7,611 matches
-
dezamăgesc. M-am născut din speranță și iubire. Din sentimente frumoase. Lasă-mă să ies. Din tine. Lasă-mă să trăiesc. Așa vorbesc cu el toată ziua. Poate și noaptea. Nici nu mai știu. Dar în mod sigur ...nu e nebun. Sau dacă da, e un nebun liniștit. Astăzi a fost o zi ca oricare alta. Aceleași drumuri, aceleași străzi, aceiași oameni, cu privirile în pământ, poate prea triști, scufundați în cotidianul cenușiu, puțin dispuși să mai asculte, să mai citească
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
este la fel de acută și în proză: Singur, blocat în singurătate. Mâinile mele au creat hotare. (Râsul tăcut) Când Umbra, Singurătatea renunță la aspa-țialitatea lor devin altfel de oglinzi, care duc spre aceeași lume artificială și tristă. Poetul, cu un curaj nebun, vrea să le însoțească: Rătăceai, Umbră, prin cimitire, Atunci am dorit să-ți fiu mire (Portretul vechi) Înhață-mă, Singurătate! Bicele tale mă zvânte, facă din mine luntre și punte. (Magica) În starea de umbră nevăzută de ochi omenești, cuvine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Și apoi: Zadarnic, zadarnic încerc, Numele meu e un fermecat cerc. (Gravitațiuni) Parafrazând, putem spune că cercul este mai dezesperant decât linia dreaptă, pentru că nu oferă nici o ieșire. Apoi cercul se transformă în cub: Și se învârtește, se învârtește Ruleta nebună și nimic nu vrea să spună Acel monegasc În carul său cubic. (L. vorbind) Și cubul se transformă astfel în anarhie, într-un teatru absurd ori grotesc, zgomotos și deșănțat, aflat sub zodia arbitrarului și a luxurei. Dar poate cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
hermeneutică a numerelor în spiritul poetului. Numărul 1 pare a fi numărul sinelui golit de orice virtualitate, al eului nemascat. Pe de altă parte, este numărul apariției în scenă, nesusținut de nimeni și de nimic. E nevoie de un curaj nebun pentru a-l însuși! În primul rând pentru că, fiind doar unul, deci prea singur, nu are viață lungă, moare repede, după cum ne spune însuși poetul. Apoi, din cauza unor motive atât de evidente, încât nu e cazul să le mai repetăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
este fundamental polisemantică, populată de viziuni. Prin implozia naturii (absență dusă la paroxism) se videază scena. Actorul lipsit de scenă (spațiu sacru!), ca și de recuzită, este un nonsens: Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? Jocul actorului este în sine o dramă. El e conștient de efemerul artei sale și totuși continuă să joace... eternitatea. Observam că decorul bacovian se ridică la nivel de spectacol. În poezia Goliatului dezolării înseși obiectele ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cânte, paserile refuză să zboare și în crâng s-a sinucis un pițigoi. Într-un univers atât de obosit, unde însuși Cuvântul "colindă prin veșnicie ca un fum, la întâmplare" (simbol al alterității artei), ele-mentele cunosc o mișcare retractilă ("câmpii nebune, strângeți-vă sul..."), o amnezie inexplicabilă ("greierul a uitat să cânte") ori un refuz ritos de a se implica ("paserile refuză să zboare"). Versul final piruetează, atât de caracteristic operei lui Emil Botta, întreaga dramă, descoperindu-i latura ludică. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
au sleit pe ei înșiși de viață, ci și-au înmulțit potențialul de energie, secătuind universul, unul de mare, altul de noapte".63 Văd prin ochean malul și colibele. Dar unde-i marea pe care o blestemau pescuitorii și uraganul nebun, îmbătat de victorii? (...) Înecatul a cuprins marea în brațe, A înfășurat-o în uragan ca într-un șal de mătase Și s-a tot dus sub zodii mai norocoase. (Jaf) Poezia are o structură biplană: de o parte, retorica întrebărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ca ultimă opțiune posibilă, un tărâm muzical, al sonorității difuze, un spațiu al exhibiției prin sunet. Poetul dă impresia că pronunță cuvinte ca un copil care învață să vorbească, fascinat de sonoritatea lor, fără o preocupare deosebită pentru semnficație: Trif nebun! Vi, og, vi, privighetori, vrăjitori, într-o zi, vi, og, vi, i, og, vi, privighetori în păduri de alun, vi, og, vi, i, og, vi, Trif nebun! (Trif nebun) vino la sânu-mi, tim, tim, tim, blestemata pădure mă cheamă, simfonica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și cu ușa direct de afară. În aceste două bordeie, trăiau două surori ale lui la care le spunea Chiracele și o altă babă la care îi spunea Băbușcuța, toate trei erau de înălțimea unui metru și toate trei erau nebune, duse cu pluta. Întâi au murit cele două Chirocele, Băbușcuța a trăit mult și bine că i-a uitat Dumnezeu numărul anilor. Grădina lui Cioabă era destul de mare, toată era plină cu copaci, avea și vie în câmp, nu era
