2,868 matches
-
fricii. Smerenia e conștiința unui raport la altceva decît ea. Iar dacă smerenia "dă socoteală de cele ce vor să fie", e tocmai fiindcă vestește conștiinței un echilibru în altceva, ori ieșirea din singurătate, capătul de drum al unei inimi neliniștite". Eliberată de neliniște, inima se arată capabilă de dragoste. Iar dragostea arătată Creatorului și creaturii aduce "ispita filosofică", așadar un soi de gnoseologie erotică: "Căci o conștiință încinsă de dragoste e și conștiința augustiniană sau pascaliană. Și nu pregătește dragostea
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
ci respectă cu sfințenie o serie de reguli de bun simț ale meseriei, o disciplină de lucru de la care nimic nu îl poate abate, își respectă imaginea și își păstrează buna dispoziție. ,, Cred în modestia și în ignoranța receptivă și neliniștită a animatorului de televiziune." ,, Dacă am o tehnică de interviu? Nu. Am un fel de a fi, de a asculta, de a vorbi, de a impulsiona, care îmi este natural. Eram așa înainte de a lucra la televiziune și voi rămîne
Bernard Pivot - Bună dispoziția ziaristului de cursă lungă by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/15702_a_17027]
-
mea din Nakamura, ca să-i duc copilul, strânse ea puțin mai tare mâna lui Hiyoshi. — A, micuțul domn. Acesta e băiatul dat afară de la Komyoji. Ați și auzit? — O, da. De fapt, chiar de la templu vin. Hiyoshi privi în jur, neliniștit. Niciodată nu mai fusese numit „micuț domn”. Simți că roșea de rușine. — Vai de mine, din cauza lui ați fost la templu? — Da, preoții au venit la mine acasă să-și prezinte scuzele. Mi s-a spus că un arzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
salutări, învrednicindu-l pe fiecare cu cel puțin o privire, iar când sosi în sala mare se așeză greoi pe o rogojină rotundă de paie. Lumina unei lămpi mici îi desena clar liniile feței. Era oare prost dispus? se întrebau neliniștite femeile, în timp ce aduceau apă, ceai și turte negre de fasole. — Oinosuke? spuse Koroku după un timp, întorcându-se spre slujitorul așezat cel mai departe de el. Ne-am făcut de rușine în seara asta, nu-i așa? Ne-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în mijlocul frazei, bombănind: N-ajută la nimic! E un sucit. Mă-ntreb dacă o fi întreg la minte. Precis se ține de jocuri cu noi. Cu o privire spre Mitsuhide, râse acru. Dar Mitsuhide nu râdea. Îl privea pe Hiyoshi, neliniștit. Mitsuhide și Mitsuharu începură să-l descoasă cu rândul, ca și cum i-ar fi făcut hatârul unui copil răzgâiat. Hiyoshi răspunse: — Ei bine, atunci am să vă spun ce se plănuiește pentru la noapte, dar de vreme ce nu fac parte din bandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
A venit Maimuțoiul? întrebă Shichinai, privind în jur. Hiyoshi veni la el și se scuză că întârziase. — Unde-ai fost? — În timpul zilei, m-a luat prizonier un slujitor al clanului Saito, recunoscu Hiyoshi. — Ce? Shichinai și toți ceilalți îl priviră neliniștiți, temându-se că planul lor fusese demascat. — Nătărăule! Fără veste, Shichinai îl înșfăcă pe Hiyoshi de guler, smucindu-l spre el, și-l întrebă răstit: — Unde și de cine ai fost prins? Și ai spus ceva? Am vorbit. — Ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spuse Kemmotsu. Mă temeam să nu se fi îmbolnăvit. Da, mă rog, cred că a auzit ce s-a întâmplat. Mă aștept la o săpuneală strașnică. Erau bărbați în toată firea, dar tatăl lor continua să-i cam înfricoșeze. Așteptau neliniștiți. Cel de-al treilea fiu, Jinzaemon, se afla într-o călătorie spre altă provincie. — E frig, nu-i așa? remarcă tatăl lor, când deschise ușa glisantă. Amândoi frații observară cât de tare îi albise părul și cum slăbise. Te simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și-l omorâm. — Și dacă nu reușim? întrebă Sado. — Cum să nu reușim? Plasăm oameni în grădină și pe coridoare. S-ar putea să suferim câteva pierderi, dar dacă-l atacăm cu toate forțele... — Ce părere ai, Sado? întrebă Mimasaka, neliniștit. Hayashi Sado își ținea ochii drept în jos, sub privirile intense ale lui Katsuie și Mimasaka. — Ei. S-ar putea ca asta să fie ocazia pe care o așteptam. — Atunci, ne-am înțeles? Privindu-se unul pe altul în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Tokichiro se înghesui prin grupul lor și-și încălzi mâinile deasupra vetrei. — Nevrednica mea persoană a fost însărcinată să se ocupe de aprovizionarea cu cărbuni și lemne de foc. V-aș fi recunoscător să mă ajutați. Tinerii samurai schimbară priviri neliniștite. Tokichiro luă cleștele lung de metal care fusese pus în vatră. — Nu-i așa că anul ăsta e grozav de frig? Să acoperiți așa cărbunii... nu vă puteți alunga gerul din oase doar încălzindu-vă degetele. Dezgropă câțiva tăciuni roșii. