825 matches
-
de secetă. Au apărut în legendele și picturile rupestre ale aborigenilor de mii de ani. Prima întâlnire cunoscută dintre un european și o koala a avut loc în 1798, și o imagine a animalului a fost publicată în 1810 de către naturalistul . Botanistul a scris în 1814 prima descriere științifică detaliată a animalului, descriere care a rămas nepublicată pentru 180 de ani. Artistul popular a ilustrat și a descris koala, introducând specia publicului englez. Mai multe detalii despre biologia koalei au fost
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
numele specific (a doua parte a numelui) până la cercetări ulterioare. În 1819, zoologul german Georg August Goldfuss i-a dat numele binomial "Lipurus cinereus". Pentru că "Phascolarctos" a fost publicat primul, și conform regulilor, are prioritate ca nume oficial al genului. Naturalistul francez Anselme Gaëtan Desmarest a propus numele "Phascolartos fuscus" în 1820, sugerând că versiunea maro era o specie diferită de cea gri. Alte nume sugerate de zoologi europeni sunt "Marodactylus cinereus" , "P. flindersii" și "P. koala" . Koala este clasificată laolaltă
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
o considerau ciudată și primitivă: „... ochiul este plasat ca la leneș, foarte aproape de gură și nas, ceea ce îi dă o fizionomie greoaie și nepotrivită, și lipsită de eleganță în această combinație ... în caracterul lor nu au multe care să intereseze naturalistul sau filozoful. Totuși, cum Natura nu face nimic degeaba, putem considera că chiar și aceste creaturi somnoroase și fără simț au fost create cu înțelepciune pentru a întregi una din marile zale ale lanțului naturii animate ...". Naturalistul și artistul a
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
care să intereseze naturalistul sau filozoful. Totuși, cum Natura nu face nimic degeaba, putem considera că chiar și aceste creaturi somnoroase și fără simț au fost create cu înțelepciune pentru a întregi una din marile zale ale lanțului naturii animate ...". Naturalistul și artistul a ilustrat și a descris koala în lucrarea sa în trei volume "The Mammals of Australia" ("Mamiferele Australiei")(1845-63), și a adus fauna mai puțin cunoscută a Australiei, inclusiv koala, în atenția publicului general britanic. Într-o serie
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
mamiferelor australiene, Richard Owen a prezentat Societății Zoologice din Londra o lucrare despre anatomia Koalei. În această publicație citată pe scară largă, el a făcut prima descriere minuțioasă a anatomiei sale interne și a observat similaritatea structurală generală cu vombatul. Naturalistul englez , custode al Societății Zoologice din Londra, a fost primul care a clasificat koala corect, ca marsupial, prin 1840. A identificat similarități între el și rudele sale fosile "Diprotodon" și "Nototherium", descoperite doar cu câțiva ani în urmă. La fel
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
ca o lucrare de dimensiuni vaste, cu prezentarea unui material faptic extrem de bogat. Dar după cum prevăzuseră Lyell și Hooker, Darwin nu era singurul care lucra la o teorie despre evoluția speciilor. Încă din anul 1856 Darwin era în corespondență cu naturalistul Alfred Russel Wallace, plecat de doi ani în Arhipelagul Malaiez, pentru cercetări biologice. La începutul anului 1858 Darwin primește de la Wallace un articol prin care semnatarul acestuia îl ruga pe Darwin să îl dea spre publicare. Titlul articolului era „Cu privire la
Originea speciilor () [Corola-website/Science/302052_a_303381]
-
stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și adversarii ei. Printre adversari s-a numărat și Robert FitzRoy, capitanul vasului „Beagle”, meteorolog și cartograf, care l-a atacat vehement pe Darwin. Teoria evoluționistă a fost susținută de numeroși naturaliști printre care Thomas Huxlez, Ernst Haeckel, Alexander O. Kovalevski, Vladimir O. Kovalevski, A.V. Severțov . Și în România, concepția evoluționistă a avut numeroși susținători printre care: Grigore Ștefănescu, Ștefan Mihăilescu, N. Leon, Grigore Antipa, Dimitrie Voinov, Emil Racoviță, Victor Babeș
Originea speciilor () [Corola-website/Science/302052_a_303381]
-
nu trăiau numai în apă, spre deosebire de alte specii de reptile, contemporane lor, care erau acvatice: plesiozaurii și ichtiozaurii. Despre dinozauri se mai știe că erau acoperiți cu solzi, dar nu se poate preciza cu siguranță culoarea pielii lor. De obicei, naturaliștii îi reprezintă colorați asemănător reptilelor de azi, în nuanțe de verde, gălbui sau cenușiu. Este doar o presupunere, dar probabil nu vom ști niciodată care era adevărata culoare a dinozaurilor. Nu se cunoaște nici cauza dispariției dinozaurilor. Există câteva presupuse
Dinozaur () [Corola-website/Science/302210_a_303539]
-
