KorAP: Find »[drukola/base=ordona & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...583 >

14,562 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

de ușurare, înțelegând că până la urmă reușiseră să scape de amenințarea pe care o reprezenta groaznicul rechin alb. Acum nu le mai rămânea decât să se roage că locuitorii acelei insule providențiale să fie oameni pașnici și primitori. Miti Matái ordona să se coboare velele și catargele și să se sune de trei ori din cochilie, semnalând în acest fel că nu intenționau să atace prin surprindere. După o oră și ceva, se desprinse de pe plajă și se apropie până la câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să lase promițătoarea aventură sexuală pentru altă ocazie mai potrivită. În definitiv, ziua și noaptea anterioară fuseseră foarte tensionate, nimeni nu putuse să închidă ochii, iar trupurile tuturor, chiar și al lui, isi cereau dreptul la odihnă. Dimineață, Miti Matái ordona să se aducă de pe Marara pielea sălbaticului. Această eră prima ocazie, din ziua lansării vasului, cănd Hinói Tefaatáu o prelevase, în care Tapú Tetuanúi avea ocazia să o revadă. Tatuajele se păstraseră perfect, însă era un spectacol macabru s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
care oamenii se temeau de ei că de diavol. Se pare că sunt și canibali. Nu mai aveau ce să obțină de la insulari, în afară de apă, provizii și mângâierile celor mai focoase tinere, astfel că, două zile mai târziu, Miti Matái ordona să se ridice pânzele, odată cu căderea serii. Dacă rechinul încă se mai află prin preajmă, odată cu lăsarea întunericului, mai ales dacă începe să sufle și vântul, vom reuși să ne îndepărtăm de locurile acestea. Suspina profund. Iar dacă nu va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
și a supus marea. — Mi se pare în continuare o prostie. În ziua când l-ai compus ar fi trebuit să-ți taie limba, concluziona, convins, căpitanul Mararei, în timp ce se ridică în picioare, bătând de două ori din palme și ordonând: Iar acum, la vâsle! Vâsliră toată noaptea. Și următoarea. Și cea de a treia. Și cea de a noua. Vâsliră până pierdură noțiunea timpului, pătrunzând tot mai mult, cu fiecare mișcare a vâslelor, în cel mai îndepărtat, pustiu șinecunoscut dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La amiază zilei următoare, Omul-Memorie se grăbi să strige din toate forțele că zărise pământ. Adevărul este că nu era decât un mic atol, cu diametrul sub un kilometru, dominat de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
evidență doi ochi rotunzi de culoare albastru deschis, amintind de cei ai unui orb. —Ce-i asta? se îngrozi Vahíne Tipanié. Zici că sunt fantome. Avea atâta dreptate, ca până și încercatul Miti Matái rămase mult timp nedumerit, neîndrăznind să ordone vâslașilor să conducă vasul spre țărm. Ramaseră așadar în așteptare, înfiorați de aspectul acelor ființe, care se fâțâiau de colo colo cu vesmintele lor absurde, purtândla mijloc, unii dintre ei, niște cuțite foarte lungi, care luceau în razele soarelui, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
stare se găseau, dădu ordin să nu li se permită cu nici unchip să se apropie de Marara, pe care o ancorară la vreo sută de metri de coastă, menținând tot timpul șase oameni de gardă. — Stați departe de ei! ordonase imediat. Dacă luăm și noi păduchi, restul drumului se va transforma într-un calvar. Dar cum să evite că unul din acele milioane de paraziți să nu treacă asupra lor și cum să scape de ei dacă pe insulița aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
sau să-și dea seama, din clipocitul unui val care îi ajunge la urechi, că se gaseste pământ la șaptezeci de mile depărtare. Dar, deși aceasta presupusa insula se găsea la mai puțin de șaptezeci de mile, căpitanul Mararei nu ordona să îndrepte navă într-acolo, ci preferă să continue în aceeași direcție, pana cand ajunseră pe punctul de a o depăși prin partea de nord. Abia atunci, când se apropia deja și ora inserării, vasul coti nouăzeci de grade, lăsând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
comun cu desenele stridente, aproape geometrice, ale bestiei. Așteptară răbdători, dar se dovedi evident că războinicii n-aveau de gand să-i lase, pentru nimic în lume, să debarce pe insulă. În cele din urmă, Navigatorul-Căpitan lua o decizie și ordona să fie adusă pielea sălbaticului, pe care o păstrau într-un coș, și să fie întinsă pe două lemne încrucișate. Am nevoie de un voluntar care s-o ducă până pe promontoriu și s-o înfigă în nisip, ceru. Mă duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