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nu mint. Aș dori s-o întrebi pe Nene, măcar o dată, ce anume este cu adevărat în inima ei. Mataemon se săturase. Răsucindu-se în loc, la capătul răbdării, răcni la nevastă-sa, în camera alăturată: — Okoi! Okoi! Okoi își privi neliniștită soțul, prin ușa deschisă, dar nu se ridică. — De ce n-o chemni pe Nene? — Dar... Când soția sa încercă să-l liniștească, Mataemon țipă pe lângă ea: — Nene! Nene! Nene, speriată că se întâmplase ceva, veni și îngenunche lângă mama ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
după ce-și spuseră numele, locul ce muncă și numărul de muncitori și de hamali. Apoi, le ordonă să aștepte în tăcere la posturile de lucru. Din câte vedea, venise aproape toată lumea. Lucrătorii stăteau în ordine, dar murmurau între ei, neliniștiți. Tokichiro veni în fața lor, continuând să țină spada în mână. — Liniște! ceru el, vorbind de parcă ar fi dat un ordin, cu vârful spadei ridicat. Alinierea! Muncitorii se supuseră, zâmbind însă cu dispreț. După expresia din ochii lor se vedea limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ceașca în mână, pentru a se așeza printre mutrele lor mohorâte. N-ați băut nici o picătură. Poate vă gândiți că maiștrii au răspunderi, cam ca generalii, și prin urmare nu se cade să bea, dar nu mai fiți așa de neliniștiți. Ce se poate face, se poate. Ce nu, nu. Dacă am greșit și nu reușim să terminăm în trei zile, chestiunea se va închide cu sinuciderea mea. Obligându-l pe maistrul cu cea mai înverșunată expresie să ia o ceașcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
drumuri se oprise cu câteva zile în urmă. Orașul era puțin mai singuratic, iar zvonurile se răspândeau din belșug. Am auzit că Imagawa Yoshimoto mărșăluiește spre apus cu o armată de patruzeci de mii de oameni. Ori de câte ori se întâlneau, cetățenii neliniștiți speculau cu privire la soarta lor. Mă întreb cum plănuiește Seniorul Nobunaga să apere orașul? — Pur și simplu n-are cum să-l apere. Oricum ai lua-o, trupele noastre nu însumează nici măcar o zecime din forțele clanului Imagawa. Și, în mijlocul tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
hotărârea. Servitorii care nu participau la discuții stăteau adunați în camera alăturată și în următoarea. Oamenii ca Tokichiro se aflau mai departe, așezați la câteva încăperi distanță. Cu două nopți în urmă, în noaptea trecută și în cea prezentă, stătuseră neliniștiți și tăcuți, aproape ținându-și respirația. Iar în acea noapte, fără îndoială, mulți oameni din castel stăteau privind lămpile albe și chipurile celor din jur, spunându-și: e întocmai ca la un priveghi. În această atmosferă, se auzeau din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ar fi făcut decât să-l stânjenească și mai mult. Ceva se agita. Dintr-o dată, păru să se audă o năvală zgomotoasă de cai și oameni de la poalele colinei, venind spre îngrăditură. Yoshimoto se întoarse imediat spr eun servitor, întrebând neliniștit: — Ce e? Fără a-i aștepta ordinul de a merge să se uite, doi sau trei oameni se repeziră în afara perdelelor, lăsând să intre vântul. De astă dată, nu mai erau tunete la distanță. Tropotul copitelor și al pașilor omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
onoarea de a le privi. Mataemon era tratat galant dar, întrucât gazda sa era o rudă apropiată a lui Nobunaga, se așeză la o distanță respectuoasă și făcu o plecăciune adâncă. Oare care era scopul invitației? se întrebă el, cam neliniștit. — Mataemon, fă-te mai comod. Ia-ți o pernă. Poți vedea și de aici crizantemele. A te uita la crizanteme nu înseamnă numai să privești niște flori, să știi, e ca și cum ai admira opera unui om. Dar cel care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
seama dumnealui. Și, cu aceasta, Mataemon se îndreptă de spate, ca și cum toate grijile i s-ar fi risipit complet. Anul trecu și, într-o zi de bun augur din toamnă, nunta se sărbători în casa Asano. Tokichiro era nervos și neliniștit. În casa lui domnea agitația, cu Gonzo, servitoarea și ceilalți care veniseră să-l ajute, iar el nu putuse face nimic mai mult decât să se învârtească de colo-colo începând din zorii zilei. „Azi este a treia zi din Luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
