KorAP: Find »[drukola/base=năvălire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...32 >

782 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

secolului al IX-lea, cronicile bizantine vorbesc de "Bulgaria din nordul Dunării" sau de "Bulgaria de dincolo de Dunăre". O serie de scriitori bizantini care descriu evenimentele din secolul al IX-lea, George Monahul, Simion Magister și Leon Grammaticus, relatează despre năvălirea bulgarilor în Tracia și ocuparea Adrianopolului. În această împrejurare, 40.000 de locuitori din zonă sunt luați și colonizați (deportați) de Krum în Bulgaria de dincolo de Dunăre-pe malul stâng (nordic) după un sfert de secol, ei reușesc în ciuda opoziției bulgarilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
singur nume de oraș sau de sat din antichitate nu s-a păstrat până azi pe teritoriul României (fosta Dacie), în forma sa antică, cu schimbările cerute de legile limbii. Chiar dacă unii (puțini) coloniști romani ar fi rămas în Dacia, năvălirile pustiitoare ale barbarilor au distrus aceste rămășițe neînsemnate așezate "în calea răutăților". Limba română, spune Roesler, este o limbă sud-dunăreană ce cuprinde împrumuturi însemnate din cea albaneză, vorbită în sudul Peninsulei Balcanice. În plus, limba română este "adânc înrâurită" de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și colonizarea sașilor în Transilvania. Rezultă, conform teoriei roesleriene, că românii sunt urmașii romanității sud-dunărene, căci în nordul ei o asemenea romanitate nu s-a putut închega, între 106-275, iar cei rămași, după 275, foarte puțini, au fost victime ale năvălirilor barbare, fiind readuși în urma pătrunderii slave, după 602, la forma de viață nomadă. După Roesler, alți învățați n-au mai adăugat decât prea puțin la cele spuse de acesta, iar teoria imigraționistă va fi asociată cu numele său. În România

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
poporului român în sudul Dunării, într-un mediu slav balcanic. El considera că acest mediu pare, în plus, să fi fost mai propice latinizării (romanizării) decât Dacia nord-dunăreană, imperfect (incomplet) romanizată, între 106-275, și, fără îndoială, golită de populație după năvălirile barbare din secolul al III-lea. Însăși unitatea limbii române, care se remarcă până și în dialectele îndepărtate, ca cel macedo-român din sud, nu se poate explica decât printr-o despărțire relativ recentă a celor două idiomuri, "poate prin secolul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
X-lea, de venirea ungurilor în Transilvania, migrațiune lentă și progresivă (nu bruscă și comandată, ca cea din 275), care a avut ca efect repopularea nordului (Transilvaniei), fără să treacă însă prin Bulgaria dunăreană și Muntenia, supuse influenței slave și năvălirii pecenegilor. El spune textual: "Stabilirea românilor nu putea începe cu Valahia modernă (Muntenia și Oltenia)aceasta a fost repopulată de către românii coborâți din Carpați. Ceea ce înseamnă că românii au ocupat mai întâi Transilvania, și dat fiind că în această regiune

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
naționalitatea locuitorilor Daciei a hotărât care din ei au emigrat și care au rămas pe loc, ci starea lor de avuție. Cei bogați s-au dus, căci au putut să se ducă; nu aveau nevoie să sufere pericolele, nici măcar neplăcerile năvălirei...Cei săraci însă au trebuit să rămână, pentru cuvântul cel foarte simplu, dar nu mai puțin temeinic, că nu puteau să fugă, lipsindu-le mijloacele de a se strămuta".16 Textele referitoare la părăsirea Daciei și semnificația ei, istoricii au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
orice contact între Dacia din nordul Dunării, lăsată pe seama goților, și cele două Dacii din sudul ei, este absolut contrară realității istorice, chiar și înainte de 378, când goții trec în sudul fluviului. Aceste legături transdanubiene nu au încetat nici după năvălirea hunilor în estul Europei (375-454), în ciuda dificultăților provocate de atacurile lor, schimburile au continuat între regiunea numită "Barbaricum", supusă acestora, și Imperiu. Când Priscus și-a prezentat solia la curtea lui Attila, acesta i-a prezentat o lungă listă de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
instalau în Bulgaria, împingându-i spre Thesalia și Epir pe cei ce vor deveni românii din Pind.24 Tradiția istorică a slavilor consemnează această invazie sau, mai exact, această revenire în Cronica lui Nestor se afirmă limpede că, înainte de venirea (năvălirea) ungurilor, în ultimii ani ai secolului al IX-lea, vlahii îi învinseseră pe slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se pare, ultimul dintre schimburile de populație din ținuturile dunărene. O migrațiune în sens invers (de la nord

