3,370 matches
-
o minte banală. Pentru observatorul perspicace, nimeni nu poate produce nici măcar în treacăt o operă fără a-și dezvălui ascunzișurile cele mai profunde ale sufletului. Urcând scara nesfârșită a casei în care locuia Strickland, mărturisesc că eram puțin emoționat și nerăbdător. Mi se părea că mă aflu în pragul unei aventuri surprinzătoare. M-am uitat plin de curiozitate prin cameră. Odăița era mai mică și mai goală decât mi-o aminteam. Mă întrebam ce ar zice prietenii mei care voiau neapărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo, râul se făcea din nou nevăzut, cotind-o Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era goală. Nici o Încărcătură de preț, numai hârburi. De ce atâta secret? obiectă șeful gărzilor pe un ton bănuitor. În afară de morții aceia. - Da, În afară de morții aceia, i-o reteză scurt priorul, Începând să coboare. Oamenii se grăbiră să Își execute misiunea, nerăbdători să se Îndepărteze de locul acela blestemat. - Să ne Întoarcem la cai, porunci Dante când văzu cum flăcările Începeau să atace chila navei. În timp ce se Îndepărtau, din Înaltul dunei, aruncă o ultimă privire. Limbi roșii se ridicau tot mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
la cârciumă cu Îmbuibații. Scandase aceste cuvinte cu răceală, ridicând glasul. Nici o ușă nu se deschise când trecu, dar el nădăjdui că și ceilalți se treziseră deja și că Îl auziseră. Deschise larg ușa odăii sale, cuprinzând cu o privire nerăbdătoare interiorul micii chilii. Părea să fie totul acolo. Își controlă scrierile, adunate Într-un teanc pe masa de scris, În dreptul ferestruicii, și prețiosul manuscris al Eneidei. Își trecu mâna peste pergamentul uzat de nesfârșitele consultări. Erau toate, da, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vrea, Dante se apucase și el să râdă odată cu osânditul. - Cu adevărat, e o chestiune de Înțelegere, prietene. Cu siguranță, măsura crește, dacă măsurătorul e rapid, conveni el. Celălalt părea bucuros de judecata lui. - Vei interveni pentru mine? Îl Întrebă nerăbdător. - Nu. Dar, Întrucât ești filosof, primește-ți pedeapsa cu Înțelepciune și așteaptă să se Însereze. Câteva lovituri cu vâna de bou și vei fi liber. Artizanul, un mechanicus, se Îndeletnicea cu montarea pe un afet a unei serii de scripeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu condiția să Îi fi dăruit din naștere o facultate superioară a sufletului rațional. Un om a cărui matrice să fi fost iluminată de o scânteie a luminii de sus. - Un om ca domnia ta, messer Alighieri? Dante ridică din umeri nerăbdător. - Așadar, paradisul tău se Întinde dincolo de bolțile cristaline ale cerurilor. Și cum e alcătuit? - Pe scara care i-a apărut, Profetul - Dumnezeu să-l țină În slava sa - a urcat mai Întâi prin cele șapte ceruri ale celor șapte planete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se molipsească de la acea priveliște. În spatele său, câțiva călugări se Înghesuiau În dreptul ușii, Întinzându-și gâturile ca să vadă. - Înfășurați trupul Într-o pânză și duceți-l jos, ordonă Dante. Cu un semn din cap, abatele Îi confirmă cererea. Călugării păreau nerăbdători să scape de prezența stingheritoare a cadavrului și dispărură iute cu trupul. Poetul ridică În spate lada cu mecanismul și Îi urmă la rândul lui, după ce luase, cu mâna cealaltă, lampa lui Elia Învelită Într-o pânză. În afara mânăstirii zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însă ei tăcură, continuând să Împingă carul. În depărtare, strada se deschidea către Santa Reparata. Pe fundal, marele tambur de marmură al Baptisteriului se contura pe cerul negru, ca o coroană imperială Învăluită Într-o mantie Înstelată. Dante grăbi pasul, nerăbdător. Intrară În piața pustie, printre grămezi de materiale de construcție. Ceva mai În față, o muchie din zidul viitorului Dom răsărise deja din pământ. Se Îndreptă hotărât spre partea laterală a Baptisteriului. Era cineva În fața lui. - Sănătate, messer Alighieri, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nu a fost locuită de multă vreme. Trebuie să fac ordine. Mi-ar plăcea să o vezi într-o bună zi. Îmi lipsești atât de mult. Poți să-mi scrii pe numele meu pe adresa Castelului, strada Champs-Fleury, P... Sunt nerăbdătoare să primesc vești de la tine. Ultima ta scrisoare e de acum trei săptămâni. Sper