1,401 matches
-
urât de oameni și Ieremia n-a șovăit să-1 atace, în piața din fața Templului, el tună contra tuturor acelor care - preoți, profeți, popor - se lasă amăgiți de securitatea iluzorie a activității lor religioase (7: 1-15; 26: l sq.). Nu vă nădăjduiți în cuvintele amăgitoare: "Aici este biserica lui Dumnezeu!"" (7: 5). În zadar aleargă la Templu cei care au furat, au ucis, au comis adulter, au jurat strâmb, au adus tămâieri Iui Baal, zicându-și: "lată-ne izbăviți!", ca apoi "să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de "fizică socială", evoluția societăților omenești mai făcuse loc unei anchete și cîtorva descoperiri. Formarea unui cuvînt cristalizează pur și simplu conștientizarea unui nou și unic obiect de investigație care "scapă oricărei analogii esențiale" (Canguilhem) cu obiectul științelor deja existente. Nădăjduiesc să-mi împărtășiți convingerea că nici sociologia culturii, nici istoria ideilor, nici științele politice nu pot, în momentul de față, să țină piept bazelor materiale ale universului simbolic. Pentru a justifica acest termen, trebuie să-l definești, și deci să
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
trăiam. Aici, sub acoperișul de paie zbârlite și smulse cu brutalitate de puterea crivățului, ne duceam traiul șase copii și mama lor. De aici mergeam la școală și la muncă; aici ne întorceam după obligațiile zilnice; aici visam, speram, și nădăjduiam că tatăl nostru va veni de la închisoare, că nu vom mai fi etichetați disprețuitor și jignitor drept "copiii vădanei", statut social deplorabil care ne arunca din start în afara societății onorabile. Da. Aceasta era căsuța în care locuiam, care ne ocrotea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
regească". Am luat ambalajul și l-am pus în locul de unde-l luasem. Pauza se terminase și colegii intrau gălăgioși în clasă, fiecare la locul lui. Aveam o oră de biologie cu doamna dirigintă Jichici. Stăteam cu inima cât un purice, nădăjduind că fapta nu va fi dată în vileag. Tremuram. Mă luase transpirația. Doamna profesoară tocmai făcea prezența. Deodată a picat trăsnetul: Doamna dirigintă, Aciocîrlănoaiei mi-a mâncat mălaiul! Am rămas paralizat. M-am înroșit instantaneu ca macii neprihăniți ai câmpului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
că se înzdrăvenește. Peste un an, s-a dus la medic să-și facă un consult, să vadă ce și cum. În inimă îi pâlpâia o fărâmă de nădejde, dar nu avea curaj să-și mărturisească nici sieși ce anume nădăjduia. Întâlnirea cu doctorii i-a confirmat peste așteptări speranța sa: oricât l-au cercetat și l-au supus la probe, și l-au întors pe toate părțile, medicii (nu unul, ci trei, ditamai profesori) n-au mai dat de nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
discuta, care va fi atmosfera etc. Un surogat de consultare democratică, o gesticulație bine văzută totuși, în acel moment, căci încă se trăia sub impresia actului de bravură din 21 august. Erau mulți cei care priveau cu speranțe la Ceaușescu, nădăjduind într-o liberalizare reală și de durată. În locurile de onoare din dreapta și din stânga lui Ceaușescu fuseseră plasați Zaharia Stancu și Geo Bogza, lideri necontestați ai scriitorimii, iar în imediata lor vecinătate Dumitru Popescu, noul secretar cu propaganda. Discuția, poate
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
nici un dușman, nici o grijă, nici o supărare nu sunt în măsură să adu mbrească această frunte ce face atâta onoare preafericitei cetăți a Florenței. Sper, de asemenea, că Augusta Voastră Mamă și întreaga Voastră casă sunt în pace. și tot așa, nădăjduiesc că Dragostea și Buna înțelegere domnesc în Spanii și că nu e loc nici pentru mauri, nici pentru simță minte de ură ori de pizmă tulburătoare în dulcile inimi ale incomparabilelor noastre iberiene... În sfârșit, Prieten înțelept, dacă întâmplător veți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de încă o zi de viață, iar când cineva spunea: „Voi face cutare lucru peste opt zile sau peste cincisprezece”, Părintele, cu uimire parcă, nu ezita să spună: „Cum? Gândiți că veți trăi atâta?”. Totuși, de această dată, spuse că nădăjduia să mai trăiască trei sau patru luni, ca să termine de istorisit. A doua zi l-am întrebat când ar vrea să începem. El mi-a răspuns să îi reamintesc șlucrul acestaț în fiecare zi - nu mai știu câte zile am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