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
an, mai bine zis într-o primăvară, avea o vacă mai slabă care a iești din ogradă, iar el, supărat, a înjurat-o: ciapa mă-ti! Eu aștept să te întremezi să ar cu tine, iar tu umbli pe drumuri nebună?... A doua zi vaca lui a murit când el se afla pe ogor la arat, după ce a tras câteva brazde. Dar cu calmul lui a trecut ușor peste acest necaz. La bătrânețe avea o hernie cât un pumn ce i
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
Rostand) Ce bine, ce bine, să mai revin, în timp, lângă tine. O iluzie mare crește din depărtare, se așează lângă ceasul meu cu rama de aramă. Tot roșie și gălbuie a rămas, de parcă nu a trecut decât o clipă nebună, care demult nu mai sună; nici nu mai bate în singurătate. Eu stau și aștept cu mâinile tale pe piept. În jurul capului este atâta mister. Nu m-a legat nimeni la ochi, dar am citit o scrisoare: Când e noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
mâncat toată ziua, și-mi este foame, tot voi oferi ajutor unei persoane, care nici casă nu mai are. Aceasta e lumea mea. E lumea în care nu pot să fiu indiferentă. E lumea în care sunt considerată stranie sau nebună pentru o faptă bună. E lumea unde ajut cu ceea ce pot, măcar și cu un cuvânt bun, un cuvânt așteptat, care poate să întărească pe cineva. E lumea mea, în care îmi place să visez, în care doresc să văd
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
începu să latre și mai avan. Țibă, drace! se zborși Virgil la el. Degeaba. Noroc că în acel moment se deschise poarta și apăru Ilinca. Era îmbrăcată cu treningul ei maro de la orele de sport. Tu erai? Eu... Hai! Ești nebun? Azi? Da... E numaidecît... altfel... Nu! Nu! se împotrivi Ilinca. Zău că nu pot azi! Ce ți-a venit, așa, deodată, fără să-mi fi spus mai dinainte? Azi, Ilinco! șopti fierbinte Virgil. Trebuie! Dar nu pot azi, tu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
desfundat butoiașul nea Lazăr? întrebă doctorul cu nările umflate. Da... dar m-a rugat să nu spun la nimeni, deoarece tot vinul vrea să-l țină pentru nunta nepoatei, răspunse Matei încet, ca să nu-l audă cumva moșul. Ce-i nebun? se sperie Nicanor. Ăsta-i vin de dat la nuntași?... Las' că-i dau eu de la crama asociației, cît îi trebuie pentru zece nunți. În aceeași clipă Matei se trezi înconjurat din trei părți de membrii expediției (Nuțu nu cunoștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lăsănd în urmă sufletul. Sufletul fără trup înseamnă moarte chiar dacă ea a fost creată de către viață. Profesorul: Citeam într-un ziar că la un concurs pentru un post de contabil i s-a cerut să interpreteze starea unui nebun. De ce nebun? De ce nu starea unui om normal? Omul izolat, umilit de viață se uită tot mai des către Ceruri pentru că Pămăntul a consumat demult toți zeii și Dumnezeii. I-a uitat, i-a gonit, i-a omorăt. Cineva poate spune că
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
în juru-mi, Zeii Naturii, Și lăsând Spiritul să se prefacă-n cuvânt, în icoană Să dezleg întru fericire enigma vieții.... (Empedocle, versiunea a III-a, actul I, scena III) Într-un poem de arzătoare incantație, Nur Narr! Nur Dichter! "Numai nebun ! Numai Poet !", filozoful poet Friedrich Nietzsche proclamă că poetul nu are nevoie de adevăruri străine, care sunt mincinoase, ci creează noi adevăruri, propriile sale adevăruri: Aceasta este fericirea, Fericirea unei acvile Fericirea unui poet și a unui nebun. Să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Nietzsche proclamă că poetul nu are nevoie de adevăruri străine, care sunt mincinoase, ci creează noi adevăruri, propriile sale adevăruri: Aceasta este fericirea, Fericirea unei acvile Fericirea unui poet și a unui nebun. Să fiu alungat Din toate adevărurile! Numai nebun, numai poet! Poetul este ardere pură, care răspunde nerăbdării flăcării, ca simbol al adevărului etern. Sufletul poetului însuși este această flacără. Nesățioasă, ea se înalță mereu mai sus spre noi depărtări, spre tot alte adevăruri