1,224 matches
-
sau nu ușa de la intrare? Ultima dorință a unui om. Un pahar cu apă înainte de culcare. Câteodată, doar câteodată, unele lumini nu se aprindeau total, dar nici nu erau stinse. Lumânări. Nu se mișcau de la fereastră la fereastră, ci doar pâlpâiau ocazional, când răsuflarea unuia era mai puternică. O ultimă desfătare înainte de razele soarelui de mâine dimineață. Mi-am terminat plimbarea. Etajul trei, deși cufundat în aceeași lumină ca tot restul școlii, era mai pustiu. Aproape pustiu. Se auzeau zgomotele îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lovește sec de pământ inundă coridorul subteran. Tancurile? întrebă Sergheiov. Da. Au început bombardamentul, confirmă Helur. Vor fi tare uimiți când nu vor găsi nici un suflet viu în tot acel monolit, zise Mihail. Luminile becurilor vechi din fața lor începură să pâlpâie a vești proaste și în curând nu mai luminară deloc. Totul în fața lor se cufundă în întuneric și această perdea neagră începea să pară ca un perete pentru ei. Începură să meargă încet. Tiptil-tiptil... nu se grăbeau. Nu aveau motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu nici un chip. — A sosit o scrisoare de la Ōsaka... Diego scoase din buzunarul sutanei ponosite o dată cu rozariul un plic desfăcut. Apoi își îndreptă spre misionar ochii lăcrimoși spunând: Iar ne ponegrește Ordinul Sfântul Petru. Misionarul despături la flacăra lumânării ce pâlpâia ca aripile unei molii scrisoarea de pe care picături gălbui de ploaie șterseseră cerneala. Fusese scrisă cam cu douăzeci de zile înainte de către superiorul său, părintele Muñoz din Ōsaka. Acesta înfățișa starea de fapt din Ōsaka unde se întețea ura față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
întorsese în coliba sa ascultând vuietul mării în timp ce venea de-a lungul plajei scufundate în beznă cu o scrisoare de la părintele Diego din Edo ce-i fusese înmânată la oficiul de gardă al clăcașilor. Scăpără cremenele și aprinse lumânarea. Flacăra pâlpâi tremurătoare și, scoțând un fir de fum negru, aruncă peste bârne o umbră uriașă. La lumina lumânării, misionarul desfăcu scrisoarea cu mâinile legate. În acel moment îi veni din nou în minte chipul nătângului său confrate mai tânăr cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
începu să se audă și mai tare decât înainte, ca și cum ar fi încercat să-i întețească furia misionarului. Acesta apropie lumânarea de marginea scrisorii lui Diego. Sub limbile flăcării, hârtia acoperită cu scrisul acela copilăresc deveni castanie, apoi se mistui pâlpâind ca aripile unei molii. Chiar și după ce șterse în acest fel izvorul mâniei sale, sufletul tot nu i se liniști. Împreunându-și mâinile și îngenunchind pentru rugăciune, murmură: „O, Doamne, Tu știi care dintre mine și iezuiți îți este mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
scoaseră și apoi încercuiră ceata de măgari și pe Velasco pentru a-i apăra. Însoțitorii mergeau înainte în recunoaștere. Toate aceste ordine le dăduse Tanaka. În depărtare, fumul lăsa pe cer dâre ca de gălbenuș. Pe măsură ce înaintau, zăreau flăcări portocalii pâlpâind prin fum ca niște aripi de molie. În răstimpuri, se auzeau în surdină niște sunete ca de boabe de fasole pocnind. Să fie puști? Cu mâinile ridicate, Tanaka opri convoiul și își ciuli o vreme urechile. Apoi încuviință solemn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu știu de ce, dar pentru prima oară am sentimentul că suntem cu toții legați prin același fir. De acum încolo vom merge toți patru umăr la umăr pe același drum, loviți de aceleași ploi și bătuți de aceleași vânturi. Flacăra lumânării pâlpâi și clopotul bătu ultimul ceas al acelei zile. Samuraiul își închise ochii și se gândi cum să le spună însoțitorilor săi, care încă nu știau nimic, că vor trebui să o pornească iarăși la drum. Samuraiul nu putea îndura chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mâna ce se ivea din hainele de un alb imaculat. Apoi își plecară capetele la unison. În naos stăteau în picioare în întâmpinarea palanchinului doisprezece cardinali simbolizându-i pe apostoli, în cele câteva zeci de sfeșnice de argint dimprejurul altarului pâlpâiau flăcările lumânărilor și toată suflarea aștepta ca Papa Paul al V-lea să înceapă slujba de Înviere. Deodată, din mijlocul mulțimii de pe partea stângă, câțiva oameni se ridicară în