1,840 matches
-
dar el construiește și o secvență istorică a derivării fiecăreia din cea imediat superioară ei: de pildă, nu numai că timarhia este superioară oligarhiei, dar o și precede în timp, iar aceasta din urmă sosește înaintea democrației. Cu cât o orânduire este mai veche, cu atât ea are șanse solide să fie mai bună și invers. Firește, că sub aspect strict istoric, secvența nu se regăsea uneori în fapte: spre exemplu, la Atena, tirania lui Pisistrate a precedat instaurarea democrației și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
despre care se spune că au trăit pe vremea lui Cronos și să ne guvernăm atât casele, cât și cetățile supunându-ne atât în nume propriu, cât și în numele cetății acelei părți nemuritoare din noi și dând numele de lege orânduirii stabilite de rațiune (nou=j).” Se poate ușor bănui că, pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de reunirea dintre filozofie și putere politică, despre care se vorbește în Republica sau în Scrisoarea a VII-a, sau măcar de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în sensul că ar oferi un standard de perfecțiune prin care toate societățile existente ar putea fi măsurate conform gradelor în care se aseamănă sau nu cu aceasta. La fel cum lumea vizibilă imită, după posibilități, creatorul, lumea inteligibilă, și orânduirile politice sunt generate de către cea mai bună dintre ele. Concepția istorică pe care Platon o îmbrățișează este schițată după același sistem. Această concepție este exact opusul celei moderne, unde trecerea timpului aduce cu sine progres, la Platon fiind vorba de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
scape de ea „precum copii de tată”, ei vor fi educați cu forța, din cauză că vor fi neglijat Muza cea adevărată, „cea sosită împreună cu artele cuvântului și cu filosofia”, și că vor fi prețuit mai mult gimnastica decât arta Muzelor. Această orânduire, amestecată deja cu răul, va avea ca unul dintre principii înflăcărarea îndreptată spre dominație, și anume dorința de a învinge și cea de glorie. Trecând la prezentarea omului care are ca organizare interioară cea identică timocrației, Socrate remarcă pentru început
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
la sorți. Această nouă formă de guvernare în care oamenii vor fi fericiți pentru că sunt liberi să facă ceea ce doresc, ne spune Platon, este posibil să fie cea mai bună dintre toate, care chiar permite ca fiecare să își aleagă orânduirea care îi convine datorită toleranței ei, ea fiind un fel de bazar de regimuri politice. („Există sorți ca aceasta să fie cea mai frumoasă dintre toate orânduirile! Căci precum o haină pestrițată cu toate culorile poate apărea drept cea mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cea mai bună dintre toate, care chiar permite ca fiecare să își aleagă orânduirea care îi convine datorită toleranței ei, ea fiind un fel de bazar de regimuri politice. („Există sorți ca aceasta să fie cea mai frumoasă dintre toate orânduirile! Căci precum o haină pestrițată cu toate culorile poate apărea drept cea mai frumoasă, tot așa ar putea apărea și această cetate, împestrițată fiind cu toate caracterele. Și probabil că mulțimea ar și judeca-o drept cea mai frumoasă, după cum
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
drept cea mai frumoasă, tot așa ar putea apărea și această cetate, împestrițată fiind cu toate caracterele. Și probabil că mulțimea ar și judeca-o drept cea mai frumoasă, după cum copii și femeile judecă privind lucrurile pestriț colorate.”) Îngăduința acestei orânduiri este seducătoare, pentru cetățean nu există obligația de a exercita magistraturi, nici dacă ar fi capabil de a conduce, nici obligația de a se supune, nici de a se duce la război, dacă nu vrea acest lucru. Însă și frivolitatea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu există dorință de cultivare a îndeletnicirilor frumoase, iar pentru a intra în politică nu se cere o educație adecvată, este suficient un comportament plin de bunăvoință față de mulțime. Alte însușiri înrudite ale acestei guvernări o descriu ca pe o „orânduire plăcută, fără stăpân și variată, împărțind egalitatea deopotrivă celor egali și celor inegali”. În momentul în care se începe prezentarea caracterului omului democratic, Platon introduce o distincție foarte importantă, și anume cea dintre dorințele necesare și cele nenecesare. Cele necesare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
face pe cetățeni să nu mai asculte nici măcar de legi pentru a mai fi ceva care să-i stăpânească. Este însă în legea firii că „ceva în exces determină o schimbare în direcția unui exces contrar”, astfel și în cazul orânduirilor politice, atât la nivelul cetății, cât și al individului, va apărea în mod necesar „din suprema libertate (...) cea mai cuprinzătoare și desăvârșită robie”. Boala care cuprinde cetatea democratică și care o transformă în tiranică este produsă de către conducătorii îndrăzneți, „bondarii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
