3,297 matches
-
aceasta o reacție ce acompaniază foamea de originalitate, tot mai irepresibilă, al cărei frison ar fi comparabil cu goana după aur din Alaska de odinioară? Așa se pare, cu toate că așa-numitul postmodernism e mai cumpănit, convocînd în principiu toate modalitățile modernismului în ceea ce s-a numit o „paradă a modei (modelor) literare”, în stare a satisface o naturală diversitate de preferințe și pe deasupra a îngădui o ars combinatoria practic nelimitată. De altminteri critica aplicată, confruntată cu numita tendință eliminatorie, sa arătat
Un poet naivist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4786_a_6111]
-
cade reapreciat rolul romantismului. Ca să fie scos din scenă, cum pretindea, între alții, Victor Hugo, clasicismul avea nevoie de ceva mai mult decat aducea reforma romantică, adică un conținut istoric al artei și o subiectivitate capabilă să declanșeze fantasme. Abia modernismul baudelairian, întărit de aporturile orientale și africane, determină declinul ireversibil al ideii de clasicitate. Condiția esențială a artei clasice, de la sculptură Antichității grecești și de la literatura latină până la arta și literatura secolului XIX, a fost frumosul, bazat pe ordine, claritate
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
de clasicitate. Condiția esențială a artei clasice, de la sculptură Antichității grecești și de la literatura latină până la arta și literatura secolului XIX, a fost frumosul, bazat pe ordine, claritate și echilibru. Ruperea alianței tipic europene dintre artă și frumusețe este opera modernismului. Și ea conduce spre o globalizare artistică cu mult înainte de aceea economico-socială din ultimele decenii. Nu doar artiștii europeni se deschid spre mirajele orientului sau spre măștile africane, dar românul japonez sau arab se europenizează. Pentru modernismul european e o
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
frumusețe este opera modernismului. Și ea conduce spre o globalizare artistică cu mult înainte de aceea economico-socială din ultimele decenii. Nu doar artiștii europeni se deschid spre mirajele orientului sau spre măștile africane, dar românul japonez sau arab se europenizează. Pentru modernismul european e o victorie à la Pirrus. Frumosul clasic, în sensul de măsură (est modus în rebus), cedează locul, în literatura, muzica sau plastică, uratului, în sensul de hybris, cuvantul latin pentru lipsa măsurii. Artă că fabrica de monștri, cum
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
poate nega lărgirea ariei tematice și stilistice din artă modernă. E absurd să spui, ca Jean Clair, ca, despărțita de frumusețe, arta dispare. O mulțime de mari artiști din secolul trecut pledează cauza artei moderne. Polemică lor cu arta clasică (modernismul a debutat polemic) a creat o bună bucată de vreme impresia că leș Beaux-Arts au dispărut definitiv. S-ar putea ca aceasta impresie să se dovedească falsă. Sunt tot mai numeroși teoreticienii pe care laxismul interpretării operelor moderne îi irită
Oh, les Beaux-Art! by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4794_a_6119]
-
care să cârpească abisul dintre ideologia totalitară și literatură.” Cartea Constantinei Raveca Buleu reconstituie un desen de adâncime, ieșind din hotarele literaturii, dar rămânând în sfera culturii: „Am interpretat secolul al XIX-lea ca pe o placă turnantă înspre articularea modernismului european major, care merge practic până la contracultura anilor ’60, când se reconvertește în postmodernism.” Tema investigației, Paradigma puterii: „concept controversat, paradigma se definește, în termenii lui Thomas S. Kuhn, ca un set de realizări științifice universal recunoscute care, pentru o
Despre teme și modele by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4801_a_6126]
-