erau conștienți de fenomenul curentării din cauza . Textele antice egiptene datând din 2750 î.e.n. menționează acești pești ca „Tunătorii Nilului”, și îi descria ca „protectorii” tuturor celorlalte specii de pește. Peștii electrici au fost din nou consemnați milenii mai târziu de către naturaliști și medici antici greci, romani și arabi. Mai mulți scriitori antici, precum Pliniu cel Bătrân și , atestau efectul de amortire al șocurilor electrice produse de somni și batoide, și știa că astfel de șocuri ar putea călători de-a lungul
Electricitate () [Corola-website/Science/302842_a_304171]
-
unde predă Filosofia precum și Matematica la Colegiul "San Carlo", intrând într-un ordin sacerdotal. Timpul liber și-l dedică problemelor de Biologie, în special teoriei "generației spontane", susținută în acea vreme de preotul catolic englez John Turberville Needham și de naturalistul francez Leclerc de Buffon, și - după patru ani de muncă asiduă - publică lucrarea ""Saggio di Osservazioni Microscopiche sul Sistema della Generazione de' Signori Needham e Buffon"" ("Eseu cu privire la observațiile microscopice asupra sistemului de generație al domnilor Needham și Buffon", 1765
Lazzaro Spallanzani () [Corola-website/Science/299002_a_300331]
-
acesta nu numai prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de a insera în firul epic principiile estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de Émile Zola. Barbu Ștefănescu Delavrancea afirma: "Ion Luca Caragiale este „scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru prin excelență“." Tema o constituie evoluția unei obsesii până la nebunie, respectând toate simptomele acestei boli, eroul principal fiind urmărit prin analiza crizelor de conștiință și de comportament, ca într-o adevărată fișă medicală. Primul capitol al nuvelei precizează datele
În vreme de război () [Corola-website/Science/298997_a_300326]
-
criticii săi nu a mai avansat din 1974, anul publicării unui simpozion despre "Word and Object"!) Poate cea mai mare influență însă a avut-o Quine în promovarea naturalismului filosofic. Deși mulți filosofi americani de la începutul secolului trecut se declarau naturaliști, Quine a dat un suflu nou mișcării prin concentrarea pe o concepție metodologică (filosofia și științele—de la matematică și fizică până la istorie și economie—sunt continue în spectrul activităților omenești), iar nu metafizică (naturalismul era înțeles de John Dewey, Ernest
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]
-
cercetările ontologice mai curând decât categoriile lui Aristotel). Deși versiunea quineană de naturalism este foarte radicală și are destul de puțini susținători astăzi, filosofi extrem de diverși ca Dennett, Jerry Fodor, Alvin Goldman, David Armstrong, Philip Kitcher sau David Chalmers se declară naturaliști, pentru că pretind propriilor concepții armonizarea (cel puțin) cu descoperirile științifice relevante. În paranteză sunt trecute edițiile revizuite. În limba română Quine a fost tradus foarte puțin; timp de mai bine de 30 de ani, traducerea din "Două dogme ale empirismului
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]
-
(n. 27 noiembrie 1867, Botoșani - d. 9 martie 1944, București) a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar român. Este savantul care a renovat total și instalat în 1906 Muzeul Național de Istorie Naturală, care acum care îi poartă numele, în actualul său lăcaș din București. Și-a petrecut
Grigore Antipa () [Corola-website/Science/303580_a_304909]
-
dar și-a pierdut devreme părinții și a fost crescut de mătuși, într-un mediu modest. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a obținut o bursă regală și a făcut studii universitare la Jena (Germania), cu celebrul naturalist Ernst Haeckel (1834-1919), inventatorul ecologiei. Și-a continuat cercetările științifice în Franța și Italia. Din această perioadă datează un studiu al său asupra evoluției timusului la pești. În apropierea insulei Capri (Italia), Antipa a descoperit o nouă specie de meduză
Grigore Antipa () [Corola-website/Science/303580_a_304909]
-
o vedetă în Australia, unde își avea chiar propria grădină zoologică. Revista "People" l-a declarat pe Steve cea mai iubită personalitate a lumii. Mai ales după ce a apărut în filmul lui John Stainon, "Vânătorul de crocodili", în anul 2002, naturalistul atipic a ajuns o stea internațională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol. Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriți atât de neprevăzutul situațiilor în care se punea
Steve Irwin () [Corola-website/Science/303826_a_305155]
-
al XIII-lea aceasta a intrat în atenția cîtorva învățați. În 1717 medicul și chimistul Louis Lemery a realizat prima descriere științifică a fenomenului. Primul care a înțeles că proprietățile turmalinei au de a face cu electricitatea a fost însă naturalistul Carl von Linné, care pe baza acestei observații a numit turmalina "lapis electricus" ("piatra electrică"). O serie de alți cercetători ai secolului al XVIII-lea au continuat să studieze fenomenul, dar înțelegerea cantitativă a acestuia avea să se producă abia
