3,219 matches
-
asigurându-se că toată lumea s-a săturat, apoi mănâncă și ea un blid de ciorbă liniștită după mult timp. Alexandru cântă un cântec vechi:,, trenule maină mică, unde-l duci pe Ionică’’...cu nelipsita sticlă lângă el, e liniștit și mulțumit. Fetele pleacă la culcare în micuțul chiler unde încă mai ardea rumegușul în sobă. Dinu plânge căutând nerăbdător sânul mamei. -Dă-i să sugă, nu suport să-l aud cum urlă, spune Alexandru vizibil iritat. Magdalena pregătește biberonul cu ceai și
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL I de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382941_a_384270]
-
care era un bărbat înalt ca bradul, iar ochelarii cu dioptri mari îi dădeau un aer de intelectual. Revoluția rupsese echilibrul dintre ei, el ajunsese director,nu prin cele mai ortodoxe metode, dar cine stătea atunci să analizeze, toată lumea era mulțumită că fusese înlocuit directorul pus de comuniști cu unul emanat de revoluție, deși tot un comunist era. Nici nu putea fi altfel, toți care la revoluție aveau minim 20 de ani fuseseră uteciști, iar ceilalți care erau trecuți de 20
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ XIII de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2272 din 21 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382974_a_384303]
-
bage chiar la pușcărie dacă nu cedez. Vor să facă blocuri și în curtea noastră. Zic că m-au lăsat destul. A plâns mama, am plâns și eu. Până la urmă ne-au mutat în apartamentul acesta, cu trei camere. Eram mulțumiți că, cel puțin, rămăseserăm tot în cartierul ăsta. Dar eu...copil cuminte acasă, cuminte și la școală, și la liceu. Învățam bine, dar niciodată nu am luat premiu. A, doar de vreo două ori, mențiune (pe unde-or fi peticile
CAPITOLUL 1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2208 din 16 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383075_a_384404]
-
aproape de ființa iubită. Mergi la bucătărie, corpul e atât de aproape de cea sau cel drag. Nu te poți certa pentru că nu ai unde dormi, iar spațiul îngust te obligă să privești de aproape în ochii celuilalt. Dragii mei, nu sunt mulțumită, viața voastră e cam înghesuită. Delia, dragă, eu îți propun să vinzi casa bunicii, casa în care ai locuit și te-ai simțit atât de bine. Știi că bunica ți-a dăruit-o cu multă dragoste. Noi suntem cam departe
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1791 din 26 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383113_a_384442]
-
-mi dea șapte mii de euro, cinci mii de la casă pentru că eu îi plătisem în termen, iar dobânda trebuia calulată, doar dacă nu mă încadram în perioada de grație, iar două mii pentru cât timp muncisem, fără să fiu plătită. -Ești mulțumită? -Nu, am câștigat niște bani, dar am pierdut un frate. -Ai fi fost fericită, dacă nu știai nimic și rămâneai sluga lui pentru totdeauna? -Nu, dar este fratele meu. Nu a fost așa, m-a ajutat mult, cât am fost
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385338_a_386667]
-
și i-a înmânat-o Olgăi cu un ușor zâmbet, apoi a spus: -Fii liniștită, nu mănânc ficații nimănui, alții îi mănâncă pe-ai mei. Dintr-o dată fața fetei a devenit umană, un zâmbet trist a apărut pe buzele Soniei. Mulțumită, dar și îngrijorată, dacă va putea face față atâtor sarcini, Olga și-a luat la revedere de la Elena. -A, să nu uit, dacă vrei poți să-ți iei un ajutor, tu îl plătești. Ajunsă acasă, după ce și-a luat copiii
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
spun un secret, chiar dacă în 99 pășeam sfios în primul an de școală, știam că astăzi voi fi aici. Da, am știut tot timpul că voi face asta, că voi scrie și voi vorbi cu și despre oameni. și ce mulțumit mi-ar fi sufletul să știu că în fiecare an, o poartă de televiziune se deschide pentru cei care încă cred în valori morale, respect și pasiune. Așa cum s-a deschis anul acesta pentru mine. Bucovina e casa sufletului meu
Antena 1 Transilvania: ÎN TULBURĂTOAREA EXPEDIŢIE A CONTEMPORANEITĂŢII [Corola-blog/BlogPost/92440_a_93732]
-
nu ar mai trebui să apară decât un punct. Nimeni, absolut nimeni nu mai are timp de cronici, editoriale, emisiuni, interviuri, anchete sau reportaje, nimeni nu mai are, în această ultimă zi a anului, obiecții, nimeni nu fuge după cuvinte, mulțumit că posedă totuși trei, doar trei, care fac cât o împărăție: La Mulți Ani! E, dacă vreți, micul delir anual la care toți ne supunem, oricât am fi de lucizi și de sobri primăvara, vara sau toamna. Ce să analizăm
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93504_a_94796]
-
