834 matches
-
cu cât crede în adevărul lor : Pentru cei pe care îi iubim suntem în stare să facem gesturi de ușurare a suferințelor pe care nu le putem face față de un pacient oarecare. Minute și minute în șir profesorul păstrează aceeași nemișcare și nu scoate nici un cuvânt. Alindora mai adaugă atunci : Să știi că Dumnezeu există ! Înainte de a ieși din cabinet, privirea Alindorei cade involuntar pe un plic de clișee radiografice pe care este scris, cu litere mari și bine vizibile, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
îi sunt întrerupte de o frânare bruscă a atelajului. Realizează că se găsesc în fața unei case pierdute în mijlocul nămeților, o casă cu o singură fereastră luminată spre noaptea târzie. Brațul lui Ciprian o ajută să coboare. Este puțin amorțită din cauza nemișcării îndelungate, în rest gândirea și simțurile îi sunt nealterate. Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă : Intrați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
de afară, stinge lumina, plătește telefonul, trezește-mă la șapte, curăță mărarul, scoate sîmburii la vișine...". Narațiunea din "Ca frunza-n vînt" e construită din instantanee, în succesiunea unor figuri aproape închise ermetic în portrete făcute fără cusur, împietrite în nemișcarea unor marionete pe care le-a părăsit păpușarul, uneori sau scufundate în curgerea cleioasă a unui cotidian cenușiu, amorf; acolo, personajul e "ca frunza-n vînt", luptă pentru existență, se agită în raporturi de forță (noră/soacră, soție/soț, mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
porumbului. Din când în când pe fată o depășea câte o mașină, șoferii îi plasau o vorbă, două, o invitau în cabină. Praful stârnit de mașină plutea cu gustul sălciu pe deasupra spicelor. Curând avea să coboare spre rădăcini lăsând în loc nemișcarea. Într-adevăr, liniște, lanul a înghițit în adâncul lui mașina. Doi oameni, patru, șase, lanul înghite oricât. Și totuși, tragic, tulpinile porumbului sunt seci, parcă fără vlagă, știuleții mari sunt puțin dezveliți. De câtva timp lumina nu mai cunoaște decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
concentreze toată forța magnetică, măcar pentru două secunde să-l știe transfigurat, radiind de emoție, umanizat. Oare el este OMUL ACELA, se întrebă și în interiorul ei simți o difuză căldură erotică. Atunci Alexe întinse calm mâna după o țigară, rupse nemișcarea, acesta era un semn de slăbiciune, cedase. Carmina se întoarse pe călcâie, dorind mai mult ca niciodată să fie feminină, frapant feminină. Ce faci, mă, pleci? Îl auzi din urmă, la fel de calm, de imperturbabil, în prag ea se împiedică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
clipă îți simți încheieturile moi, credea că-i gata să leșine. Porni spre locul unde tocmai fusese invitată, se așeză picior peste picior pe scaun, cercetă în pripă biblioteca veche, prăfuită, plină de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea o senzație de tensiune, de amenințare, poate tocmai în acele zile, între paginile cărților se produceau reacții de macerație lentă. Carmina avea impresia că, dacă ar fi deschis la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privi în jur ca și cum ar fi căutat pe cineva. La început soarele o orbi, pe urmă începu să perceapă oameni, pălării, mingi, saltele, zgomotul mării. Avea un apăsător sentiment de pierdere a cuiva drag, apropiat. Se întoarse pe cearșaf, așteptă. Nemișcarea o scotea din minți, i se părea o tortură pentru cineva care voia să alunge imagini recente, cutremurătoare. Mult timp nu reuși să se mențină opacă. Îi văzu fața lui Ovidiu, foarte aproape, printr-o lupă puternică: porii dilatați, mimica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
chambre, Îl prevestesc măcar parțial pe Parodi al nostru, figură inevitabilă, poate, În evoluția narațiunii polițiste, dar a cărui revelare, a cărui trouvaille, e o ispravă argentiniană comisă, trebuie să afirmăm sus și tare lucrul acesta, sub președinția doctorului Castillo. Nemișcarea lui Parodi e un adevărat simbol intelectual și cea mai perfectă dezmințire dată zadarnicei și febrilei agitații nord-americane, pe care cine știe ce spirit implacabil, dar sigur, o va compara, poate, cu celebra veveriță din fabulă. Cred Însă că observ pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
