KorAP: Find »[drukola/base=optim & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...938 >

23,434 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756

e foarte importantă pentru țările în tranziție, dar nu numai, dorindu-se și menținerea avantajelor sociale dobîndite. Există o expresie ce poate fi magică, în măsura în care exprimă o realitate: parteneriatul social. Dacă este unul veritabil și funcțional, se va găsi formu-la optimă necesară atingerii obiectivelor stabilite, atît economice cît și sociale. Pentru țările în tranziție, privatizarea serviciilor publice este de mare actualitate și prezintă o miză majoră a reușitei întregului program de reformă. Dificultățile sunt mult mai mari decît în țările dezvoltate

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
dezvolte un sector public și o rețea de comunicații capabile să susțină direcțiile induse de forțele pieței libere și să stimuleze indirect dezvoltarea economico-socială regională. Se discută mult acum pe plan mondial despre "economii în scară" ca tip de organizare optim și natural. De ce nu ar putea el fi adaptat și la spațiul regional? Din amonte în aval putem acoperi aproape întrea-ga paletă de produse și servicii necesare, în condițiile unei inteligente abordări a fenomenului de integrare. Suntem o zonă bogată

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
tehnologie; crearea organizațiilor supranaționale (ONU, NATO, UE ș.a.); ajutorul extern acordat țărilor subdezvoltate; creșterea complexității economice naționale, ceea ce presupu-ne creșterea funcțiilor de coordonare și reglementare ale statului; inflația; modificările în numărul, structura și mobilitatea populației. Specialiștii sunt preocupați de nivelul optim al cheltuielilor, ca și de cel al fiscalității. Acest nivel poate fi definit ca punctul în care beneficiul tuturor cetățenilor pe seama cheltuielilor publice suplimentare este egal cu sacrificiul suplimentar la care aceștia sunt supuși prin plata unor impozite mai mari

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
contribuabilii cad automat pradă iluziei fiscale și nu vor reacționa, sub o formă sau alta, la creșterea poverii fiscale. Dar fenomenul este real și are chiar efecte pozitive, prin aceea că minimizează costurile politice și limitează proporțiile evaziunii fiscale. Nivelul optim al presiunii fiscale este extrem de greu de determinat. Deși teoreticienii l-au înălțat mereu în timp, practica l-a depășit de fiecare dată. De fapt, este vorba mai curînd de o percepție ce variază în funcție de circumstanțe diferite: economice, politice, psihologice

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
fiscale; limite de ordin economic, care țin seama de faptul că o impozitare excesivă descurajează munca, inițiativa, economisirea, investițiile, afectează spiritul antreprenorial și mediul de afaceri în general; O serie de economiști (E.Sax, A.C Rigon) consideră că nivelul optim al poverii fiscale este cel pentru care utilitatea marginală a cheltuielilor publice este egală cu utilitatea marginală a veniturilor private rămase la contribuabili. Altfel spus, presiunea optimă este cea care corespunde egalității dintre utilitatea socială a cheltuielilor publice marginale și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
general; O serie de economiști (E.Sax, A.C Rigon) consideră că nivelul optim al poverii fiscale este cel pentru care utilitatea marginală a cheltuielilor publice este egală cu utilitatea marginală a veniturilor private rămase la contribuabili. Altfel spus, presiunea optimă este cea care corespunde egalității dintre utilitatea socială a cheltuielilor publice marginale și dezutilitatea socială a prelevărilor fiscale marginale. Potrivit altor criterii, presiunea fiscală optimă este cea care permite maximizarea produsului intern brut, sau maximizarea randamentului prelevărilor obligatorii. Presiunea fiscală

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
publice este egală cu utilitatea marginală a veniturilor private rămase la contribuabili. Altfel spus, presiunea optimă este cea care corespunde egalității dintre utilitatea socială a cheltuielilor publice marginale și dezutilitatea socială a prelevărilor fiscale marginale. Potrivit altor criterii, presiunea fiscală optimă este cea care permite maximizarea produsului intern brut, sau maximizarea randamentului prelevărilor obligatorii. Presiunea fiscală la nivel național (globală) se calculează după formula: Impozite + C.A.S. Pfg = -------------------------------P.I.B. La nivel individual, presiunea fiscală se exprimă prin raportul dintre totalul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
Putem sesiza aici o anumită contradicție între caracterul dorit larg democratic al deciziilor adoptate și necesara lor eficiență economi-că. Cuvîntul magic este aici echilibrul, ca și în privința raporturilor de competențe și responsabilități dintre administrația centrală și cele loca-le. Decizia optimă sau optimizarea deciziei poate astfel asigura dezvoltarea echilibrată a întregului teritoriu. O garanție reală împotriva unei centralizări excesive o constituie autonomizarea deciziilor în privința posibilelor surse de venituri. Desigur, anumite funcții ale Statului nu pot fi îndeplinite decât la nivel național