drepte. M-am lămurit de ce Beliov se interesase câte porții dorim, abia după ce înghețata ne fusese servită. Fiindcă lui chelnerița îi adusese o farfurie plină. Iar alături îi pusese un pahar cu rom. Beliov gustase romul cu vârful buzelor, apoi, mulțumit, îl turnase peste înghețată. Olimpia începuse să râdă iarăși, dar nu de colegul ei, ci de mine, fiindcă probabil făcusem ochi mari privindu-l. Fără să se sinchisească de reacția mea la ceea ce vedeam, Beliov începuse să-și mănânce în
VLASIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383119_a_384448]
-
o ia la sănătoasa, în râsetele celor care s-au adunat ca la urs, iar până să sosească organele (de ordine), care, ziceau unii, nu s-ar fi grăbit deloc să intervină, ba chiar, cică, ar fi râs pe ascuns, mulțumite, poate, în sinea lor că, în sfârșit, arabii recalcitranți își găsiseră nașii, cafteala a luat sfârșit, iar oșenii, s-au retras și ei pe șantierul lor, nestânjeniți de nimeni. Și, se povestea apoi prin Timișoara, că arabii aceia ar fi
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
a dictat recomandarea da capo al fine, fără să arunce o singură privire măcar asupra textului înainte de a-l fi încheiat. După care l-a parcurs fugitiv prin ochelarii groși, aducându-și-l la doar câțiva centimetri de ochi, și, mulțumit, a ținut să adauge cu mâna sa la sfârșit câteva cuvinte în latină: ad hominis et societatis utilitatem. În cele din urmă, și-a așternut dedesubtul lor semnătura citeț, cu grafia impecabilă a fiecărei litere: Gheorghe I. Tohăneanu. Într-o
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
să execute cu exactitate mișcările prevăzute în manualul de semănat arpagic. În urma noastră straturile greblate se lățeau văzând cu ochii. Privirea tăcută a domnului Arsu, care se plimba printre noi cu mâinile la spate, confirma că ne însușisem noțiunile date. Mulțumit că lucrăm ca niște automate, s-a retras puțin mai departe, la umbra unor sălcii, după un răzor. Când ne-am văzut scăpați de tăișul privirilor sale de oțel, am început să murmurăm: - Trebuie să punem tot orceagul ăsta, mă
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
urcat în ei și rupeau crengile cu totul. Ca apucații, ne repezeam să culegem cât mai multe. Ne umpleam buzunarele cu ele, umpleam și geacurile, făceam rezerve ca să avem pentru... pentru ce? Era clar că Necuratul își râdea în barbă mulțumit, dar noi nu-l observam, bântuiți de nesățioasa noastră poftă și lăcomie. Pană la urmă, pișicherul de Necurat l-a adus pe domnul Arsu în curtea școlii. Probabil că-i șoptise: - Hai să-ți vezi odraslele educației dumitale! Domnul Arsu
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
nuia și nici măcar nu se gândea că mai există acolo pe catedră. Directorul școlii, domnul Arsu, venea din când în când pe la noi, se minuna când ne vedea așa cuminți, ne mai verifica dacă ne țineam de învățătură și pleca mulțumit: - Bravo, sunteți niște copii minunați! Se înșela amarnic, pentru că, treptat-treptat, spiritul cazon al domnului Fusulan dispărea din clasă. Dorința de joacă învinsese și hărmălaia reapăruse printre bănci. Fetele se jucau mai în liniște, dar joaca băieților, cu alergături, bușeli, trânteli
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
depărtare zgomote amenințătoare: Hu, hu, huuu! Hu, hu, huuuu!” Din bănci, alt băiat făcea ca huhurezul: - Hu, hu, huuu! Te ciugulesc, te ciugulesc, moșule! spunea vocea îngroșată din pâlnie. Iar râsete în clasă, râse și coana preoteasă, iar Dică, foarte mulțumit: - Te-ai speriat, coană preoteasă, te-ai speriat? Bineînțeles că întrebarea i-a stârnit râsul până la lacrimi, mai ales că “huhurezul” de sub bănci nu mai înceta cu huhuelile, că s-a speriat moșul de tot! Coana preoteasă nu l-a
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
o bat pe umăr și să-i spun: vezi, fătucă, bagă de seamă mai mult ce faci pe-aici, c-altfel te torn lu’ frate-tu?... Să fim serioși!... Ești un tip de comitet! îmi gângurise Mary la ureche, extrem de mulțumită că mai aflase ceva, apoi, sfârșindu-se dansul, îmi făcuse o grațioasă reverență, în semn de mulțumire că-i acceptasem invitația. A doua zi fusese pe măsura celei dintâi. Cel puțin în prima sa parte. Schiasem în neștire, unii închiriaseră
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
sta după sobă! Hotărât, pun bățul pe umăr și plec la colindat cu miraculosul „unu, unu!” Eram bucuros, optimist, mai ales că burnița se oprise, iar printre norii răsfirați își făcea aloc zâmbetul lunii, care învăluia băltoacele cu pânze lucitoare. Mulțumit, după fiecare bolindete primit, mângâiam traista care se umplea încet, încet. Preocupat cu urătura și bolindeții, nu am observat că în urma mea, la vreo douăzeci-treizeci de pași, se tot profila o umbră mătăhăloasă. La început, am crezut că este vreun
