794 matches
-
respectiv fusese donat lăcașului de cult de o Isaileasă, lângă ograda Marinuței Pivițoaei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, ca urmare a stării deteriorate a bisericii de lemn și poate și din obligații de familie, paharnicul Iordache Lozonschi, descendent al pârcălabului Gheorghe Izlozeanul, a reconstruit lăcașul de cult din piatră. Anul construirii actualei biserici este anul 1800, după cum atestă pisania amplasată pe fațada sudică a edificiului. Cu acest prilej, s-a adăugat și un al doilea hram, cel al Sfintei Ecaterina
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
u]dorache”", posibil chiar preotul în timpul căruia s-a ridicat lăcașul. Rândul de sus și toată partea dreaptă continuă cu "„Paminighi Titori Oprea, Marga, Icsinie, Bratina, Dragomira sin Vlada, Tudora sin Bandul ... sin ...”" Ctitorul Oprea nu poate fi altul decât pârcălabul de pe pisania de la intrarea în naos, iar numele care îl urmează sunt foarte probabil membrii ai familiei sale și alți ctitori locali. În centru se poate citi: "„Pominighi leatu pan Ianache veac[u] veacului jupăneas[a] dumisale Stan...”". Această parte
Biserica de lemn din Bujoreni, Teleorman () [Corola-website/Science/322898_a_324227]
-
împărțită pe județe, conduse de către căpitani numiți în vremea lui Mircea județi. În hrisoave sunt pomenite Motru, Jaleș, de Baltă, Jiu etc. Orașele și târgurile aparțineau domniei. Primele erau conduse de juzi (corespunzători Richterilor transilvăneni), iar cele din urmă de către pârcălabi. Consiliile orășenești erau alese de către locuitori. Reprezentantul domnului într-un oraș era vornicul, ajutat de un pristav și un folnog (corespondentul villicului-administrator transilvănean), astfel că administrația locală era dublată de una domnească. Orașele aveau o autonomie pronunțată: domnul era stăpânul
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
secolul al XV-lea pe ruinele „Orașului Nou” al Hoardei de Aur. Perioada de maximă dezvoltare a Orheiului Vechi moldovenesc este atinsă în a două jumătate a secolului al XV-lea. În această perioadă pe malul Răutului sunt înălțate palatele pârcălabului de Orhei și cele două biserici ortodoxe. Cercetarea arheologică a complexului Orheiul Vechi a început în anul 1947. Tot în acea perioadă a fost creat și complexul muzeal „Orheiul Vechi”. Numele Complexului muzeal provine de la denumirea unei localități istorice Orașul
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
din lemn, atestată în sec. XV și menită să apere vadul Nistrului de năvălirile tătarilor. În cursul de mijloc al Nistrului este situat unul dintre cele mai pitorești orașe ale Moldovei - Soroca, atestat documentar la 12 iulie 1499 prin Costea, pârcălab de Soroca. Fiind situat la un vad al Nistrului, orașul a jucat un rol important pentru principatul Moldovei în Evul Mediu. Bizantinii îl numeau "Alciona" sau "Polihromia" (uneori greșit transcris "Olihonia"), comercianții din Genova având aici o escală, iar în
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
se răzbune împotriva lui Ștefan, care-l învinsese de multe ori. Pregătirile pe care încep să le facă ungurii sunt însă aflate de un român, care se găsea rătăcit prin armata dușmană. Acesta, îmboldit de iubirea de patrie, alergă la pârcălabul din Roman și-i spuse ce se uneltea între unguri. Pârcălabul trimite în pripă un curier la Ștefan și în același timp ia oarecare măsuri ca să întâmpine pe inamic, dacă ar sosi mai înainte. Operele în proză sunt împărțite în
Constantin Negruzzi () [Corola-website/Science/297630_a_298959]
-
Pregătirile pe care încep să le facă ungurii sunt însă aflate de un român, care se găsea rătăcit prin armata dușmană. Acesta, îmboldit de iubirea de patrie, alergă la pârcălabul din Roman și-i spuse ce se uneltea între unguri. Pârcălabul trimite în pripă un curier la Ștefan și în același timp ia oarecare măsuri ca să întâmpine pe inamic, dacă ar sosi mai înainte. Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinerețelor (1857). În
Constantin Negruzzi () [Corola-website/Science/297630_a_298959]
-
de Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră sub Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea. Izvoarele istorice menționează ridicarea unor cetăți pe Nistru la vaduri, din lemn sau din piatră, în scaunul cărora se așază pârcălabi (vechi cuvânt românesc provenind din germana „burgmeister”) și mari căpitani : Hotin, Soroca, Orhei, Tighina și Cetatea Albă. Se presupune că la Soroca, pe locul unei vechi escale menționată de sursele genoveze, "Alciona" („albastră” în grecește) sau "Polihromia" („colorată” în grecește
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
a fost înălțată întîi o cetate din lemn și pământ, o palancă sau poate o posadă în primul sfert al secolului XV, dar cu o primă mențiune documentară sub numele de Soroca doar la 12 iulie 1499 odată cu primul său pârcălab Coste. La 12 iulie 1499, la Curtea Domnească de la Hârlău, în sala jilțului domnesc, boierii din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
din Sfatul lui Vodă adeveresc biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia și Dragoș, pârcalabii Neamțului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocăi. La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca și în documentul precedent, este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”. Datorită canionului
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
biruința lui Ștefan cel Mare, pacea cu regele polon Ioan Albert. Printre boierii Țării Moldovei se aflau Toader și Negrilă, starostii Hotinului, Ieremia și Dragoș, pârcalabii Neamțului, Luca Arbore, portarul de la Suceava, Ivancu și Alexe, pârcălabii din Orhei și Coste, pârcălabul Sorocăi. La 14 septembrie 1499, Ștefan cel Mare încheie un tratat de ajutor reciproc cu marele duce al Liteniei, Alexandru, unde, ca și în documentul precedent, este menționat „pan Coste, staroste de Soroca”. Datorită canionului geologic pe care l-a
Cetatea Soroca () [Corola-website/Science/297707_a_299036]
-
ei și a continuat să organizeze o expediție împotriva Moldovei. Dorea să cucerească cetățile pontice Chilia și Cetatea Albă. La 27 iunie 1484, trupele lui Baiazid au traversat Dunărea la Isaccea pe 6 iulie. După lupte grele, la 14 iulie pârcălabul a predat cetatea Chilia pe mâna otomanilor. Sultanul s-a îndreptat apoi spre Cetatea Albă, pe care a ocupat-o cu succes la 5 august 1484. Ștefan și-a recuperat cetățile cu ajutorul polonezilor. A trebuit să presteze în tabăra militară
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
trupele ardelenești au ajuns sub zidurile Ineului. La 22 octombrie 1595 garnizoana otomană de la Ineu a fost silită sa capituleze. În noiembrie 1599, ca urmare a victoriei lui Mihai Viteazul în bătălia de la Șelimbăr, cetatea a intrat sub stăpânirea acestuia. Pârcălabul trimis din Țara Românească exercita jurisdicție în tot cuprinsul comitatului Zarand. În luptă, garnizoana Ineului participă la bătălie alături de Mihai Viteazul. Peste câteva luni voievodul a trecut prin aceste părți în drum spre Praga, pentru a duce tratative cu împăratul
Ineu () [Corola-website/Science/297078_a_298407]
-
unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale. În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii) și a țărănimii libere. Marea
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna inaintea dregătorilor de curte, cu exceptia marelui vornic. În aceeași idee Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții a marilor dregători, mulți rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi: marele spătar
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
administrativ. Numărul curtenilor și slujitorilor era de câteva mii. Curtenii faceau serviciul prin rotație la curte, asigurând paza domnului și îndeplinind diferite slujbe sau servicii. Ceilalți proprietari de pământ, se adunau, în caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub comanda pârcălabului de ținut, după care se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit de domn, denumit „vileag” sau „beleag”. „Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
de observare și supraveghere. Datorită configuratiei terenului, asediul lor era adeseori dificil și garnizoana, chiar foarte redusă, putea rezista multa vreme. Ca semn al importanței lor militare și politice, portarul Sucevei îndeplinea și funcția de hatman (conducător al armatei) iar pârcălabii cetăților mari ocupau primele poziții în Sfatul Domnesc. Cea mai răspândită și acceptată variantă referitoare la numărul conflictelor armate („bătăliilor”) la care a participat Ștefan cel Mare este de 36. Cifra este bazată chiar pe mărturisirea domnului moldovean făcută în