sta țapăn, și ce luasem dă legănat era ocupantu. Iete, mi-a sunat În mansardă, mandea am aici Sfânta creatoare a cerului și pământului, și don Alejandro, vereșcanu, e tomna În La Plata! Și gându m-a și extras dân nemișcarea care căzusem În ea. Nu era momentu să cad la dulci contemplări: don Alejandro era puriu de anțărț și avea să-mi privească cu ochi nașpa esplicația că cum de nu-i purtasem dă grijă la turturica. Trăsese obloanile, odihnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
despre orice, că un om, un animal, un mediu social, un lucru au în conștiința artistului o importanță egală. Să scrii despre bufnițe!... Ce se putea scrie? Că sunt prevestitoare de rele? O idee comună. Baudelaire descoperea că ele iubesc nemișcarea și meditează, și că numai omul poartă pentru totdeauna osânda de a fi vrut să schimbe locul. Dar despre pisici? Ce să scrii despre o pisică? Edgar Poe, ale cărei povestiri fantastice le citisem, arăta că o pisică putea împinge
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
tot mai des mă gândesc la ce a scris mai demult un poet român: „Te-ai prostit de tăt!” În acel moment, mierla parcă s-a întristat. Și-a strâns și mai tare aripile lângă trup și a rămas în nemișcare. Doar mărgeluțele ochilor licăreau ca niște licurici în întunericul ce se lăsase. Am întrebat-o: - S-a întâmplat ceva, Țigăncușo? Te văd cam abătută... - O, nu... adică da, domnule... m-a cuprins așa... o părere de rău parcă... - Părere de
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
târziu și o știm noi acum. Dar atunci arăta altfel. A insistat să-l lase acasă, ca și cum ar fi avut treabă sau n-ar mai fi avut chef de nimic. După-amiaza scurtă trecea încet și cerul cenușiu încremenit într-o nemișcare rareori tulburată de vreo fulguire palidă se încăpățâna să nu se întunece. Privea pe fereastră orașul tăcut și mort. Luminile aprinse în câteva case erau lipsite de viață. Ceasul electric se agita sub clopotul de sticlă, dar altceva nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și își dă seama că fiecare pas al drumului său greșit a fost necesar și inevitabil, ba chiar de la sine înțeles, că drumul întoarcerii îi este prescris prin forța destinului și forța zeilor, că de aceea îl ține ferecat în nemișcare pe loc, imobil cu tot efortul său de a înainta, rătăcit în hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
pentru totdeauna. Moștenire budistă a teatrului no, schema apariției ce tinde spre propria dispariție capătă aici întreaga sa valoare de simbol al dorinței de participare la viață, de acces la cunoaștere, dar și al „setei de repaos” într-o desăvârșită nemișcare. Spațiul no propune reprezentarea lumii ca stare tranzitorie, ca loc de trecere de la formele reale spre vid, spre neant. Ultima desprindere de vizibil se produce pe scenă, căci fantoma nu se arată decât pentru a-și desăvârși disoluția. Umbra ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pe Dumnezeu Cred că libertatea este o utopie. Omul nu poate fi cu adevărat liber fără să încalce libertățile altor oameni. E ca un joc de domino cu 7 miliarde de piese. Rasa umană se chinuie să le mențină-n nemișcare printr-un set de legi clare, stricte: nu te vei sprijini pe cel din fața ta și nu vei cădea pe cel din spatele tău, căci și ei, la rândul lor, se prea poate să facă aidoma, dar împotriva voinței lor, ca
A doua oară unu by Diana Dupu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92923]
-
mână, un nas, o gură. Își privise buzele compunând cuvinte, orice cuvinte, uneori doar „bună“, alteori doar „mmmm“. Își amintea cum rămăseseră suspendate preț de o clipă în aer, apoi felul în care dispăruseră în tăcerea camerei, împrăștiindu-se în nemișcare, ca valurile stârnite de o pietricică aruncată. Uneori însă nu scotea nici un sunet, își mișca doar buzele ca un pește în lumina plină de umbre, sorbind aerul ca pe apă. Urmări conturul feței sale și își trase costumul cel minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o viață de rege, își zise... și își dorea să o cuprindă cu totul, să ia o înghițitură mirifică, una care să devină parte din el pentru totdeauna. Ah, de-ar putea să-și dea viața pe acest lux al nemișcării, de-ar putea sta cu fața înspre după-amiază ca o floarea-soarelui și învăța tot ce era de știut în livada aceasta: fiecare insectă care se târa pe acolo, mirosul pământului gras de sub ierburi, foșnetul funzelor, calea pe care o străbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Poate era de vină doar lipsa de somn. În timp ce aștepta, lovea marginea drumului cu un băț. Să fi venit și Sampath, ar fi avut pe cineva cu care să vorbească... Dar Sampath stătea în arborele de guava, închis într-o nemișcare absolută, asemeni unei fosile surprinse într-un moment de liniște în chihlimbar. Paznicii fuseseră lăsați liberi de data asta, astfel ca maimuțele să nu fie deranjate în acestă ultimă noapte a lor în livadă; ca să poată fi în copac, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