recuperarea sub semnul postmodernismului (cum încearcă, timid, Mircea Cărtărescu în Postmodernismul românesc - N.B., printre puținele referințe bibliografice importante omise de Roxana Sorescu!) sau sub cel al „minimalismului” (cum sugerează Mircea Martin, după ce l-a situat cu succes, cîndva, în parametrii „modernismului moderat”) ar fi fezabilă. Poate că situarea sub semnul „modernismului antimodern” teoretizat, între alții, de A. Compagnon, ar fi mai productivă și mai adecvată pentru întreaga atitudine a scriptorului Fundoianu/Fondane. Relectura Priveliștilor și a altor poeme din periodice - mai
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
Postmodernismul românesc - N.B., printre puținele referințe bibliografice importante omise de Roxana Sorescu!) sau sub cel al „minimalismului” (cum sugerează Mircea Martin, după ce l-a situat cu succes, cîndva, în parametrii „modernismului moderat”) ar fi fezabilă. Poate că situarea sub semnul „modernismului antimodern” teoretizat, între alții, de A. Compagnon, ar fi mai productivă și mai adecvată pentru întreaga atitudine a scriptorului Fundoianu/Fondane. Relectura Priveliștilor și a altor poeme din periodice - mai ales de după 1917, cele simboliste fiind doar niște exerciții corecte
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
A. Păunescu, N. Stănescu. Poezia acestuia din urmă dedicată figurii sovietice (...) pare o poezie făcută din frînturile altor poezii, cu o temă vagă, chiar dacă apare numele comemoratului, o poezie lipsită de sens deopotrivă formal și ca mesaj, cu rudimente de modernism eliptic, lipsită de forță, probabil reprezentativă pentru tiparul de poezie scrisă la comandă de către un mare poet. Oricum, nu poate fi trecut cu vederea faptul că, spre deosebire de marea majoritate a poeziilor ocazionale, politice, poezia lui Nichita Stănescu nu este în
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4995_a_6320]
-
Tot această concepție trans-genică a textului literar explică și actualitatea lui Gellu Naum, care este unul dintre reperele poeților tineri. Suntem, în consecință, obligați să refacem tabloul istoric al poeziei românești, din interbelic și până azi, introducând, pe lângă clasicele filoane - modernism și tradiționalism -, un al treilea: cel avangardist. Numit așa, în absența unui alt termen. Iată că și disprețuita operă de editare a clasicilor poate produce evenimente literare. Și că un critic de vocație nu pierde nimic dacă se „zidește”, un
Proza lui Gellu Naum by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4422_a_5747]
-
azi, care s-ar putea amplifica. Obosită de povara neagră a angoaselor, de goana după originalități cu orice preț, ajunsă la o saturație a rafinamentelor, aceasta s-ar putea întoarce înapoi, către energiile primordialității. Așa-zisul postmodernism, față machiată a modernismului pentru a nu i se vedea pe scenă ridurile, s-ar putea să facă loc unor viziuni regeneratoare. O asemenea experiență ne-o propune Adrian Alui Gheorghe. Asociind în textele d-sale generoase gravitatea și ludicul, meditația și persiflarea, poetul
Un manifest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4589_a_5914]
-
destin care s-ar fi vrut blând, adăugat fără sfadă mersului neabătut al lumii. Cu sâmburele lui de taină și de adevăr. Poemele luminii sunt poezii de dragoste, fără doar și poate. Cu o anume extravaganță pe care o poartă modernismul. Romanticii iubeau femei, când nu idealuri. Subiectele iubirii din Poemele luminii sunt figurative doar în parte. Altminteri sunt minuni, foarte concrete, însă, ori o teribilă poftă de viață, o mușcătură hotărâtă din fructul oprit, explicând și cele câteva aluzii biblice
Taine și lumini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4674_a_5999]
-
presimte, supus ciclurilor lumii, tainelor luminii, sfârșitul. Un alt eu crește - vizibil în Stalactita sau în Gorunul, dar nu doar acolo - în interiorul insului care se bucură și trăiește. E, poate, figura de idei prin care Blaga e cel mai aproape de modernism. Această în-locuire, înstrăinare, identificare și despărțire străbate, în poezie și în proză, ori în dramă, epoca. Cu deosebirea, doar, că în Poemele luminii e cu desăvârșire netraumatică. Sau, dacă este, are o finețe de tortură orientală. Viața, cenușa, polenul, fluturele
