6,770 matches
-
viluță cu un etaj și mai multe apartamente, construcție terminată cu doi ani Înainte. Era ultima clădire, cum vii dinspre oraș, Înconjurată de imensitatea lanurilor de grâu. Locuiam singură. În primele zile n am dat importanță acestui aspect, venind acasă obosită, după primul contact cu ferma și resposabilitățile ce mă așteptau. După două săptămâni, teama a pus stăpânire pe mine. Când se apropia noaptea, intram Într-o stare de spaimă și sevraj. Timp de trei ani, am trecut prin acest infern
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
după ce termina ziua de muncă, se așeza în genunchi în fața icoanelor și citea multe rugăciuni, pe care soțul bolnav care stătea în pat le asculta. El, care altădată nu credea, acum le asculta liniștit. Într-o seară, intrând în casă obosită, după ce a trebăluit prin gospodărie, tanti se așeză puțin pe alt pat și adormi. Trecu vre-un sfert de oră și soțul o strigă: - Alexandra, hai să facem rugăciune, că e târziu, deja! Ea se trezi și-i zise cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
seară. Înainte de culcare, își pregăti fiecare din ei ghiozdanul pentru a doua zi. Nu uitară să pună și din acele multe bunătăți, pe care le adunaseră de pe la vecini și rude, ca răsplată pentru anunțarea Învierii lui Hristos. Se culcară cu toții obosiți și plini de bucurie. A doua zi, copiii se treziră, se spălară, se îmbrăcară și „la școală!” Urma sa fie o zi la fel de interesantă și la școală, în clasă avea multe prietene, cu care se juca și se împăca bine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
norocoasă era că avea așa o mamă, îi venea să se ducă la ea și să o cuprindă, să o sărute, dar îi era rușine să nu râdă maică-sa de ea. O cuprindea și o săruta numai noaptea, când obosită adormea, atunci când credea că ea nu simțea. Nici nu bănuia că maică-sa se prefăcea doar că doarme, că simțea tot, dar nu-i zicea nimic, o lăsa să facă ce dorea, îi era atât de dragă copila ei cea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mici și nemiloși, care nu-i jeleau defel, cerând de la aceștia să îndeplinească toate cerințele jocurilor. Erau momente când râdeam toți, ne bucuram unul de altul din tot sufletul și primeam multă satisfacție sufletească. Apoi, seara, după ce cinam, iar copilașii, obosiți, adormeau, noi cei mai mari luam câte un scăunel și ne așezam afară sub cerul senin și înstelat, la lumina lunii, dacă era vară, sau lângă soba caldă, dacă era iarnă, și stăteam până târziu la sfat. Atunci, îl întrebam
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cât și pe cea a fraților. Muncea ziua întreagă la câmp, uneori fără a avea o bucată de pâine, cu care și-ar fi putut întări puterea. Fiind un copil de doar doisprezece ani, se întorcea seara acasă înfometat și obosit, iar frații mai mari îi mai dădeau încă ordine de muncă. Se ascundea, sărmanul, pe unde putea, ca să nu fie văzut de ei și își plângea amarul. Își amintea, cum odată îl năpădiseră păduchii și nu era nimeni ca să-l
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
își duceau copiii mici în brațe. Când ne opream pentru citirea rugăciunii și ne așezam în genunchi, nu puteam suporta fierbințeala pământului. Părintele ne îndemna să răbdăm, că zicea el, pentru răbdare se primește răsplată. Și răbdam. Ne întorceam acasă obosiți, dar plini de speranță. Și Dumnezeu nu ne lăsa. Oamenii așteptau un tunet și el se făcea auzit. Și cu el venea ploaia cea mult așteptată, ploaia cea binefăcătoare, ploaia cea care bucură, mângâie, liniștește, și curăță. Ploaia cea care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
vecinei) Eram gata să-i zic că aveam, doar, pâine acasă, să-i explic că nu putea tanti Genia de fiecare dată cand cocea să ne aducă și nouă, că poate în acea zi nu uitase de noi, ci era obosită... dar nu reușisem, căci chiar în acel moment auzim boc-boc în geam și cuvintele: - Deschide-mi, sunt vecina! M-am dus să deschid și când intrarăm în cameră, copilul era în picioare. Vecina nu uitase de noi, venise cu pâinica
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
