806 matches
-
placida perplexitate a Eminenței Tale ! Îl părăsi departe în urmă, să-și pască locul de rugă și har. În scuarul din fața hotelului frunzele se trezeau, umede, în jurul lujerilor delicați, în care noaptea își scurgea letargia. Rămase câtva timp în loc, buimăcit, ostenit, văzu cele trei mari fotolii de rafie în stânga intrării. Ajunse la primul, întinse brațele, abandonă. Nu peste mult timp erbivorul reapăru, solemn, într-un frac impecabil. Avansa prin mișcări lipsite de zgomot. Bolnavul se tot răsucea, chinuit de friguri, iar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
așezîndu-le dinaintea lui Bologa. Peste câteva minute, după oarecare șovăiri, convorbirea se aprinse iarăși, mai ales între Gross și Varga. Apostol Bologa înghițea în silă. Deși nu luase nimic în gură de la prânz, nu-i era foame. Se simțea mereu ostenit, parcă toată ziua ar fi cărat bolovani. Ar fi dorit să ia parte la discuție, ca altădată, dar nu îndrăznea, de teamă să nu observe ceilalți cât de false și nesincere îi sunt vorbele. Frica aceasta îl chinuia neîncetat, îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și dea bine seama, se opri întrebător. ― Ești galben și ostenit... Trebuie să te odihnești, adăugă Ilona, stăruitor. Glasul i se păru atât de alinător, că tresări de bucurie. În aceeași clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată, care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încurcată, ca și cum ar fi așteptat întrebarea și ar fi uitat răspunsul pregătit. Ce să-ți mai spui eu, că ai s-o vezi tu, și... Ești gata, Rodovico? adăugă repede către servitoarea care se ivise în ușă. Așa... că domnișoru-i ostenit și-i trebuie odihnă bună! Îl petrecu în odaia lui și-l sărută pe frunte, ca odinioară, când dormea în iatacul cu Dumnezeu pe perete. Apoi Apostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia flacăra portocalie a unei lumânări scufundată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să zậmbești. Învățasem de mult la școala sufletului meu că oamenii zậmbesc la fel. Dar tu nu zậmbeai niciodată... Uitasem și eu să zậmbesc, priveam colțuri răzlețe de cer și așteptam tăcută zậmbetul tău, Yoane! Poate că plậngerea oarbă și ostenita bucurie a sufletului tău era totuna. Dar eu încercam să țin trează în minte privirea ochilor tăi pe care îi chemam tainic în noapte și ei veneau parcă dintr-o altă lume străină și eu trebuia de fiecare dată să
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
bolta senină - Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze a lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. {EminescuOpIV 101} Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai tare - Clopotul vechiu împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde d-iubire ca para. Ah! în curând valea și satu-amuțește, Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește, Lângă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
valuri crețe. În drumul lor ia firea mii de fețe - Aceleași sunt deși mereu se schimbă. Dar cu adâncul apei s-adîncește În glasul lor a sunetului scară. Devine tristă - rînduri-rînduri crește Pîn-ce urnindu-se în marea-amară - Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește? Al tinereței dulce glas de mult uitară. {EminescuOpIV 248} MARIA TUDOR De ce cu ochi-ncremeniți sub bolte De marmur - tu-l privești cu spaimă crudă? Pândești ca leii, fruntea ta asudă Și pumnu-ți vra mînia-i s-o desvolte. Secerătorul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cum sunt mă lasă azi. Astfel lupt cu-a ta mustrare Ceasuri, zile, săptămâni, Și mereu a mea-ndreptare O amân de azi pe mâni. {EminescuOpIV 384} SBOAR-AL NOPȚII NEGRU FLUTUR Sboar-al nopții negru flutur Cu-a lui aripi ostenite, Pe când crengile se scutur Pe cărări înțelenite. Iară bolta cea senină Printre ramuri, printre frunză, Aruncând dungi de lumină Cearcă tainic să pătrunză. Prin a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
