1,324 matches
-
lungi, subțiri erau de un verde crud iar rozul din petale se amesteca cu mici dungi fragede. Pe una din lalele, au rămas două picături de rouă. ”Oare lalelele plâng?” mă întrebam în sinea mea. Sala de clasă era întunecoasă, mohorâtă, ca un nucleu ce aduna toată melancolia generațiilor, tablourile de pe pereți își pierdeau farmecul, deveneau deja vulgare iar lalelele, erau singurul punct briant din tot peisajul obscur. Clanța s-a mișcat, ceilalți s-au așezat la loc iute, iute. Suspansul
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre insulele Kerguelen, iar ea venea să Îngenuncheze pentru a o implora pe sfînta Anna să i-l aducă Înapoi. Se afla acolo, singură, În penumbra pe care o Întrețineau vitraliile Înguste, saturate de sare, dar și zorii unei zile mohorîte. Cu capul În mîini, se ruga lui Dumnezeu s-o absolve de păcate. - Am făcut ce credeam că e drept, așa cum am făcut odinioară, doar ca s-o ocrotesc. Fie ca Loïc să mă ierte... Glasul i se frînse.Lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și Guy Ashby. Și amândoi mi-au recomandat să aplic pentru angajare la Carter Spink. Nu-mi pot reprima zâmbetul. Are megatupeu fata asta. — Samantha. Ridic ochii și-l văd pe Nathaniel apropiindu-se pe pietrișul aleii. E puțin cam mohorât la față și are privirea încordată. Cum merge ? — Păi... bine. Mă uit la el câteva secunde. Știi cum e. Destul de aiurea. Îi simt mâna strângându-mi-o pe-a mea și-mi strecor degetele printre ale lui cât pot de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
că nu sînt bună de nimic. Încă un an În care o să am datorii la tata, În care Kerry și Nev or să rîdă de mine, iar eu o să mă simt ca ultima ratată. Dau drumul la computer și scriu mohorîtă cîteva cuvinte. Parcă, brusc, mi s-a scurs toată energia. — Mă duc să-mi iau o cafea, spun. Mai vrea cineva cafea ? — Nu poți să bei cafea, spune Artemis, aruncîndu-mi o privire ciudată. N-ai văzut ? — Ce ? — Au luat automatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
urmează pe stradă, spre un local pe frontispiciul căruia scrie The Nag’s Head, și deschid ușa. N-am mai fost niciodată În cîrciuma asta, dar sînt sigură că e destul de... OK. Poate că totuși nu. Cred că e cel mohorît pub pe care l-am văzut În viața mea. O zdreanță de covor, nu se aude muzică, și singurul semn de viață din local Îl constituie un bărbat burtos. Nu pot să-mi petrec a doua Întîlnire cu Jack Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
omenirii nu o să se evapore cu totul În bunăstarea burgheză, și așa mai departe. În viața lui Ravelstein nu exista nimic de nivel mediu. Nu accepta platitudinea și plictisul. Nu tolera deprimarea. Nu se putea acomoda cu stările de spirit mohorâte. Supărările lui erau doar de natură fizică. La un moment dat avusese probleme serioase cu dinții. Cei de la clinica universitară Îl convinseseră să‑și facă implanturi dentare; acestea străpungeau gingiile și intrau În alveole, direct În osul fălcii. Operația a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
îl privește în tăcere. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL pare că oftează - sau poate doar își trage mult aer în piept - și reîncepe să cânte la violoncel.) BĂTRÎNUL CU BASTON (Total dezorientat.): Ce v-a apucat? Ce-i asta? BĂRBATUL CU ZIARUL (Mohorât.): Nimic. Ascultam și noi. (BĂTRÎNUL CU BASTON scoate o batistă și începe să se șteargă de sudoare. Tăcere lungă pe fondul temei interpretate la violoncel.) DOAMNA CU VOAL (Timid, încremenită în picioare pe scaun): Ș-acu’ ce facem, sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
roz, gri, căci tapiseria e pe terminate, marile figuri ale veacului sunt împlinite, păsările heraldice, vânătorii, licorna, acum nu mai trebuie încheiat decât chenarul, volute scânteietoare, motiv floral, stil pierdut. Urzeala e aceeași de la un capăt la altul, din caierul mohorâtelor norne care la orice dau din umeri zicând, ei și? sau mare scofală! sau eeee-xtraordinar! Dar băteala! Băteala e ce e! Răzbătând din sala de jocuri, frânturi de cuvinte noi, câte un crâmpei de cântec, note rătăcite alunecă până jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Helen pe un ton defensiv, dar Bill a fost. El mi-a zis. Și știu că tu și cu Bill nu vă înțelegeți, dar eu cred că e un tip foarte serios. Privirea lui Hugo era la fel de rece și de mohorâtă ca o dimineață de iarnă. — Hazel mi-a spus, sării eu repede înainte ca Oberon să se aplece peste masă și să înceapă s-o strângă pe Titania de gât, că abia așteaptă să joace cu Violet în Casa Păpușilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
