695 matches
-
Așa simte Iulia, dar orașul e cuprins de mâzgă și iubirea se face varză pe picioarele ei încălțate în balerini. O cățea cu țâțele roase până la sânge merge alături, amușinând prin rigolă. Înnebunită de foame, peste ochi i-a căzut pâcla divinei neînțelegeri, veșmânt de mizericordie care în clipele grele coboară peste suflet pentru a-l apăra de gravitatea consecințelor. Iulia, care iubește animalele și le pricepe, privește lung câinele răzleț, ros până la urzeală. Sandu i-a urmărit privirea. O îndrăgește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
A trecut de ultimele bordeie de la mahala, de câinii cu coada îmbârligată, de curțile cu găini și cuțite lungi. A trecut și acum nu mai are de mers decât vreo două stații pe lângă gardul cenușiu al unității de tancuri, prin pâcla dimineții. Fețele călătorilor se întorc aproape fără să vrea către soarele care iese pe coșul fabricii de hârtie. Flacăra lui rece le colorează obrajii brăzdați, bucălați sau ciupiți de vărsat, li se dizolvă în albul ochilor, li se lipește de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și lan a existat Întotdeauna o legătură subpămînteană. Ministrul cu colivă Înfierează-n versuri emblematice o comisie venită-n control, mai demult, ce susținea pe nedrept că oamenii nu munceau În postul Paștelui, deși oamenii munceau: „Deodată mîndrul soare străpunge pîcla ceții / Și sfinții constatară atunci că n-ar fi post.../ Și-n grabă-și luară zborul speriați de fapta vieții”. Poezia este, Într-adevăr, zdrobitoare, În ciuda lipsei inexplicabile a fiorului produs de batoză În razele dimineții, Însă atragem atenția că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu iepurele dus de-a berbeleacul îi o minciună, Pâcule! Așa parcă mai vii de acasă. Hai s-o ascultăm și pe cea adevărată, oameni buni - a acceptat până la urmă moș Dumitru. Pâcu și-a privit prietenul cu parapon prin pâcla scoasă din lulea și a reluat povestea. Aveam o pușcă strașnică...O țineam sus, la bagdadie...Intr-o bună zi, o venit și vremea de mers la rațe sălbatice ... Ar fi fost păcat să nu merg măcar o dată. In anul
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
el stă hojma la umbră pe malul iazului...” Si ce se întâmpla până la urmă cu chiticii? a întrebat Alecu Slobodă. Pâcu s-a prefăcut că nu aude. Si-a aprins luleaua alene și, când nu s-a mai văzut din pâclă, a reînodat firul poveștii. „Când trebuie să facă treabă, nu aude, nu vede, dar dacă îi vorba de somn și căscat ochii în fundul dracului, acolo pe baltă, el îi cel dintâi.” Am uitat să vă spun că bunica fuma de
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
insistat gândul de veghe. „Nu știam, dar mi se pare că propunerea ta n-ar fi lipsită de interes”. În timp ce formula acest răspuns, a luat din raftul bibliotecii ditai tratatul de Anatomie, cu figura de pe copertă puternic colorată. Cu o pâclă de gânduri În minte a pornit către biroul secretarului de partid... ― Intră! S-a auzit răspunsul sec de dincolo de ușă. ― Bună ziua - a salutat Gruia, privind la chipul rece și Încruntat al securistului. ― Te ai hotărât să te prezinți? Gruia n-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Constandina, date jos cu praștia de Russ. Au fost fructele noastre exotice. Grozave mai erau, combinate cu biscuiți Flamura roșie cu mac. Aici se joacă de-a Turner, mi-am zis. Lacul e albastru. Un extaz oprit în abur, în pîclă aburie, cum e la Turner. M-am simțit sub o atingere vegetală și chiar m-am gîndit: o să-i scriu că-mi place nomadismul pictural voit, de la Vermeer la Hals, de la Hals la Turner, pe urmă la Gustav Klimt. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
această cameră Întunecoasă de student, unde stau și câte două-trei zile nemișcat; Îmi joacă În memorie imagini disparate din care vreau să reconstitui aerul acela dens al Slatinei, Îmbibat de monștri, de drăcușorii roșii ce coborau În cohorte jucăușe, Îngroșând pâcla amurgului și câte lupte se dădeau În acele clipe, ce bătălii ale așteptării se-nghesuiau În raza ochiului meu, lacom să Înregistreze ceea ce nu se vedea decât În imaginație; niciodată, oricât m-aș sili, nu voi putea să descriu toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
întrebare și-o pusese și el, căutîndu-i răspunsul. Murmură cu privirea spre norii mânioși ce se vâltoreau peste capetele lor: ― Poate să fie numai o modă trecătoare, dar poate să fie și o durere străveche, care apasă sufletele ca o pâclă năbușitoare. Cine știe? 5 Grigore Iuga se perpelea în pat fără somn. Răsfoise gazetele de seară și nu reținuse nimic. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. Stinsese becul de pe noptieră de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