poetice. În una din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poezie este metafizică. Este "pasiunea intelectuală" de care vorbea Leonardo da Vinci. Or, tocmai aceasta a creat Nietzsche: o filozofie în mare tensiune poetică, mergând până la celebra afirmare care formează titlul uneia din poeziile sale: "Nur Narr! Nur Dichter!" Numai nebun ! Numai poet ! Căci Zarathustra poartă în sângele său pe Orfeu. El ne oferă o "carte orfică explicația orfică a Pământului". Nietzsche adoptă elanul poetic, așa cum au făcut și presocraticii, pe care îi consideră cei mai profunzi dintre gânditorii europeni, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
turnul cel mai înalt al poeziei, transfigurat de toate iluminările, pentru ca apoi să considere că, dat fiind infernul vieții, este un nonsens să mai scrie. Pentru Nietzsche sensul este să fii pur, să fii poet "Nur Narr, nur Dichter" "numai nebun, numai poet", și să te înalți mai sus de tine cu preceptul moral de a te situa dincolo de bine și rău, devenind supraom. Rilke consideră că țelul suprem al omului este de a crea opere grandioase care să uimească îngerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
porților tale,/ Părăsește-ți măruntele sentimente/ Și aruncă-te în Marele Deschis." În viziunea poetului indian, deschiderea supremă este figurată de zborul fără răgaz, zi și noapte. al unui stol de lebede: Nu aici! Nu aici! În altă parte!" Setea nebună de transcendere către un Dincolo fără formă și nume, cuprinde întreaga natură, cosmosul însuși. Lebedele, păsări prin excelență ale misterului, împrumută aripile lor fiecărui lucru spre a-l trece de cealaltă parte, pentru că "aici în această apă stătută, comedie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
capăt la altul: O, nour de Lebede ! Aripile voastre îmbătate de duhul furtunii Supuneau cerul cu râsul lor voios și sălbatic Și trezeau valuri de uimire în oceanul văzduhului ! Se părea că mesajul aripilor Pentru o clipă aducea o sete nebună de mișcare În inima munților mereu neclătinați. Colinele deveneau nouri plutind fără țintă prin Baiçakh, Șirurile de arbori își smulgeau rădăcinile Întinzându-și deasemenea aripile pe urmele sunetului. Visul serii se sfărâma, Se năștea un dor adânc, un dor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la finalul călătoriei fără să-l fi zărit măcar o singură dată pe acest geniu în ale bucătăriei, fiul unui țar rus, pasămite, un prinț autoexilat, înfricoșat de moștenirea lui (politică? genetică? politică!), de o amantă geloasă, de o soție nebună, de consecințele unui tezaur deturnat și rein vestit într un ciudat restaurant plutitor. Poveștile cu privire la identitatea lui Ivan sunt ca un nor care se încheagă din șușo teli peste șușoteli și plutește, pâclos, peste punți și pui de delfini. Vasul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
era ca și cum nu fusese niciodată, alt nume la hotel, alt nume pe vapor și în calculatorul din holul hotelului toată povestea asta încâlcită și da, pare o tâmpenie, dar, Doamne, îl iubise, îl iubise înfiorător, toxic, și nu, nu e nebună și nu se drogau și așa a fost, așa a fost, trebuie să mă crezi, așa a fost... — Unde mergeați? Mâinile tremură și vocea tremură și râuri râuri de lacrimi. Nu înțelege. — Când ați luat vaporul, prima oară, amândoi, unde
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
totdeauna, spre a fi la nivelul acestui joc cu totul genial, pe care, cine știe? l-au clocit generații de regi și prinți, pentru a erupe cu toată strălucirea abia prin ultimul descendent. Bănuia că mulți îl vor fi socotind nebun. Azidimineață a surprins o privire întrebătoare chiar în ochii primului ministru. Dar ce știu ei, în afară de lupta pentru putere? Ce cunosc ei despre sublimul dezinteres pentru tot ce-i minor, al unui suflet regal? Și apoi, geniul nu a fost
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
să lăsăm, domnu’ polițist, cum să lăsăm? Că Vetuța noastră..., așa o femeie... bună s-o pui la rană era! S-o pui la rană, nu alta! Auăleu, că bună eraaaaaa. Că ca ea mai rar, așa un sufleeeet. Bună, nebună, e reținută de organe. Babele încetară la unison să se smiorcăie. Adică cum? se miră Florica. Cum reținută? De ce organe? — Organele de poliție! se enervă polițistul. Ce alte organe? Păi, ce-a făcut? — Ce-a făcut, ce n-a făcut
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]