singurul zbor Departe-i vara - în lemnul saunei doar mirosul de brad Ninge și plouă - prin cenușiul zorilor cântec de cocoș Valuri clipocind - cum duce apa-n vale tot cerul senin Și în vitrine culoarea noroiului - model de sezon Cerul mohorât - prin frunzișul rărit cânt vesel de scatii Bat clopotele - zbor de porumbei și ciori peste cupole Albul peste alb - din zăpada mieilor răsar ghiocei Tresar apele - mâțișorii salciei plesnesc pe ramuri Vârtejuri de vânt ridicând nisipul spre cer - sosesc graurii
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
combinație de arome mai grozavă decât asta? A rânjit către Neil, pregătindu-se să scoată la lumină vestea cea mare. În mod normal, folosirea termenului „să vând“ fusese un indiciu. — Peste-un minut n-o să mai râzi, a spus Neil mohorât. Au sunat cei de la Spitalul de Vest. Au zis că pe Amanda au apucat-o durerile facerii. Undeva dedesubt, foarte jos, Hugo a auzit o bufnitură înăbușită. Era sendvișul cu șuncă căruia-i dăduse drumul din mână și care căzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo l-a luat pe Theo, înfofolit într-o pătură, și l-a scos afară ca să-i arate zăpada de pe copaci, asistenta Harris a apărut în numai câteva secunde, a înșfăcat copilul și a dispărut la loc, în casă, bolborosind mohorâtă ceva legat de pneumonia la copii. Haide! Avem de făcut atâtea cumpărături de Crăciun și nu avem decât atât de puțin timp! Amanda l-a înghiontit dureros pe Hugo în coapsă, cu tocul cel lung și ascuțit. — Următoarea oprire e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a născut de curând e același lucru cu a arunca o banană pe Oxford Street. —Încântător, a zis Amanda. —Vrea ca de Crăciun să-mi fac o liposucție la fund. Și mai încântător. —Nu-i așa? Laura și-a privit mohorâtă unghiile pictate tot fucsia. După care a ridicat ochii, i-a aruncat lui Hugo un zâmbet ispititor și și-a aranjat una din bretelele sutienului. —În orice caz, măcar pentru câteva ore, am scăpat de-acolo. Scorpia de soacră-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
fund. —Ghinion, a zis Amanda liniștită când Hugo, panicat, i-a explicat toate astea. Amanda a ridicat triumfătoare paharul de șampanie. —Eu mi-am făcut treaba. L-am născut. Acum e rândul tău, amice. Între timp, la Vechea Morgă, atmosfera mohorâtă, care se instalase odată cu rezervările de la hotel și care se adâncise cu prilejul discuției pe subiectul îngrășămintelor, nu dădea semne de risipire, acum că toată lumea se strânsese în jurul pomului de carton reciclat pentru desfacerea cadourilor. Evenimentul acesta intervenise mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Spre sfârșitul săptămânii, i-a spus el Laurei cu hotărâre. E foarte ocupată la muncă. Genele încărcate cu mascara ale Laurei au fluturat în jos. —Muncă! Norocoasa. Trebuie să fie plăcut. —De ce trebuie să fie plăcut? a întrebat-o Hugo mohorât, amintindu-și cât de mult întârziase. Pentru că ai un sens în viață. Starea de spirit a Laurei se schimbase brusc. În glas i se simțea amărăciunea. Hugo nu era sigur ce voia să spună Laura. Și nici dacă el voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
frustrării. —La ce te referi? a întrebat scurt. Nu e chiar așa de rău, nu? În fond, Laura era femeie. Trebuia să se descurce mai bine decât el. Capul Laurei stătea acum prăbușit pe brațe. A vorbit pe un ton mohorât. — Depinde ce înțelegi prin nu chiar așa de rău. Stau singură, îmbrăcată în halatul de baie, zile în șir. Sunt prea obosită să mă îmbrac fiindcă băiatul mă ține trează toată noaptea. Nu-l văd decât din când în când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se scuze pretinzând că trebuia să salveze aparențele în fața colegilor. El era soțul ei și trebuia să-i fie loial, în primul rând, ei. Și Rosei. Teama de separare de azi e mai rea decât oricând, s-a gândit Hugo mohorât în timp ce extrăgea din scaunul din mașină un Theo care urla de zor. Iar el știa că situația