madonă. 25. CUM UNIVERSU-N STELE... (cca 1872) Cum universu-n stele iubește noaptea clară, Cu toate-a mele gânduri astfel eu te-am iubit, Când am plecat eu fruntea cu-a gândului povară Pe sînu-ți să se-nchidă de lume ostenit. Simții atunci puternic cum lumea toată-n mine Se mișcă, cum se-ndoaie a mării ape-ntregi Și-n fruntea mea, oglindă a lumilor senine, Aveam gândiri de preot ș-aveam puteri de regi. Dar ca pe-un măr cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și nu-i nici o scăpare. Din astă lume-eternă, ce trecătoare pare, Gonit în timpi și spații, trecând din formă-n formă, Eternă fulgerare cu inima diformă, De evi trecuți ființa-mi o simt adânc rănită, {EminescuOpIV 514} Pustiu-alergătoare, cumplit de ostenită... Ș-acum din nou în evu-mi, lui Sisif cruda stâncă Spre culmea morții mele ridic ș-ast-dată încă. Ș-ast-dată? Cine-mi spune că-i cea din urmă oară? 65. O, CHILIA MEA SĂRMANĂ... (cca 1876) O, chilia mea sărmană, Cu negritul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.” Ascult surprins. Ce te-a apucat, dragă ieșene, să-mi reciți „Sara pe deal
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
au luat pe prinșii de război, au îmbrăcat cu prada pe toți cei ce erau goi, le-au dat haine și încălțăminte, le-au dat să mănînce și să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toți cei osteniți, și i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la frații lor. Apoi s-au întors la Samaria. 16. Pe vremea aceea, împăratul Ahaz a trimis să ceară ajutor de la împărații Asiriei. 17. Edomiții au venit iarăși, au bătut pe Iuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
și-a cumpărat o rochie, un costum, lenjerie de corp, accesorii și pantofi. Când a ieșit din magazin, deși tremura la gândul că a îndrăznit să pună pe ea asemenea haine nerușinate, era cât se poate de hotărâtă. Se simțea ostenită, așa încât s-a întors acasă și apoi, în vremea ei. Zilele treceau și ea devenea din ce în ce mai îndrăzneață. Nu prea înțelegea exact care sunt intențiile soțului ei și, deci, era bănuitoare. Nu avea nici un punct de reper după care să judece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
deși s-ar părea cum că un stadiu neconștiu e indiferent, totuși ce dulce e somnul fără de vise! Moartea e un moment - și nu dureros. Aduceți-vă numai aminte că bolnavii înainte de moarte se simt atât de bine cum corpul ostenit se simte bine înainte de a adormi, cum sufletul ostenit // se simte bine și liniștit înainte de-a-și închide-ntineritele sale frunze scrise. Insens devii în somn, insens în moarte. Încet - încet [nu] mai auzi bătând decât visurile ce pătrund *** - dup-aceea
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
e indiferent, totuși ce dulce e somnul fără de vise! Moartea e un moment - și nu dureros. Aduceți-vă numai aminte că bolnavii înainte de moarte se simt atât de bine cum corpul ostenit se simte bine înainte de a adormi, cum sufletul ostenit // se simte bine și liniștit înainte de-a-și închide-ntineritele sale frunze scrise. Insens devii în somn, insens în moarte. Încet - încet [nu] mai auzi bătând decât visurile ce pătrund *** - dup-aceea nimic. Somnul te-a închis în imperiul lui de
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Ciurcu, 1911. 101 dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea... unde-i poezia?" Russu-Șirianu îl întîlnește în 1882. Și-l imaginase ca pe un "Făt-Frumos din basme". Cunoaște în schimb "un bărbat cu înfățișare neobișnuită, cu privirea ostenită, tristă și dreaptă, pâlpâind sub pleoape grele, vădit pretimpuriu îmbătrînit, cu umerii triști, puțin adus de spate, cu gura amară, stufită de o mustață neîngrijită, cu chipul palid brăzdat și barba uitată". Veronicăi îi spunea Nicuța, iar ea, lui - Titi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