și nu și-a arătat altfel durerea decât strângându-și tare pumnii. 3. Totuși se simțea din ce în ce mai rău, nu mai putea mânca și apăruseră deja alte semne care, de obicei, prevestesc moartea. În preajma sărbătorii Sfântului Ioan, deoarece doctorii nu mai nădăjduiau în însănătoșire, l-au sfătuit să se spovedească. A primit ultimele taine în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Doctorii spuneau că, dacă nu se va arăta vreo îmbunătățire până la miezul nopții, putea fi considerat mort. Bolnavul avusese dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
duhovnicesc. Dorea să rămână pe lângă el pentru a învăța și pentru a se putea consacra cu mai multă ușurință celor duhovnicești și binelui sufletelor. De aceea răspunse că le primea darul dacă nu va găsi în Manresa înlesnirile la care nădăjduia. Dar când se duse acolo, află că acel călugăr murise deja. Reveni așadar în Barcelona și începu să învețe cu multă sârguință. Totuși ceva îl împiedica: atunci când voia să învețe pe de rost, după cum este de trebuință când se începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fără a simți limpede sau a vedea Persoane deslușit, așa cum se întâmpla alteori. Toate acestea mă întăreau, fără a mai avea dorința de a mai spune și alte liturghii pentru a mă împăca, ci voiam să le duc la capăt, nădăjduind să mă bucur în Maiestatea Sa dumnezeiască. A PREASFINTEI TREIMI 33. Miercuri ș5 martieț - De la începutul și până la sfârșitul rugăciunii obișnuite, mult har ajutător, fără a mă căzni să-l caut, și cu multă evlavie luminoasă, foarte limpede și însoțit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
impuls se poate dezlănțui într-o ființă omenească, cuprinsă de orbire în așa măsură încât să-și ucidă fratele. Oricât mă străduiesc, nu reușesc să aflu nici un fel de răspunsuri și totuși mă zbat întruna să cercetez resorturile sufletului ei, nădăjduind să găsesc argumentele de netăgăduit prin care aș putea s-o absolv. După ce, în tinerețe, am scris o tragedie despre Medeea, imitându-l pe Euripide, înainte de a cunoaște locurile faptelor ei îngrozitoare, îi caut, iată, acum, urmele pătate de patimă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
texte, mulțumindu-le și confraților care se ocupă de editarea lucrării de față, vă ofer spre amintirea confraților noștri o carte eveniment în anul acesta jubiliar al Provinciei (120 de ani de la înființarea canonică și 25 de ani de la reorganizare). Nădăjduiesc și sunt convins că frații ce dorm deja în pacea Domnului ne sunt mai aproape acum decât înainte, căci ne-au iubit și ne iubesc, și-au dat viața întru credință și speranță, iar dragostea lor a fost mai puternică
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
vrednice de dorit. Luminata zi a Învierii, sărbătoare a sărbătorilor, să-ți aducă mulțumiri sufletești și împlinirea tuturor bunelor dorințe de care ești animat. Aceasta mi-i ruga și aceasta mi-i dorința. Din suflet îți doresc „Cristos a înviat!” Nădăjduiesc că ai auzit de moartea Preasfințitului Pleșca; Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în locul acela unde nu-i nici durere, nici întristare, nici suspinare, ci viață fără de sfârșit. Amin. A avut o înmormântare frumoasă la Iași mai întâi
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-o. Au fost peste 150 de preoți, lume multă din toate părțile. Cutremurul s-a simțit și pe la noi. Am scăpat cu bine, n-au fost nici victime omenești, nici pagube. Ce s-a întâmplat la București și în jur, nădăjduiesc că ai aflat din ziare. Cea mai mare parte din pagube au fost reparate și restul o să se mai repare pe parcurs. Lumea a intrat în normal, timpul e frumos, câmpul și pădurea a înverzit, păsările și-au început ciripitul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și prea îndurător al nostru, ca să ne scapi de sila și de sabia acelor păgâni... Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei păgâni; pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și robia acelor păgâni..." Din scrisoarea Judelui Brașovului adresată lui Ștefan Voievod și Domn al Moldovei. 7 Județul Măriei sale Altă, altă pricină! bolborosește Ștefan printre clăbucii de săpun, în timp ce Don Giovanni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