faptul capital că nimic în fonetică, morfologie și sintaxă nu este împrumutat de la slavi. Iorga, în sinteza sa, alcătuiește o listă proprie de cuvinte slave aflate în limba română, pe care o reproducem. De exemplu: beznă, ceață, crivăț, moină, negură, pâclă; păsări: lebădă, liliac, coțofană, lișiță, scatiu, stigleț; pescuit: somn, morun, nisetru; pădure și pomi: crâng, huceag, jneapăn, mălin, molid; vegetale: știr, sfeclă, morcov, lubeniță, ciupercă, lobodă, țelină, hrean; flori: mac, odoleană, busuioc, măgheran; îmbrăcăminte: opincă, nojiță, cușmă, șubă, cojoc, țundră
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
încarcerării sfidau logica elementară, într-un joc diabolic ce avea unicul scop de a exacerba orgoliul paranoic al puterii. Existența lui Ivan Denisovici Șuhov se consumă într-o coordonată spațio-temporală aflată sub semnul închiderii - barăcile pătrunse de vânt și ger, pâcla dimineții, lumina difuză a amiezii, cenușiul copleșitor al înserării. Supraviețuirea înseamnă o stare permanentă de vigilență, susținută de un simț practic ascuțit de-a lungul celor opt ani de muncă silnică. Cum se economisește pâinea, cum se evită carcera, cum
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
remarcabilă, sensibilă, cu o largă pastă impresionistă în pictura peisajului și în sugerarea i edenului, a tăcerii și a liniștii: "Un verde gras ca pasta se întindea pe dealuri,/ Fluid precum o apă se liniștea pe foi./ Departe, ca o pâclă se subția-n albastru,/ Aproape ca veninul în ierburile moi." Uneori, este vlahuțiană în meditația asupra iubirii sau a timpului: Este-ntr-un sat ardelean o fântână,/ ca toate fântânile, cu lanț și cu ciutură./ O, cât aș vrea, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
entuziasm cu care se taie sarea în ocne.[...] Belșugul nu mai rîde decît în casele puținilor bogați, și rîsul acesta sună falș, în mijlocul unui cadru sumbru de sărăcie generală”2). Bacovia a presimțit sfîrșitul fazei idilice din societatea romînească, efectul „pîclei” asupra sufletelor. „Furtună” în notele la Opere (1978), principala informație despre această poezie e următoarea: „Legată, în amintirile poetului, de pădurile din Gherăiești, din apropierea Bacăului, Furtună a apărut pentru prima oară în Cugetul romînesc, București, an. II, nr. 2-4, aprilieiunie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
recunoaște undeva vreo influență a autorului „Lacustrei” asupra sa. Și totuși unele pagini din jurnalul ei dovedesc un fel similar de a percepe viața: „Ce blestemat lucru e imposibilitatea asta fizică de a face ceva. Am uneori un fel de pîclă. Nu pot citi nimic. Și cînd mă violentez totuși s-o fac, nu reușesc decît un act mecanic. Citesc, dar totul rămîne la suprafața creierului. Nimic nu mișcă în mine, în adînc. Un fel de moarte a inteligenței. în momente
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aburi, începe să se întunece. Spre miazăzi, peste lac, este întinsă noaptea: uriașele stînci care îl închid sînt o zonă întunecoasă sub cupola monumentală de gheață care trece pe deasupra lor și care pare-se că mai ține pe loc, în pîcla sa rece și deasă, lumina zilei. Cele din urmă văpăi ale acesteia îngălbenesc numeroșii castani de pe stanele de piatră pustii; ele trec în lungi fulgerări pe sub săgețile țepene ale bradului alpin; pîrlesc fața munților; aprind zăpezile; învăpăiază văzduhul; și apa
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
era de făcut enorm și totul întârzia fără termen "sinteza generală" acum "ștearsă de la ordinea zilei", dar evident necesară și visată ca posibilă de Maiorescu însuși. În această perspectivă, critica avea misiunea de "a deștepta tinerimea încă prea amorțită de pâcla trecutului și de a îmbărbăta spiritele spre lucrarea roditoare". Semne bune se și iviseră într-un domeniu sau altul, dar ceea ce se cuvenea făcut acum era o instrumentalizare cât mai deplină a ansamblului. Construcția culturală avea prioritate în viziunea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
cerceteze. Cum aceste secături nu-și cereau iertare, le-am dat bucățele de pîine sfințită. Era o groapă, unde ca niște cai puternici, cu picioarele au făcut mocirlă și au murdărit cu ea pînza. Pe acești răi cu mintea în pîclă i-am descîntat cu apă neîncepută și i-am uns să stea vioi și sila să nu-i mai țină. Voi striga: privește aceste măciuci care s-au murdărit iar acum se rușinează și plîng în hohote. Acești tineri geți