perfecțiune a constituției drepte este asumată în dese rânduri de către Platon: „... nici o formă de stat dintre cele existente acum nu este demnă de natura filosofului. Iată de ce, ea se frânge și se alterează. Iar dacă el va avea parte de orânduirea politică cea mai bună, dat fiind că el este cel mai bun, atunci se va vădi că, în realitate el era divin, ia celelalte neamuri și îndeletniciri erau doar omenești. Este limpede că după aceasta vei întreba care este această
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
politică cea mai bună, dat fiind că el este cel mai bun, atunci se va vădi că, în realitate el era divin, ia celelalte neamuri și îndeletniciri erau doar omenești. Este limpede că după aceasta vei întreba care este această orânduire”. Cum se face atunci că faimoasa constituție ideală intră într-un declin care dă naștere unei istorii a declinului formelor politice care se defășoară dialectic? Problema se pune cu atât mai acut, cu cât, distanța dintre forma politică ce pare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
această condiție este fuziunea dintre puterea politică și filosofie în două forme posibile: fie filosofii vor prelua puterea, fie cei ce au puterea vor asuma filosofia. Altfel, „nu va încăpea contenirea relelor pentru cetăți și neamul omenesc, și nici această orânduire pe care am parcurs-o cu mintea nu va deveni vreodată posibilă, spre a vedea lumina soarelui”. Însă, în afară de acest lucru, în momentul în care Kallipolis-ul ar veni pe lume, „orașul-suflet” ar avea nevoie și de un trup, care nu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nici acesta nu era al lor în sensul de a dispune liber de el, ci aparținea corpului metafizic al cetății), dezordinea matematică a timpului genezei ajunge să dezbine cetatea într-un neam ce este înclinat spre câștig și unul spre orânduirea dreaptă și dă naștere proprietății private și relațiilor de stăpânire dintre oameni. Constituția care ajunge să se corupă nu este, așadar, deloc, cea ideală, ci este proiecția ei factuală: „E mai degrabă dificil ca o cetate constituită așa să se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe calea de mijloc, tras de ambele tendințe”. Cetatea timocratică funcționează și ea potrivit unui principiului cavaleresc al cheltuirii și al războiului, iar semnul este cel al leului. Oligarhia trebuie să reprezinte „imperiul dorinței”. Bogăția și banul fiind etalonul acestei orânduiri, este limpede că magistraturile sunt preluate aici de partea apetentă. Dacă în cetatea timocratică constituția și omul vădeau semnul unei dezbinări, în cetatea oligarhică, propagarea stasis-ului duce la dedublarea interioară a omului și la dedublarea cetății înseși: „cetatea nu este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al cetății. Și acest cult se justifică în ordine logică întrucât cetatea ideală nu este decât reflexul ordinii divine care guvernează Universul. Cetatea lui Platon nu este decât o „icoană”. (Platon recunoaște că singurul cetățean demn de o astfel de orânduire este Socrate). Orice altă interpretare a filosofiei lui Platon riscă să valideze o idee a unui contemporan care se temea că „omul se naște și moare printre minciuni, printre diferite minciuni aparținând unor diferite sisteme ale minciunii”. E de înțeles
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a transformat într-un „aparat executiv centralizat”. Ordinea militară, „altădată o administrație puțin importantă”, a devenit sectorul cel mai mare și mai costisitor al guvernului” (ibidem, p. 11). Această evoluție trebuie înțeleasă în contextul unei societăți care n-a cunoscut orânduirea feudală. Elita americană modernă a fost de la început una burgheză. Viteza de dezvoltare a capitalismului n-a permis constituirea în Statele Unite „a unei nobilimi ereditare durabile”. Așadar, nu a existat „o clasă dominantă fixă”, în stare „să reziste presiunii istorice
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
să ne facă nici să respingem idealul democratic, nici să renunțăm la propunerea unei noi teorii a democrației. În loc să ne bizuim pe o „voință generală” ce nu poate avea decât o semnificație metaforică, trebuie să răsturnăm ordinea elementelor componente ale orânduirii democratice pornind de la procesul electoral. În acest caz, un regim democratic este o formă de guvernare în cadrul căreia reglementarea „chestiunilor pendinte” este subordonată „alegerii unor oameni însărcinați să execute voința alegătorilor”. În consecință, „rolul poporului va consta în a da