femei, unele grase, altele slabe, încercănate, cu burta la gură, una cu o rochie ce-i plesnește peste burtă, un copil pișat o trage de poală. Nimeni nu scoate un cuvânt, toate au adormit într-o Sodomă păcătoasă. Femei trecute, obosite, jigărite, ca niște gloabe. Lângă ușă stă una cât un munte cu o rochie roșie plisată mărunt de la subțiori, cercei și mărgele cât pumnul. Pe fiecare deget un inel de aur. Își pipăie poșeta. Simte o arsură în palmă. Zece mii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
urma să primească premiul. Conducătorul ei științific, șeful Catedrei de Cereale, făcuse mare vâlvă cu lucrarea ei de licență, o numea peste tot lucrare de doctorat, ba "una din cele mai serioase lucrări de doctorat din cariera mea didactică". Era obosită, a venit să mai prindă puteri. S-a dus la sapă, la adunat fân, lucra cu spor și cu tragere de inimă tot ce era de făcut pe lângă casă, își lăsase cumva identitatea urbană acolo, în casa unde se simțea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
eram îndrăgostită de acest bărbat cum te îndrăgostești de dumnezeu, dar știam că el nu va afla niciodată, îi eram recunoscătoare că mi-a mobilat sufletul cu un sentiment pe care altfel nu l-aș fi cunoscut niciodată. Mă simțeam obosită. Am făcut un pas în față, pe obraji îmi curgeau șiroaie de lacrimi, i-am întins mâna. Se uita uluit la mine, îmi pare rău că te-am întristat cu povestea mea, zice el, lacrimile îmi curgeau șiroaie, în măruntaie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
singură persoană. Când aude prețul, i se oprește respirația. Întreabă recepționerul dacă acceptă valută. E o întrebare fără sens. Sigur că acceptă, numai că schimbul e dezavantajos pentru ea. E hotărâtă să nu mai facă măcar un pas. Se simte obosită, îi e lehamite de ea. Va merge până la capăt. Trebuie să se vindece de această sminteală. Urcă în cameră, desface bagajele cu mișcări moi. Îi e teamă să-i dea telefon lui Alex. Îi e teamă de ezitările lui, de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
rog nu-mi strica această întâlnire". "La ce te referi?" "Vino cât poți de repede". Pune receptorul în furcă. O lehamite mai grea ca moartea i se strecoară în tot trupul. Intră în baie. În oglinda băii își vede fața obosită, ochii stinși. Ce caută în acest hotel? Ce așteaptă de la un bărbat care își poate alege orice femeie din lumea asta? Alex nu numai că e chipeș, dar este și mai tânăr decât ea. Nu cu mult, dar suficient să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
oprea restul orchestrei și o lăsa pe Zinzin să cânte singură, nu se abătea cu nimic de la regulile și armoniile partiturii, dar încerca să filtreze sunetele, să le dezbrace de orice zgură, acestea răsunau cristaline și triste, s-a întors obosită de acolo, profesoara a trimis-o din nou la casa de copii, "să vezi lumea cu ochii tăi, poate scapi de tristețe", nu a scăpat, a văzut casa cu alți ochi, o ajuta pe directoarea Casei la administrarea acesteia, nu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
ca prin vis, de călătoria dintre aeroport și cartierul unde aveam să locuiesc pentru o vreme, o călătorie printr-o lume ce părea de carton, cu clădiri de carton, cu vitrine de carton, cu oameni de carton, eram atât de obosită încât auzeau cuvintele celor care îmi arătau orașul de parcă aș fi avut urechi vătuite, nu mă mai chinuiam să le ascult, m-am prăbușit într-un fel de contemplație vecină cu leșinul. Mă uitam la coroana geacarandei mov, culoarea acesteia
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trebuie să facă asta, nu ar fi în stare să plece de acolo, dar frica îi spune că trebuie să ajungă cât mai repede în peșteră. Știe că de acum încolo el va locui în corpul ei, se simte ușor obosită, vrea să ajungă cât mai repede în peșteră, intră în pădure, se cufundă pe cărăruia ce coboară spre peșteră, dintr-odată cineva îi sare în spate, în jurul ei se îmbulzesc siluete pe care nu le poate vedea, doar mâinile lor
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tăcuți și singuri, tăcerea grea dintre ei îi scormonea în coșului pieptului, gândurile i se învălmășeau în creier, cuvintele nu mai aveau nicio substanță, niciun cuvânt nu mai avea niciun sens, după multă vreme i-a spus cu o voce obosită pe care nu și-o recunoștea: "spune-mi, Alex, ție nu ți-e dor niciodată de mine?", i-a răspuns neașteptat de repede, de fiecare dată când i-a pus astfel de întrebări a rămas fără răspunsuri, era prima oară
