822 matches
-
continuă să-i aducă, cu intermitențe, glasurile celor mici, venind de departe. Zgomotele domestice, bâzâitul automobilelor, lătrăturile - deși vii - pătrund ca sunete fade și molatice în urechea bătrânei; vocea nepoților străbate tenebrele și ajunge până la ea. Atunci realizează pupila-i ostenită că nimic din solitudinea ei tragică n-o să oprească lumea în loc si că tot ce ia rămas e puțină puritate goală... ....capătă brusc curaj, străbate strada cu toată viteza labelor ei și se oprește o clipă în fața statuii, mișcându-și
CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
printre cunoscutele, printre fostele prietene de odinioară. Nici uneia nu i-a ars de el. A ascultat, zeci de nopți, la posturile de radio, fel și fel de anunțuri, judecând, comparând, dând telefoane și punând Întrebări. Zadarnic, absolut zadarnic, totul! Aproape ostenit, Într-o seară, la o bere cu câțiva amici, careva i-a sugerat, când a venit vorba despre faptul că el Își caută perechea: du-te, omule, la căminul de bătrâni din orașul dintre vii, și ai să vezi că
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ne Încurajăm, tacit, unul pe celălalt. Nu unul pe celălalt, Tăicuță. Nu? Nu. Dar cum? Unul În brațele și la pieptul celuilalt. Și o cuprinse din nou, În brațe, sărutând-o Îndelung. Ea răspunse cu dulceață sărutului Tăicuței. După care, osteniți, aproape, intrară În troiță. Aceasta se compunea din două Încăperi nu prea mari. În una sta ziua, Măicuța, acolo fiind primiți turiștii, vizitatorii, unii doar aprizând o lumânare, alături de multe altele, alții cumpărându-și materiale, obiecte de cult, fie pentru
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
câini‑lupi, Îndârjiți În zgardele lor aidoma unor coroane de spini; lunecau verigile grele ale lanțului pe sârma de oțel temeinic Întinsă, răsunând precum lanțurile sclavilor din negura istoriei, fără ca nimănui să‑i treacă prin cap, chiar nici bătrânilor grădinari osteniți, În a căror oase istovite zăcea istoria bolilor, veșnică precum istoria proletariatului, că În acea noapte se petrecuse o mică revoluție separatistă: marinarii hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fusese În visul său și În veghea sa, În inima sa și În miezul vremii, În inima somnului și În miezul deșteptării sale. În prima clipă nu se putu dumiri ce se petrece cu el, pentru că voia să‑și deștepte osteniții săi copărtași de letargie, copărtași Întru vise, așa că doar cugetul său se afundă În hăurile vremii ca să despreuneze somnul de trezie, ca, mai apoi, slujindu‑se de cugetul său, și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să‑și poată veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de câte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cântările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
turbură-n fund lacul Și-n perdeaua lui subțire Își petrece steaua acul." (Melancolie) " Vino, joc de vorbe goale, Suntem singuri. Ce să-i spun? Numai gura dumisale Se aude de sub prun." (Creion) "O, vino, fluture, te lasă Pe brațu-mi ostenit. Întinde-ți aripi de mătasă Fii bunul meu venit." (Puțin) Un păcat de facilitate umbrește poezia domnului Arghezi. Lucrurile sale urmează unghiul de cea mai mare pantă, al lenei de a chibzui; sau se întorc după o logică nevrednică, de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fanatica, adânca noastră uniune se topea într-o singurătate dublă al cărei unic ecou îl ascundeam în mine ca pe un talisman. Uneori, puneam sub semnul îndoielii însăși existența ei exemplară : seară de seară ea se întorcea acasă tăcută și ostenită. Se îndârjea într-o activitate pe care eu o socoteam măruntă și inacceptabilă. Dacă la început muncile ei silnice, într-un sordid atelier de decorațiuni unde tăia și lipea pe cârpe și cartoane litere și flori, mi se păreau menite
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o scoică. Aș fi putut să stau acolo mult și bine să mă vait sau să râcâi și eu. Spinarea mea adera perfect la perete, un fluturaș albastru se lipise pe conturul umbrei mele și mi-am amintit cât de ostenită era Zenobia... „O strigi degeaba“, i-am spus lui Petru. „Nu vrea să-ți deschidă.“ El s-a uitat la mine, avea o ceață pe ochi, nu știu dacă mă vedea, părea surprins. După un timp, a clătinat din cap