Taine și lumini by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/4674_a_5999]
-
citează afirmația unui turist american: „Eu nu înțeleg de ce au construit ăștia castelul Windsor atât de aproape de aeroportul Heathrow“. Faptul că instituțiile publice din Capitală nu se mai află aproape niciuna în clădirile lor tradiționale nu este un semn de modernism, nici de pragmatism. Este o confuzie strategică, o slăbiciune identitară. Instituțiile și relațiile dintre ele au nevoie să fie reclădite nu numai la propriu, ci și la figurat. Iar apoi, ele au nevoie să fie respectate. Remarcați că singurele instituții
Articol scris de Principele Radu: 93 de ani de la 1 Decembrie 1918 () [Corola-journal/Journalistic/46758_a_48083]
-
țâșneau în automobilele lor după treburi de taină; iar negustorii nu-și găseau astâmpăr în spatele vitrinelor lor cu imitații și cu diamante veritabile, cu adorabile broșe vechi verzi ca marea, în monturi din secolul al opsprezecelea...” O recunoașteți pe regina modernismului britanic, pe indomptabila feministă, rafinata eseistă Virginia Woolf (1882-1941) în aceste rânduri „victoriene” din primele pagini ale romanului Doamna Dalloway ? Pare că scrie anume pentru a face reclamă anglicității Crose de crichet, câmpuri verzi ca smaraldele negustorilor, Cymbeline de Shakespeare
Virginia Woolf în traducerea lui Petru Creția by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4554_a_5879]
-
spune Barthes, nu poate fi decât un scriitor. Această enigmă a biografiei lui Urmuz primește, prin ediția de față, o lămurire convingătoare. Dar tipul de scriitor pe care îl ilustrează misteriosul grefier de la Casație este unul special, mai ales în modernismul interbelic. Urmuz tinde nu spre fragmentarismul suprarealist, ci spre modelele „fractalice” ale prozei postmoderne. Căci versiunile prozelor sale sunt, toate, încheiate. Ele diferă, desigur, prin gradul de rafinare artistică - Ion Pop remarcă tendința scriitorului către sublimarea și abstractizarea expresiei -, însă
„Caietul roșu“ al lui Urmuz by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4356_a_5681]
-
o degradare a conceptului de întemeiere. „Jucăreaua” lui Budai-Deleanu traduce scepticismul său adînc imprimat în barocul burlesc pe care-l montează. Tipologic, scriitorul nu consună cu timpul auroral în care lua naștere creația noastră literară, ci mai curînd cu actualul modernism tîrziu, numit postmodernism. Mizînd pe o potențare grotescă a lucrurilor, id est pe un șir de devalorizări, Budai-Deleanu apelează la un mecanism poetic complex, la cvasitotalitatea rețetelor poeticii convocate la un mod al simultaneității. Dacă postmodernismul e un gen de
Țiganiada renovata by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5770_a_7095]
-
postmodernism. Mizînd pe o potențare grotescă a lucrurilor, id est pe un șir de devalorizări, Budai-Deleanu apelează la un mecanism poetic complex, la cvasitotalitatea rețetelor poeticii convocate la un mod al simultaneității. Dacă postmodernismul e un gen de clasicism al modernismului, clasicismul tardiv al lui Budai-Deleanu poartă stigmatul unei concepții similare. Dispoziției inaugurale, proprii scrierii unei epopei, îi răspunde una secundă, a rescrierii în cheie ludică. Circumspecția, blazarea, decepția se înveșmîntă în maniera subtilă a bunei dispoziții ironice. S-a afirmat
Țiganiada renovata by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5770_a_7095]
-
a îndreptat acum atenția asupra Țiganiadei, propunîndu-și a-i da o identitate prozastică. Adică a o „tălmăci” pentru a o repune într-o mai susținută circulație. Dincolo de aparențele jovialității, rîsului, pitorescului, Traian Ștef intuiește, atît de în consonanță cu climatul modernismului fezandat în care ne aflăm, cîteva concepte inaparente, esențiale totuși, precum abisalul, transgresarea proiectului constructiv în delir: „În Țiganiada avem ceea ce s-a postulat a reprezenta valoarea supremă la marii noștri clasici: abisalitate. Ea nu este o scriere comică așa cum