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe slavii din Panonia și regiunile învecinate. Acesta nu a fost, se pare, ultimul dintre schimburile de populație din ținuturile dunărene. O migrațiune în sens invers (de la nord la sud) e firesc să se fi produs și ca urmare a năvălirii ungurilor. Geograful anonim de la începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
începutul secolului al XIV-lea menționează în sudul Dunării, "între Macedonia, Ahaia (Grecia) și Salonic", prezența marelui popor al vlahilor, care fuseseră odinioară păstorii romanilor și pe care ungurii îi izgoniseră de pe pășunile lor. Este plauzibil ca instalarea ungurilor și năvălirile lor, din prima jumătate a secolului al X-lea, să fi determinat un reflux al romanicilor din Panonia și Dacia (Transilvania) spre sud și de-aici numărul considerabil de "vlahi" din sudul Dunării, după anul 1000. Din șirul interminabil de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
subzistența migratorilor. Trebuie să înțelegem formarea poporului român ca pe aceea a unui popor care a stat locului, care nu și-a părăsit vetrele, întărit prin colonizări interne în spațiul său de viață, ceea ce infirmă susținerile mai vechi că, în fața năvălirilor, românii s-au retras în munți, unde au trăit multă vreme ca păstori.27 Romanitatea răsăriteană compactă, de o parte și de alta a Dunării, a fost dislocată de năvălirea și colonizarea slavilor de aceea anul 602 constituie o piatră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
său de viață, ceea ce infirmă susținerile mai vechi că, în fața năvălirilor, românii s-au retras în munți, unde au trăit multă vreme ca păstori.27 Romanitatea răsăriteană compactă, de o parte și de alta a Dunării, a fost dislocată de năvălirea și colonizarea slavilor de aceea anul 602 constituie o piatră de hotar în istoria noastră. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, slavii cuceritori au început o "colonizare cu obștii agricole" (Panaitescu), în nordul Dunării, unde s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
împinsă de la câmpie la munte, în urma colonizării slavilor. Izvoarele istorice bizantine ne arată că obârșia aromânilor (cei din sud) se află în romanitatea de la Dunărea de Jos. Astfel, Minunile Sf. Dimitrie din Thessalonic, legendă hagiografică, cuprinde descrierea apărării Salonicului în fața năvălirii slavilor din secolul al VII-lea. Legenda ne prezintă pe slavii alcătuiți din triburi nomade și trăind în colibe, cum se năpustesc cu ajutorul avarilor în câmpia Salonicului, în timp ce populația romanică este robită de năvălitori și dusă în părțile Panoniei (teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latini, care se numeau moro-vlahi (vlahii negri), iar slavii au început să construiască întărituri și să locuiască în țara cucerită. Pe unii dintre locuitori i-au ucis, iar pe alții i-au adus în stare de șerbie". Creștinii, "tulburați de năvălire (slavilor), au început să fugă în munți, unde alți locuitori, ferindu-se de moravurile lor păgâne, fugeau zilnic și se uneau cu cei din munți". După creștinarea slavilor, oamenii (romanicii) se întorc în locurile lor, amestecându-se cu slavii.28