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ale unei ordini democratice. Ele întâmpină relativ puțină rezistență acolo unde elitele nu mai sunt în măsură să orienteze opinia (ibidem, pp. 87-88). Această dublă tendință remarcată de Mannheim (democratizare și diversificare) se grefează pe succesiunea a trei tipuri de orânduire socială: o solidaritate difuză (pe care Mannheim o califică drept „solidaritatea hoardei”), o stare de intensificare a competiției individuale și, în sfârșit, o situație de interdependență a unor grupuri cu preocupări distincte (ibidem, p. 68). Sarcina de a promova organizări
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
procesului de socializare oferit de sistemul școlilor publice (public schools), a aflat ulterior în conjuncție cu studiile continuate la Oxford sau Cambridge: formația „Oxbridge” (Stanworth și Giddens, 1974, p. 99). Persistența titlurilor aristocratice nu este doar o reminiscență a vechii orânduiri: ea a constituit și un important mijloc de integrare socială. Dacă am compara situația din Marea Britanie cu cea din Statele Unite, constatam că, peste Atlantic, s-a dezvoltat o „aristocrație a afacerilor”, în vreme ce, în Marea Britanie, avea loc o dublă evoluție: oamenii
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
viață de strădanii printr-un mod laș sau josnic de Întîmpinare a „morții”. * „Pentru Lev Tolstoi, secretul sporirii binelui vieții este munca lăuntrică a fiecăruia, este lucrul oamenilor asupra lor Înșiși, pentru o maturizare continuă a conștiinței: „Nu spun că orînduirea statală e bună sau e rea și că trebuie sau nu trebuie să faci politică, spun doar că, Înainte să se ocupe de politică, fiecare trebuie să se ocupe de viața lui, de sufletul lui, și că cele mai Înțelepte
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
clasele sociale aflate în conflict fiind burghezia - de pe poziția exploatatorilor - și proletariatul - de pe poziția exploataților. Marx deschide o tradiție intelectuală care presupune că la această luptă nu se poate asista pasiv, iar ordinea socială nedreaptă trebuie schimbată. Trebuie provocată căderea orânduirii capitaliste, pentru ca regimul comunist, unde proprietatea privată, cauza tuturor relelor, nu mai există, să poată deveni posibilă. Se poate spune că în teoriile marxiste, adevărații actori ai vieții politice sunt clasele sociale și reprezentanții lor. Faptul prezintă o importanță aparte
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
mecanismele școlii, Bisericii, mass-media etc., va conserva această dominație - „hegemonie”, în termenii lui Gramsci. Gramsci folosește termenul „bloc istoric” pentru a desemna binomul dinamic format din bază și suprastructură, elemente ce au darul de a se întări reciproc într-o orânduire socială. Spre deosebire de majoritatea teoreticienilor marxiști, Gramsci consideră că cele două elemente au înțeles doar dacă sunt analizate împreună. Schimbarea bazei este posibilă prin schimbarea suprastructurii: Gramsci consideră că, pentru ca răsturnarea sistemului capitalist să fie posibilă, clasa muncitoare trebuie să-și
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
făcut potrivit acestei logici. Oamenii au ales însă să fie cetățeni mai înainte de a fi proletari, iar greva nu a mai avut loc. Prin apelul la solidaritate internațională adresat muncitorilor de un partid declarat marxist ajuns la putere și schimbarea orânduirii sociale, marxismul a înspăimântat restul lumii. La sfârșitul primului mare conflict armat al secolului XX, puterile de statu-quo au intervenit militar în Rusia și Ungaria împotriva regimurilor instituite de partidele bolșevice ajunse la guvernare, considerate revoluționare. Mai târziu, au constituit
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
justificată de celebra „Doctrină Brejnev”, a suveranității limitate, formulată în 1968. Aceasta prevede dreptul țărilor comuniste (de fapt, al Uniunii Sovietice) de a interveni prin orice mijloace, inclusiv militare, în momentul în care în vreunul dintre statele surori este amenințată orânduirea politică și socială. În perioada postbelică, practica politică a făcut ca în Lumea a Treia forțele de inspirație marxistă să-și unească de cele mai multe ori eforturile cu cele de ordin național, mai ales în procesul decolonizării, în lupta împotriva Marilor
Manual de relații internaționale by Ionuț Apahideanu, Radu Sebastian Ungureanu, Andrei Miroiu () [Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
interguvernamentală și acceptarea acelor soluții care respectă suveranitatea statului. Reacție - atitudine, manifestare ca răspuns la ceva; împotrivire politică și economică a claselor sociale în declin față de orice manifestare a progresului social; totalitatea celor care susțin această împotrivire și restaurare a orânduirii vechi. A reacționa - a lua o atitudine față de o situație sau o împrejurare. Conceptul de globalizare Sub formă de concept, termenul de globalizare a fost folosit prima dată de Theodorov Levitt în lucrarea Globalization and Marketing, în anul 1980. În
GLOBALIZAREA. Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]