1,094 matches
-
tradiționale, pe care le transformă și le utilizează cu scopul de a da o nouă dimensiune liricii românești. În Cenușa unui zbor (1997) poemele într-un vers se construiesc parcă de la sine, dând naștere unor mici bijuterii de o mare muzicalitate și delicatețe („Flori, slovele pe-o creangă, din muguri de nesomn”), în timp ce propriul lirism și-l definește ca „un mugur ce dă fluturi, și-o crisalidă floarea”. El poate fi astfel apropiat de Ion Pillat, a cărui artă poetică o
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
aur / Zeiței aspre să-i închini un taur! E sărbătoare-n cercul lui Saturn.” Odată cu Casa a Noua (1979), hermetismul de factură modernistă din Cercuri la Elsinore și Călărețul de aer (1976) - întemeiat pe contragerea extremă a expresiei, plurivalența semantică, muzicalitatea sugestiv-sinestezică și artificiul sintactic - se întoarce către formele tradiționale ale încifrării alchimice și ale simbolisticii astrologice, distilând poetic ecouri din etapele ascensionale presupuse de „Marea Operă” și îndrumând cititorul de-a lungul coridoarelor misterioase ale puterilor zodiacale. Elaborate în spirit
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
aș mai putea opri apele / vânturile și gurile oamenilor “) sau permite coborârea la origini („dacă zborul e prăbușirea păsării-n sine / atunci cuvântul e prăbușirea mea în sine”). Disciplinând cuvântul, S. alege forma sonetului, atent la rimă, ritm și la muzicalitatea versului. În cartea intitulată Monere - 50 (2000) se află un singur poem, amară radiografie a prezentului: „eu nu scriu un poem / ci un lung monolog despre mine / despre prietenii mei poeții despre artiști în general [...] / Despre uitarea noastră comună despre
STROCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289984_a_291313]
-
contemporaneității imediate), respiră o prospețime și o implicare ce rețin atenția. Preferința pentru poemele cu formă fixă nu este exclusivă, în plachetele ulterioare existând și numeroase piese în forme libere, cel mai adesea cu versuri rimate, uneori cu accente folclorice. Muzicalitatea, șlefuirea și rigoarea formală sunt trăsături caracteristice, la fel și enunțarea limpede, ferită de ambiguități. În general, poezia scrisă de V. exprimă trăirile și meditațiile unei conștiințe solicitate de pătimirile existenței, articulate cu reținere, fără dramatism, în imagini de o
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
prin dragoste, prin întoarcerea la marile resurse și candori ale copilăriei. De unde, și evocarea unei mitologii a familiei, prezentă foarte des, ca punct de referință într-un ritual ce instituie un dialog cu ființele protectoare. Poezia sa preferă verslibrismul, ocolind muzicalitatea și cantabilitatea versului tradițional. Apelul la simboluri, la discursul parabolic este frecvent, P. situându-se consecvent de partea unui optzecism temperat, chiar dacă un anumit localism sui-generis transpare uneori în țesătura lirică - „amintirea Ardealului mă doare” (Poem pentru o biografie) - sau
POP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288899_a_290228]
-
semnătura Geta, în „Opinia” (1898-1899). Sunt naive pianotări de flagrant mimetism eminescianizant. Cu „glasul trist și plângător”, tânăra se cufundă în reverii, suspinând după un „vis pierdut de mângâiere”, un amor „ideal, ceresc”. Sentimentalele notații au pe alocuri o oarecare muzicalitate. Surprinzător, P. s-a apucat și de publicistică, scriind nu numai despre teatru (o incursiune în istoria mișcării teatrale din Moldova, în „Cele trei Crișuri”), ci atacând și teme sociale (în „Revista scriitoarei”, „Lumea”, „Opinia”). Încercările dramatice (comediile într-un
PRUTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
