1,312 matches
-
între ei, postându-se în fața războinicului. Mulțimea fu cuprinsă de un fior. Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia generală, se înălță, puternică, vocea lui Wisichart, care îl mustră pe un ton aspru pe tânărul impulsiv. Aprins de mânie și umilit, el întoarse imediat spatele galoromanilor care îl înfruntau și, dând din coate printre tovarășii săi, se duse în altă parte. în momentul acela atmosfera se destinse. Un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din mâini, privirea lui Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile lui Dumnezeu! 30
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înțeleagă la ce se referea, însă, cu toate acestea, profită de ocazia oferită de vorbele acelea și încuviință energic: — Puterea trăsnetului, da. Ai spus bine. Cu puterea sa, Dumnezeul meu poate, fără îndoială, să distrugă, dar uneori vrea numai să mustre, cum s-a întâmplat acum cu Inisius. Ba chiar, câteodată, cei pe care El îi lovește cu mâinile sale puternice se ridică în picioare și din momentul acela luptă pentru El. El citește în inimile oamenilor și își alege soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi putut să obțină, nimic mai mult. Așadar, lucrase bine, reușise să o scoată cum nu se poate mai bine la capăt cu războinicii aceia. Și mai ales ideea de a trage foloase de pe urma crizei lui Inisius fusese magnifică. Se mustră: mândria lui din totdeauna! Când se va elibera de ea? Adevărul era că Dumnezeu însuși, în atotputernicia sa, se folosise de ea. închizând ochii, scoase un suspin adânc de ușurare și mulțumi Providenței divine. 33 Adunați în jurul vetrei, în încăperea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
totuși, acum, sigur de trecerea pe care i-o dădea fidelitatea sa dovedită de zeci de ani, nu mai putu să se abțină de la a-i aminti care erau îndatoririle. Balamber se atașase de el, așa că se abținu să-l mustre. Se apropie și-i puse mâinile pe umeri: — Dar mă interesează mult pe mine, înțelegi? Eu - spuse apăsat - vreau Genava și o s-o iau. O sclipire de ironie se aprinse în ochii lui Mandzuk: — Genava și o anumită vale, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
O clipă mai târziu, târându-și pașii, intră în încăpere un bărbat slab și deșirat, în straie de țăran. Sebastianus observă că avea lanțuri la mâini. îl privi întrebător pe Magister, care, aruncând o privire furioasă la legăturile prizonierului, îl mustră aspru pe planton: — Idioților ce sunteți! Divicone e un prieten! De ce mi l-ai adus aici în lanțuri? Soldatul, alb la față, se apără: — Eu... eu nu știu... L-au adus aici așa de la temniță. E un bagaud și... — Măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
strigă îngrijorată, ciulind urechile, în speranța că va auzi o voce răspunzând, o chemare, dar nu auzi decât vocile, cu fiecare pas tot mai îndepărtate, ale mulțimii ce ajunsese în fața villa-ei. Adâncindu-se iute printre tufișuri, se pregătea să-și mustre cât se poate de aspru prietena, care, cu siguranță, pradă acceselor sale prostești de gelozie și de furie neputincioasă, vărsa lacrimi pe vreo bancă, surdă și nepăsătoare la tot ce se întâmpla în jur. își reproșa că pierde timp prețios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lângă ea în grădină. Băiatul se opri brusc și o privi înspăimântat, evident, rușinându-se fiindcă o abandonase în momentul pericolului și temându-se de mânia ei. însă Hippolita avea cu totul altceva în minte. — Ce stai așa aici? îl mustră. Du jos lucrurile, mișcă-te! Ajunsă pe terasă, se găsi în aer liber. Simți imediat în nări mirosul de fum, iar pe față, în locul aerului rece de noapte, vâlvătaia fierbinte a incendiului ce devora villa. Sprijinită de balustradă, contemplă îngrozită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gaură, sacul se golea, iar trupul i se Îngreuna, devenind din ce În ce mai mic, dar din ce În ce mai greu, până se făcea una cu pământul. „Nici nu apucă omul să se așeze bine pe scaun și tu sari cu Anticristul. Liniștește-te, femeie, se mustră Mașa, pe lumea asta sunt și ființe bune, nu numai Anticriști...