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
liniște după ultima ispravă cu trandafirii și, unde mai pui, că s-a ajuns la amenințare directă, iar acum o liniște care mă sperie. Ce crezi tu, Ștefan, ce mă așteaptă? Carmen, profesoara de pian a micuței Cristina, era foarte mulțumită, și toate acestea datorită bunicii care o recomandase acestei familii. În ultimul an de liceu, pe la jumătatea semestrului, părinții lui Carmen au aflat că fiica lor e însărcinată. Ce s-a petrecut în casă doar ei, familia, știau. A fost
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383257_a_384586]
-
după oră două, apoi venim împreună acasă, iubito! O săruta din nou, apoi grăbit, ieși. E minunat, iubito, îi spuse Criști după ce o consulta la ecograf. Micuța noastră se pregătește, două zile îți mai dau până naști. Sau întors liniștiți, mulțumiți, acasă. Delia verifica frigiderul gândindu-se că ar avea timp să pregătească pentru prânz, supa și măcar salată. — După ce naști, nu doresc să te văd la cratița, ne vom strădui să plătim o menajeră, tu să fii doar mama. Asta
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383291_a_384620]
-
mai împuțită apă din lume, dar vindecătoare a tot felul de boli, mereu mai multe și mai grele. Pentru asta au venit, din tot Regatul; și ei vor mânca, împânzind birturile, pensiunile, micile restaurante. Cheltuind. Oamenii locului ar fi, oarecum, mulțumiți, dacă Magistratul, în virtutea unei legi căreia îi dă o interpretare specială, nu ar stabili o impunere pe venituri greu de suportat. Nu se mai poate face nimic, fiindcă acesta niciodată nu mai revine asupra unei Ordonanțe. Și pentru că nimeni, în afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mine afacerile Magistratului, bogăția lui, viața lui? Crimele lui... Să conduc, pe urmă? Dețin puterea de mult: condeiul și foaia albă. Semnele. Să-mi consum energia și imaginația în slujba unei hoarde de troglodiți? Târgoveții ăștia nu vor fi niciodată mulțumiți; lor nu libertatea le-a lipsit, de-a lungul timpului, ci educația. Comunitățile civilizate nu produc despoți. Excepțiile întăresc regula. Să conducă Actorul? Viața nu e vodevil! Filozoful? Crede că știe tot: ar fi dictatorul cel mai periculos! Caravella? Darling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
din tavernă. Și, oricum, nu era ceva straniu să Îl găsească Într-un bordel. Totuși, Dante avea senzația că era acolo pentru un scop precis. Avea o expresie Încordată, diferită de cea la care te puteai aștepta din partea unui client mulțumit. — Știi pentru ce mă am la cuțite cu părinții mei? zise Cecco pe neașteptate. Poetul fu uimit de această Întrebare care, aparent, nu avea nici o legătură cu Împrejurările. — Gândește-te că am Încercat să-mi ucid tatăl. L-am Îmbrâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmărindu-și stăpânul. Episodul 38 îN SALA DE FORTZĂ în fine, la flotarea cu nr. 203, sultanul Beșiktaș Mehmet Hamzà își făcu semnul semilunii și se ridică de pe covorul cu bătălia de la Nicopole. Se vedea cât-colo că-i obosit, dar mulțumit. — Ce urmează? - privi el spre cadâna de serviciu. — Masaj sau vernisaj - răspunse dânsa. — Masaj! - hotărî sultanul și-o luminiță ciudată îi sclipi pentru o clipă în ochi. După aceea? - întrebă el cu un glas care îi miră pe moldoveni prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mormăit amenințător, dar tandru: „Cosette!...” Țigăncușa îi surâde, apoi, încărcată de farfurii, talgere, căni, cuțite, hangere, fuste, bluze, mărgele, brățări, cercei, iese spre bucătărie pe lângă masa noastră, a povestitorilor, foșnind și lăsând în urmă un parfum de o tristețe iremediabilă. Mulțumit, Kir Haciaturian își reia plimbarea. în fond, are și el dreptate: a crescut-o de mică. Episodul 51 LA MASĂ, LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA — Ei, ce serviți? - îi întrebă viziriul pe cei trei moldoveni în timp ce-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Orgoliul îl îndemna să folosească măcar acum literele lui Vergiliu. Totuși, prudența lui funciară învinse: semnă în slavonă. Episodul 54 VIZIRIUL EXPLICĂ PROBLEMA FEMININĂ îN CONCEPȚIA OTOMANĂ Când Broanteș reveni la masă, tovarășii lui și viziriul se lăsaseră deja oftând mulțumiți și sătui pe spetezele jilțurilor, mestecând ultimele îmbucături cu acea plăcută lipsă de griji pe care o are omul situat temporal în mijlocul unei orânduiri stabile, departe atât de modul de producție trecut (respectiv sclavagismulî, cât și de Revoluția franceză (respectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]