toamnei, soarele strălucea cu putere. Foarte repede, apărură la vedere orașul castelului Inabayama, apele râului Nagara și până și răspântiile dintre case. Încă nu se zărea nici țipenie de om. Soarele urcă și mai sus. „Ce se întâmplă?” se întrebă neliniștit Mosuke. Inima îi bubuia în piept. Apoi, deodată, auzi detunăturile cu ecouri ale armelor de foc. Fumul semnalului pe care-l aprinse se alungi pe cerul albastru, precum cerneala împroșcată de o sepie. Hideyoshi și oamenii săi merseseră spre partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lui Yoshigake un concediu, pentru a merge la tratament în orașul balnear Yamashiro. În timp ce se afla acolo, niște călători anunțară că rebelii atacaseră Palatul Nijo și îl uciseseră pe Shogunul Yoshiteru. Chiar și aici, în munți, oamenii erau șocați și neliniștiți. Dacă shogunul a fost omorât, țara se va prăbuși din nou în haos. Mitsuhide se pregăti imediat pentru întoarcerea la Ichijogadani. Confuzia din Kyoto însemna confuzie în întreaga țară. În mod absolut firesc, acest eveniment urma să aibă efecte ulterioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
desigur, să mă initeresez de sănătatea Excelenței Voastre. — A, așa este? se simți mai ușurat Yoshiaki. Ei bine, poți vedea că sunt sănătos și că guvernarea merge înainte în pas cu problemele mele, așa că nu ai de ce să te simți neliniștit, venind aici atât de des. Dar hai, dă-mi voie să te tratez cu un banchet pentru a te felicita oficial la întoarcerea dumitale triumfală. — Trebuie să vă refuz, Excelența Voastră, răspunse Nobunaga, respingând cu un gest propunerea. Încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Pesemne au fost înconjurați. — Sunt numai două sau trei mii! Dacă i-au înconjurat, or să-i nimicească! Caii își coborâseră capetele și mergeau la trap - dar toți generalii simpatizau cu oamenii din spatele norului de praf. Apucând hățurile, priviră laolaltă, neliniștiți. Shingen tăcea, fără a vorbi cu nimeni. Deși era lucrul la care se așteptaseră, oamenii lor erau loviți și cădeau unul după altul în norul de praf din depărtare, chiar sub ochii lor. Unii, cu siguranță, aveau în ariergardă câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puțin cam înspăimântător, era un om pe care se puteau baza atât ea, cât și soțul ei. Nu știa dacă să fie mulțumită sau jenată. Reveni la locuința ei din orașul castelului. Dar nu-i vorbi soacrei sale, care aștepta neliniștită, despre povețele lui Nobunaga în legătură cu gelozia. — Ori de câte ori rostește cineva numele de Nobunaga, toți tremură de frică, așa că mă întrebam ce fel de om o fi. Dar trebuie că-n țara asta sunt foarte puțini seniori la fel de tandri ca el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
contenea cu plânsul, peste trupul neînsuflețit al lui Hanbei. Nu-și împreuna mâinile, nuse ruga, dar stăruințele sale către răposat erau nesfârșite. Kanbei, care aflase despre starea lui Hanbei de la fiul său, tocmai sosise. Am ajuns prea târziu? întreb el, neliniștit, șchiopătând cât putea de repede. Îl văzu pe Hideyoshi, așezat lângă pat, cu ochii roșii, și trupul rece, fără viață, al lui Hanbei. Kanbei se așeză cu un geamăt adânc, ca și cum i-ar fi fost zdrobite trupul și sufletul. Rămaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îi lucra cu toată viteza, iar vasele de sânge îi erau atât de pline de tensiune încât nu mai aveau mult până să plesnească. În timp ce priveau trupele lui Genemon trecând prin apa râului Katsura, oamenii rămași se simțeau tot mai neliniștiți. Mitsuhide încălecă la loc și, unul după altul, cei de sub comanda lui îi urmară exemplul. — Transmiteți ordinele. Aveți grijă ca nimănui să nu-i scape nici un cuvânt. Unul dintre comandanții de lângă Mitsuhide își puse mâinile pâlnie la gură și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe față, iar Sebei stătea posomorât. Arșița apăsătoare a verii le accentua nemulțumirea. De-acum, anotimpul ploios ar fi trebuit să se apropie de sfârșit, dar atmosfera refuza să devină mai uscată. Pe cer, norii se mișcau încoace și-ncolo, neliniștiți, parcă reflectând starea națiunii. Din când în când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns pentru a-i da febră unui om. — Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]