104,745 matches
-
noastre de suflat, de corzi și percuție, împreună interpretăm aceeași bucată simfonică pentru urechi siderale, fiecare cum poate, cu creierul, cu picioarele, unii în păduri, alții în vizuina de bloc, alții în stații lunare. Sîntem un miceliu vast, cîntător. Acoperim pămîntul cu sputa noastră corozivă, fantastă, cu cultura noastră de circuite integrate și biți; asemenea penicilinei pe o lamă de sticlă într-un laborator ne înmulțim frenetic sub ochiul scrutător al neantului; adiem la unison în vîntul frecvențelor radio, ne agităm
Poezii by Magda Cârneci () [Corola-journal/Imaginative/6108_a_7433]
-
auzul heruvimilor și meteoriților. Abia acum începem lent să ne trezim. Să ne dăm seama că împotriva voinței noastre deși mulți sîntem afoni, noi totuși cîntăm: asemenea greierilor, broaștelor și turturelelor, precum frunzișul, vulcanii și furtunile tropicale, asemenea cutremurelor de pămînt și undelor electromagnetice, noi toți cîntăm într-un singur cor, un cor vast, un cor miliardar, care habar n-are că cîntă o simfonie gigantică scrisă de cine și pentru cine și în ce cheie muzicală și în ce fel
Poezii by Magda Cârneci () [Corola-journal/Imaginative/6108_a_7433]
-
Am să învăț din nou să cos, să spăl, să cîrpesc, să cresc copii, să fac cumpărături, să gătesc, am să fac cum vor toți, cum fac toți, am să tac și-am să uit Că trebuia să diger existența pămîntului să împac munții cu văile / să căsătoresc insule cu oceane să îmbunez găuri negre și constelații / să cos continentele între ele să înnădesc nordul cu sudul / să amestec orientul cu occidentul să educ delfinii, stejarii, turturelele, crinii ca să nu se
Poezii by Magda Cârneci () [Corola-journal/Imaginative/6108_a_7433]
-
Sculptorii Florenței, acolo, la Curtea Medicilor mei, L-au plăsmuit plin de o regalitate adolescentină, Pe el numai Angela ar putea să-l deseneze, tremurat, Siluetă parelnică, pășind alunecat mereu pe vârfuri... Poate, nici nu are nevoie de prea mult pământ, de sprijin. Pronunță unele sunete mai greu, e drept, Dar e însuflețit de o tainică ardoare, Fiu al unui creștin și al unei musulmance, Rod al Occidentului și al Orientului, Sortit să împace lumea ce vine, sper, nu s-o
David by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6162_a_7487]
-
mai târziu la profesoara mea de germană de la universitatea din Cluj după masă târziu după masă târziu când totul nu mai e ca înainte mă gândesc și eu cu o slabă intensitate să mor eliberând fâșia nu prea mare de pământ pe care de obicei îmi întind umbra sau dacă se poate spune așa retrocedând-o altcuiva cu un act de proprietate mai tare mi s-a părut o clipă și mie că mi-e dată cu hârtii în regulă dar
Poezii by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/6240_a_7565]
-
voastre nu vântul ne va mătura pe toți ci câte un vânt pe fiecare când începe să bată al meu pentru voi e liniște și pace o atmosferă pașnică se desfășoară de jur împrejur inexplicabil cum în partea aceea a pământului lucrurile stau atât de diferit nu ne înțelegem noi unii cu alții și nici noi pe noi căci nu se știe când vântul personal numit și îngerul păzitor se va trezi și se va apleca doar o clipă asupra unei
Poezii by Nicolae Prelipceanu () [Corola-journal/Imaginative/6240_a_7565]
-
porcul un curcan? Jură că nu minte, face cruce: „să nu se închidă groapa peste mine", și spune că asta nu e încă nimic, uitați aici mușcătura mielului! Aici și aici. Își deschide larg pieptul. Pierdut s-a aruncat la pământ și a început să țipe. Că mă tem de mine însumi, nu mai pun bază pe nimic, sunt pierdut. Că s-au întors toate cu susul în jos, „nu-mi mai arde de nimic, nici să mă sinucid", nu mai
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/6225_a_7550]
-
