3,019 matches
-
inedită, einfach betaubend! La voi - uite că n-a trecut decît o lună de cînd ne-am luat rămas bun și sîntem deja noi și voi - probabil că toate sînt la fel cum le-am lăsat, același program zilnic, aceleași obișnuințe. Nu-mi dau Încă seama ce e mai stressant. Ce mai face soțul tău, cum o mai duce cu sănătatea? Dar băiatul? Pe cînd nunta? Aștept să-mi trimiți ultimul tău volum de versuri. Salută-i pe toți cei cunoscuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
simt datoare să vă amintesc că În fiecare clipă, În cea mai umilă celulă a noastră, se Întîmplă ceva cel puțin la fel de măreț ca atotputernicul cuartet al elementelor - aerul, focul, apa și pămîntul - la care ne Închinăm dintr-o milenară obișnuință. Mă iartă zeiță atotnăscătoare În patru chipuri Înfățișîndu-te navigatorului singuratec, ca o lună luminată pe rînd de cele patru culori ale morții, că am Îndrăznit să pun mai presus de lichidul tău amniotic, limfele mele vremelnice, iartă-mă că aplecîndu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sau m-am obișnuit cu ea nici n-o simt dacă zburam toată viața fără să cobor niciodată pe pămînt aș fi contestat orice teorie că se mișcă și după un timp o acceptam În viață totul e chestie de obișnuință cum Învățăm ceva nou cum uităm că Înainte am crezut altfel și dacă trag lozul cel mare dacă vine unu barosan și-mi face o ofertă și-mi spune mister Niki ești un om făcut te așteaptă plaja de la Miami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca nimeni să nu fie nevoit să urle, din nici un motiv. — Exclus, draga mea. Nu se poate. Geamgii mai găsești, dar cine-mi mai face un oblon ca ăsta în ziua de azi? Îl fac praf și așa, dacă vor. Obișnuința e cucoană mare. Iar pe de altă parte, cine-ar crede că, după șaptezeci de ani, am plecat tocmai acum în concediu? Hai, urcați la etaj, fiind că nu dă prea bine ca Benjamin să fie văzut de prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
obișnuia să răsfoiască reviste cu femei goale. Dar, constata el de fiecare dată cu amărăciune, aceste frumoase nerușinate nu mai puteau să aprindă nici o scânteie de plăcere în el. Înainte își găsea plăcerea cu ajutorul acestor „fete păcătoase“ și, sub flamura obișnuinței, navigase mult timp hai-hui, plin de mulțumire, dus de o briză plăcută. Cam pe la 50 de ani o întâlnise pe Rita. Fusese o iubire de la prima vedere! Iubire care se stinsese treptat - pentru că iubirii, asta o știa el de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
în corp cine știe cum, poate chiar din iubirea lui intensă pentru ea, ani de-a rândul. Iubirea avea căile ei, orbindu-i pe oameni. Poate că nu suntem copiii adevăraților părinți care se iubesc după puterile lor tot mai încercate de obișnuință, ci mai de grabă ai cuiva care ne-a iubit mereu fără speranță. Oamenii îi considerau mereu ca pe o bucată de carne făcută să trezească în ei un râs de care toți aveau nevoie, un hormon al fanteziei, capabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
scară? Doar avea toiagul cu care se putea ridica oriunde voia. Încă nu se obișnuise cu gândul că era un paznic și se putea bucura de niște avantaje pe care i le oferea această nouă ocupație. Mai plătea tribut vechilor obișnuințe. Îl îngrijora și gândul că urma să manevreze un exploziv deosebit de sensibil, dar intenționa să lucreze cât mai mult împreună cu Moș Calistrat. Spera ca împreună să o scoată la capăt. Am nevoie de ajutorul tău, îi spuse el bătrânului, ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dreptului de a folosi liber lemnul pădurilor, apele sărate și sarea, introducerea prestației pentru întreținerea drumurilor, teama, nesiguranța, brutalitățile funcționarilor străini, îndepărtarea din funcții a românilor pe motiv c nu știu limba germană, toate acestea și altele, la care adăugăm obișnuința secular de a se așeza liber în tot arealul românesc, i-au făcut pe o parte dintre bejenarii ardeleni în Bucovina și pe alții să treacă peste „Cordon” în Moldova, acolo unde era mai multă libertate și un trai mai
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vite, alimentația a îmbrăcat aspecte tragice: apariția bolilor datorate malnutriției, distrofia copiilor, anemiile, mortalitatea infantilă exagerat de mare, comparativ cu alte țări. Procurarea celor necesare traiului zilnică depindea și de abilitatea părinților, a fraților mai mari, buni de muncă. Lipsa obișnuinței de a cultiva în grădina casei plantele folositoare: rădăcinoasele, păstăioasele, varza, ridichile, castraveții, roșiile, ardeii, lipsea familia de un aport substanțial în vitamine. Consumul exagerat și exclusiv de mămăligă cu ceapă, castraveți murați, usturoi, oțet, cu aport calorică scăzut, favoriza
