810 matches
-
intrat în vreo ispită sau năpastă, acela nu este, de bună seamă, „sub puterea” celui viclean. Dar cine este într-o ispită sau într-o năpastă, acela se află implicit „sub puterea” celui viclean. De aici urmează că ispită (sau năpastă) sunt cuvinte cu același sens. Ce-am putea deduce dintr-o asemenea tâlcuire a rugăciunii?” înțelegem că ssufletului nu se poate feri de atingere cu ispita, pentru că vrăjmașul ne îndeamnă cu ademenirile lumii acesteia, purtându-le pe sub privirile noastre, spre
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
celeia care etc...” (Cioculescu, 1977, p. 194). Rănit În amorul propriu, tânărul autor a pus la cale o răzbunare cumplită: În Revista literară din 30 noiembrie 1901, Caion a publicat articolul „Domnul Caragiale”, În care arăta, printre altele, că drama Năpasta este „o plagiatură după o dramă ungurească intitulată Nenorocul și datorită unui Kemeny István, dramă tălmăcită pe românește de către Alexandru Bogdan În anul 1848, la Brașov” (Cioculescu, 1977, p. 195). Descoperitorul „plagiatului” mai spunea că drama scriitorului maghiar este o
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Marin Rotaru și Gheorghe Ghenghe, 40 ocazionat de sărbătoarea Sfântului Ilie și a fi ințat în perioada 20 iulie 1901 - 20 iulie 1904. „Când publicul românesc se entuziasmează până la delir la piesa Clereta în concentrare și rămâne indif erent la Năpasta; când ziarul călătoriilor ori al romanelor celebre se tipărește în zeci de mii de foi la „Viața” , literatura și știrile nevoite să moară, când publicul rămâne în extaz la cititul amănuntelor senzaționalei sinucideri din strada...” iată‐ne în fața Curierului de la
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
scrisoare pierdută, citită tot la un banchet al Junimii în 1884 și pusă în scenă în același an, în luna noiembrie, având un succes remarcabil. Urmează, la interval de un an, D-ale carnavalului și, după alți cinci ani, drama Năpasta (1890), care-i încheie activitatea de dramaturg. Comediile lui Caragiale surprind un fenomen de tranziție, și anume formarea conștiinței politice în rândul micii burghezii. Ele lovesc mai sus de individ, în alcătuirea socială, și nu trădează nici o urmă de mizantropie
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Mai mult, teribilul său nonconformism atrage numeroase dușmănii ale unor oameni sus puși. Astfel, comedia D-ale carnavalului este fluierată, iar scurta perioadă de directorat la Teatrul Național (stagiunea 1888-1889) se sfârșește rău pentru Caragiale, toată presa fiind împotriva lui. Năpasta este primită cu mari rezerve de către critică și public. În 1891, scriitorul este respins de la premiul Academiei prin intervenția mărginită a lui D.A. Sturdza, care îl acuză de imoralitate în operă. Toate acestea contribuie la dezgustul crescând al scriitorului față de
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Jules Michelet și revoluționarii români în documente și scrisori de epocă (1846-1876), introd. edit., Cluj-Napoca, 1982; I. L. Caragiale, Restituiri, pref. edit., Cluj-Napoca, 1986; C. A. Rosetti către Maria Rosetti, I-II, pref. edit., București, 1988-1998; Dosarul berlinez al dramei „Anca” [„Năpasta”] de I. L. Caragiale, București, 1992; De te voi uita, Ierusalime. Țara Sfântă și cărțile sacre în literatura română, pref. edit., postfață Victor Bârlădeanu, București, 1996 (în colaborare cu Victoria Ana Tăușan). Repere bibliografice: Stancu Ilin, Marin Bucur, LCF, 1966, 43
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285900_a_287229]
-