vele, ajunseră la ea cu patru zile mai devreme decât calculaseră. Așa cum era de așteptat, Miti Matái știu că se află în fața ei cu mult înainte că ea să-și facă apariția la orizont și nimeni nu se miră când ordona, la un moment dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
dat, să fie coborâte catargele și să continue drumul vâslind. O oră mai tarziu, linia întunecoasa a unei coaste acoperite cu verdeața apăru încet-încet în fața provei, pentru a dispărea din nou, puțin după aceea, odată cu căderea nopții. Doar atunci Navigatorul-Căpitan ordona să fie din nou ridicate catargele și pânzele, apropiindu-se în continuare, la adăpostul întunericului, pana cand putură distinge linia albă de spumă pe care o formau valurile când se loveau de recifele de corali, care înconjurau insula aproape în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Miti Matái știa, din experiența, ca în acea parte a oceanului taifunurile băteau mereu dinspre sud-est spre nord-vest. La prova, doi oameni sondau încontinuu adâncimea apei și, când se știu la vreo cinci metri deasupra unui fund de nisip, Navigatorul-Căpitan ordona să se arunce ancoră. Zece războinici săriră în apă, cu armele pregătite, se răspândiră rapid pe plajă, gata să respingă orice eventual atac venit din întuneric și, câteva minute mai tarziu, restul echipajului începu să descarce, cu ajutorul bărcii auxiliare, tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
decât ochiul unui uragan care avea să revină foarte curând, cu aceeași forță sau chiar mai furios, dar, de această dată, fără nici un semn prevestitor. Într-adevăr, așa se întâmplă, iar acum Navigatorul-Căpitan putea să-i calculeze și durata. După-amiază, ordona să fie aprins un foc mic, deasupra căruia așezară niște rămurele subțiri, cu vârfuri ascuțite. Cu ele, războinicii își pictară pe corp niște desene negre, care imitau, în linii mari, tatuajele bestiei, în timp ce Vahínes le rădeaucapetele, lăsându-le doar două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cu fermitate. Am venit să recuperăm ce-i al nostru, nu să demonstrăm că suntem mai cruzi decât ei. Roonuí-Roonuí, care pentru câteva ore păruse să se-mbete de sânge și de sete de răzbunare, isi recapătă stăpânirea de sine, ordonând că acela care va mai dă dovadă de violență să fie executat pe loc, astfel că, odată cu venirea serii, pacea păru să pună din nou stăpânire pe greu încercată insula. Tapú Tetuanúi petrecu o noapte groaznică. Simțea o nevoie irezistibila

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în vârstă dintre prizonieri că, dacă aceste atacuri se vor repeta, vor trece la represalii sângeroase. Apoi îi dădu drumul, ca să meargă la ai lui, deși nu era prea încrezător că în acest fel vor rezolva problema. Pentru orice eventualitate, ordona că pe timpul nopții să fie aprinse torțe și să se facă de gardă și pe bordul Mararei. Totuși, situația devenea din ce in ce mai încordata și nici nu mai putea fi prelungită, căci nu aveau cum să hrănească atâția oameni zile și săptămâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Lasă față asta! Lumea nu se termină cu Arioii. Până acum ți-a fost destul de bine. —Dar eu îmi făcusem iluzii. Tu esti un om cu personalitate, îl mustra. Cum poți să-ți dorești că cineva precum Roonuí-Roonuí să-ți ordone ce să faci? Viața ta îți aparține. Două zile mai târziu se petrecu ceva care îi îndârji și mai mult pe Te-Onó, căci, profitând de faptul că erau de gardă, cei trei războinici de pe insulă vulcanică dispărură, luând cu ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
găseau la bord, astfel că putură să dea drumul vasului, iar vâslașii îl îndreptară imediat spre larg, prin strâmtoarea vestică, înainte să intre în câmpul vizual al celor care soseau dinspre răsărit. La patru mile depărtare de coastă, Miti Matái ordona oamenilor să lase vâslele și să aștepte. Tapú Tetuanúi ar fi dat oricât ca să le vadă fetele dușmanilor lor, atunci când aveau să descopere că asupra insulei lor se abătuse un blestem sub forma unui uragan, urmat de altul și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