boierești cu filiații ilustre: mama, Maria (n. Ghyca), tatăl, August, era fiul postelnicului Toderiță Râșcă din Vaslui. Învață la Iași, în particular clasele I-VI, după care frecventează Liceul Național. Aici, devenit copilul teribil al școlii, scrie versuri înrâurite de muzicalitatea eminesciană în revista școlară „Spre lumină”, apoi debutează cu volumul de poezii Pagini intime (1905). Urmează studii de drept tot la Iași, obținând licența în 1910. Se înscrie în Barou, dar nu practică avocatura, atras fiind de viața politică și
RASCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289140_a_290469]
-
titlu. Cele patru mari cicluri, Dimineața, Amiaza, Amurgul, Noaptea, diferențiate stilistic, marchează momentele virtuale în evoluția oricărui sentiment. Adept și al formelor fixe, R. se manifestă ca un virtuoz al genului în Rondelul grădinii de sidef (1974), unde echilibrul, armonia, muzicalitatea versurilor creează atmosferă, chiar dacă, uneori, frapează asemănarea cu Al. Macedonski. Anotimpul izvoarelor (1975) este un omagiu adus eroilor neamului, atât celor din trecut, cât și celor din contemporaneitate. Volumele următoare - Viața, cântecele și speranțele cioplitorului de barcaze (1976), Cartea dimineții
RAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
poeme Crinii roșii. Atrasă din copilărie de insolit, de extraordinar, M. obține un anume succes de critică la apariția primelor poeme prin sceneria exotică, cu motive japoneze, și prin miniaturalul grațios. Parnasianismul inerent modului poetic decorativ e inundat de o muzicalitate venită din simbolism, producătoare de atmosferă stranie, cele mai sensibile aspecte fiind vaporizarea imaginilor, fluidizarea versului, liber și adesea alb, sugerarea stărilor sufletești prin obsesii cromatice. În producția lirică ulterioară, feericul se dezvoltă în fabulos, spațiul imaginarului se lărgește, iar
MOVILA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288263_a_289592]
-
Chausson sau ciclul Toamna denotă apropierea de simbolism. Printre slujitorii acestuia, poetul face către 1910 figură distinctă, dar boema sa agitată îl împiedică să aprofundeze căutările. Tipărită târziu, lăsând deoparte câteva poeme apărute în presă, ce frapau prin lexic bogat, muzicalitate și imagini mai îndrăznețe, placheta Cântecul vieții dă în cele din urmă o impresie de vetust și chiar de epigonism. Un nou elan liric trăiește M. la mijlocul anilor, ‘20 pe meleagurile basarabene, dar și acesta se epuizează repede, concretizându-se
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
fabulă absurdă: „Eu în cerc vreau să mă prind/ eu în cerc vreau să rămân.../ că acolo nimeni nu mai intră/ după ora lui de închidere/ nici un duh și nici un trup de-afară” (Mierle de lut). Joaca lexicală nu vizează muzicalitatea, dar încearcă limitele unor îmbinări șocante, cu măsură și tact. SCRIERI: Pe adresa copilăriei, București, 1969; Versuri de vacanță, București, 1973; Cel din urmă, Cluj-Napoca, 1974; Scrisori către prieteni, Cluj-Napoca, 1978; Amurgul furtunilor, Cluj-Napoca, 1983; Matineu, București, 1985; Viziune cu
MURESEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288312_a_289641]
-
la apariția primului volum de versuri, Cartea de iarnă (Premiul Uniunii Scriitorilor), M. nu a dezamăgit speranțele puse în poezia sa, revigorate cu fiecare dintre poemele publicate, la mari intervale de timp, în presa literară. Dicțiunea blasfemator profetică, energia distructivă, muzicalitatea gravă, aspră, deseori cu inflexiuni psalmice, imagistica de o plasticitate pregnantă, brutală pe alocuri, au fost percepute ca semne indicând „o voce distinctă și penetrantă a tinerei poezii, o voce bogată în accente contrastante, în care se repercutează atât comedia
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
generații, M. începe aventura căutării de sine, continuată, în alt plan, prin versurile din Până la Iov (1970). Acum el ambiționează sondarea universului mitic, ancestral, abandonând discursivitatea tumultuoasă și exaltată în favoarea unei concizii aproape ermetice. Autenticitatea liricii sale nu constă în muzicalitate, ci în neliniștile și incertitudinile ce îi cenzurează fiecare avânt. Respins de cuvânt („Cuvântul niciodată nu m-a iubit supus”), poetul are intuiția de a nu mai șlefui versul, ci de a-l lăsa bolovănos și dur, mizând pe forța