în unele dintre nuvelele lui B. Delavrancea, cum ar fi Liniște, Paraziții, Iancu Moroi, Zobie, Milogul, ca și în scrieri ale lui I.L. Caragiale, și anume în nuvelele Păcat, În vreme de război, O făclie de Paști și în drama Năpasta. Frecvent în proza de la „Contemporanul” (Sofia Nădejde, C. Mille ș.a.), n. poate fi regăsit mai târziu la Liviu Rebreanu, în romanele Ion, Ciuleandra, Răscoala și în unele nuvele. De altfel, de n. țin proza și teatrul periferiei, aflate în plină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288369_a_289698]
-
1888, în timpul guvernării junimiste, este numit director general al teatrelor, însă nu pentru multă vreme (până în mai 1889). În 1889 se căsătorește cu Alexandrina Burelly, fiica unui arhitect, făcându-și voiajul de nuntă în Italia. În 1891, volumele Teatru și Năpasta îi sunt respinse de la premiere în ședința plenară a Academiei Române, în urma raportului defavorabil al lui B.P. Hasdeu și a intervenției lui D. A. Sturdza, care îi aduce grave acuze: imoralitate și denigrare a valorilor naționale. Despărțirea de Junimea se produce în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
se chivernisească, deschide „Berăria cooperativă”, apoi berăria „Gambrinus”. Este epoca procesului de calomnie pe care îl va intenta lui Const. Al. Ionescu-Caion, un psihopat care, făcând multă zarvă, încercase să-i pună în cârcă învinuirea că ar fi plagiat drama Năpasta după o piesă a unui, inexistent, autor maghiar, István Kemény. Întețindu-și campania de defăimare, energumenul, care invocă și numele lui L. N. Tolstoi, publică o broșură agresivă, Originalitatea d-lui Caragiale - Două plagiate. Atacurile lui sunt susținute de Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
de țipătoare melodramă. Sminteala continuă la bal, unde suita de quiproquouri, de păruieli și bastonade e la locul ei. Un bal mascat, cum nu se poate mai nimerit pentru aceste personaje de carnaval. O tragedie a vindictei râvnește a fi Năpasta (1890). Atmosfera, încă de la primele replici, se anunță apăsătoare, sumbră și ea devine într-adevăr insuportabilă, prevestind un sfârșit funest. Anca, soția cârciumarului Dragomir, e o femeie ale cărei trăiri s-au concentrat într-un unic, obsesiv sentiment. Fanatică, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
se sinucide - va fi unealta inocentă a răzbunării. Anca îl va învinui pe Dragomir de moartea bietului Ion, învinuire nedreaptă și nemiloasă, dar care îi oferă prilejul de a glăsui patetic, înaintea ultimei căderi de cortină: „pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă”. Drama este concepută sub imperiul unor rigori clasicizante, convocând puține personaje și respectând cu strictețe unitățile de timp și de loc, într-o compoziție strânsă, tensionată, dar neconsubstanțială înzestrării dramaturgului. Alte scrieri pentru teatru ale lui C. sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
va fi unealta inocentă a răzbunării. Anca îl va învinui pe Dragomir de moartea bietului Ion, învinuire nedreaptă și nemiloasă, dar care îi oferă prilejul de a glăsui patetic, înaintea ultimei căderi de cortină: „pentru faptă răsplată și năpastă pentru năpastă”. Drama este concepută sub imperiul unor rigori clasicizante, convocând puține personaje și respectând cu strictețe unitățile de timp și de loc, într-o compoziție strânsă, tensionată, dar neconsubstanțială înzestrării dramaturgului. Alte scrieri pentru teatru ale lui C. sunt ușurele, nepretențioase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