să aștepte. La amiază, conform instrucțiunilor clare pe care Roonuí-Roonuí i le lașase celui mai bătrân dintre Te-Onó, una dintre marile ambarcațiuni își făcu apariția în strâmtoarea apuseana și se apropie fără grabă, manevrata doar de șase vâslași. Miti Matái ordona să se apropie și Marara, insă păstrând o distanta prudență, până se asigura că nu se aflau războinici la bord și că, în afară de vâslași, nu se mai aflau pe navă decât un pumn de femei, iar majoritatea dintre ele le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
în timp ce ochii le aruncau scântei de ură. Din când în când își arătau dinții galbeni, dându-le de înțeles dușmanilor lor că mai devreme sau mai tarziu îi vor devora. Schimbul de prizonieri se făcu rapid și eficace. Roonuí-Roonuí le ordona apoi vâslașilor să-și arunce pagayas 1 în apă, ca să-i oblige să piardă ceva timp recuperându-le, înainte de a putea porni înapoi, si, după ce sări pe puntea Peștelui Zburător, Miti Matái ordona să întoarcă navă și să se îndepărteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
se făcu rapid și eficace. Roonuí-Roonuí le ordona apoi vâslașilor să-și arunce pagayas 1 în apă, ca să-i oblige să piardă ceva timp recuperându-le, înainte de a putea porni înapoi, si, după ce sări pe puntea Peștelui Zburător, Miti Matái ordona să întoarcă navă și să se îndepărteze cât mai repede de insula. Abia atunci scoaseră ceea ce părea să fie un strigăt de victorie, căci prințesa Anuanúa, șapte dintre fete, centura regală, chiar și Marea Perla Sfântă erau la adăpost. Fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
vreodată și, instinctiv, slabi strânsoarea pumnului pe mânerul sabiei. Se scurseră, interminabile, minutele. Se auzeau foarte clar vocile oamenilor de pe navele dușmane. Soarele dispăruse complet în spatele norului roșiatic, si o scurtă rafala de vânt făcu palmierii să tremure. Întindeți velele! ordona Miti Matái. Oamenii se supuseră, iar Tapú Tetuanúi asista la ceva ce nu și-ar fi imaginat niciodată: două vele spaniole albe, puternice și flexibile se întinseră de la un capăt la altul al ambarcațiunii, din vârful catargelor până la extremitatea balansierelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
capăt la altul al ambarcațiunii, din vârful catargelor până la extremitatea balansierelor, formând două triunghiuri uriașe care acopereau puntea în așa fel încât prindeau și cel mai mic suflu al brizei care le-ar fi venit dinspre pupă. —Toți la pupă! ordona din nou Miti Matái. Se supuseră imediat și de îndată provele gemene se ridicară aproape un metru deasupra apei, astfel că acum chilele în formă de „V“ ale Mararei erau cele care tăiau valurile ca niște cuțite. Catamaranul scârțai amenințător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
permise să alunece că o pala de vânt prin fața furioșilor Te-Onó, care nu-și puteau crede ochilor. Cand se găseau la vreo șaizeci de metri în lateral și la vreo patruzeci de metri încă în fața provelor navelor inamice, căpitanul Mararei ordona din nou: —Toți la babord! Velele în poziția inițială! Navă cârmi din nou și își pierdu și mai mult din viteza, însă când vântul îi veni iarăși din spate, întinzând pânzele, isi recupera vitalitatea, lăsând în urmă navele dușmane, ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
doi oameni trebuiau să arunce apă încontinuu, iar pentru îndemânaticul dulgher era imposibil să astupe crăpăturile în timp ce vasul se deplasa. Însă, ceva mai tarziu, când cei de gardă confirmară că nu se zarea nici o urmă de ambarcațiune la orizont, Navigatorul-Căpitan ordona să fie oprit Peștele Zburător, pentru ca in nemișcarea oceanului, care părea acoperit cu ulei, să se facă reparațiile. Pentru aceasta, toți oamenii trecură pe puntea din stânga, făcând în acest fel că partea dreaptă a vasului să se ridice din apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
te rog, nu-i permite nici ei s-o termine, fiindcă, dacă vă debarca pe insulă, va deveni rușinea eternă a insulei Bora Bora. A doua zi, pe la amiază, un pescăruș începu să zboare pe deasupra capetelor lor, iar Miti Matái ordona să fie aruncat în apă un cârlig cu o momeală. Pasărea se aruncă imediat asupra momelii și se prinse în cârlig, iar după ce o traseră pe punte, Navigatorul-Căpitan îi suci gâtul și o taie în două cu un cuțit, așezând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]