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
și legislative. Descentralizarea bugetară presupune constituirea în fiecare unitate administrativ-teritorială a unor centre de cost și centre bugetare, pentru a profesionaliza cât mai mult prețul decizional la nivel local, a limita preferințele politice subiective sau exagerate și a oferi soluții optime, creative. De multe ori, politicile naționale se constituie în factori de constrângere pentru reușita strategiilor locale de dezvoltare, adevărate provocări, iar soluția e tocmai descentralizarea reală și efectivă, care să permită intuirea tendințelor, identificarea diferitelor soluții novatoare și alegerea adevăratelor

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
multe din micile unități nefiind viabile din punct de vedere fiscal. În Occident, unitățile mici s-au contopit, în cursul unei evoluții normale, în autoguvernări mai mari, granițele lor politice nefiind identice cu cele geografice, din rațiunea realizării unor sisteme optime de furnizare a serviciilor. Filosofia e simplă dar, așa cum arată Tamas M. Horvath, "în contrast cu acest model, în statele unitare din Europa Occidentală reforma statului napoleonian a fost realizată fără o integrare a organizării. Există multe municipalități și fiecare localitate are

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
de natură financiară. Mai eficiente și mai eliberate de condiționări de natură politică pot fi veniturile provenite de la nivel orizontal, prin diverse forme de cooperare între unitățile locale și/sau regionale. Structurile organizatorice astfel constituite încearcă să obțină o concentrare optimă de surse și resurse, o dimensionare optimă a activității de guvernare locală, în ca-drul unor sisteme integrate în diferite grade, pe bază voluntară și nu impusă sau manipulată de la centru. Asemenea asocieri interadministrative pot lua forma federațiilor, asociațiilor municipale, sau

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
eliberate de condiționări de natură politică pot fi veniturile provenite de la nivel orizontal, prin diverse forme de cooperare între unitățile locale și/sau regionale. Structurile organizatorice astfel constituite încearcă să obțină o concentrare optimă de surse și resurse, o dimensionare optimă a activității de guvernare locală, în ca-drul unor sisteme integrate în diferite grade, pe bază voluntară și nu impusă sau manipulată de la centru. Asemenea asocieri interadministrative pot lua forma federațiilor, asociațiilor municipale, sau a districtelor speciale (în țările anglo-saxone). Menirea

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
este foarte puternică atunci cînd costul suportat este slab și invers. Este de reținut faptul că raționalitatea fiecărui agent este fondată pe egalizarea prețului plătit de utilitatea marginală procurată prin folosirea bunului colectiv considerat. Echilibrul astfel obținut corespunde deci unui optim în sens paretian, deoarece el poate fi menținut fără a degra-da situația unuia din doi electori. În pofida caracterului său seducător, slăbiciunile acestui model sunt totuși destul de ușor de reperat: aplicate, duc la o complicare extremă a procesului democratic. Ar trebui

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
sensul accepțiunii lui V. Pareto. Dar acest fapt nu este valabil decît în absența randamentelor crescătoare, a bunurilor publice (serviciilor colective) și a interdependențelor dintre satisfacțiile indivizilor (efecte externe). În aceste trei cazuri, libera concurență nu mai conduce la un optim de tip paretian și intervențiile Statului sunt necesare pentru a corecta aceste defecțiuni ale pieței. De îndată ce deciziile publice (guvernamentale) sunt necesare funcționării eficace a economiei, o teorie economică a alegerilor individuale pare insuficientă. De aceea, s-a încercat dezvoltarea unei

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
neeficace, dar nu ne spune nimic în privința alegerilor între mai multe soluții eficace, ce se disting printr-o repartiție diferită a bunăstării între indivizi. Or, analiza economică este incapabilă de a defini repartiția "bu-nă", exceptînd un criteriu obiectiv de dreptate. Optimul social fiind, deci, indefinibil a priori, s-ar dori căutarea procedurilor democratice de decizie care să reușească agregarea preferințelor indivizilor, pentru a deduce din ele alegerile colective. Dar teoria alegerilor publice demonstrează faptul că nici o procedură democratică nu poate garanta

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
recomandări simple și sistematice pentru a ghida alegerile publice. 4.2.1. Deficiențele pieței Există deficiențe ale pieței (cum ar fi randamentele crescătoare și imperfecțiunile concurenței) care nu permit tarifarea sau practicarea de prețuri la nivelul costului marginal, deci al optimului lui Pareto. Dar, chiar dacă toate întreprinderile se comportă ca firme perfect concurențiale, piața rămîne ineficientă în fața a două probleme majore: efectele exter-ne și bunurile colective. 4.2.1.1. Randamente crescătoare și concurență imperfectă În activitățile în care randamentele rămîn