de caractere, scrise, din păcate, într-o limbă fără circulație mondială, I.L. Caragiale este, probabil, cel mai mare dintre autorii dramatici necunoscuți. EUGEN IONESCU SCRIERI: O întâmpinare personală în cestiunea Teatrului Național, București, 1888; Teatru, pref. T. Maiorescu, București, 1889; Năpasta, București, 1890; Note și schițe, București, 1892; Păcat.... O făclie de Paște. Om cu noroc, București, 1892; Teatru, I-II, Iași, 1894; Schițe ușoare, București, 1896; Culisele chestiunii naționale, București, 1896; Sfânt-Ion. Baladă haiducească, București, 1897; Notițe și fragmente literare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
III: I. L. Caragiale. Lumea operei, îngr. Ștefan Ion Ghilimescu, Pitești, 2001; I. L. Caragiale în conștiința contemporanilor săi, îngr. și pref. Rodica Florea și Stancu Ilin, București, 1990; Cornea, Aproapele, 347-374; Negoițescu, Ist. lit., I, 116-119; Dosarul berlinez al dramei „Anca” [„Năpasta”] de I.L. Caragiale, îngr. Marin Bucur, București, 1992; Georgeta Ene, Caragiale la Berlin, București, 1992; Micu, Scurtă ist., I, 266-280; Gabriel Cocora, Caragiale și Buzăul, îngr. Marcela Chiriță, pref. Emil Niculescu, Buzău, 1995; I.L. Caragiale, DRI, I, 257-275; Alexandru George
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
traducere anterioară a Paraclisului Precistii, scoasă de sub tipar la Iași, probabil între anii 1645 și 1649, împreună cu două fragmente biblice, Cuvinte și jele la robie Ierusalimului, când din Ierusalim la Vavilon i-au mutat Navuhodonosor împărat, și pomenire și de năpaste ce-au năpăstuit acei doi giudecători pre Susana, tălmăcite din slavonă, și o introducere de 48 de versuri originale; din această perspectivă este reconsiderată și data debutului său literar. De sub tiparul reînființat la Iași, la „Trei Ierarhi”, cu ajutorul meșterului Vasile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
de dependență. Acum alții sunt stăpânii, jupânii, boierii. La ei sunt bogăția, lăcomia, mândria, dârzenia, strășnicia, grozăvia, năprăznicia. Prin ei românul a devenit rob, sărac, slab, blajin; slugă pândită de toate relele: bazaconia, munca, osânda, truda, ostenirea, tânjirea, boala, scârba, năpasta, năcazul, ciuda, jinduirea, jertfa, ponosul, jalea, pacostea. Acum stăpânul străin îl plătește, îl hrănește, îl miluiește, îl dăruiește, prilej de jeluire, tânguire și smerire, de sfadă și de pricină. De la el vin dojana, căznirea, muncirea, obijduirea, prigoana, hula, gonirea, izbirea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dus până la o impresie neplăcută de monstruozitate umană. Mitu, copilul cu porniri incestuoase al unui preot, Ileana, fata cu instincte sangvinare a aceluiași, sora vitregă a lui Mitu, strident caz patologic cu forme isterice, acestea sunt cazuri de clinică. În Năpasta, bolnavul declarat e Ion ocnașul, nebun mistic. Însă nici Anca, femeia în stare de zece ani de ură nestinsă, nu pare o ființă normală. E probabil că interesul naturalistic pentru cauzele obscure a împins pe Caragiale spre zona misteriosului. Tardiv
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
să nu le-nspăimînte nici temnița, nici tunul... În ciuda excesului de bravade și profeții, acel soi de autobiografie apăsată, brutală, produsă în numeroase variante, este foarte original: Io, Pătru Opincă, ce-ntr-atîtea moșii n-am doar o șirincă, înfrunt strâmbele legi și năpasta și-n răzmerița ce-n mine crește, sudui vârtos, mocănește, și scuip pe toată rânduiala asta!... I. VALERIAN O mică notă personală aduce I. Valerian, poet acustic, cu preferințe pentru lugubru, în Caravanele tăcerii, în măsura în care evoacă pustiurile sahariene: Vin caravanele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dura prin grădină Două mingi portocalii. Față fierarului Fănică, Face fasole făcăluita. Fără foc și fără fum, Fiindcă focul face fum. Încărcat cu-n sac de cas Un măgar urca pe coasta Să se ducă la orașCând gonit de vreo năpasta, Coborând hai-hui urcușul, Sare-n drum un iepuraș! Se oprește măgărușul Și sfârșit de-atâta cale, Zice cumpănindu-și sacul Greu la deal! Ba -i greu la vale, Că mă duc de-a berbeleacul! (Otilia Cazimir — Greu la deal și
