2,905 matches
-
ochilor. Alcool metilic, spuse Cristi. Poftim? tresări Ileana. Spuneam că s-au hotărât să-i dea să bea alcool metilic. Ah, prozaic mai ești! exclamă femeia, deranjată de intervenția lui Cristian. Credeam că asculți povestea. Da, probabil că aceasta era otrava despre care era vorba. Ascult! Uite, promit să nu te mai întrerup. Cunoscând că Negru era hapsân la băutură dar și zgârcit nevoie mare și nu cumpăra mai mult de un butoi odată, cei trei pizmași se hotărâră să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aveau proprietăți tămăduitoare și erau considerate plante cu virtuți de apărare împotriva răului: duhuri, moroi, cotoroanțe, muma pădurii etc. Alte plante strânse și păstrate de leacă erau mierea ursului, coada șoricelului, codelnița, floarea Paștelui, tămâia Maicii Domnului; altele, care conțineau otrăvuri - barba ursului, cucuta, capul șarpelui, mătrăguna (Bela Dona - care dilată pupila ochilor, folosită la țară în alte scopuri), măsălarița, ciumăfaia erau folosite cu precauție, cu asistența unei „babe doftoroaia”. Altele erau mai blânde, culese în mijlocul verii: cicoarea, cimbrișorul, osul viu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
le lungească viața. La Curtea Domnească a Moldovei, veneau din proprie inițiativă sau chemați, când era nevoie, niște „doctori” care știau să ia sânge, să-ți dea apă caldă, să ardă o mână cu fierul roșu și să folosească niște otrăvuri ca să combată bolile. De regulă, acești „doctori”erau bărbieri, itineranți, scoteau măsele, puneau comprese și alte remedii care puteau să te trimită mai repede pe lumea cealaltă. Dacă se întâmpla să mori, și se întâmpla destul de des, se zicea formula
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sau mai tîrziu, se lepăda de ea. Ori de cîte ori se producea o astfel de criză, Bernarda se Închidea În camera ei din partea din spate a apartamentului ca să plîngă zile În șir și se jura că se omoară cu otrava pentru șobolani sau că are să bea o sticlă de leșie. Barceló, după ce Își epuiza toate tertipurile de persuadare, se speria de-a binelea și trebuia să-l cheme pe lăcătușul de serviciu ca să deschidă ușa camerei și pe medicul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
arătă lui bargello cadavrul, apropiind torța de chipul acestuia. - Vezi buzele și limba umflate? Ca și când s-ar fi sufocat Într-un aer prea Încărcat, explică el Îndepărtând flacăra de fața mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac la măruntaie; mai curând o substanță care i-a curmat puterea de a respira. În timp ce dădea drumul la capul mortului, pe grumaz alunecă ceva, rostogolindu-se ca un șarpe. Părea un medalion aurit, acoperit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
nici un obiect vrednic de interes, Înainte să părăsească Încăperea. De cum ajunse afară, stătu locului câteva momente, pentru a-și recăpăta suflarea. Mintea Îi fugi către moartea atroce a vâslașilor. Acum le Înțelegea cumplita Încordare a membrelor. Cei care scăpaseră de otravă fuseseră lăsați În lanțuri, să moară de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înaintate. Dar era vorba, iarăși, de o iluzie. Era curgător și splendid, un torent de zăpadă demn de un Înger adolescent. Exista ceva nefiresc În acea frumusețe, simțea poetul, ceva ce putea pătrunde În suflet, legându-l cu lanțurile unei otrăvi subtile. Încerca aceeași stare de indispoziție care pusese stăpânire pe mintea lui atunci când asistase pentru prima oară la falsul miracol. Femeia rămăsese impasibilă. Numai În ochii ei măriți se mai putea citi groaza căreia Îi căzuse pradă. În două rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
doctor chiar a atentat la viața sa, după bătălia de la Parma. Dar a fost descoperit. Nu, altcineva a fost. Mainardino era sigur că ar fi putut dovedi, numai dacă... - Numai dacă? - Dacă ar fi izbutit să Înțeleagă cum fusese administrată otrava. În ultimii ani, Frederic devenise bănuitor și nu gusta niciodată nimic fără să-l fi supus mai Întâi degustătorilor. Și totuși a fost otrăvit, cumva. - Dar nu ți-a spus niciodată numele asasinului? - Nu. Însă Îl ura din răsputeri. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În plus sau nimic deosebit față de acelea care Însoțesc Întotdeauna moartea unui om mare. - Mainardino În persoană mi-a dezvăluit acest lucru, pe patul de moarte. Și mi-a mărturisit că nu avusese niciodată vreo Îndoială asupra celui care turnase otrava. Îl numea cu dispreț „omul neîntreg”. - Omul neîntreg? Ce voia să spună? - Poate că se referea la un neajuns trupesc. Sau la un cusur moral, un vulnus din conștiința lui. - Și pentru ce nu s-a făcut dreptate, dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din fructe. Și bea diar vin de Puglia Îndoit cu apă, Însă, precum ți-am zis, numai după ce totul trecea pe la degustători, oameni din garda lui, sarazini, cum nu se poate mai fideli. Totuși, cineva a izbutit să Îi toarne otravă În cupă fără ca aceștia să bage de seamă și fără să pățească nimic. Bernardo se Întrerupse. Lui Dante Îi păru că zărește o lacrimă sclipindu-i În privirea mioapă. - Mai apoi, când Împăratul zăcea În convulsiile agoniei, iar regatul Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Să-i răzbune moartea, mai zise Cecco. - Moartea? Îi făcu ecou priorul. Îi reveniseră În gând cuvintele lui Bernardo. - Cecco, Credincioșii cred și ei că Împăratul a fost asasinat? - Așa se spune Între noi. Și toată lumea se gândește la o otravă și, probabil, la medicul lui. - Și cum ar fi procedat? - Asta n-o știe nimeni, replică celălalt, ridicând din umeri. Dante avu o pornire de mânie. Încă o dată, cineva Îl purta până În pragul unei revelații, iar apoi Îi trântea ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
peste hârtia pe care mâna sa scrisese câteva rânduri, zăcea o cupă Încă umedă de vin. Simți un miros aspru, aroma strugurilor amestecată cu ceva metalic. Un pârâiaș de spumă roșiatică cobora din colțul gurii filosofului, semn fără echivoc al otrăvii pe care o ingerase. Cu delicatețe, Dante scoase de sub mâna inertă foaia pe care, cu o scriere șovăielnică, aflat deja pradă spasmelor morții, Arrigo scrisese câteva cuvinte: „Omnia tempus corrumpit, non bis in idem datur hominibus”. Timpul toate le macină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dis, unde diavolii păzesc porțile. Arrigo Îl ucisese pe omul pe care Îl credea tatăl său chiar cu acea cupă. Dar cum făcuse? După conjurația baronilor, Frederic devenise nespus de bănuitor și mâncarea sa trecea pe la degustătorii sarazini. Și chiar dacă otrava ar fi fost diluată, așa Încât să acționeze cu Întârziere, alți oameni ar fi trebuit să moară odată cu el. În cazul acesta, zvonul s-ar fi răspândit cu repeziciune; Însă nu existase nici o știre că vreunul l-ar fi Însoțit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care, potrivit bătrânului Marcello, le unea destinele. Reîncepu să apese cupa pe masă. La a cincea Încercare, pe fund se deschise o crăpătură, care era imperceptibilă dacă cupa ar fi fost plină. În acest mod, vinul intra În contact cu otrava ascunsă În piciorul vasului. Ori de câte ori cupa era așezată pe masă, mecanismul ascuns Înainta cu un pas către moarte. Acest lucru ar fi Înșelat și pe cineva care ar fi observat mica mișcare a piciorului, În aparență un defect de topire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aceia că le-aș fi putut fi de folos. - Ai făcut un masacru numai ca să ucizi un om. - Mintea lui trebuia eliminată. Și amintirea lui. Nimic altceva nu mai conta. - Nici măcar viața tuturor nevinovaților pe care i-ai omorât cu otrava dumitale cumplită, aceeași cu care ai ucis tată și fiu? - Nimeni nu e nevinovat, zise Bonatti ridicând din umeri cu dispreț. Arrigo nu era fiul lui Frederic. Numai În trufia lui nebunească și-a putut Închipui una ca asta. - Arrigo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lângă masa roșie, într-un colț - și asta-i sala palatului, am vrut să sugerez doar: trei pânze roșii, lungi, adică pereții sălii, o masă cu un craniu roșu, făcut din cămașa ta, care se va transforma în cămașa morții, otrava în pahar și astea-s săbiile, le-am împrumutat pentru câteva zile, apoi trebuie să le duc înapoi. Te-ai prins? Ăsta-i tot decorul. Lipseai tu, Hamlet. — Du-te la mănăstire!* - actorul se transformă deodată, urcă în el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am să asist la lupta voastră. Ia-ți spada de pe masă, vreau să văd cum te duelezi. Și pleoapele fetei cad la loc, peste viață. El: suntem acuma după scena cimitirului; Hamlet, Laertes, spadele, sunt la fel de lungi?, cupele cu vin, otrava, duelul. Am zis bine? Ea: bine, să te aud. El: ia cartea și dă-mi replica, fii și Laertes, eu îmi imaginez că Ofelia e acolo, că a rămas acolo. Tânăra lasă cămașa jos, pe parchet, ca un semn al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de fapt sunt destul de prost. (E evident că nu dorește să fie crezut.) EA: Mincinosule! EL: Sunt... Sunt religios... Și literat... Am... Am scris poezii. EA: Vers libre! Splendid! (Declamă): „Pomii sunt verzi, Păsărelele cântă În pomi, Fata gustă din otravă, Pasărea zboară și ea moare.