“ De la Anticrist, gândul Mașei lunecă din nou la babulea și povestea ei cu televizorul... La strania asemănare dintre Stan și Tihon și dintre Bran și preceptor. „Cine știe, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fi trebuit o iapă zdravănă de tot...“, au zis cele de cincizeci. „Pesemne, Dumnezeu s-o ierte, răposata avea și ea ceva deosebit“, conchiseră cele de șaptezeci... „Vă caută moartea pe acasă și gândul vă este numai la prostii!“, le mustrase Mașa... În sfârșit, babulea Tatiana era atât de pornită pe această nouă pacoste trimisă În lume de cel proclet, Încât nu s-ar fi sfiit să tragă o fugă pe la sora sa Fedosia pripășită la oraș, spărgând cutia În bucăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ce mi-am zis: hai să scot alcool din ele, că dacă e să umblu pe trei cărări, pot să umblu și fără cizme... După astfel de vorbe, aruncate cu atâta meșteșug În dorul lelii, mai puteam eu să-l mustru și să-i dau povețe?! L-am lăsat În plata Domnului și am plecat... - Ați fost și la Stavropol? se minună Mașa, care până atunci nici nu auzise de existența unui astfel de oraș. - Pe unde n-am fost..., ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
conchise el, În timp ce fruntea sa palidă se acoperi de broboane de sudoare. Dacă tot m-am așezat, atunci hai să-ți spun, pe scurt, povestea lui Subotin, propuse el. „E totuși un pic mahmur“, gândi femeia, privindu-l cu atenție, mustrându-se că nu a adus și zeamă acră. „După două păhărele Își va reveni, conchise ea. Numai să nu bea prea mult, că pe urmă chiar că nu mai scap de el...“ - Nu te teme, o liniști oaspetele. Timpul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să stai trei zile și trei nopți În șir În pântecul unei creaturi marine și să inhalezi un aer Încărcat de tot felul de miasme produse de stomacul său. Pesemne Iona fusese mahmur și, dintr-o pricină sau alta, Îl mustrase conștiința. Monstrul fusese o halucinație a sa. Glasul din cer Îl trimisese la Ninive să-i vestească pieirea, dar Iona s-a suit pe o corabie și s-a Îmbătat. Îmbătându-se, l-au apucat mustrările de cuget. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și făcu o plecăciune, probabil, În semn de mulțumire brigadierului. „Ei, făcu el bine dispus, prin urmare, stimată doamnă, Își drese glasul Ippolit, am Început să umblăm cu fofârlica...“ „Gheișa“ luă un aer cât se poate de spășit. „Acum, o mustră brigadierul, mai facem și pe mironosița...“ Șobolănița făcu semn din cap că nu. „Ia vino Încoace la tăticul tău“, continuă s-o cheme Ippolit, simțind o oareșicare afecțiune pentru această creatură ce apăruse În viața sa. Șobolănița, proptită pe picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Cu mâinile ridicate deasupra capului, se prăbuși În direcția armei...!! Atunci Balaurul, care se afla În apropiere și urmărise scena, cu o fulgerătoare lovitură de picior Îndepărtă cuțitul!! Evident impresionat, Balaurul Îl dojeni: „Băiete, mă dezamăgești...!” „Controlează-ți nervii...!” - Îl mustră și Cap de mort. Gazda Își șterse fruntea de transpirație, rostind. „A trecut...” Își mai aprinse o țigară, Încercând să-și revină la normal. Observându-l pe Tony Pavone În colțul său, i se adresă. „Domnule inginer, mii de scuze
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
dăngăneau tot mai amplificat...!! În ce privește restul organismului, sistemul muscular Începuse să trepideze să se umfle - săgetat fiind, Într’o stare de amorțeală lentă, În timp ce cavitatea bucală era total congestionată!! Carla Îl Întâmpină iritată. „Bețivul dracului, se putea altfel?” - apoi Îl mustră cu voce tare: „Iar ai băut...? Așa oare ne’am Înțeles noi azi de dimineață...? Băiete, am mai spus și o repet: dacă nu mă poți suporta decât În stare de ebrietate, atunci - dragoste cu sila...!” Tony Pavone privi ca
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
-mă În pușcărie. E adevărat...? Am ridicat eu din gestiunea dumitale tablă zincată care era de furat...?” Buga Niculaie Începu din nou să plângă, căzu În genunchi sărutându-i amândouă mâinele, oftând. „Am fost forțat să vă invinuesc...!” „Nu te mustră conștiința...?” Tony Pavone Îl ajută să se ridice, dojenindu-l. „Sincer să fiu, m-ai arănjat pentru mult timp...!” Buga Nicolae, ceru permisiunea să spună adevărul, gesticulând. „Un oarecare negustor care avea undeva la țară o prăvălie a ridicat dela