avea să se înrăutățească. În ultimele zile, când pleca de la creșă, Hugo era din ce în ce mai copleșit de imagini, de mult îngropate, cu copilul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pară mai mare. Hugo s-a uitat la ceas. Mai avea zece minute până la ora la care potențialii cumpărători trebuiau să sosească; timp destul ca să intre în casă și să mai aranjeze una-alta. Înăuntru era liniște și o atmosferă mohorâtă. Perdelele din sufragerie erau trase; mare greșeală, s-a gândit Hugo impacientat. Ceea ce-i împingea pe cumpărători să ia decizia corectă era o atmosferă frumoasă. O iluminare isteață, ghivece cu plante cu frunze lucioase și abundente, mirosul delicios de pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
lui Alice, terminase de devorat hamburgerul și se apucase să-i relateze, în cele mai mici, mai amare și mai sonore detalii, cele mai recente odioșenii comise de Fergus. Hugo plecase cât putuse de repede. Iar acum îi aștepta pe mohorâții vânători de case de vacanță. Când aceștia s-au apropiat, Hugo a observat că mașina lor nu semăna deloc cu un Saab decapotabil. Semăna mai mult cu un Polo prăbușit. Cuplul slăbănog care s-a dat jos din vehicul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tot acasă, din pricină că gunoaiele continuau să-i ocupe biroul, s-a dus să răspundă. —Alice? l-a auzit ea spunând suspicios. Da, e acasă. Cu toate că știe c-ar fi mai înțelept să nu mai fie acasă, s-a gândit Alice mohorâtă. În criza de furie inițială, după ce aflase de treaba cu prezervativul, Alice fusese gata să plece și s-o ia și pe Rosa cu ea. După umilința pe care o îndurase la petrecere, asta fusese picătura care umpluse paharul. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Laura repede. Ceva ce ar trebui să știi și t... —Nici eu nu sunt sigură că înțeleg. Așa că numai Dumnezeu știe ce-o să-i spun ziaristei ăleia. Știu ceva ce n-o să-i spui, a zis Laura pe un ton mohorât, ieșind din apă. Amanda n-o asculta decât pe jumătate. Se uita, cu satisfacție, la celulita de pe coapsele Laurei. Tipa avea o coajă de portocală serioasă. Era șocant cum se lăsau unele femei să decadă după naștere. Dacă ea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vrei, i-a sugerat Laura. Urlă la mine. Lovește-mă, dacă vrei. Părea aproape dornică de așa ceva. În creierul lui Hugo s-a aprins o rază firavă de lumină. Deci, despre asta era vorba, a spus el cu o satisfacție mohorâtă. Amanda vrea să te lovesc ca să dovedească o dată pentru totdeauna că sunt un tip instabil psihic, violent și nepotrivit pentru rolul de tată. Laura l-a privit oripilată. — Sigur că nu! a exclamat ea. Hugo a clătinat din cap neîncrezător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a ajuns curând să se aclame singur, țopăind de zor plin de fericire. Hugo râdea și el, străduindu-se să nu se întrebe câte astfel de ocazii îi mai rămăseseră. Părinte model sau nu. Pentru că, totuși, părerea Rottweilerului, concluzionase el mohorât, n-avea să conteze prea tare în lupta cu Amanda. Având în vedere trucurile mișelești pe care le ținea ascunse în mâneca hainei de firmă. Poc. În vreme ce Theo, care reușise să înfigă cu succes un inel deosebit de mare și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bărbați s-au desprins de vitrina agenției și s-au îndepărtat cu pași lenți. Hugo s-a holbat după ei. Nu zisese Alice că Jake era la ședința de consiliere? În noaptea aia, Alice o culcase pe Rosa și cobora mohorâtă scara când, spre surpriza ei, a auzit un zăngănit dinspre ușă. I s-a strâns stomacul de groază. Ca de obicei, Jake era plecat la o așa-zisă demonstrație, iar ea, tot ca de obicei, nu aștepta pe nimeni. Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Spuseseră la știri că agentul ăla fusese lovit de o mașină, așa cum scrisese el în manuscris. Jeepul Omului cu Tatuaj staționase în fața casei sale, stâlpul căzuse, veniseră cei de la ambulanță, nu putea fi totul doar o iluzie indusă de vremea mohorâtă, intrată la apă... El scrisese scenariul, iar viața (nenorocita!) îl pusese în practică, paradoxal și înfiorător de alarmant. El? Oooo, iată o întrebare delicată... Eu? Ce am scris eu? Cât am scris eu din toate astea, Magicianule? Liniște. Până și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]