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
Lucrul acesta se Întâmplă și cu Petru Dumitriu În momentul În care apărea Euridice. Tumultului luptei din jurul său scriitorul Îi răspunde cu o carte În care, cu ajutorul motivelor mitologice transfigurate de o imaginație Înclinată către fantastic așternea deasupra vieții o pâclă grea, densă, de nestrăbătut (Ă). În anul 1947 Petru Dumitriu venea cu o carte În care sub masca mitologică se ascundea și putreziciunea lui Gide și James Joyce și visarea stearpă a suprarealismului. (Ă). Prin scrisul său, Petru Dumitriu a
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
le demaște acțiunile mârșave, hidoșenia morală a chiaburilor, mulți poeți se opresc, pueril, la nesemnificativele deformațiuni fizice. Astfel procedează, spre exemplu, Victor Tulbure, când, În poezia Aglaia (Viața românească, nr. 5, 1950) integrează un episod despre: «Chiaburul cu ochi de pâclă și smoală, cu fruntea turtită, mustața pe oală, și greu bârdâhanul de pântec răsfrânt pe brâu-i de piele cu ținte de-argintă». (Ă). După părerea noastră, schematismul și idilismul pătrund mai ușor În poezie acolo unde lipsește preocuparea de
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Lucrurile astea așa-zis simple mi s-au părut adesea cele mai încurcate. Cît despre jetul balenei, chiar dacă-ai ajunge să stai în el, tot n-ai putea ști cu certitudine ce anume este. Firul lui central e ascuns de pîcla zăpezie și scînteietoare, care-l învăluie; cum ai putea oare spune cu precizie dacă din el cad stropi de apă, cînd, apropiindu-te îndeajuns de mult de o balenă ca să-i privești jetul, aceasta se zbuciumă, în mijlocul unei cascade tumultuoase
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
stranie și nu prea plăcută. Ă Pun rămășag că, undeva pe aproape, se află niscaiva cașaloți dintre ăi pe care i-am gîdilat deunăzi cu drugii, spuse Stubb. Eram sigur c-au să-și arate coada pînă la urmă! Deodată, pîcla ce se întindea în fața noastră se despică și, la oarecare distanță, ni se înfățișă o corabie, ale cărei pînze strînse arătau că lîngă bordul ei se afla o balenă. Apropiindu-ne, am văzut că nava străină arbora culorile franceze, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fixă, perfect cizelată, a strofelor. Elementele nu sunt decorative, ca la adevărații parnasieni: materialul folosit de poet este el însuși o lavă care s-a răcit și a devenit materie verbală, dobândind formele reliefului pe care îl „umple” („Te-năbușai în pâcla încinsei atmosfere, / O, tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul!”), tânjind cu toate acestea (sau, poate, tocmai de aceea) după „o altă lume”, după „slava-ntrevăzută”. Cele două extreme, căutând, în virtutea unui principiu supraordonator, apropierea și identificarea, sunt în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
1927, reluând-o la 25 decembrie 1927, sub direcția lui Camil Petrescu. La sfârșitul anului următor câteva desene înfățișau redacția (în sens larg): F. Aderca, Camil Petrescu, B. Cecropide, Mihail Sebastian, George Scrioșteanu, Andrei Tudor, C.I. Șiclovanu, Mircea Damian, Const. Pâcle, Ioan Georgescu, Emil Gulian și graficienii Ion Sava și Sell. Linia directoare este formulată în articolul Sufletul românesc, al cărui titlu trimite la opinii exprimate anterior de Camil Petrescu. Întruchipat de „principalele personalități ale culturii”, „sufletul românesc” va fi înfățișat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
sau de volumul Evoluția poeziei lirice al lui E. Lovinescu, de I. L. Caragiale și Gh. Brăescu), Emil Gulian, C. Nestor. Cu totul sporadic colaborează F. Aderca, G. Călinescu, Al. Dima, Ion Biberi; mai multe recenzii au ca autor pe C. Pâcle. Notabile, în alt plan, sunt intervenția fulminantă a lui Camil Petrescu în chestiunea „generației de azi” și ripostele la replicile primite, două (Un frazeolog frenetic și mistic și Un document fotografic) adresate lui Mircea Eliade, cea de-a treia (Noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290365_a_291694]
-
cocoș", a "Spleen"-ului, a "Saxofonistului" sau a "Splendoarei", deci nu sînt ochioase, ba, ce l-a apucat și pe ăsta, pe... cum spui, tu, că-l cheamă? a, Val Gheorg... hop și el, acum, cu Apocalipsa asta ca o pîclă cenușie prin care merg și tot merg, neștiind încotro, desculții lumii? Așa că, vă dați seama între ce nicovală și ciocan m-am aflat înainte de-a pune piciorul pe scara vagonului! Și-atunci, pînă la scara vagonului, mi-am zis
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]