Piroelectricitate () [Corola-website/Science/304178_a_305507]
-
picioare, în orice caz nu mai mult de douăzeci (5,6-6 metri n.n.). În ceea ce privește culoarea pielii, era cenușie, aproape neagră și amintea de cea a balenei”. Descrierea seamănă în unele privințe, susțin specialiști cu cea a marelui-șarpe de mare. Câțiva naturaliști precum Burton, Albert Mackenzie, Bentinck sunt convinși de existența lui. O altă descriere mai sumară datează din 1937 și aparține unui localnic din zonă. A urmat o tăcere de câteva decenii, până când informațiile despre monstru au reapăru, fapt ce a
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
părinților n-au fost lipsite de temei, deoarece viața tânărului artist se schimbă rapid. Toulouse-Lautrec descoperă o lume complet necunoscută pentru el până acum, și acest lucru nu rămâne fără urmări nici asupra picturii sale. Pentru început, abordează temele preferate naturaliștilor, care vor predomina și în pictura sa ulterioară: distracțiile de bulevard, petrecerile dansante, circul, cabaretul, teatrele, precum și portretele oamenilor de la periferia societății (prostituate, alcoolici). Începând de la mijlocul anilor optzeci, Lautrec trăiește aproape în exclusivitate o viață de noapte. Este un
Henri de Toulouse-Lautrec () [Corola-website/Science/297972_a_299301]
-
său. Ulterior pleacă la Paris în scopul completării cunoștințelor, unde frecventează cursurile de anatomie ale lui Georges Cuvier. Meckel a fost unul din fondatorii teratologiei, ocupându-se în special defectele congenitale și anomaliile din perioada dezvoltării embrionare. Ca adept al naturalistului evoluționist, Jean-Baptiste de Lamarck, Meckel considera că dezvoltarea formațiunilor anormale se supune acelorași legi naturale ale dezvoltării organismelor. Două structuri anatomice îi poartă numele: De asemenea, "sindromul Meckel" (numit și sindromul Meckel-Gruber) îi poartă numele.
Johann Friedrich Meckel () [Corola-website/Science/312579_a_313908]
-
(cunoscut și ca Karl Maksimovici Baer, în n. 17 februarie 1792 - d. 26 noiembrie 1876) a fost un biolog, geolog, meteorolog, geograf și naturalist german, fondatorul embriologiei. A fost membru al Academiei Ruse de Științe, cofondator al Societății Geografice Ruse și primul președinte al Societății Entomologice Ruse. S-a născut la Rakke, o localitate situată în Regiunea Lääne-Viru din Estonia. A studiat la Universitatea
Karl Ernst von Baer () [Corola-website/Science/312665_a_313994]
-
Ruyer a elaborat o filozofie generală a biologiei. Studiul modului de dezvoltare a formelor de viață l-a condus spre crearea unei teorii a cauzalității biologice, care era în contradicție cu teoriile genetice. O concepție similară fusese susținută și de naturalistul Jean-Baptiste de Lamarck, care explica adaptarea organismelor vii prin "sentimentul interior" al organismului. Ruyer a dezvoltat această concepție arătând că nu există o diferență esențială între activitățile care au loc în interiorul unui organism (care ia din exterior doar alimentele) și
Raymond Ruyer () [Corola-website/Science/312707_a_314036]
-
inițiat în francmasonerie, în loja marinei «"Acordul perfect"», înaintea călătoriei din 1766. "Louis Antoine de Bougainville" a făcut o călătorie celebră, între anii 1766 - 1769, pe care a descris-o în lucrarea sa ""Voyage autour du monde"" Însoțit de un naturalist, de un desenator și de un astronom, Bougainville a plecat de la Brest, la 15 decembrie 1766, într-o călătorie în jurul lumii, la bordul fregatei "La Boudeuse". O a doua navă, "L'Étoile", care a plecat de la Rochefort, la 1 februarie
Louis Antoine de Bougainville () [Corola-website/Science/312248_a_313577]
-
Once»" au fost făcute de Georges-Louis de Buffon în anul 1761, care spunea că el locuiește în Persia și este dresat pentru vânătoare. Prima descriere științifică a leopardului zăpezilor sub denumirea de "Felis uncia" a fost scrisă de medicul și naturalistul german Johann Schreber în anul 1775. Mai târziu, în anul 1830, specia a fost descrisă de Christian Ehrenberg sub denumirea "Felis irbis". În anul 1855 Thomas Horsfield l-a descris sub denumirea "Felis uncioides". O anumită cantitate de informație științifică
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]
-
Academică al M.E.C., Membru al Consiliului Național Pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare al M.E.C., Vicepreședinte al Societății Române de Cardiologie, Președinte al Grupului de Aritmologie, Pacemakeri și Electrofiziologie. De asemenea a fost afiliat la Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Europeană de Cardiologie, New York Academy of Sciences, European Heart Rhythm Association. A avut ca interes prioritar studiile de electrofiziologie în aritmiile cardiace realizând standardizarea și validarea clinică a testului de electrostimulare atrială în evidențierea
George I. M. Georgescu () [Corola-website/Science/311002_a_312331]