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
subterane, dar nici o altă construcție. Se presupune că cetatea Orheiului a fost completată în anii 60 ai sec. al XV-lea pe ruinele orașului Hoadei de Aur, Șehr al-Djedid, astfel clădirea principală din fosta citadelă a tătarilor a devenit reședința pârcălabului de Orhei. Fiind dotată cu un cerdac, intrarea în clădire a căpătat aspectul caselor băștinașilor din Moldova. Cripta a fost transformată în beci, unde se păstrau rezervele de produse alimentare. Nu este exclus ca subsolul din palatul pârcălabului să fi
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
devenit reședința pârcălabului de Orhei. Fiind dotată cu un cerdac, intrarea în clădire a căpătat aspectul caselor băștinașilor din Moldova. Cripta a fost transformată în beci, unde se păstrau rezervele de produse alimentare. Nu este exclus ca subsolul din palatul pârcălabului să fi fost folosit și ca temniță. După refacere, în subsol se intra printr-o deschizătură făcută special în colțul de nord-est al criptei. Se crede, că anume prădalnicele năvăliri ale tătarilor din vara anului 1469 l-au determinat pe
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
în vederea edificării unei citadele întărite la Orhei. Despre aceasta ne mărturisesc atât săpăturile arheologice, în cadrul cărora au fost descoperite temelia citadelei, cât și documentele timpului. Astfel, în hrisovul lui Ștefan din 1 aprilie 1470 este pomenit pentru prima dată un pârcălab, adică un comandant militar a cetății Orhei, care după cum se obișnuia pe acele timpuri, îndeplinea și funcții administrative ale ținutului. Acesta era Radu Gangur, fiul „Ganguroaiei celei bătrâne”, un boier din partea locului. Prin construirea unei cetăți de pământ și lemn
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
de la Roman, toate având planuri patrulatere, cu turnuri cilindrice la colțuri. Turnurile Cetății Orhei sunt diferite, iar clădirea a intrat în circuitul științific cu denumirea de citadelă. În urma cercetărilor din anul 1960, s-a precizat că palatul în care locuia pârcălabul cetății avea 10 încăperi și trei bazine. Era ridicat deasupra unei moschei construite în timpul dominației Hoardei de Aur. Pe una din lespezile din piatră a bazinului s-a păstrat inscripția în limba arabă: „"Această moschee a ordonat să fie construită
Cetatea Orhei () [Corola-website/Science/317018_a_318347]
-
clasificare . Satul Rudești a fost întemeiat în secolul al XVI-lea pe malul râului Verehia, istoricul Teodor Bălan (1885-1972) găsind un document din 2 aprilie 1623 prin care domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea i-a întărit lui Mihai Tăutul, pârcălabul Hotinului, dreptul de proprietate asupra a jumătății de sus a satului Grămești și a jumătății de jos a satului Rudești. Numele satului este menționat și în alte documente: 18 iunie 1672, 1727 (când jumătate a satului era stăpânită de boierul
Biserica de lemn Sfântul Dumitru din Rudești () [Corola-website/Science/317161_a_318490]
-
Țară Românească, dar a fost oprită de Vlad Țepeș. La doi ani și jumătate de la eșec, în ianuarie 1465, după un asediu de o zi (24 ianuarie), Ștefan cel Mare cucerește cetatea Chiliei. Domnitorul îl numește pe Isaia, cumnatul sau, pârcălab al cetății. Pentru îmbunătățirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ștefan cel Mare reconstruiește cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări participa 800 de zidari și 17.000 de ajutoare. În 1484 are loc
Asediile cetății Chilia () [Corola-website/Science/317839_a_319168]
-
Dunării (cetatea Chilia Nouă). La lucrări participa 800 de zidari și 17.000 de ajutoare. În 1484 are loc campania sultanului Baiazid al II-lea în Moldova. Pe 6 iulie 1484 începe asediul cetății Chilia, apărată de moldovenii conduși de pârcălabii Ivanco și Maxim. După opt zile cetatea este cucerita de invadatori (14 iulie). Cetatea Chilia este stăpânita de otomani până în 1812, când, odată cu cedarea Basarabiei (partea de est a Moldovei, cuprinsă între Prut și Nistru) în urmă războiului turco - rus
Asediile cetății Chilia () [Corola-website/Science/317839_a_319168]