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
găsește și el un mic loc în Le Theâtre realiste. Dar cum? Introduce pe scenă două fațete ale realității românești: săteanul ale cărui viață și relații sociale sunt conforme cu legea creștină a unei civilizații populare profund legate de pământ (Năpasta, 1889) și lupta internă a unei societăți care încearcă să se europenizeze prin adoptarea unor obiceiuri și idei occidentale. (D'ale carnavalului. Aventures carnavalesques, 1885) Atât? Atât... Compartimentele secolului XX sunt ceva mai generoase. La primele Decenii (Heritage et depassement
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
astfel în vigurosul cîntec de leagăn al Muncii. Dar, vai! nenorocire fără margini! De ce nu vii, tu, Moarte, la timp, cîteodată? Dacă l-ai fi luat la tine pe acest bătrîn fierar înainte de a se fi abătut asupră-i întreaga năpastă, atunci tînăra văduvă ar fi încercat o durere plăcută, iar orfanii ar fi păstrat imaginea unui părinte venerabil și legendar, la care-ar fi putut să viseze mai tîrziu; și ea și copiii ar fi trăit într-o îndestulare, capabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
a fețelor lor destul de inteligente, ce se înalță iscoditoare din apă. Pe mare, în anumite împrejurări, focile au fost nu arareori confundate cu niște oameni. Ă Dar presimțirile marinarilor aveau, să se adeverească din plin, chiar în dimineața aceea, prin năpasta ce se abătu asupra unuia dintre ei. La răsăritul soarelui, omul acela se dădu jos din hamacul lui și se sui în vîrful arborelui - trinchet; și, fie că încă nu se trezise de-a binelea îcăci marinarilor li se întîmplă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
intelectualii îndurerați de mizeria claselor de jos și în special a țărănimii. Cariera literară a lui Caragiale se împarte în trei perioade: întîia e a comediilor, în care atacă liberalismul; a doua, de care încă n-am vorbit, e a Năpastei, a Făcliei de Paști și a nuvelei Păcat; a treia, a Momentelor etc., când satirizează mahalaua, produs al liberalismului. Această operă întreagă se poate clasifica, apoi, în două categorii: în perioada întîi și a treia, Caragiale e un scriitor satiric
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
un scriitor satiric; în perioada a doua, e un scriitor tragic. Mai departe: ca satiric, Caragiale e un pictor de moravuri; ca tragic, un pictor de stări sufletești, cu alte cuvinte, satira lui e socială, tragedia lui e psihologică. În Năpasta și în Păcat, personajele sunt luate din clasa țărănească. Niciodată în opera sa tragică el n-a luat personaje din clasele noi, din "mahala". În operele lui satirice, dimpotrivă, niciodată n-a luat personaje din clasa țărănească. Așadar, Caragiale nu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
-l mai mângâie încă..." etc.1 Ce departe suntem de toate personajele și întîmplările din Momente! Ce lume deosebită aici! Desigur, Caragiale nu idealizează pe țărani. Nu toți sunt buni, dar chiar când sunt răi sunt oameni adevărați. Dragomir din Năpasta e un asasin - nu-i vorbă, un criminal pasional! Ileana din Păcat e o ființă crudă. Dar nimene nu e ridicol! Caragiale n-a găsit, n-a văzut, nu l-a lăsat inima să vadă ridicolul în viața țărănimii, cum
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]