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în 1921. Cu toate acestea, zeci de mii de familii țărănești aveau insuficient pământ (de la câțiva ari până la un hectar); erau zilieri, proletari agricoli. Înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial se preconizase o nou reformă agrară (devenise o obișnuință!) de către toate forțele politice. Din multiple motive de ordin ideologic, economic, social și politic, la care adăugăm motive psihologice, de prestigiu și de creștere a influenței în rândurile țăranilor români, forțele politice grupate în jurul guvernului dr. Petru Groza (în guvernul
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ca să nu se dea bătut, Monsieur Roquefort nu-l uită pe Carax. Unsprezece ani după ce descoperise Casa roșie, hotărî să le Împrumute romanul celor două eleve ale sale, cu speranța ca, poate, acea stranie carte să le Însuflețească a dobîndi obișnuința lecturii. Clara și Claudette erau pe atunci două fete În vîrstă de cincisprezece ani, cu vinele clocotind de hormoni și cu lumea făcîndu-le cu ochiul de la ferestrele sălii de studiu. În ciuda strădaniilor tutorelui, pînă atunci se dovediseră imune la farmecul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-și inventeze propriile compoziții, decît să urmărească partiturile din caietele de solfegiu, ceea ce era Împotriva naturii. Pe vremea aceea, Antoni Fortuny Încă mai credea că o parte din deficiențele mentale ale băiatului se datorau dietei sale, prea mult influențată de obișnuințele bucătăriei franțuzești a maică-sii. Se știa prea bine că excesul de unt provoca ruina morală și buimăceau Înțelegerea. Îi interzise lui Sophie să mai gătească vreodată cu unt. Rezultatele nu au fost tocmai cele sperate. La doisprezece ani, Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
grajd, convins că face bine, că are Întotdeauna dreptate și mîndru să tot fută, iertat să fiu, tot ceea ce i se năzare a fi diferit de el Însuși, În ce privește culoarea, credința, limba, naționalitatea sau, ca În cazul lui don Federico, obișnuințele private. Ceea ce trebuie pe lume sînt mai mulți oameni răi cu adevărat și mai puțini țugurlani limitrofi. Nu mai vorbiți prostii. Ce trebuie e un pic mai multă milostenie creștină și mai puțină ticăloșie, că parcă sîntem Într-o țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
veți afla imediat, Ați părăsit dreapta, unde v-ați clădit întreaga carieră politică, iar acum ați trecut la stânga, Într-una din zilele astea sper să înțeleg unde am trecut, Domnule primar, Nu mă numiți primar, Scuzați-mă, a fost forța obișnuinței, vă mărturisesc că mă simt dezorientat, Aveți grijă, dezorientarea morală, plec de la premiza că dezorientarea dumneavoastră e morală, e primul pas pe calea care duce la anxietate, de aici înainte, așa cum dumneavoastră vă place atât de mult să spuneți, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
geniu. După părerea mea, lucrul cel mai interesant în artă este personalitatea artistului, iar dacă aceasta este ieșită din comun sunt gata să iert o mie de defecte. Presupun că Velásquez a fost un pictor mai bun decât El Greco, dar obișnuința începe să-ți tocească admirația pentru el, în schimb Cretanul - senzual și tragic - oferă misterul sufletului său ca o jertfă pe un altar. Artistul - pictor, poet sau muzician - prin ornamentația sa sublimă ori frumoasă satisface simțul estetic, dar acesta este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe cineva stând pe un scaun incomod. A chicotit, dar nu s-a mișcat din loc. A continuat să fumeze în tăcere fără să mă bage în seamă și aparent era dus pe gânduri. Mă întrebam de ce a venit. Până când obișnuința îndelungată îi tocește sensibilitatea, pentru un scriitor e ceva deconcertant în instinctul care-l face să se intereseze de ciudățeniile naturii omenești care-l captivează într-o asemenea măsură, încât simțul lui moral e neputincios în fața acestui imbold. El recunoaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Apoi, acționând peste niște Închizători invizibile, deschide o porțiune deasupra capului, făcând să se rotească o parte din chipul sculptat. În cavitate luci o albeață. Craniul vreunui sfânt sau al vreunui martir, se gândi Dante, plictisit. Nu prețuise niciodată acea obișnuință de a li se mărunți trupurile, În loc să fie lăsați să aștepte, În integritatea lor, trâmbița celei de a doua judecăți. Dar poate că era vorba doar de o statuie din fildeș, asemănătoare cu acelea ale zeilor din vechime. Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și una a contrariului său? În acest caz, ceea ce am văzut căruia dintre cele două domenii i-ar aparține? Poetul era nedumerit. Arrigo ridică din umeri. - Iartă-mă, messer Alighieri. Folosirea continuă a Îndoielii se transformă cu ușurință Într-o obișnuință a minții la cei care, ca mine, se slujesc de ea pentru a cerceta Natura. Dar să revenim la spectacolul monstruos ce ne-a fost oferit. Parcă Dumnezeu și-ar fi suspendat legile. Niciodată, În studiile mele asupra fenomenelor naturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul de lucru, Încrucișându-și mâinile sub bărbie și observându-l cu luare-aminte. Știa despre obișnuința maurilor de a se Îndrepta către Mecca, dar vederea acestuia, prosternat cum să găsea În fața unui zid și adâncit Într-o litanie de neînțeles, În loc să Îi deștepte pioșenia religioasă, Îi stârni râsul. Pesemne că sclavul Îl auzise pufnind, Întrucât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
măcar acelei figuri nutrea speranța că-i va descifra Înțelesul: bătrânul Marcello Îi spusese că Întrebuința astrologia În diagnosticele ale. Poate că el s-ar fi priceput să dea un sens tatuajului. La han i se spuse că Marcello, potrivit obișnuințelor sale, la ora aceea trebuia să fie la San Giovanni, pentru rugăciunea de fiecare zi. Dante ajunse repede la Baptisteriu, intrând pe poarta meridională. Fu nevoit să treacă printre maghernițele Întortocheate care, de-a lungul deceniilor, se tot lipiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmă pleacă la Paris să studieze. Dar, În loc să se Întoarcă Întărit În cunoaștere și În Învățătură, iată că dispare dintr-o dată. Iar În locul lui apari dumneata, messer Alighieri, omul care ești acum. Celălalt. - Celălalt? - Un altul, care, potrivnic oricărei sale obișnuințe și Împotriva adversității sale declarate față de vulgaritatea plebei, o apucă pe o cale anevoioasă. Începe să Încânte poporul simplu cu vorbele sale meșteșugite, În adunări de la colț de stradă, face să fie ales În grupări nesemnificative, Își risipește geniul hotărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Aceasta este metoda templierilor: și nu pentru a grăbi timpul călătoriei, ci pentru a dispune de un cal mereu proaspăt pentru momentul atacului. Așa Îi derutați pe păgâni, de aceea Îi Învingeați mereu, deși erau de două ori mai numeroși. Obișnuința pe care ați ridicat-o la rang de simbol pe sigiliile voastre. Un zâmbet palid lumină chipul francezului. - Sigiliul nostru... ai dreptate. Și câți neghiobi cred că simbolizează sărăcia ordinului nostru... Vino cu noi, repetă el pentru a treia oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
măreție? N-ar fi fost el, oricum, un mare Împărat, ogarul atât de așteptat, care cobora să Îi judece pe lupi? Mâna Îi căzu pe lângă trup, lipsită de vlagă. Fețele vulgare din Colegiul priorilor, trufia cardinalului de Acquasparta, ferocitatea Inchiziției, obișnuințele putrede ale concetățenilor săi, toate acestea ar fi putut fi Îndreptate de omul acela, a cărui lucrare se pregătea el acum să o curme. Poate că tentativa eșuase. Manfred și Corradino pierduseră și ei partida, dar speranța era Încă vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
părea că sunt niște flori rătăcite într-o tavernă a viciilor. Și îndeosebi mezina îmi părea atât de pură, încât am văzut-o întotdeauna foarte departe de lumea noastră. Când Destinat intra în restaurant, Bourrache, care este un om al obișnuințelor, îi spunea de fiecare dată aceeași frază, fără să schimbe nici măcar o virgulă: „Încă unul bun de scurtat, domnule procuror!“. Nu răspundea nimic. Apoi Bourrache îl invita la masă. Destinat avea masa lui, care-i era rezervată tot anul, una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
capul. Prea multe gânduri. Prea multe furtuni. Și toate astea din cauza a trei fotografii micuțe, lipite una lângă alta de către un bătrân singur și plictisit. Am fost pe punctul de a le arde pe toate. Dar nu am făcut-o. Obișnuința meseriei. Probele nu se distrug. Dar probe pentru ce? Că nu știm să-i privim pe cei vii? Că niciunul din noi nu a spus vreodată: „Ia uită-te la fetița lui Bourrache și la Lysia Verhareine, seamănă ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]