951 matches
-
să meargă și ea cu mine. După un timp ne-am dus la spital la București unde doctorii și profesorii se uitau la fata mea și nu știau ce să creadă. O consultau toți, chemau și alți doctori specialiști, care nedumeriți spuneau că nu are nimic. Dosarul subliniat cu roșu ca fiind o urgență, devenise o enigmă pentru ei. Astfel doctorița Florina Pintea de la laboratorul de angiografie și medicul primar cardiolog Cristian Gabriel au declarat în urma controlului efectuat că fiica mea
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
a auzit de Shakespeare, dar de ceilalți nu. Nici eu nu știam mare lucru despre alții, dar măcar am auzit de ei la cursuri. Îți plac piesele, nu? a zis el. — Nu neapărat, am mărturisit eu. Răspunsul meu l-a nedumerit și când era nedumerit se bâlbâia și mai tare. Îmi părea rău că-i făcusem una ca asta. — Puteam să mă apuc de orice... etnologie, istoria Asiei. S-a întâmplat să aleg teatrul, și-atât. A fost cea mai convingătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dar de ceilalți nu. Nici eu nu știam mare lucru despre alții, dar măcar am auzit de ei la cursuri. Îți plac piesele, nu? a zis el. — Nu neapărat, am mărturisit eu. Răspunsul meu l-a nedumerit și când era nedumerit se bâlbâia și mai tare. Îmi părea rău că-i făcusem una ca asta. — Puteam să mă apuc de orice... etnologie, istoria Asiei. S-a întâmplat să aleg teatrul, și-atât. A fost cea mai convingătoare explicație pe care m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
În minutele următoare, pe când femeile din jurul ei săreau de la o bârfă la alta, fiecare poveste declanșând una nouă, Asya s-a Înviorat părând total diferită de fata care fusese ceva mai devreme În dimineața aceea. Uneori până și ea era nedumerită de propriile capricii. Cum putea să manifeste atâta reavoință față de cei pe care-i iubea cel mai mult? De parcă temperamentul ei ar fi fost un yo-yo, care sălta În sus și-n jos, o clipă ațâțat, În clipa următoare liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
literare. De luat în considerație și munca depusă la zecile de cărți publicate: poezie, critică și istorie literară, publicistică, memorii. Tenacitate și putere de muncă? Da, dar e puțin spus. Fiind considerat cel mai important critic literar de poezie, mă nedumerește lipsa Domniei Sale din juriul Premiului Național de Poezie "Mihai Eminescu" de la Botoșani. La fel, având o operă poetică impozantă, ca valoare și număr de cărți, te întrebi, pe bună dreptate, de ce nu se află printre nominalizații premiului amintit? De asemenea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
era aproape rezolvată, mai trebuia doar să o certifice. Nu-i va fi ușor, dar nimic nu-i ușor cînd vrei să fii sigur de ceva. S-a depărtat cam la vreo zece-cincisprezece metri de Lică Făinaru, care încă era nedumerit, cum de se află în stradă și nu la masă cu paharul în față. Și atunci l-a auzit strigînd, cît putea el de tare, o voce de scapet, graseind, semn că era cu adevărat emoționat: "Să știi, dom'le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
piept, pipăind nasturele de metal. Îl prinsese zdravăn, cu sîrmă de cupru, ca burlacii, îl frecase cît trebuie cu Amor, praf de lustruit, dar dezinteresat, primit de la Strudel, negustorul de nimicuri. Poate gestul a fost cu totul neașteptat, i-a nedumerit, i-a descumpănit pe bătrînei, dar s-a întîmplat ceva cu totul neașteptat. Rotofeiul Stavri aproape s-a rostogolit către ușă, blocînd-o, în vreme ce August Stoicescu, atît de palid, încît puteai crede că în orice clipă va face un infarct, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ne-a apucat pe toți deodată o sminteală, am răcnit literalmente de entuziasm și am început să ne încăieram azvârlind unii în capetele altora cu ce ne venea în mână, manuale, caiete... A intrat pedagogul, care ne-a întrebat foarte nedumerit din ușă ce era cu noi, înnebunisem? Câteva luni mai târziu, micul nostru profesor deodată a lipsit. Și atunci am aflat cu tristețe că a fost chemat în concentrare. Nu s-a mai întors la noi până la sfârșitul anului și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