înalt munte. Acolo, chiar în vârf, copacii se clătinară o clipă, își înclinară capetele parcă în semn de adio și dispărură. Fără urmă. Dintr-odată, aerul era liniștit. Păsările zburară înapoi spre pădure, penele plutiră încet în urma lor. Și, în nemișcarea aceea subită, din direcția livezii, oamenii auziră: O bufnitură! Un urlet! O împroșcătură apoasă! Zgomotul ajunse până la Kulfi în copac. Se întoarse către vale: — Ce-a fost asta? — Ai auzit? îl atacă Pinky pe Brigadier cu frumoșii ei ochi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Înger cu erecție de rinocer, râse Fima În sinea lui și simți din nou cum Împreună cu compasiunea se naște În el dorința, iar dorința aduce rușinea, ciuda, furia și autoironia. Și fiindcă tot se gândea la rinoceri, Își aminti de nemișcarea micii șopârle preistorice care dăduse din cap uitându-se la el În dimineața aceea. Se gândi puțin la Rinocerii lui Ionescu și, Încercând să evite comparația superficială, zâmbi totuși, căci avocatul Prag aducea mai mult a bivol decât a rinocer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
mână care se putea Însănătoși, poate, În câteva săptămâni. Cealaltă rămânea inertă. La fel picioarele. Dar Își putea mișca ceafa. Ridicarea capului de pe pernă Îl costă un nou leșin. Dar, cel puțin, știa că că e posibil. Mai știa că nemișcarea duce la atrofiere. Deci, chiar dacă doar unu la sută din corp putea fi mișcat, trebuia să fie mișcat În continuare, indiferent de dureri. Încordă din nou degetele mâinii stângi, simțind că principalele dureri erau În zona articulației și a umărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
c-ar trebui să te obișnuiești cu ideea că s-ar putea să nu fim În stare să-ți găsim tatăl. Adam Își privea degetele Încă unsuroase. și-a pus mâinile pe masă și le-a privit parcă fascinat de nemișcarea lor. — S-ar putea totuși să se Întoarcă cumva. Nimic nu e imposibil. Așa ziceai, nu-i așa? Margaret a Încuviințat. — Adevărat, așa e. Cred că o parte stupidă din creierul meu o să continue să gândească În felul ăsta. Numai
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
dispară. Îi dăduse atât de puțină importanță, fusese atât de neglijentă, iar acum se ruga să-l găsească la locul lui. Slavă Domnului, era. A avut nevoie de ceva vreme ca să revină la mașină. Așa cum erau, cufundate În Întuneric și nemișcare, nu mai recunoștea poziția clădirilor din campus. șoferul de la ambasadă stătea lângă Buick; i-au văzut vârful aprins al țigării. Lăsase motorul să meargă, iar când i-a văzut apropiindu-se s-a urcat În mașină și și-a pus
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și dete din umeri. Revăzu din ce în ce mai bine în minte pe Mika-Le. Nu era frumoasă, nu era urâtă. Nu exista decât dacă ceva sau cineva ți-o aducea dinaintea privirei, atunci chipul cam veșted, cu tenul sarbăd, se impunea atenției prin nemișcarea ochilor, înapoia cărora totuși veghea pesemne un gând dosnic, tot așa de șters ca aurul efigiilor mate și tot așa de perfid ca el. Printre gene ce clipeau din lumina nesigură a clarului risipit de lună, imaginile astea se profilau
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de curele. Nory, lângă urechea ei, vorbea mereu, dar n-o mai asculta Căuta să zărească afară. Urmărea parcă cu toate simțirile adunate parcursul legănat al tramvaiului. . . dar geamurile erau aburite. Se reîntoarse la cele auzite. Fapte, numai fapte! In. nemișcarea ei aparentă, Mika-Le făptuia. Așadar, inerția creează și, dimpotrivă, viața intensă, multiplă, palpitătoare, adesea dizolvă fapta, ucide. - Ne scoboram? întrebă după un timp. - Am trecut parcă două stații! strigă Nory. . . - Nu-i nimic! Mini, nervoasă, consultă ceasul. Nu e nimic
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]