că nu suferi prea mult, în ciuda frigului. Aici, se aud zi și noapte bubuiturile de tun. Întreaga mea ființă tresare. Mi-e teamă. Te iubesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ar face frică, a spus cu seriozitate Burne. Chiar plimbările astea nocturne erau un lucru de care mă temeam. Am să-ți spun de ce mă pot duce acum oriunde fără să-mi fie frică. Zi mai departe, l-a Îndemnat nerăbdător Amory. Înaintau cu pași mari spre pădure, iar vocea nervoasă entuziastă a lui Burne se Încălzea abordând subiectul. — Veneam aici singur, noaptea - o, cam acum trei luni - și mă opream nesmintit la răscrucea aia de care am trecut. Pădurea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dorit Amory să ia prânzul cu ea? — Mă gândeam că ar fi bine să recuperez timpul pierdut, doamnă Lawrence, a spus el ambiguu la sosire. — Monsignor a fost aici chiar săptămâna trecută, a anunțat cu regret doamna Lawrence. Era foarte nerăbdător să te vadă, dar ți-a uitat adresa acasă. Și-a imaginat, poate, că m-am lăsat cucerit de bolșevism? a Întrebat curios Amory. — O, trece prin clipe foarte grele. — De ce? — Din cauza Republicii Irlandeze. Crede că-i lipsită de demnitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
plăcuță de Înmatriculare de New York la mașină... la un hotel ca ăsta. A clătinat din cap, ca pentru a da de Înțeles că Își bătuse mult capul cu Amory, dar acum Își pierduse orice speranță. - Bine, a spus Amory cam nerăbdător, și ce vreți să facem acum? - Să te Îmbraci iute și să-i spui amicei dumitale să nu mai facă atâta tărăboi. Jill suspina zgomotos pe pat, dar, auzind cele spuse, s-a potolit și, luându-și Încruntată hainele, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
voce foarte profundă, și i-ai Împărți În mod egal... - O, ține-ți gura! a strigat Amory tăios și, neținând seama de privirea furioasă a micuțului, și-a continuat demonstrația verbală: Stomacul omului... Însă bărbatul cel solid l-a Întrerupt nerăbdător: - Îți dau voie să vorbești, știi, dar te rog să nu te referi la stomac. Mi-am simțit stomacul toată ziua. Oricum, nu subscriu nici la jumătate din ce spui. La temelia pledoariei dumitale stă ideea proprietății de stat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la bufet, cu ce bucurie comandau ăia de toate, de parcă nu mâncaseră nimic de vreo săptămână, am înghițit în sec și am intrat în sală. Superbă, catifea roșie, lemn de bună calitate, o rumoare discretă de oameni mulțumiți și oarecum nerăbdători să înceapă. Aici bag de seamă că plasatoarele te preluau imediat, te duceau până la locul tău și pentru asta tu mai dădeai vreo doi franci, cumpărând imediat și un caiet program. Nu exista excepție la chestia asta, te duceau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
bine pe Sophie cu racheta de tenis în mână, că racheta de tenis și apare, prompt, împreună cu Sophie. Amândouă stau într‑un Porsche crem, condus de un tânăr aristocrat, asupra căruia Rainer își poate vărsa îndată ura, ce așteaptă deja nerăbdătoare la cotitură ocazia de a se revărsa asupra cuiva. Rainer urăște pe oricine ar sta alături de Sophie, ceea ce e o nedreptate, fiindcă omul poate să aibă și intenții bune, indiferent de unde s‑ar trage. Fiecare este altfel decât predecesorul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
am simțit atrași de lumina neoanelor și de hohotele de râs care se auzeau din acel local. Mai bine am fi ales un loc mai liniștit sau chiar barul hotelului din cartierul Akasaka, unde rezervasem o cameră. — Nu prea ești nerăbdător să rămâi singur cu mine, nu-i așa? Ce se Întâmpla oare? Eram pe punctul de a Începe să ne certăm și tot nu simțeam nici un efect fizic sau psihic concret. M-am uitat la ceas: trecuseră mai bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dat totuși aprobator din cap. — Pot să fiu sincer cu dumneata? Așa, confidențial? — Vă rog. — Un maniac e liber pe străzile Berlinului, Herr Gunther. Am ridicat din umeri: — Nu atât de mult încât să observi, i-am răspuns. Heydrich scutură nerăbdător din cap: — Nu, nu mă refer la vreun stormtrooper care bate un evreu bătrân. Mă refer la un ucigaș. A violat și a omorât patru tinere germane în tot atâtea luni. N-am văzut nimic prin ziare despre asta. Heydrich