deodată, îi privește ei picioarele pe furiș, ridicând fața de masă, prefăcut că-și caută pixul scăpat din mână, „un ofițer îi ține căpăstrul". Vreți să ne ducem toți la balamuc? La naiba, impulsurile electrice nu ating unele regiuni de pământ bătut pe nuiele împletite, regiuni ale creierului: „ascultați foșnetul cortinelor". Ea, focoasă, îi mai spune lui o dată că are acasă o broscuță de acum 40 de milioane de ani într-un chihlimbar! Nu se poate. Vii să o vezi? S-
Poezii by Liviu Ioan Stoiciu () [Corola-journal/Imaginative/6225_a_7550]
-
ferești prin care să privim Nici o clipă n'avem de lumină. O, de-am putea ca trupul, în noroi, Să-l lepădăm ca pe un vechi vestmânt, Să urcăm ca fum înalt din noi Si să nu ne mai simțim pământ! Iar, în pustietatea Ta cerească, Tu, Doamne, suferind de prea mult soare, Durerile să ni se înfrățească Si să plângem stele căzătoare. 1922 Texte Texte jos, deasupra texte, Numai viață, ce mai este! Noaptea-așterne text de stele Cu majuscule-ntre
Poezii by Vladimir Streinu () [Corola-journal/Imaginative/6354_a_7679]
-
și scriu în așteptarea unei religii micuțe, perfect în viciul meu de a însufleți obiecte, chiar și pe văduva suedeză a lui Kafka ce aducea după spusele unora cu o curea de piele sau poate chiar cu sufletul care sub pămînt, precum fumul, pleacă învelit într-un țipăt - și mă gîndesc că viața are subînțelesuri care nu au de-a face cu omul. Cîrtița cu cheiță Frumoasă ca un pahar îngrijorat la colțul mesei ea are două feluri de mers, niciunul
Poezie by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6119_a_7444]
-
pe cer o stea Hamleta? Măcar un nor? Un curcubeu de care-și rîde prostul? E cineva să fi numit astfel pustiul de dincolo de granițe ceva ce crește înăuntrul unui substantiv pe care-l luminează Luna născută din ovare de pămînt - femeia despre care scriu. Hamleta - distrugătorul ei este chiar Hamlet, un prinț ce joacă rolul unui biciclist căzut în aceeași buclă în care locuiesc un rege și un biet om. Un cîine care latră toată noaptea fără dinți. Și stelele
Poezie by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6119_a_7444]
-
care locuiesc un rege și un biet om. Un cîine care latră toată noaptea fără dinți. Și stelele vor râde pîn' la ziuă. Dragostea e un copac de la sfîrșitul lumii Un stigmat din care mîncăm pe săturate, crengile atîrnă la pămînt, gurile noastre atât de aproape - ca funia de gîtul unui poet sterp. Ca să scăpăm de ea am făcut răul.
Poezie by Nicolae Coan () [Corola-journal/Imaginative/6119_a_7444]
-
Vasile Dan deasupra ta, pe capul tău stă același om de hîrtie, de pămînt ești tu, ești ancora lui, el e ușor, un puf, un zmeu ce flutură sus nepăsător, tot mai sus în aerul turbionar, rece, răscolitor, pe catalige te înalți alergi după el cu capul pe spate cu plămînii plini de aerul
în nacelă by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/6450_a_7775]
-
declarație de dragoste între infanți, pielea ușor iluminată de shiva ca un manuscris încă nedescifrat de neofiți. te văd iarăși sus cum urci direct din gura mea în fiecare dimineață și nu te mai întorci niciodată pe dîmbul verde de pămînt nou-nouț pe care stau singur așteptîndu-te. te aștept cu spatele sau cu fața, într-o parte sau în genunchi alergînd tîrîș prin mărăcini printre consoanele șuierătoare ce îți înțeapă auzul moale prins în placenta unei limbi mult mai mari degetele
în nacelă by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/6450_a_7775]
-
parte sau în genunchi alergînd tîrîș prin mărăcini printre consoanele șuierătoare ce îți înțeapă auzul moale prins în placenta unei limbi mult mai mari degetele mioape au învățat să o vorbească însă încet precum ai duce la ochi orice, tot pămîntul cu lumina lunii cu tot. fiecare ascunde în fond ceva în sîngele său o piramidă tulbure cu vîrful îngropat ori transparentă înveșmîntînd o grămăjoară albă de oase. ceva ce-ți iese în cele din urmă pe piele ca o cerneală