picioare. Săriră lângă palanchinul aflat în trecere și unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Cu fiecare semn pe care-l scria îl năpădeau tot felul amintiri, tot felul de priveliști, cu miresmele și culorile lor. Fiecare semn și fiecare rând musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în cuvinte. Flacăra lumânării pâlpâia și din când în când scotea câte sfârâit înfundat. Sosi un musafir. Silueta lui se mișca precum o umbră de pasăre pe peretele pătat de picuri de ploaie. Era Matsuki Chūsaku. Am venit să-mi iau rămas bun. Matsuki se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Oare seniorul Ishida... murmură unchiul cu glas vlăguit, s-a lepădat și el de familia noastră? Odinioară unchiul său n-ar fi vorbit cu o voce atât de firavă. Acum se uita întruna în gol înspre flăcările din vatră care pâlpâiau sleite ca niște gâze în prag de iarnă. Cu vremea, se împuținase și la trup. Samuraiul îl alina pe bătrân rostind cuvinte pe care nici el nu le credea. Alături, Riku asculta cu ochii plecați discuția dintre cei doi. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
repede. Sunt semnele vieții ascunse-n adânc. Ochiul pământului cată fix, fără clipiri, spre bolta de deasupra. Soarele îi dă coloritul, iar norii variația. Când cerul e senin și soarele se ridică de la răsărit, lacul pare încins de flăcările ce pâlpâie în jurul lui. Reflexul brazilor e atât de neted, încât poți număra în apă sulițele vârfurilor lor. Pasărea care zboară deasupra își vede chipul întreg, deslușit, în apă. Soarele se ridică; jocul reflexelor se schimbă. Fața apei se întunecă, iar umbra
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
această noapte ca fiind una dintre cele mai memorabile din toată călătoria. De undeva se auzi un zgomot ciudat. Sirene? Să fie posibil... mașini de poliție care să urce până aici? Într-o parte, prietenii mei zăriră o lumină puternică. Pâlpâia. S-au ridicat apropiindu-se de sursa de lumină misterioasă, iar acolo ce să vadă? Rânduri de oameni care se uitau, Doamne-Dumnezeule, din toate lucrurile pe care le poți găsi Într-o junglă, la un televizor! Se uitau la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Începuse deja să se risipească precum visele, În ciuda tentativelor lor de a o reînsufleți sau de a o prinde ca pe niște mici particule de praf. Își recăpătaseră simțurile, cu toate acestea niciodată nu se simțiseră mai ireali. Lumina televizorului pâlpâi. S-au dus spre ea și s-au așezat pe rogojinile de ratan și pe scăunelele de bambus, așteptând știrile de dimineață din New York. Treptat, au Început să vorbească Între ei. Oare simțiseră mai devreme un extaz religios? Zăriseră limita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mort. Părea mai degrabă moartă, decât adormită. Avea mască de oxigen și nu descifrai nici un fel de expresie pe chipul ei. Nici urmă de suferință sau durere. Aparatul care măsoară bătăile inimii abia se mișca. Din când în când, mai pâlpâia. Atât de gravă era starea ei. Îmi era extraordinar de greu să o privesc. Starea ei nu se va îmbunătăți pentru moment», mi-a spus doctorul. «Sincer să fiu, cred că seara asta va fi critică. Pentru că avem mare grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
organic și ajung la concluzia că nu avem nici un liber-arbitru, că suntem conduși de fatalitățile structurii noastre. Îmi pot consola cu gândul acesta gelozia? În iubita mea se poate constata imediat că se găsește ceva anormal. Însăși inteligența ei care pâlpâie parcă, nu este rezultatul unor raționamente, ci al unor iluminări, intuiții uimitoare, întretăiate cu stângăcii față de unele întîmplări simple ale vieții. Pare un matematician care pe tablă face cine știe ce socoteli complicate, e pe cale de a demonstra cine știe ce secret ai universului
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Ce nu pot să aibă loc, Chiar cu sute de tutele Și icoane ca breloc. Ruga doar înalță eul Spre un cer de peruzea, Căutându-și apogeul Cu un post de mielușea. Mă simt străin în propriul eu, Deși mai pâlpâi încă, Ca un ciudat miscelaneu - Fărâme dintr-o stâncă. 16 mai 2005 REFLECȚII (CLXX) „O mână spală pe alta Și fața - amândouă”; Unii și-au cioplit cu dalta Fețe, la număr două. Și de una e spălată Precum sună zicala
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