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu ne-ai spus că una dintre prietenele tale a dispărut? Sarah, o adolescentă supraponderală, dar sănătoasă și atrăgătoare, care nu se conforma deloc stereotipului rasist al lui Streicher despre evrei, căci avea ochi albaștri și părul blond, își smuci nerăbdătoare capul ca un ponei încăpățânat: — A fugit de acasă, asta-i tot. Vorbea întotdeauna despre asta. Nu că mi-ar păsa prea mult ce-a pățit. Emmeline Steininger nu e prietenă cu mine. Spune întotdeauna lucruri urâte despre evrei. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
încercând să mă concentrez la drum și nu la amintirea coapselor ei. Nu, nici nu credeam că aveți, zise ea pe un ton egal. Sunt aproape patru săptămâni, nu-i așa? — Nu vă pierdeți speranța. Un alt oftat, mai degrabă nerăbdător: Nu o s-o găsiți. E moartă, nu-i așa? De ce nu admite cineva asta pur și simplu? — Este în viață până când descopăr contrariul, Frau Steininger. Am cotit spre sud pe Potsdamerstrasse și pentru o vreme am tăcut amândoi. Apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
gura megalaserului și lacătul zbură cât acolo. Blondul sări și înălță capacul lăzii. Zeci de pachete de nailon cu un praf albicios stăteau frumos orânduite în ladă. Cu vârful baionetei blondul sparse unul, își umezi arătătorul și gustă. — Ei? întrebă nerăbdător bărbosul. — „Dero”, răspunse blondul și scuipă. — „Dero”? făcu dezamăgit bărbosul. La ce vă trebuie atâta „Dero”? — Pentru curățenie, răspunse timid Stejeran. Știți, nava e cam veche și... dacă n-o ținem lună... — Da’ aurul? Unde țineți aurul? Sau platina! zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
a gustului ciorbei, aruncând cu mâna lui câțiva pumni de pătrunjel proaspăt în domolul clocot final, responsabilul le făcu semn celor doi pământeni să-l urmeze, îndreptându-se spre uriașul hangar unde așteptau, frumos așezate la mese și jucându-se nerăbdător cu lingurile de aluminiu, ființe mediocre. La apariția lui, clinchetul vesel încetă și se așternu o respectuoasă liniște. — Aveți aici doi extramediocri - spuse cu același glas jos, morocănos, responsabilul. Până se va vedea ce e cu ei, vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tremura pe nori și acoperea în grabă cu argint satele-n zori? - Unde joacă frumusețea fulgului de vânt purtat? strâng la piept acum tristețea: imaculat! - Unde-s pomii cu beteală ca un pled strălucitor? în tăcerea ireală trece-un gând nerăbdător: - Mai deschide ușa, Doamne, să plângă fulgii de nea, după-ngălbenite toamne dă-mi albul de catifea!
Dor de alb by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83364_a_84689]
-
putere în ferestre. Am tresărit. Sigur, m-am înșelat. Nu puteau să urle lupii în plină zi și atât de aproape de oraș. * Neprimind niciun telefon, am deschis calculatorul, cu speranța că voi găsi un semn. Da. Era un mesaj. Devenisem nerăbdătoare, bucurie amestecată cu teamă. Mesajul: „ 1. Mâine ajung acasă”. „ 2. Îmi voi lua lucrurile și voi pleca pentru totdeauna”. Am citit, recitit de câteva ori, ca într-o stare de transă. Nu aveam nici un fel de reacție. După câteva minute
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
bulgăre din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat lutul îmi seamănă. Poate-s oasele străbunilor mei ceva din înțeleptul suflet respirând în conturul măsurat. Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte și-l pipăi simțindu-i respirația în acea dimineață nerăbdătoare când bobul de grâu plesnește în lutul cu străluciri solare. Când mănânc pâinea,urcă până la mine neamurile noastre toate, seva înțelepciunii adusă până la noi de limba ce o vorbesc. Patria îmi este Limba Română în ea bobul de grâu germinează
ÎNŢELEPCIUNEA LIMBII ROMÂNE, POEM DE AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364396_a_365725]
-
septembrie 2011 Toate Articolele Autorului i s-a făcut rău pe stradă a leșinat și a fost adusă cu salvarea la spital după operație medicul a fost chemat la altă urgență surorile trebuiau să iasă din schimb și se uitau nerăbdătoare la ceas: - mai stăm mult? - să moară și asta și plecăm bolnava nu putea să vorbească dar i-au dat lacrimile auzise, înțelesese Referință Bibliografică: Spitalul de urgență / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 258, Anul I, 15
SPITALUL DE URGENŢĂ de ION UNTARU în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364515_a_365844]