1,301 matches
-
care amintim: existența marilor grupări monopoliste, intervenția statului în viața economică, fenomenele de integrare economică etc. Drept urmare, economia de piață, așa cum există ea în realitate în prezent, nu mai prezintă trăsăturile economiei de piață perfect concurențiale din gîndirea clasică și neoclasică, ea se caracterizează printr-o "concurență imperfectă". Totodată, din punct de vedere al mecanismului de funcționare, economiile de piață sunt economii mixte. Statul, în economiile moderne de piață, joacă un rol de catalizator economic, conservînd însă principiile esențiale caracteristice mecanismului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
O cultură puternică impune decizii rapide și o coordonare spontană a acestora. Un sistem economic este cu atît mai eficient cu cît se bazează pe o predominanță și o coerență culturală mai remarcabile. Raționalitatea nu se confundă deci, cum credeau neoclasicii, cu eficacitatea. Mai cu seamă în condiții de instabilitate, într-o economie fluctuantă, deciziile "culturale" se dovedesc mai eficiente decît cele raționale. Reflexele pot fi mai utile decît reflecția. Potrivit lui Max Weber, raționalitate economică se aplică mai mult indivizilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
raționalitate economică se aplică mai mult indivizilor și mai puțin colectivităților, inclusiv organizațiilor, în cadrul cărora obiectivele pot deveni divergente sau chiar antagonice. Or, raționalitate presupune o adecvare mijloacelor la scopuri, ceea ce nu este întotdeauna ușor de realizat. De aceea și neoclasicii (Wilfredo Pareto) au înlocuit raționalitatea cu optimalitatea, elaborînd numeroase "modele de optimizare". Raționalitatea este posibilă doar într-un mediu economic și social în care informația este perfectă și toți agenții au acces la ea în mod nediscriminatoriu. Or, aceasta e
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
sunt parte integrantă a dinamicii continue a capitalismului, sunt crize recurente. Prin urmare, am fi prea romantici, chiar utopici dacă am crede că le putem elimina din sistem. Acum înțelegem de ce Marx se revinde atît de bine? CONCLUZII Începînd cu neoclasicii și continuatorii lor, s-a produs tentativa de a face din economie o știință naturală, formalizînd-o excesiv. Numai că cercetătorii respectivi au devenit mai preocupați de rezolvarea sistemelor lor econometrice și mai puțin de interpretarea rezultatelor, de semnificația lor. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
universală operează cu măcar trei tipuri mari de astfel de conflict tragic și, implicit, cu trei forme de tragedie. Ne referim la modelul clasic, al conflictului tragic așa-zicînd extern, unde elementele opoziției sînt individul și propriul lui destin, la cel neoclasic, al tensiunii interne, unde termenii dichotomiei sînt descriși de natura duală a eroului și, în sfîrșit, la cel modern, al confruntării induse de hybris, unde beligeranții devin personajul și limita pe care el încearcă să o depășească. În toate variantele
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fatum malus nu constituie decît o eroare transcendentală, ce ar putea fi cumva corijată. Personajul va eșua lamentabil, zdrobit de caracterul implacabil al sorții, caracter nelipsit de o ironie cinică. Tot el (protagonistul în cauză) nu reușește, în spațiul tragic neoclasic (cu precădere francez: literatura lui Racine și Corneille), să-și gestioneze opozițiile radicale ale propriei personalități (de tipul datoriei și pasiunii!), sucombînd sub apăsarea lor. La debutul modernității, în proza unor autori precum Melville și Hawthorne, același protagonist, mînat acum
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
predă tribunalului militar pentru a fi judecat de uciderea unui ofițer superior. Această nevoie de supremație a legii, ne situează într-un context cultural faimos, ce merge de la "destinele" implacabile ale grecilor (Euripide, Eschil sau Sofocle), pînă la "datoriile" insurmontabile neoclasice (din dramaturgia lui Racine ori cea a lui Corneille), "datorii" care subminau pasiunile vulcanice ale eroilor. Curtea marțială (prezidată chiar de Vere) îl condamnă pe Billy Budd la moarte prin spînzurătoare, iar, în final, căpitanului nu-i mai rămîne decît
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
filosofice ale economiei (2008); Criza pământului plat (2009); Arhipelagul administrațiilor (2010); Floarea din Amenti (2010); Minime (2011); Teoeconomia (2011). La Institutul European a mai publicat: Monetarismul în teoria și politica economică (1998), Istoria doctrinelor economice (vol. I). De la antici la neoclasici (1999), Noua economie. Sfârșitul certitudinilor (2001), Globalizarea. Nenumele nimicului (2005). Referințe critice în volume sau periodice semnate de: Daniel Dăianu, Vasile C. Nechita, Liviu Antonesei, Varujan Vosganian, Simona Modreanu, Dumitru Oprea, Ioan Holban, Cezar Ivănescu ș.a. Aurelian P. Plopeanu (n.