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
era în stare, ar trebui să-i înfigă un cuțit în inimă, ar trebui să se omoare, în fața ei sta omul pe care îl adora, ea nu era în stare să facă niciun gest, i-a spus cu aceeași voce obosită pe care nu și-o mai recunoștea: "trebuia să-mi spui asta la prima noastră întâlnire", s-a mai uitat o dată lung la el, i-a întors spatele și a urcat în camera destinată de el pentru dormit și nu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
convoiului de căruțe se află umbre fantomatice. Acestea se aflau atât de aproape, încât păreau, că din clipă în clipă, ar putea să le zădărnicească înaintarea. * Povestea aceasta pe care o trăia acum dobândise proporții nebănuite în mintea starostelui, încât obosit, copleșit de tristețe, se așeză pe o buturugă la marginea luncii și privi cum firul subțire de apă al unui pârâiaș, tulburat și el din cine știe ce pricini, se strecoară printre ierburi și sălcii, curgând fără încetare ca și îngrijorările lui
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
moment în derută. Nu știa de unde vine această privire și ce credit ar putea să-i acorde. Atitudinea lui însă dobândi o altă valență, când văzu pe fața soției sale șiroind lacrimi. Intui că ceva neobișnuit se întâmplase. Părea extrem de obosită. Faptul dobândi confirmare când aceasta căută un scaun din preajmă și, cu capul între mâini, începu să plângă de-a binelea. Alex nu găsea circumstanțele stării în care o găsise. Se apropie de ea, îi puse mâinile alintător pe umeri
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
militari adverși, culcați pe jos în toată casa gazdei de ocazie. Noi doi am încăput cu greu în spatele ușii pridvorului, bineînțeles după ce neam smuls petlițele și gradele, care ne puteau da de gol. După un somn profund, printre inamicii la fel de obosiți, dimineața când s-a crăpat de ziuă am plecat ca din pușcă spre dispozitivele noastre, unde eu și cu caporalul eram așteptați ca iarba de leac cu informațiile prețioase, care, spre norocul nostru, ne-au ajutat să surprindem trupele inamice
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
iuțeală neînchipuită, se aruncă asupra lui... Acoperișurile de țiglă roșie, țuguiate și Îmblânzite de lumina soarelui, păreau o armată de ciuperci uriașe, ivite printre coroanele arborilor și cotropind Întinderea până departe. Îngerul se roti de câteva ori curios, după care, obosit și moleșit de căldura după-amiezii, poposi pe turla bisericii din preajma unei clădiri Înalte și, moțăind puțin, adormi grozav de repede. Fereastra i se Întunecă pentru câteva clipe, iar el știu că trecuse prin dreptul ei, În goană, Câinele Negru. Zâmbi
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
atins-o pe umăr. A tresărit speriată, ca și cum nu m-ar fi auzit coborând. Am intrat repede Înăuntru și ea a alergat spre baie. M-am prefăcut că nu observ vânătaia de pe pometul ei. Mi-a spus că e foarte obosită (avea fața Încercănată) și că ar dori să se culce. S-au auzit niște ciocănituri În ușă. M-am uitat pe vizor: domnul Stratulat, Îmbrăcat În cenușiu, cu o pălărie neagră, pe care o tot mișca În mână. Văzuse lumină
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mișca În mână. Văzuse lumină și a Îndrăznit să bată, să mă Întrebe dacă am fost la priveghi (ar fi dorit să mergem Împreună). I-am spus că tocmai m-am Întors de câteva minute. Și că mă simțeam foarte obosit. A salutat politicos și s-a Îndepărtat, cu statura un pic aplecată spre Înainte și cu mersul său ticăit, de om cuminte. Domnul Stratulat era și el un om singur (fusese inginer În construcții, dar se pensionase de câțiva ani
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fi de rău uneori!). Probabil vă Întrebați ce făcea Lola În acest timp. Ei bine, vă mărturisesc faptul că ea continua să mă privească lung, cu o mutriță strâmbă (ținea capul puțin Înclinat), cu ochii ei alintăcioși de felină (extrem de obosiți, acum, și chiar antipatici), mimând o atenție desăvârșită la ceea ce-i povesteam. I-am mai oferit un pahar de lapte cu coniac (cocteilul ei preferat), În timp ce eu mi-am luat unul de gin (Îmi place ginul pentru că e o băutură
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]