renunțe. Relaxându-se, își dădu seama că se găsea înfășurat într-o pătură sau poate chiar în mantaua sa. Un miros de fum de lemn ajungea până la el și auzea trosnind undeva un foc; foarte curând, observă o lumină roșiatică pâlpâind slab, ceea ce îl ajută să înțeleagă că se afla într-un spațiu închis, destul de mare - o clădire de piatră, mai exact, cu tavanul înălțat pe grinzi mari de lemn. Acolo înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de alta, conform instrucțiunilor barcagiului. După câteva clipe de așteptare încordată, el și tovarășii săi auziră deasupra lor niște voci întărâtate. Pe taluzuri pâlpâi o lumină și, o clipă mai târziu, santinela își îndeplini în întuneric ritualul, întrebând, fără să strige, dar cu siguranță nu în șoaptă: — Cine e acolo? Răspunzând pe același ton, Sebastianus se identifică, spunând că este purtătorul unui mesaj al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea pieței centrale. — Un incendiu! anunță. Ne-au anunțat că e vorba de depozitele de provizii. Iar la ziduri atacă hunii. Nesigur pe ce avea de făcut, Sebastianus rămase pe loc o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unităților regulate romane, cu corturile dispuse în șiruri mai mult sau mai puțin paralele, protejate de carele cu efecte și provizii, se alăturaseră, ca pe o tablă de șah, acelea, mai puțin ordonate, ale diferitelor contingente aliate; în întunericul nopții pâlpâiau, așadar, sute de flăcări ce căutau parcă să reflecte toate la un loc spectacolul oferit de bolta cerească. Metronius, care trebuia să ajungă până departe, la marginea taberei, fiindcă acolo se așezaseră oamenii lui, se îndreptă către o îngrăditură rudimentară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o violență greu de imaginat, Tony Pavone prăbușindu-se cu Întreaga lui ființă În neant, de unde din nou - numai o minune - a tuturor minunilor Îl mai putea salva...!! XI VEDENII APOCALIPTICE...! După un somn letargic În care viața abea mai pâlpâise În trupul său,Tony Pavone deschise ochii a doua zi către ora prânzului. Lengeria de corp, așternutul patului, În general totul În jurul bolnavului dovedea de fapt: zăcuse Într’o imensă băltoacă!! Avea o stare de slăbiciune puternic accentuată În timp ce capul
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Mă Întreb totuși. De ce vă scoate la muncă pe acest mizerabil anotimp...?” „Aceeași Întrebare mă frământă și pe mine. Din păcate Însă, deținuții nu au voie să deschidă gura..!” Comentară Împreună unele puncte de lucru, izgoni dela un foc ce pâlpâia În agonie muncitorii ce Încercau să se dezmorțească de frig, mai făcură o evaluare a planul de perspectivă a zilelor ce vor urma, iar maistrul intuind situația jalnică În care se afla noul brigadier, aduse vorba despre el. „Din ce
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
electrinică care făcea anunțuri pe tonul acela ușor surprins, antebelic al lui Joyce Grenfell. Această achiziție a introdus un nou și binevenit grad de suspans întoarcerilor mele acasă. De făecare dată când intram în apartament, mă repezeam să văd dacă pâlpâia luminița roșie. Dar așteptarea mea n-a fost răsplătită decât o singură dată în acea vară. Și atunci nu era decât un mesaj de la proprietarul apartamentului meu, care îmi răspundea la un telefon al meu legat de o scurgere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
umbre în pereții destinului visele prevesteau sorți pe șine fiecare noapte era coșmar ochii încărcați de durere lăcrimau rochia de mireasă și-a scuturat creta a rămas o rochie de doliu. am coborât atunci în adâncul ființei mele unde mai pâlpâia flacăra speranței și a iubirii lumânarea drumului regăsit am aprins la troița inimii am zăbovit cu mir mi-am curățat: Sufletul spre templu pășesc intuitiv pe scara regăsirii cu speranță și dorință de iertare spre templul conturat în ființa mea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
plăcut la cel de alături și ce ne-ar mai fi displăcut? Era greu să ai șaisprezece ani departe de casă. Luminile cantinei se stinseră una câte una și parcul se lăsă cuprins brusc de beznă. Doar la poartă mai pâlpâia un bec, luminând gălbui o cărare până la mine. M-am oprit din alergat de frică să nu mă împiedic prin gropi, dar continuam să merg, așa cum mă învățase profesoara de sport. Unde crezi că fugi de mine? aud un glas
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]