milă! Unii și alții mă ponegresc cum c-aș fi crud și neîndurător. Pe cei sărmani, fără putere, năpăstuiți, pe fătucile necinstite, pe cei cu rogojina aprinsă-n cap, pe ei, cine-i apără? Să aștepte dreptate pe "Lumea Cealaltă"? Nădăjduiesc să fac dreptate, ca nimeni să nu mai tremure în dosul ușilor ferecate. Când am venit în Moldova, am găsit o țară tâlhărită, chinuită, ticăloșită... Cu ce crezi c-am făcut rânduială? Cu duhul blândeții? Cu busuiocul milosteniei? Nu! Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de sila și de sabia acelor păgâni. Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei turci, ca și cum s-ar fi depărtat de credința creștină. Pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și robia acelor păgâni..." Dar eu cât sânge am vărsat "una să fim" cu frații munteni, "să suspinăm" împreună, la Dunăre, împotriva turcilor! spune Ștefan. -... "Suspinând foarte după Domnul nostru!" se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veac de ură și dezbinare ce ne-a făcut mai mult rău ca o năvălire barbară... Am rămas bolnavi, dezbinați, înrăiți, săraci și mai cu osebire sleiți sufletește, de nici în ziua de astăzi nu ne-am dezmeticit bine. Am nădăjduit că nevolnicia și greutățile o să ne unească, se vaicăre Vlaicu. Uneori ne-o facem cu mâna noastră. Oare trebuie să se cutremure pământul au să dea dușmanul în țară, ca să lăsăm capra vecinului și să ne dăm mâna? Și acel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se adunase în jurul meu. Au strigat după oaste străină. A venit oaste străină. Prostimea a pus mâna pe topoare și n-au mai aflat drum de întoarcere... Unii, ce-și temeau pierderea capului, au dat bir cu fugiții, pribegindu-se, nădăjduind vremuri mai bune când să lovească. Pe răzvrătiți, pe hiclenii ce-au vândut țara, i-am scurtat olecuță de cap. Rău îmi pare, dar ce puteam face alta? Voiam liniște în țară. Au plătit pentru faptele lor. Ceilalți, dac-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
jucată politichia... Se spală, iese la spălat, spune Țamblac. N-ai pus la socoteală că-ți plătește și o veche datorie: "săgeata buclucașă" și rușinea înfrângerii de la Baia, îi amintește Vlaicu. Sunt răni ce nu se vindecă, spune Stanciu. Am nădăjduit că vechea ură s-a stins. Și-apoi aveam tractate, jurăminte, aurul Papii, primejdia comună... Dar... să mă lase de tot singur... Singur! Mateiaș aista n-a înțeles că aicea nu e vorba de o măruntă răfuială între două țări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și prea îndurător al nostru, ca să ne scapi de sila și de sabia acelor păgâni... Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei păgâni; pentru care, și muntenii, suspinând din greu, nădăjduiesc în Măria ta că-i vei scăpa de sila și de sabia acelor păgâni..." Din scrisoarea Judelui Brașovului adresată lui Ștefan Voievod și Domn al Moldovei * "...Dinamica, geniul, energia, demnitatea voievodală, spiritul de inițiativă și vitalitatea excepțională , puse de Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
timp, Hugo se apropiase de el și, ca pentru a-și dovedi Îndemânarea, Îl Împinse pe captiv. Acesta se rostogoli și legăturile Îi pătrunseră adânc În carne, Înfiorându-l de durere. Nici de la Hugo, nici de la stăpânul lui nu putea nădăjdui scăpare. Trebuia să câștige timp, era singurul lucru care-i rămăsese, trebuia să câștige timp și să nu măr turisească nimic din ceea ce văzuse Înainte. Cu iuțeală ful gerătoare, pricepuse că acești oameni aveau ceva de-a face cu iasca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În mână, a sărit pe cal și a dispărut În pădure. Credeam că s-a Întors la castel... Părintele Bernhard clătină din cap: — De alaltăieri n-a mai văzut-o nimeni pe prințesă. Până acum am reușit să tăinuim faptul, nădăjduind că se va Întoarce. Acum Însă va trebui să-i spunem ducelui vestea cea rea. Gândeam că poate vrea să Întâlnească În secret pe cineva și nu voiam să primejduim acea persoană. Căci stăpânul nostru are părerile sale În privința viitorului
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În chilia lui. Ultimele raze ale soarelui atinseseră deja culmile dimprejur când Adelheid se Închină scurt În bisericuță, Încălecă și porni ca o vijelie, urmată de credincioasa ei Bertha. Nu știa ce să creadă. Ca orice om necăjit și speriat, nădăjduia Într-o minune. Poate că se Întorsese Conrad din Burgundia. Poate că părintele Bernhard aflase ceva. Coborî În vale pe drumul cel mai scurt, căci se temea să se Întoarcă pe unde venise, prin poienile de sus. Deodată, la o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]