alb pătrunde și în noi. Ne ninge; până și pe chipul omului murdar apare un surîs: ochiul lui uimit de întruchiparea a ceea ce e imaculat îl face să-și aducă aminte că și el a fost odată curat și e nedumerit că iată, poate fi din nou, cel puțin atâta timp cât de sus cade asupra lui, anume parcă pe căciula pe care o poartă pe cap, peste genele ochilor, fulgii de zăpadă care de sus, din cer, în căderea lor, și-au
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
de Dumitru Corbea, singurul nume tainic care îi scăpase din gură. - Și-a dat paltonul și căciula, zise soția lui, de aia umblă așa. O să facă într-o zi o meningită. Era alături de el, dar era îngrijorată. Iar eu eram nedumerit: înțelegeam, și-a dat căciula și paltonul acolo în închisoare, dar de ce s-a mai tuns și așa scurt? Aveam deci de așteptat. Am vândut cu un preț bun Istoria literaturii române de Călinescu, singura care îmi mai rămăsese, și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se simtă atât de nesigur? îl tachină Fran, trăgând de cuvertura de bumbac și râzând. — Trebuie să simți că ești iubit ca să te vezi în oricare din aceste feluri, spuse el încet. Amărăciunea din glasul lui o șocă și o nedumeri. Sentimentul matern pătimaș din inima lui Fran se aprinse deodată ca o văpaie și își dori să aline orice durere care întuneca viața și fericirea lui Laurence. El ridică ochii spre ea și o fixă cu privirea aceea intensă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
o întrerupse Fran, încă nu știm ce s-a întâmplat de fapt. Vă rog, domnule polițist, aș putea să stau de vorbă cu el? Doar o clipă. Fran se așeză pe bancheta din spate a mașinii. Chipul tatălui ei era nedumerit și foarte speriat. Ce se întâmplă, Franny? Ce e cu toată agitația asta? M-a trecut o nevoie, știi, așa că m-am dus în tufișurile de acolo. Fran îl luă de mână, simțind că i se rupe inima. De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trustului de distribuție Morton’s era la doi pași de redacția Citizen, dând spre piața din fața catedralei. Fran și Sean își croiră drum printre turiștii care mișunau pe trotuar. — Ar trebui să edităm ghiduri turistice pentru străini, mormăi Sean, încă nedumerit asupra destinației spre care îl târa Fran. — Cu excepția faptului că vin aici doar șase săptămâni pe an. Sean, ai ceva experiență într-ale actoriei? — Obișnuiam să mă duc la cercul de teatru pe când eram la școală, răspunse Sean, încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-i plăcea să se uite la televizor și un îngrijitor extrem de sadic o așeza acolo dinadins. Fran își propuse ca data viitoare să aducă o pungă de cornuri cu cremă de migdale, deși probabil că bătrâna avea să se uite nedumerită la ele și avea să spună: „Ce-i cu porcăriile astea? Vreau terci“. Se uită după tatăl ei și în cele din urmă îl zări în celălalt capăt, cu un aer răzvrătit, cu micul dejun neatins în față. — O să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și să mergi până la curte... Da’ învălește-le cu ceva... —Merg, merg... răspunse Isailă, dând la o parte cojocul. — Și dumneata, Niță, abate-te desară, ori mâni pe la mine... Am a te ruga de un lucru... —Bine, răspunse Niță uitându-se nedumerit la curteancă. Se ridică și domnu Anton. Mergem și eu, pornim mora... mormăi el. Venit la voi, vorbim puțin și fumat pipa... Acuma mergem. Da’ tu nu mergi? întrebă călugărița pe fată. Marghiolița se trase îndărăt și zise pripit: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cărora li se râsese în nas. "Fire-ai al dracului, Mopsule, numai din pricina ta..." îmi venea să murmur, când cineva a spus: "Ulise, fă-mi puțin loc". Am izbucnit: "Ce Ulise? Nici un Ulise". Ceilalți s-au uitat la mine nedumeriți. Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: "Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?" Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sculptor, nu mă așteptam la asta". După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. "Ce mai faci Ehoan?" l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-a așezat pe scaun, și-a privit o vreme picioarele butucănoase