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alți locuitori, ferindu-se de moravurile lor păgâne, fugeau zilnic și se uneau cu cei din munți". După creștinarea slavilor, oamenii (romanicii) se întorc în locurile lor, amestecându-se cu slavii.28 Cronica prezintă icoana vieții romanicilor sud-dunăreni din vremea năvălirii slavilor (secolele VII-IX): o parte a populației latine se retrage la munte, iar cei de la câmpie s-au supus. Constantin Porfirogenetul, în secolul al X-lea, scrie că romanii din sud alcătuiau o singură masă până la Dunăre. În concluzie, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dăinuit numeroase așezări rurale anonime. Elemente de continuitate s-au păstrat, în secolul al IV-lea, chiar și în unele așezări urbane din Dacia și Sciția (Dobrogea), deși orașele au decăzut și cu timpul s-au ruinat cu totul -după năvălirea hunilor, orașele au fost definitiv părăsite de locuitori. Resturile populației urbane s-au refugiat în mediul rural, de aceea numele orașelor a dispărut și s-a pierdut până și noțiunea de oraș, dar nici proprietățile (fermele) agricole (villae) n-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regiunile de munte și deal, unde trăiau în anonimat de secole, de-aici și tăcerea izvoarelor istorice, apoi s-au contopit cu grupurile împrăștiate în regiunile de silvostepă și cu o parte din romanicii veniți aici, pe malul nordic, în urma năvălirii slavilor în sud. Datorită numărului lor, a unui potențial biologic și economic superior, a unei organizări sociale și religioase (creștine) închegate, daco-romanii au învins și au asimilat pe slavi. Procesul de asimilare poate fi considerat încheiat, în linii generale, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prăbușirii stăpânirii hunice, de către cetele de războinici supuse anterior lui Attila. În urma acestor hoarde au rămas numai ruine fumegânde și o populație sărăcită, fugită prin munți și văgăuni, care n-a mai îndrăznit să întemeieze sate în locurile deschise, expuse năvălirilor, ci a trăit în cătune risipite prin poieni și pășuni alpine, obișnuindu-se să umble cu turmele pe plaiurile munților, evitând drumul primejdios din văi. Sub oblăduirea relativ blândă a gepizilor, romanicii vor fi încercat o coborâre din munți în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în cătune risipite prin poieni și pășuni alpine, obișnuindu-se să umble cu turmele pe plaiurile munților, evitând drumul primejdios din văi. Sub oblăduirea relativ blândă a gepizilor, romanicii vor fi încercat o coborâre din munți în văile mănoase, dar năvălirea slavă, întinzându-se cam în același timp (cca 600), atât asupra teritoriilor romanizate de la nord de Dunăre, cât și asupra celor din sud, a alungat populația romanică, pentru multe secole, din câmpii și din văile largi, în văile înguste de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în dreapta Dunării! Un aspect însemnat este individualitatea limbii române în perioada anterioară influenței slave, așa cum spunea Pușcariu: "faptul că găsim în cele patru dialecte un număr mare de împrumuturi de la slavi ne arată că străromânii au conviețuit cu slavii nu năvălirea slavilor i-a împrăștiat pe români în cele patru grupuri (dialecte)fără însă ca influența limbii slave asupra românei să dateze din timpuri prea îndepărtate". Am avut o conviețuire îndelungată și intimă cu ei (slavii), dar ar fi greșit să

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nord a dus la pierderea totală a controlului politic asupra teritoriilor extra-carpatice ce au încăput în mâinile nomazilor. Populația autohtonă românească nu se putea opune încă forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
forțelor de șoc ale călăreților turanici, după 1036 însă, în urma unui tratat cu Imperiul, năvălirile în sudul Dunării au încetat (vezi capitolul X). Pe fondul hărțuielilor cu pecenegii, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, s-a declanșat năvălirea uzilor, dar aceștia nu au staționat aproape deloc în regiunile nord-dunărene datorită presiunii cumanilor, și au trecut în sudul fluviului unde au fost secerați de boli. Dar acalmia de la Dunăre n-a însemnat un răgaz pentru Imperiu, deoarece la hotarele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Imperiului. Acțiunea de "reconquistă" a Bizanțului, sub dinastia macedoneană, a vizat și spațiul sud-est european-balcano-dunăreano-pontic. În acest context al ofensivei bizantine s-a înscris revenirea Imperiului la Dunărea de Jos pentru următoarele două secole (970-1185), la frontierele pierdute după marea năvălire slavo-bulgară. Spațiul sud-est european și și regiunea carpato-dunăreană s-au aflat constant în atenția conducerii politice a Imperiului. Flota bizantină a fost activă pe Dunăre, în secolul al IX-lea, în timpul expediției lui Constantin V împotriva bulgarilor, când reședința flotei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
căile continentale. În legătură cu prezența și rolul precumpănitor al coloniștilor germani, trebuie spus că sașii n-au adus viața orășenească în Transilvania, ci au cooperat în împrejurări favorabile la începuturile ei, susține P. P. Panaitescu. Mai ales după înfrângerea cumanilor și năvălirea tătarilor, s-au fondat în Transilvania, aflată sub stăpânirea regilor unguri, orașele săsești (autonome), centre de meseriași și negustori, care poartă denumiri străvechi slavo-române, ca Bistrița, Brașov, Sibiu, doar coloniștii le-au numit altfel. Ele erau legate de piața comercială

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Țara Românească este Câmpulungul (1300), conform inscripției latine de pe mormântul comitelui Laurentius, așadar înainte de descălecare. În Moldova, întemeierea Episcopiei cumanilor, în 1227, a dus la apariția unei curți și a unui târg-un act al papii amintește cu prilejul năvălirii mongolilor de "civitas de Mylco" (Milcov), civitas, adică orășel întărit, aflat pe drumul din Moldova de Jos. Alte orașe amintite după aceea, în urma pătrunderii franciscanilor, în 1345, înainte de descălecarea Moldovei, sunt Siret, Suceava, Hotin, Baia. Orașele de la est de Carpați

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]