Țiganiada renovata by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5770_a_7095]
-
Simona Vasilache Fiecare perioadă literară vine, de bună seamă, cu panoplia ei de simboluri, între care se înșiră și o noapte anume când cerurile sau bolgiile se deschid. Dacă modernismul oscilează între noaptea de Sânziene și noaptea Arhanghelului Mihail, Junimea pare să prefere noaptea Sfântului Andrei. Poeziei lui Alecsandri, care-i dă credinței din popor - o teamă difuză de o nenorocire nu neapărat meritată - o nuanță morală, îndreptând pedeapsa spre
Nopți de pomină by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5889_a_7214]
-
la un miliard de euro. Operele de artă descoperite în locuința unui münchenez erau considerate pierdute sau distruse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Potrivit revistei Focus, ar fi vorba despre 1.500 de tablouri aparținînd unor clasici ai modernismului ca: Pablo Picasso, Henri Matisse, Marc Chagall, Emil Nolde, Franz Marc, Max Beckmann, Paul Klee, Oskar Kokoschka, Ernst Ludwig Kirchner și Max Liebermann. Operele acestor artiști fuseseră confiscate în timpul dictaturii naziste, fiind stigmatizate drept producții ale „artei degenerate” și emanații
Comoara naziştilor a fost găsită la München. Vezi la cât este evaluată by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/55170_a_56495]
-
politica. Expuneri și referate la Academia Română și, respectiv, Prefețe și cuvinte introductive întregesc nu numai o ediție exemplară, ci și profilul unui scriitor al cărui gust și opțiuni literare erau ancorate mai degrabă în secolul al XIX-lea, decât în modernismul interbelic cu care era contemporan. Prin Pagini uitate, eminentul editor Teodor Vârgolici a mai acoperit o pată albă de pe harta literaturii române, finalizând necesara ediție critică a unui important clasic minor din primul pătrar al secolului trecut.
O recuperare exemplară by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5667_a_6992]
-
tulbure? O sumă de eboșe pentru lucrări finisate?... Sunt ele cu adevărat private sau au fost concepute ca un mesaj către lume?... Când devine un jurnal o operă de artă în sine? Inaugurată tot la sfârșit de ianuarie, „Manierism și modernism: colecția Kasper de desene și fotografii” este dedicată eclecticei colecții particulare a unui creator de mode destul de cunoscut. Cu puține excepții - desene de Perino del Vega, Picasso, Dubuffet, o fotografie de Brâncuși făcută în propriul atelier - exponatele, alese pe criterii
Morgan Library: arhitectură, colecții, expoziții temporare by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5686_a_7011]
-
fructuoasă și importantă. Analiza splendidă a lui Andrei Oișteanu în Narcoticele în literatura română revelează detaliat rezultatele acestor instrumente de cercetare și de suferință în literatură. În orice caz, nu asta-i discuția noastră. Miezul problemei aici e diferența dintre modernismul anglo-american și avangardismul european. Revoluția estetică a moderniștilor canonizați a rămas suficient de estetică pentru a se lăsa studiată și disecată de profesori. Aș zice că T. S. Eliot, exponentul principal al conservatorismului modernist, și-a condus campania în întregime
Poezia și țarcul estetic by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5693_a_7018]
-
de artiști cunoscut sub numele de Nabis - Bonnard, Vuillard, Maurice Denis - este renumit pentru variatele picturi de gen produse. În acest context, Muzeul Metropolitan a dedicat două mici expoziții independente unor segmente ale operei lui Cézanne și Miró, piloni ai modernismului care, în momente esențiale ale evoluției lor artistice, au simțit nevoia să abordeze subiecte tipice pentru pictura de gen. În ultimul deceniu al secolului al XIXlea, Paul Cézanne a pictat o serie de cinci tablouri având ca subiect țărani din
Cézanne, Miró și pictura de gen neerlandeză by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/5582_a_6907]