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
ca niște boabe de mazăre într-o oală, ei nu sînt independenți, comportamentul lor este, în bună măsură, reactiv la modificările din jur. Teoria clasică a fost, în egală măsură, macroeconomie (știința ansamblurilor) și microeconomie (analiza destinelor spiritelor individualiste), teoria neoclasică nu a fost decît microeconomie, iar macroeconomia a fost repusă în drepturi odată cu Keynes. Dar avem oare dreptul de a trece astfel, cu concluziile și cu judecățile noastre, de la un plan la altul? Hiatusul dintre particular și universal a fost
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
stabilesc un raport de dependență cu acțiunea umană. 2.3. ECONOMIA CA ȘTIINȚĂ A SCHIMBULUI La clasici regăsim și un efort remarcabil de conceptualizare în privința noțiunilor de schimb, nevoi și utilitate, efort ce va fi reînnoit și aprofundat de către școala neoclasică. O dată cu economiștii clasici (A. Smith, D. Ricardo, J.-B. Say, Th.R. Malthus, J.S. Mill ș.a.), economia devine o disciplină științifică recunoscută și dobîndește chiar o anumită maturitate, apărînd preocuparea de a o defini, într-o manieră autonomă, ca știință a
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
necesar, loc schimbului; • știința economică se naște o dată cu generalizarea schimbului, în epoca modernă ea este deci datată istoric; • societățile ale căror organizare și reproducție nu sînt fondate pe schimb (societăți primitive) se situează în afara cîmpului științei economice. Astfel interpretează autorii neoclasici economia. Nu există valoare în sine, ea se manifestă numai în cadrul schimbului. Racordarea în secvența utilitate-bogăție se operează prin intermediul satisfacerii unei nevoi. Piața și mărfurile care se schimbă dau măsura valorii și permit verificarea utilităților. Din confruntarea între cerere și
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
rezultă prețul. Acest preț, monetar sau nu, devine un concept central, astfel încît se poate aprecia că economia este o "știință a prețurilor". Este economic tot ceea ce și numai ceea ce se poate traduce (exprima) printr-un preț. Problemele esențiale ale neoclasicilor se raportează la formarea prețurilor, la analiza diferitelor categorii de piețe ș.a. Începînd cu anul 1871, concomitent, economiști ca W.S. Jevons (Școala de la Cambridge), C. Menger (Școala de la Viena) și L. Walras (Școala de la Lausanne) acordă un loc central
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
alegeri. Pentru Robbins, întregul comportament uman poate fi relevant pentru știința economică dacă el răspunde, concomitent, următoarelor trei condiții: a) privește mijloace rare; b) aceste mijloace sînt utilizabile în mai multe scopuri și c) ele satisfac nevoi ierarhizate. În termeni neoclasici, se poate spune că atît consumatorul, cît și producătorul sînt confruntați cu o problemă de maximizare (a utilității, avantajului, profitului etc.) sub constrîngere. Deja pentru Robbins, ca și pentru Alfred Marshall, urmărirea rațională a maximizării cîștigurilor devine un scop în
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
individual sau social al omului, chiar al tuturor viețuitoarelor. Această abordare rămîne la nivel de principiu, pentru că ea nu-și poate îndeplini obiectivul decît in abstracto. Într-adevăr, principiul non-risipei nu este bazat pe nici o recunoaștere a societății reale. Analiza neoclasică ce se conformează acestui principiu ajunge la o construcție cu totul abstractă, plecînd de la o psihologie elementară și individualistă. Pentru a evita limitele unei concepții cu implicații atît de restrictive, este caracteristic faptul că manualele de economie cu largă audiență
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
în societățile arhaice? * Cum era înțeleasă economia în Evul Mediu? * Cine utilizează pentru prima dată termenul de economie politică? * Cum definesc economia autorii clasici (Adam Smith, Jean-Baptiste Say, David Ricardo, Thomas R. Malthus, John S. Mill)? * Cum interpretează economia autorii neoclasici (William S. Jevons, Carl Menger, Léon Walras)? * Care este definiția dată economiei de Paul A. Samuelson? * Care sînt cele două abordări ale "principiului general al acțiunii raționale"? * Care sînt elementele analizei lui Oskar Lange? * Care este definiția dată economiei de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
care amintim: existența marilor grupări monopoliste, intervenția statului în viața economică, fenomenele de integrare economică etc. Drept urmare, economia de piață, așa cum există ea în realitate în prezent, nu mai prezintă trăsăturile economiei de piață perfect concurențiale din gîndirea clasică și neoclasică, ea se caracterizează printr-o "concurență imperfectă". Totodată, din punctul de vedere al mecanismului de funcționare, economiile de piață sînt economii mixte. Statul, în economiile moderne de piață, joacă un rol de catalizator economic, conservînd însă principiile esențiale caracteristice mecanismului
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