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dau seama cât de greu ar putea fi acceptată, de pildă, afirmația că una din cauzele subterane de prima mână ale blocajului își avea sursa tocmai în trista și conjuncturala mea nevoie de explicații... Mă aflam în situația unui înotător ostenit care luptă să-și scoată din valuri un frate gata să se înece pe când fratele acela se zbate și-l trage după el, inconștient, spre moarte... * În stomacul unui bărbat care avea obiceiul să înghită tot ce-i cădea în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
târziu... în zări corbii fug Pe câmp, la abator, s-a înnoptat. Ninge mereu în zarea-nnoptată... Și-acum când geamuri triste se aprind Spre abator vin lupii licărind. - Iubito, sunt eu la ușa înghețată... În grădină Scârțâie toamna din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
din crengi ostenite Pe garduri bătrâne, pe streșini de lemn, Și frunzele cad ca un sinistru semn În liniștea grădinii adormite. O palidă fată cu gesturi grăbite Așteaptă pe noul amor... Pe când, discordant și în fiorător, Scârțâie toamna din crengi ostenite. Spre toamnă Pe drumuri delirând, Pe vreme de toamnă Mă urmărește-un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! În casa iubitei de-ajung, Eu zgudui fereastra nervos, Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul, în târgul ploios. Dar
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
feminine ; Pe alb model de forme fine, Acum, se-nșiră scene de viol... Poemă în oglindă În salonul plin de vise, În oglinda larg-ovală încadrată în argint, Bate toamna, Și grădina cangrenată, În oglinda larg-ovală încadrată în argint. În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase, Pe când cade violetul, Tu citești nazalizând O poemă decadentă, cadaveric parfumată, Monotonă. Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare... Dar pierdută, cu ochi bolnavi, Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat. Și privirea-ți cade vagă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
-i evadarea în spațiul râvnit. Împinge, împinge, împinge!... Cei doi puști în vestoane cafenii îi privesc cu mirare neputincioasele strădanii, apoi îl dau la o parte, fără fasoane, și cu mână fermă, apucară de clanța rablagită cu cățel de fier ostenit și trag de portiță în sens invers, către interior, deschizând-o. Prin larma care, din strada potopită de lume, irumpe cu spor de decibeli, puștii de la Școala de reeducare iscodesc într-o parte și în cealaltă, apoi își strecoară, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
uriașe răsucite peste mașini, copaci cu cap de mâță... orice poți să vezi aici unde eu am pictat, după toate regulile bizantine, sfinții... - Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios... psalmodiază ucenicul. Miluiește... - Nimic nu prinde! Așa ceva n-am mai pomenit... - Ostenit-am în suspinul meu... nu înțelege ajutorul lui Leonard să se oprească la timp. Prietenul meu apropie urechea de zid, pune amândouă palmele, ca un vindecător pe burta pacientului, să-i scoată tumoarea fără tăietură, își trece buricul degetelor peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dacă vei primi Nobel-ul, să știi că asta nu va fi decât confirmarea că ai transcris corect izvodul cosmic. Și Romancierul - în povestea ta - așterne o carte... Dacă pentru asta - în realitate - va primi Goncourt-ul? FILOZOFUL. Sunt tot mai ostenit. Mi-am întemeiat o parte din viață pe convingerea că pot deveni nemuritor. Eram tânăr; îmi priveam pielea netedă, părul îmi era des și lucios, dinții intacți, chiar așteptam să-mi mai crească unii, măselele de minte. Pasul sprinten, vedeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cantină; seara, picioarele: umbli prea mult; noaptea, testicolele, urmare a abstinenței pe care, periodic, ți-o impui. Ai unsprezece ani, ții mâna pe umărul unei fetițe. Sunteți frumoși. Curați. La propriu, în abstract, în pofida mizeriei din jur. Sute de maturi osteniți, cu haine prăfuite, mirosind a tutun și a parfum grețos. A sudoare și a picioare nespălate. A sex. Mai târziu ți-ai dat seama ce iz răspândesc femeile la ciclu, în sală erau destule. Toate miasmele. Dominate de cea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
