apropiat de el, dacă nu era dăruit cu putere și un curaj supraomenesc, După ce-i spuse toate acestea, bătrânul se depărtă. În realitate însă, acesta nu era un moșneag, ci Malagigi, vrăjitorul, vărul lui Rinaldo, care spre a-l porni pe calea isprăvilor cavalerești, i-a scos în drum calul și armura, iar acum căuta să-l facă să dobândească un armăsar fără seamăn în lume. Rinaldo s-a
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
fără să-și dea seama și-au întins mâna... Când s-au văzut jos, Dumitru a vorbit mai mult în glumă, dar spunea un adevăr: ― Măi Stafidă, grele zile am ajuns! Să ne sprijinim noi unul de altul ca doi moșnegi pentru a putea coborî pe scara vagonului? Dacă ar auzi, ar râde și curcile de noi... ― Ai dreptati, măi Dumitri. Da’ aici ne-o adus partidu’ șî republica mami’ lor!... Dumitru Dinsus făcuse de multă vreme armata, dar acum a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
cu mine nici într-un chip. Eu am făcut armata la artilerie. Îs comandant de tun, Todiriță băiete. Așa că, cum o dai, cum o sucești, tot nu se leagă lucrurile. Da’ cine știe dacă or mai fi tunuri pentru niște moșnegi ca noi? ― Apoi dacă voi sunteți moșnegi, atunci ci sî mai zâc di mini? - a intrat în vorbă moș Pavel. ― Ei. Pe matale nu te punem la socoteală - a răspuns Dumitru. ― Aflați voi, flăcăi’ tati’, cî șî eu am făcut
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am făcut armata la artilerie. Îs comandant de tun, Todiriță băiete. Așa că, cum o dai, cum o sucești, tot nu se leagă lucrurile. Da’ cine știe dacă or mai fi tunuri pentru niște moșnegi ca noi? ― Apoi dacă voi sunteți moșnegi, atunci ci sî mai zâc di mini? - a intrat în vorbă moș Pavel. ― Ei. Pe matale nu te punem la socoteală - a răspuns Dumitru. ― Aflați voi, flăcăi’ tati’, cî șî eu am făcut armata la artilerii. Doamni, cât am mai
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]