“ EL (râzând): Nu, nu În stilul ăsta. EA (brusc): Îmi placi. EL: Nu spune asta. EA: Mai e și modest. EL: Mi-e frică de tine. Întotdeauna Îmi e frică de o fată până o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lui mărunțel nu putea transmite nenumăratele nuanțe la care el se gândise cu minuțiozitatea unui farmacist. ― Măi, teatrul este ca munca unui farmacist, obișnuia să ne spună. Când prepară ăla medicamentul, dozele trebuie să fie superexacte ca să nu iasă o otravă. Băgați la cap și mai citiți și voi câte o carte. ― Meștere, eu tocmai am citit Luni, Marți, Miercuri... spunea râzând Johnny. (Cartea lui Beligan era, într-un fel, pentru noi, cei tineri, un fel de Învățăturile lui Neagoe... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
copiii, fiindcă această soție era evreică. Înainte de a muri a mai avut pentru ultima dată ocazia de a‑și demonstra umorul profund uman și constructiv. Umorul ăsta funcționează numai dacă vine din interior. Acest interior a fost sfârtecat de o otravă cu efect rapid. Unii mor mai discret și, poate, în chinuri și mai mari. Astfel i‑au fost distruse măruntaiele, iar povestitorul danez de basme a rămas posterității doar sub forma peliculei de celuloid. În felul ăsta, ceva din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
băiețel sau cum o cheamă pe fetiță. Și nici să‑i mângâie pe cap cu niște mâini pe care se vede clar că aparțin unor muncitori. Și care nu‑și dau seama că micuțul astfel mângâiat poartă deja în inimă otrava individualismului pe care e gata s‑o împroaște. O dată Anni a făcut efectiv pe ea la atingerea unei asemenea mâini îmbrăcate într‑o mănușă cu un singur deget, în timp ce deasupra ei plutea un damf de usturoi împuțit, iar persoana îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
reală, ca să se bronzeze. Hans vrea să‑i arate Sophiei câteva figuri de judo, pe care le știe de la un prieten. Imediat cei doi se și iau la trântă râzând, scenă pe care gemenii o privesc de parcă ar fi înghițit otravă. Anna se grăbește să dea de știre că tocmai studiază la pian sonata lui Berg, un țel pe care și‑l fixase de mult și iată că acum l‑a atins. O solicită foarte tare, dar până la urmă o să reușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
semn, Venin și roșu untdelemn Mustesc din funduri de blestem; Că-i greu mult soare să îndure Ciupearcă crudă de pădure, Că sufletul nu e fântână Decât la om, fiară bătrână, Iar la făptură mai firavă Pahar e gândul, cu otravă, Ca la nebunul rigă Crypto, Ce focul inima i-a fript-o, De a rămas să rătăcească Cu altă față, mai crăiască: Cu Laurul-Balaurul, Să toarne-n lume aurul, Să-l toace, gol la drum să iasă, Cu măsălarița-mireasă, Să
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
printr-o muncă de cap, fără însemnări în interminabilele preumblări prin curtea închisorii, luat în râs de patrioții, oameni din popor, închiși odată cu dânsul, silit adesea să ia parte la bețiile lor de rachiu, procurat prin contrabandă de paznici, adevărată otravă pentru organismul său șubred. Aceste scene, puțin înălțătoare, erau răscumpărate însă seara printr-un ritual impresionant. Deținuții politici se adunau în curtea închisorii, înainte de sunarea stingerii, în jurul unui tricolor, să cânte imnuri patriotice, sfârșind totdeauna cu Marseillesa. La cuvintele "Amour
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fie!.. rău la nimeni n-am făcut; Singură să fiu de-acuma, și copilul în mormânt? Doamne, viața mi-e distrusă și-ntunecată mereu... Sfine bun, să-i pedepșești pe toți ce-mi făcură rău! Din durerea mea amară, dă otravă și s-o beie... Celor care m-au lovit; viața lor în iad să steie! Doliu poarte ca și mine, și să fie blestemați!... Disperarea mea s-o simtă în inimă și-n ficați. Este crezul unei mame care întruna
CREZUL UNEI MAME (MAMEI LUI IONUŢ, COPILUL DE 4 ANI, OMORÂT DE CÂINI ÎN PARCUL TEI) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 980 din 06 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364360_a_365689]