să mă restitui, să mă culeg precum lemnul teiului într-o luntre, precum piatra într-o zidire, precum podul într-o singură trecere. Doamne, între câte maluri mi-ai întins spinarea? (A)casă este locul în care te crezi așteptat. Ostenit, Petru dormea cu fruntea în cenușă. 6 zile a stat închis în beciul poliției. A șaptea zi, procurorul Ieremia l-a lăsat slobod pe motive medicale ("alienat mintal"). Prefectul a fost categoric: Fără urme, Ieremio, fără urme! El a executat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a cerului pătează valul și malul cu înstrăinare. În mănăstire, Petru își căuta piatra, inima ca o compensație a numelui îngrămădea nisipul. Prin vene, un fluid tulbure aluneca a secetă. Maică-sa l-a născut sub o brazdă înțelenită; Dumnezeu, ostenit, și-a abandonat plugul într-o intenție de primăvară; ursitoarele i-au semănat singurătate în scutece; lumea o burtă de cal mort, destinul un intestin putred. Copăcel, puiule, copăcel! Vei sfârși ca orice lehamete a cerului, copăcel! Iisus a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
desfăcea blestemele. 68. În munții Bârgăului, noaptea cobora pe la 18. La ora 20, procurorul Ieremia a încheiat ancheta "la fața locului". Arhi-mandritul Ioan a semnat câteva acte de constatare, apoi, împreună cu obștea, a urcat în duba jandarmeriei. Erau triști, abătuți, osteniți, deprimați, erau precum niște sfinți martiri duși spre jertfelnic. Din 25 au rămas 20. Părintele stareț își relaxa hoitul într-un sertar confortabil de morgă (nu avea pe nimeni în lume), posibil urma să fie topit în crematoriu, posibil îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
că respiră întuneric, miros de bătrânețe, de tradiție parfumată în tămâie, de sălaș secular și, înaintând aproape pe bâjbâite, se duse să se-așeze pe-o bancă. Se lăsă mai degrabă să cadă decât se așeză pe ea. Se simțea ostenit, ostenit de moarte, de parcă toată întunecimea, toată senectutea aceea pe care le respira îl apăsau pe inimă. Dintr-o șoaptă ce părea să vină de departe, de foarte departe, se ridica din când în când o tuse înăbușită. Își aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
om demn de Încredere, acesta e lipsit de ambiție și se teme de chestiunile legate de putere; iar când un om Îmi pare gata să se arunce pe prima funcție pe care i-o ofer, graba lui mă neliniștește. Pare ostenit și resemnat. — Sub ce nume se Înfățișează acest om? — Hasan, fiu al lui Ali Sabbah. Sunt obligat, totuși, să te previn, s-a născut la Kom. — Un șiit imamist? Asta nu mă deranjează. Deși sunt ostil tuturor ereziilor și tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din nou și cugetă. ― Ripley! Ea tresări la auzul glasului și se precipită spre intercom. ― Sunt aici. Te aud clar. S-a-ntâmplat ceva? Pari... Dar se opri la timp. Puteau să pară altminteri decât nervos? ― Merge, zise el. Cam ostenit. Mi-am pierdut forma. Prea multe săptămâni în hipersomn. La trezire tonusul muscular nu mai e același, orice ar face congelatoarele. Nu cred că mai e mult. Pe aici e foarte cald! (Trebuia să se fi gândit. Termostatele au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie! {EminescuOpI 50} ÎNGER ȘI DEMON Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genunchiată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de noi mi-aduc aminte, Oceanul cel de ghiață mi-apare înainte: Pe bolta alburie o stea nu se arată, Departe doară luna cea galbenă - o pată; Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite, Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus C-un pâlc întreg de pasări, pierzîndu-se-n apus. Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare, Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare, Visîndu-se-ntr-o clipă cu anii înapoi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]