cum decide un individ să-și repartizeze bugetul între diferitele bunuri și servicii disponibile? Determinarea condițiilor de echilibru ale consumatorului ne va permite apoi să deducem legile de evoluție ale cererii pentru un anumit bun. Influențați de către filosofia utilitaristă, economiștii neoclasici de la sfîrșitul secolului al XIX-lea au dezvoltat o teorie în care individul rațional caută să-și maximizeze satisfacția obținută sau utilitatea resimțită. Mai întîi, se presupune că individul este capabil de a măsura, printr-un indice cantitativ precis, utilitatea
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
5.1. TEORIILE MARGINALISTE Către sfărșitul secolului al XIX-lea, neoclasicismul devine un curent de gîndire economică ortodox, o paradigmă convențională și un model standard, acceptat fără rezerve. Astăzi, acesta face parte din ceea ce cheamă mainstream economics. Conceptul de economie neoclasică este revendicat de Thorstein Veblen care, la orizontul lui 1900, îi delimitase doctrinar pe marginaliștii din sfera lui Alfred Marshal de cei ai școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
face parte din ceea ce cheamă mainstream economics. Conceptul de economie neoclasică este revendicat de Thorstein Veblen care, la orizontul lui 1900, îi delimitase doctrinar pe marginaliștii din sfera lui Alfred Marshal de cei ai școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca formă de organizare a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales teoriilor valorii și plusvalorii. Generalizarea că eșafodajul paradigmatic neoclasic se sprijină pe un întreg aparat
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
școlii austriece de economie. Denumirea de "neoclasică" subliniază, pe de o parte, atașamentul față de libera concurență ca formă de organizare a economiei, iar pe de altă parte, modificările fundamentale aduse mai ales teoriilor valorii și plusvalorii. Generalizarea că eșafodajul paradigmatic neoclasic se sprijină pe un întreg aparat matematic, adică pozitivist, nu este întru totul adevărată. Într-adevăr, unii marginaliști se revendicau de la o asemenea perspectivă științifică, însă la fel de adevărat este că alții, precum Menger sau Clark, aveau perspective total diferite. Conceptul
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
nu este, stricto sensu, o paradigmă unitară din punct de vedere al ideilor și teoriilor susținute. Aceasta cel puțin la debutul pe scena marilor curente de gîndire economice. În acest sens, pentru a clarifica, existau aproximativ 12 școli de gîndire neoclasice; dintre cele mai cunoscute am putea enumera: Școala de la Chicago, Școala Austriacă, Școala de la Cambridge, Școala de la Lausanne, Școala de la Stockholm sau cea Neo-Walrasiană. De asemenea, o serie de personalități marcante ale "noii ordini" fie nu și-au întemeiat școli
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
enumera pe marginaliștii anglo-americani John Bates Clark, Francis Edgeworth, Irving Fisher, Stanley Jevons sau Philip Wicksteed. În ceea ce privește noțiunea de echilibru sau dinamică economică, nu exista, în interiorul familiei de școli de gîndire, o viziune sau poziție comună. De exemplu, unii economiști neoclasici (Marshall) considerau că echilibrul este o stare specifică prin care întregul sistem economic va trece la un moment dat; alții (Walras) priveau echilibrul ca pe o stare tranzitorie din punct de vedere temporal, pe termen lung putîndu-se vorbi despre o
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
2) existența liberei concurențe, fapt care elimină orice surplus pentru o anumită utilitate marginală. Această stare de fapt presupune: a) competiția perfectă; b) toți cumpărătorii trebuie să fie și vînzători și să schimbe între ei mărfuri divizibile. În ce privește repartiția, doctrina neoclasică preia ca prim postulat teoria lui J.-B. Say. Asemeni lui, marginaliștii consideră că pămîntul, munca și capitalul contribuie în egală măsură la formarea valorii producției. 5.2. REVOLUȚIA MARGINALĂ Între 1871 și 1874, promotorii acestui curent de idei și
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
serie de forțe motrice, numite chiar disturbatoare, care nu îl încadrează pe individ în tiparele deja schițate anterior. Aceste forțe disturbatoare, precum cele venite pe filiera conștiinței individuale, compasiunii și moralei religioase, depășesc sfera îngustă de manifestare a ipotezelor marginalismului neoclasic. De aceea mintea umană este supusă erorii în cadrul proceselor de judecată. Principala sa lucrare se intitulează Teoria economiei politice (1871) și este bazată pe utilitatea marginală și metoda matematică de analiză. Teoria valorii bazate pe utilitate o înlocuiește pe cea
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
marginalistă, și unul dintre promotorii mainstream-ului economic. Acesta nu a rupt legăturile epistemologice cu clasicismul economic (Adam Smith, John Stuart Mill, David Ricardo, Thomas Malthus, J. B. Say, Cournot sau Dupuit), deoarece a încercat să îl concilieze cu noua orientare neoclasică. De asemenea, s-a vrut a fi puntea de legătură între reprezentanții istoricismului german, adepți ai metodei inducției și cei ai Școlii clasice și neoclasicismului cu al lor deducționism metodologic. Lucrările cele mai importante ale lui Marshall sînt Principii de
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]