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
respect, nu reuși să opserve nici o figură cunoscută, apoi reveni În poziția inițială, fixându-l pe procuror. Izbugni. „De unde ști-i dumneata domnule procuror, m-ai văzut dumneata furând..? Cum vă permiteți să mă acuzați, cerând suplimentarea pedepsei...!? Nu vă mustră conștiința...? Făcu o mică pauză, ridicând vocea. „Fi-ți fără grijă, acuzatorii mei de astăzi vor fi acuzatorii dumitale de mâine. În mod sigur. Rușine pentru instanța de fond, rușine pentru lucrătorii procuraturei ce ascultă de ordinile miliției, rușine adusă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
imposibilul... Niciodată nu va ridica privirea către o altă femeie oricât de ademenitoare poate fi, inima lui tresărea la vederea prea frumoasei fete. Tony Pavone Însă, de fiecare dată amâna atacul decisiv, poate de teama unui refuz ori poate Îl mustra conștiința să se arunce În brațele alteia, cunoscând valoarea sentimentelor lui ce poate urma o altă cale, rănind-o pe Atena. Intră În camera de alături unde Șeful de echipă cu ajutorul său, goliseră cele două sticle cu vermut, În timp ce primul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
sfătuit toată noaptea și au hotărât să-l trimită pe copil să-l potolească pe bătrân, că prea le dădea de furcă, și l-au trimis. bătrânul tăcea și își ținea ochii ațintiți în pământ, părea rușinat, iar copilul îl mustra. copilul îl tot mustra, îi reproșa lucruri teribile, bătrânul se rușina și mai tare, barba îi străpungea pieptul, despicându-l și inima îi ieșea la iveală o inimă fragedă ce se zbătea ca o pitulice, ai fi zis că e
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și vedea lucruri cu mult peste închipuirea unui simplu muritor, că așa o sfială îl cuprinse că-și duse ambele mâini la ochi și îi scoase din orbite și tot pe furiș îi ascunse la spate. în timpul acesta copilul îl mustra și mai înflăcărat, ai fi zis că e însuși părintele lui și, ca orice părinte preocupat cu mustrarea odraslei, nimic din cele întâmplate n-a văzut și inima copilului era atât de veștedă și de uscată că așa o frică
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
putea să privească nimic și așa tare se necăji copilul că-și duse ambele mâini la ochi și îi scoase din orbite ascuzându-i și mai rușinat la spate. și era atât de rușinat că nu mai îndrăznea deloc să-l mustre pe bătrân și imediat inima fragedă a bătrânului intră în pieptul gol al copilului și începu să bată cu atâta bucurie că și ochii vii ai bătrânului intrară în orbitele goale ale copilului și începură să vadă și să se
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
încete, urmărindu-și pruncii și ridicând la înălțimea nasurilor andrelele neliniștite. Dragostea Haiei era de poveste. Se știau strecurările ei sara, se știau întristările ei ziua, și mâniile ei cumplite când maică-sa punea o întrebare și cerca s-o mustre. Bine, fată hăi, tu ai nebunit! Ce ai tu cu feciorul lui Vartolomei? Nici nu te poate lua de nevastă, că ele de altă lege, nici n-ai nimic a aștepta de la dânsul... E un calic ș-un târâie-brâu... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Laz. De un an și două luni a adus-o sus, în munte. Culi se duce la ușă, ca să iasă. Se înăbușă. Se poticnește întăi la pragul de jos, după aceea se pălește cu fruntea de sus. —Vai, Culi! îl mustră nana Floarea; ești mort de trudă și de somn! — Ba! răspunde el, și se duce. Cățelușa de vânătoare s-a luat după dânsul, ca să-l privegheze. Rămâi aici, dracului! îi poruncește el cu asprime. A izbit ușa și i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un om care reușise de curând atât de multe lucruri și care își recâștigase recent încrederea în sine, Virgil îi părea lui Vultur-în-Zbor cam prea plin de griji. — Virgil, îl întrebă el, nu cumva îmi ascunzi ceva? Dragul meu, îl mustră Virgil Jones. Dragul meu. — Ei bine, atunci e în regulă. Nu știi cumva ce se află la celălalt capăt al tunelului? — Dragul meu, repetă Virgil Jones și apoi, după o pauză, adăugă liniștit: Asta depinde numai și numai de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]