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
crescătoare și concurență imperfectă În activitățile în care randamentele rămîn crescătoare pentru o anumită scară de producție, conform mărimii pieței de satisfăcut, tinde să se instaleze un monopol natural. Acesta practică un preț superior costului marginal și se îndepărtează de optimul lui Pareto. Această situație conduce adesea Statul să naționalizeze monopolul, cu scopul de a evita efectele sale perverse în alocarea resurselor. Statul, care nu caută să-și maximizeze profitul, poate practica prețuri la nivelul costului marginal, dar în acest caz

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
să le asigure producția. Doar o instituție ce dispune de putere de constrîn-gere prin forță, Statul, poate produce acest tip de servicii. Într-adevăr, Statul poate constrînge toți indivizii să plătească serviciile colective, ridicînd impozitele. 4.2.1.4. Teoria optimului de rang secund Anumite lacune inevitabile ale mecanismelor pieței fac deci necesare existența și intervenția Statului. Dar această intervenție introduce, la rîndul său, costuri și distorsiuni în raport cu funcționarea ideală a unei economii de piață. Astfel, pentru a finanța serviciile colective

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
pure, trebuie desigur prelevate impozite, care produc efecte asupra alocării resurselor. De exemplu, dacă un produs X face obiectul unei taxe, faptul ca prețul său să fie egal cu costul marginal nu mai conduce la o situație optimală. Taxa îndepărtează optimul paretian. La fel se întîmplă și dacă se operează o prelevare asupra veniturilor provenite din muncă. Distorsiunilor introduse prin intervenția Statului în alocarea resurselor vine să li se adauge faptul că, chiar în absența unei asemenea intervenții, anumite sectoare și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
prin intervenția Statului în alocarea resurselor vine să li se adauge faptul că, chiar în absența unei asemenea intervenții, anumite sectoare și anumite întreprinderi sunt determinate să practice prețuri diferite de costul marginal. Existența unor distorsiuni inevitabile împiedică atingerea unui optim de prim rang (adică o situație în care optimul lui Pareto este atins în toate activitățile). Trebuie deci căutate condițiile unui optimum de rang secund, care limitează cel mai bine efectele perverse ale acestor distorsiuni. În 1956, Richard Lipsey și

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
se adauge faptul că, chiar în absența unei asemenea intervenții, anumite sectoare și anumite întreprinderi sunt determinate să practice prețuri diferite de costul marginal. Existența unor distorsiuni inevitabile împiedică atingerea unui optim de prim rang (adică o situație în care optimul lui Pareto este atins în toate activitățile). Trebuie deci căutate condițiile unui optimum de rang secund, care limitează cel mai bine efectele perverse ale acestor distorsiuni. În 1956, Richard Lipsey și Kelvin Lancaster au enunțat în legătură cu acesta teorema fundamentală a

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
lui Pareto este atins în toate activitățile). Trebuie deci căutate condițiile unui optimum de rang secund, care limitează cel mai bine efectele perverse ale acestor distorsiuni. În 1956, Richard Lipsey și Kelvin Lancaster au enunțat în legătură cu acesta teorema fundamentală a optimului de rang secund (second best). Ea se prezintă astfel: dacă condițiile optimului paretian nu pot fi respectate în anumite activități, optimul de rang secund nu este în general atins dacă se respectă aceste condiții în celelalte activități. Altfel spus, din moment ce

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
optimum de rang secund, care limitează cel mai bine efectele perverse ale acestor distorsiuni. În 1956, Richard Lipsey și Kelvin Lancaster au enunțat în legătură cu acesta teorema fundamentală a optimului de rang secund (second best). Ea se prezintă astfel: dacă condițiile optimului paretian nu pot fi respectate în anumite activități, optimul de rang secund nu este în general atins dacă se respectă aceste condiții în celelalte activități. Altfel spus, din moment ce există distorsiuni inevitabile în anumi-te sectoare, trebuie, în general, noi distorsiuni corectoare

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
efectele perverse ale acestor distorsiuni. În 1956, Richard Lipsey și Kelvin Lancaster au enunțat în legătură cu acesta teorema fundamentală a optimului de rang secund (second best). Ea se prezintă astfel: dacă condițiile optimului paretian nu pot fi respectate în anumite activități, optimul de rang secund nu este în general atins dacă se respectă aceste condiții în celelalte activități. Altfel spus, din moment ce există distorsiuni inevitabile în anumi-te sectoare, trebuie, în general, noi distorsiuni corectoare în celelalte sectoare, pentru a ține seama de costul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
aceste condiții în celelalte activități. Altfel spus, din moment ce există distorsiuni inevitabile în anumi-te sectoare, trebuie, în general, noi distorsiuni corectoare în celelalte sectoare, pentru a ține seama de costul de oportunitate pentru colectivitate. 4.2.2. Imposibila definire a unui optim social 4.2.2.1 Problema repartiției bunăstării Analiza economică încearcă deci să identifice condițiile unei alocări eficace a resurselor și necesitatea unei intervenții publice pentru restaurarea eficacității în caz de neajunsuri ale piețelor. Dar pentru căutarea maximului de eficacitate

[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]