În Cetini negre, unde-l Împresură cu chinul drumului și ceața sîngerie a ceasului, fără ca descîntul lor să-i zvinte măcar geana. Într-un anume fel, ele par să devină mesagerul unui destin al deprimării: Cetini negre-n lume spună ostenita mea furtună. Există Însă În poem un distih ambiguu: “Cetini negren lume zică / zvonul brumelor ce pică.” În cazul lui, umoarea neagră e contrabalansată de moliciunea imperială a cetinișului și găsește, În plan secund, forța mirifică de a recalifica Încrîncenarea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cetinișului și găsește, În plan secund, forța mirifică de a recalifica Încrîncenarea Înnegurării, Îmblînzind-o. Veste cu tîlc, zvonul brumelor ce pică basculează dinspre tristețea astenică, convalescentă a precarității către sunetul tonic al picurilor desprimăvărării. Accentul moral al vlăguirii furtunii crepuscular ostenite se mută pe zarea proaspătă a Înseninării. Iar tot ce era regret fără de leac se Însuflețește de un nobil farmec rănit. Climatul prielnic al acestei fericite mutații de sens și de regim existențial este chiar acela al zvonului, stihie blîndă
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a isprăvit viața de trudă. Din animalul istovit, uscat, piele și os, se odihnește acum la soare numai pielea. E posibil ca, pe o bancă, sprijinită de gardul pe care e Întinsă pielea calului, să stea la soare, și el ostenit, doar ciolane și piele, un truditor oarecare. Pielea lui se sorește, simțindu-se pe moment, ca și pielea calului, scăpată de corvoada cotidiană. Ziua Muncii e zi de sărbătoare. De mîine Însă, zilele muncilor Îl vor usca Încet, Încet aidoma
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
vituperează la modul imprecației politice, de obicei, cu cît mai țipătoare cu atît mai stîngace și mai vulgară (cel puțin pentru un haiku). Cine stă la coadă la urzici? În primă instanță, tot natul (truditorilor) dornic să-și Împrospăteze sîngele ostenit și anemiat de o iarnă totdeauna prea lungă. În al doilea, În particular, donatorii veritabili de sînge, sărăcimea care doar așa obține acel bonus aferent donării, venit precar care leajunge doar pentru o porție de urzici. În al treilea rînd
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a treia zi de luptă (din patru câte-au fost), din vara celui de al zecelea an al împresurării Troiei. În timp ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
văd nunți, ospețe, alaiuri, dansatori, femei privind din pragul caselor, o judecată; alta este împresurată și scapă printr-o luptă sângeroasă. Urmează o scenă de arat, un seceriș pe un domeniu regesc, prânzul stăpânului tăcut și fericit și al pălmașilor osteniți; culesul unei vii, în cântece și dansuri; o turmă de vaci și de boi ieșind la păscut de-a lungul unui râu, atacată de un leu care 149 omoară un taur și-l mănâncă; o stână mare de oi, într-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a treia zi de luptă (din patru câte-au fost), din vara celui de al zecelea an al împresurării Troiei. În timp ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
văd nunți, ospețe, alaiuri, dansatori, femei privind din pragul caselor, o judecată; alta este împresurată și scapă printr-o luptă sângeroasă. Urmează o scenă de arat, un seceriș pe un domeniu regesc, prânzul stăpânului tăcut și fericit și al pălmașilor osteniți; culesul unei vii, în cântece și dansuri; o turmă de vaci și de boi ieșind la păscut de-a lungul unui râu, atacată de un leu care omoară un taur și-l mănâncă; o stână mare de oi, într-o
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
pâlpâia o lumină palidă. Fumul din hogeag, învăluit de vânt, părea să-l bage înapoi în vatră. Înăuntru, în casă era frământare mare... Se lupta pentru viață. - Ha‟di Axinia, hai fata mami... împingi, împingi, fata mămăicăi înc‟olecuță!.., Glasul ostenit al bătrânei moașe, repeta întruna de două zile și două nopți, aceleași vorbe... „hai, mai împingi olecuță...“ În vreme ce tânăra femeie, la prima ei „facere“, deși voinică, sleită de puteri, abia că mai gemea la îndemnurile ei. Anton, pădurarul, umbla bezmetic
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]