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
Sabin Drăgoi, Mihail Jora, Adrian Maniu (Muzică și poezie), C.I. Nottara, Béla Bartók (Muzica populară românească, traducere de Constantin Brăiloiu), Virgil Gheorghiu, V.I. Popa ( Note despre muzică și teatru), Silviu Cernea ( Iarna în poezia lui Bacovia), N. Davidescu ( Ideea de muzicalitate și poezia modernă). Portrete ale artiștilor conturează în pagini atractive Cella Delavrancea, Gala Galaction, Virgil Gheorghiu, Ion Nonna Otescu, Al. Iordan, Tudor Arghezi, iar B. Lăzăreanu evocă personalități precum Ciprian Porumbescu, George Enescu, Camille Saint-Saëns ș.a. „Cronica muzicală”, „Cronica literară
MUZICA SI POEZIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288342_a_289671]
-
mai fi o simplă și directă „declarație patetică”, un act de adeziune totală, fie ea și conformistă, și devine un mod de sondare și exprimare a eului. De remarcat sunt grija pentru rimele rare și tentativa de a sugera prin muzicalitatea versurilor o stare sufletească. În versurile din culegerea Între pământ și stele (1970) poetul pare că dobândește pentru prima dată conștiința menirii sale și, meditând asupra condiției creatorului de artă, se confesează într-un registru ce amintește dilemele, neliniștile multor
PETRESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288785_a_290114]
-
lui Mihai Eminescu (1892), prima lucrare amplă care cercetează viața și opera marelui poet. Pe baza unor documente inedite, P. reconstituie cu exactitate momentele principale din existența lui Eminescu și discută aplicat câteva trăsături ale operei, ce privesc componența vocabularului, muzicalitatea și armonia versului, inițiind astfel studiul formal al poeziei eminesciene. După 1892 încearcă să practice o critică literară întemeiată nu doar pe gustul artistic, ci mai ales pe ceea ce el dorea să fie criterii obiective. Socotește opera literară determinată în
PETRASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288777_a_290106]
-
ceea ce pare o exagerare. Barbiene sunt, într-adevăr, câteva rare și răzlețe sonorități, poate întâmplătoare, poate mărturisind o reală, dar neconcludentă, influență. Ca realizare poetică, Zogar e net inferior versurilor barbiene, nici imaginile nu frapează, nici înlănțuirea lor, și nici muzicalitatea limbii sau pregnanța rostirii. În absența sugestiei și a fiorului estetic, poezia lui P. se cere „descifrată” numai la nivelul sentimentelor, care se dezvăluie a fi delicate, autentice și neafectate. Versuri și imagini cât de cât remarcabile sunt puține, stilul
POGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288870_a_290199]
-
bunăoară, o versiune la poemul Polifem și Galateea (1982) al lui Góngora, vădind deopotrivă talent poetic și erudiție. Limbajul marelui liric al barocului spaniol, printre cele mai inovatoare și încifrate, considerat de mulți intraductibil, este convertit în versuri pline de muzicalitate, păstrând intacte simbolistică insolita, bogăția aluziilor, sintaxa aparte. Urmărind deopotrivă echivalarea sensului și familiarizarea cititorului român cu universul marelui spaniol, volumul, distins cu Premiul Național al Spaniei pentru transpunerea scriitorilor spanioli în limbi străine, cuprinde un studiu despre temele și
NOVACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288492_a_289821]
-
are motive lirice predominante, iar cele perceptibile (iluzia, clarobscurul romantic, esențele folclorice) se ating totuși în punctul de fugă al aceleiași construcții poetice. Lucrarea Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii (2000) propune o viziune modernă, transdisciplinară, abordând relația dintre muzicalitatea versului eminescian și muzică, în sensul armoniei pitagoreice. SCRIERI: Cea mai tânără Ecaterină, Iași, 1975; Drumuri, București, 1977; Nesfârșitele vămi, București, 1979; Cochilii cântătoare, București, 1982; Umbra Casandrei, Iași, 1983; Ucenicia de aur și purpură, București,1985; Când adoarme o