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
răspundea decât un câine care urla undeva sfâșietor. "Ieși! Ieși!" am repetat, dar în sala cu oglinzi nu era nimeni. Fotoliile de răchită se aflau la locul lor, goale, cu un strat gros de praf depus pe ele. Eram din ce în ce mai nedumerit. Deodată m-am uitat cu spaimă în oglinzi. Chipul meu căpătase exact trăsăturile Bătrânului. Mi-am pipăit obrazul, cu pete cafenii, pleoapele fără gene. Ce se întîmplase? De ce semănam atât de bine cu el? Din cauză că...? N-am avut nici curaj
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dotare. Veniserăm la clinică întrucât era vremea vaccinului de patru ani. Ca să nu o supunem unui stres suplimentar, am hotărât să nu-i povestim fetiței despre vaccin, considerând că pișcătura acului era nesemnificativă în comparație cu teama anticipării ei. Acum mă uitam nedumerit la soția mea, ea la mine și amândoi la fetiță. Încă plângea. Nu înțelegeam ieșirea ei, cu atât mai mult cu cât nu o bătusem niciodată. Apoi mi-am amintit. În urmă cu un an, într-un weekend, eram la
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi și pot afla totul. Ce anume voia să afle? Și în acest fel s-ar putea începe: Fiecare femeie e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
toți patru într-o cameră, deschiseseră sticle de bere și desfăcuseră pachetul cu mâncare adus de la București, incapabili să-și explice motivele acestei exuberanțe, de parcă ar fi fost sub hipnoză. Rămasă singură într-un târziu cu Andrei Vlădescu, o clipă nedumerită în liniștea în care i se părea că trosnesc lucrurile din cameră și că aude brazii lovindu-și crengile între ele, tot ce a știut să facă a fost să se învârtă în cerc, cu brațele întinse în lături, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atenție, nevăzut, neluat în seamă, netulburat de nimeni, ca și cum le-ar fi văzut gândurile, îi simțea cum se pierd cu încetul, ușor amețiți de băutură, la început numai activi și dornici să se amuze, apoi veseli, stângaci, obosiți, țâfnoși, încrezuți, nedumeriți de câte li se întâmplă, gălăgioși, aproape goi. De fapt, el numai asta spunea: sunt în acele clipe aproape goi și pot afla totul. Ce anume voia să afle? Acum era retras ca și altădată într-un ungher, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-i foarte clară, n-avem ce face, și Andrei Vădescu: bine, dar trebuie să existe o ieșire, cum să nu existe? Nici dacă se adresează în mod oficial redacția revistei nu se poate face nimic? Adjunctul de primar uitându-se nedumerit la el; cum adică? Iar subalternul său întrebând și mare tare: cum adică? Andrei Vlădescu rotindu-și de la unul la altul privirea și răspunzând ca un automat, fără să mai gândească: simplu, o scrisoare din partea redactorului-șef în care, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
suna și-i va spune cât de mult așteaptă să-l vadă cât mai grabnic. Dar orele treceau și nu suna nimeni și se lăsa seara. A format numărul, dar apelurile răsunau în gol. Nu mai înțelegea nimic. Nu era nedumerit, ci speriat. O vreme s-a lăsat cuprins de furie, se învârtea în cerc prin cameră, fumând. Și-a zis că s-o fi defectat telefonul și n-are cum să-l anunțe. S-a îmbrăcat, să-i facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
spune: Dar dacă știți citi-n sămânța vremii, Spunând ce bob dă rod, ce bob e sterp, Vorbiți-mi...2 A înțeles-o și Macbeth, care intuiește valoarea „profetică” a vorbelor lor. Și totuși ceva greu de definit, ceva ce nedumerește rămâne tăinuit în miezul acestor spuse, după cum tainice, nedeslușite rămân și consistența, aspectul și forma lor. Când vrăjitoarele dispar în văzduh, ele se imaterializează; tot ceea ce părea „corporal” se evaporă „ca o suflare de vânt”, cum remarcă Macbeth. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]