OLARU-NENATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288520_a_289849]
-
iluzorie, nestatornică spre moartea violentă, cuvenită oricărui uzurpator. Sunt reconstituite în detaliu, cu luxurianță cromatică, tablouri de epocă, sunt descrise case boierești, curtea domnească, obiceiuri, ceremonii, vestimentație. Stilistica nuvelelor dezvăluie cu adevărat un maestru. Bogăția lexicală, irizările cuvântului arhaic, fluența, muzicalitatea frazei, când maiestuoasă, când simplă, se întâlniseră arareori la prozatorii anteriori. Aristocrat și estet, O. are mereu tendința de a se delecta dând viață, aproape cu senzualitate, impresiilor și emoțiilor. O face întotdeauna dintr-o mare plăcere a comunicării intelectuale
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
recurente în operația de excavare arheologică a eului liric - prind corp prin evocarea, similipillatiană, a toamnelor, viei, gutuiului, a bunicilor, ca și a universului formativ livresc (Hans Christian Andersen, Frații Grimm, Walter Scott, romanticii francezi). Evocarea, mizând mai mult pe muzicalitate decât pe imaginea vizuală, e mai pregnantă în rememorarea anotimpurilor, percepute în tradiția vergiliană a lui Vasile Alecsandri, însă într-o expresie la nivelul poeticii parnasian-simboliste. În Crucea împușcaților. 1907 (1982) versul de factură populară coexistă cu rezonanțe din Tudor
PAPASTATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
deschidere filosofică: Ulise de James Joyce, romane de William Faulkner, Omul fără însușiri de Robert Musil ș.a. Procesul de disoluție a schemelor poeziei tradiționale atinge, probabil, punctul extrem în versurile lui Mircea Ivănescu, cu obstinație prozaice, fără culoare și fără muzicalitate. [...] Depoetizând versul, el încearcă să-i dea o vigoare nouă prin transcrierea directă a stărilor de spirit în înlănțuirea lor normală. Aceasta este, în fapt, poezia sa: jurnalul unor stări de spirit, notarea fără artificiu literar (afară doar de artificiul
IVANESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287650_a_288979]
-
cel galeș plai nirvan,/ cum acelui Minotaur/ vergine și băietani;// mâinile cu-ale lor zece/ degete îmi sunt precept,/ toate-n mânuri le-oi petrece/ spre Eonul înțelept,/ care-o ști de altă Lege,/ de Frumos, de Bun și Drept.” Muzicalitatea versului eminescian, imposibil de recunoscut aici, se regăsește în poemele erotice, croite după modelul romanțelor: „! ți-ai crescut parcă anume/ părul cel mai lung din lume,/ ca-ntr-un giulgi să-ți ții într-însul/ trupul tău curat ca plânsul
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
autoportret (1968), Hingher și demiurg (1973), Grădinar (1980), Coroană de sonete (1992), predomină problematica general umană, temele metafizice. De aceea, ideologii literari ai regimului totalitar l-au considerat un poet „apocaliptic”. E o lirică meditativ-intelectuală, marcată atât de sobrietatea și muzicalitatea versului tradițional, cât și de polivalențele și ambiguitățile versului modernist. Familiarizat cu lirica modernă europeană (îndeosebi cu cea franceză și cea germană), M. a impus un foarte personal repertoriu de metafore și simboluri, mai toate gravitând în jurul „grădinarului” și al
MIHNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288135_a_289464]
-
jocul norilor. Trezită din halucinație, poeta dă glas unor „cântări de fecioară”, în care refuză îndemnul acestei „biblii barbare” de a-și lăsa „sufletul în prada oceanului de voluptate”. În Cântări pentru pasărea albastră (1922; Premiul Societății Scriitorilor Români), unde muzicalitatea are alt registru, „nevrozele”, spiritualizate, dau „sufletului aripi de pasăre albastră”, ființa se simte absorbită în penajul acestei păsări, muză, alter ego oniric și poetic, evadând, ca într-o „camee”, în zona unei veșnicii spațiale care este opera de artă
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]