în nacelă by Vasile Dan () [Corola-journal/Imaginative/6450_a_7775]
-
Marta Petreu TATĂL NOSTRU Tatăl nostru care ești în ceruri dă-le morților mei un pămînt ușor dă-le viilor mei viață dă-i mamei nostre bucuria de a avea urmași [i ridică-ne nouă celor blestemați blestemul sîngeriu de mamă în care stăm ca bivolii înjugați dă-i mamei noastre ceea ce i-a lipsit vindecă
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/6270_a_7595]
-
îndurerat Asfințește. Cer copt vișiniu. Tu fără nici un motiv fă ce ți-am cerut. Pur și simplu. Așa cum ai făcut lumea Si ridică blestemul sub care îmbătrînim din prima zi dă-le viilor mei viață dă-le morților mei un pămînt ușor ușor Așa. Pur și simplu CÎNTEC DE LEAGĂN Noi n-am fost scăldați în sînge negru ca Siegfried Dar pe noi nu degeaba mama ne-a călit în laptele ei de mamă cald și nu degeaba ne-a blestemat
Poezie by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/6270_a_7595]
-
în creștere o cumințenie așternută ca umbra însoțind trecutul fără să-i adaoge nimic osînda unui cult ce nu poate înceta fără fisuri abraziv nicicînd recent pînă la capăt recurent așa se cuvine nu are cum să nu se repete Pămîntul se rotește deci totul se repetă vezi diorame cu tine la diferite vîrste diorame roind în jur ca niște sateliți lenți în stare de inconștiență dar tu lipsești mai departe cu încăpățînare n-ai cum să te-nșeli totuși ai
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
iubirea, păgubind mereu’’. Caută mărgeaua de la o zgărdiță, Cum o poart-aicea fetele de viță, Ce rotesc,o, aprig jocul vieții, gureș, Cum e obiceiul de prin Maramureș. Liguriei II Ce aș putea să-ți scriu ce nu s-a scris, Pământ puțin și stâncă peste goluri, De unde-și iau puterea, tragic vis, Crestatul golf și asprele decoruri? Liguric țărm, ca un arici se strânge În sine însuși numai țepi și spăngi, De aici plecă spre glorie și sânge, Barcazul, cei o
Poezii by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6573_a_7898]
-
Gabriel Chifu Peste mine a nins, prin mine au crescut firele de iarbă, pe trupul meu de pământ s-au scurs pârâiașele tulburi ivite după ploaie. Seara s-a lăsat peste mine Si apoi lumina dimineții peste mine a aruncat bănuți de aur. Când eram copil, în joacă, îmi întorceam pe dos buzunarele. Așa, acum, m-am întors
Buzunare întoarse pe dos by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/6447_a_7772]
-
nicăieri și în vreme ce tonții și flecarii se lasă seduși de murmurul mării și surâsul soarelui di n Golfo dei Poeti el pare sedus de freamătul pur al rostirii dincolo de liniștea spartă de cuvintele rostite în toate idiomurile limbile și dialectele pământului el contemplă nestingherit albul tăcerii xxx încetul cu încetul în anii din urmă pe măsură ce pierdui din voluptatea scrisului exacerbată de pofta nebună de literă plumbuită dobândii voluptatea rostirii în marginea ei când nici nu te-aștepți se cască abisul tăcerii
DIMINEȚI LIGURE by Mircea Petean () [Corola-journal/Imaginative/6495_a_7820]
-
ea deloc nu se subția. chiar și când îmi suflecam pantalonii în țărâna lunii, eu rodeam sfoara. lângă stelele care se stingeau ca stropite cu apă, eu rodeam sfoara. înotând printre găurile negre ca-ntr-un iaz cu pești, văzând pământul ca un sâmbure, eu rodeam sfoara, și degeaba. tot legat de piciorul mortului proaspăt, mortului parfumat. și așa, până și așa, oricât de departe în ceruri, până și acolo, oricât de adânc sub piele, ca molii înfometate lumea peste mine
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/6527_a_7852]
-
au fost doar carnea peste trupurile roase de vânturile aspre el se așază și-și umezește degetele în ochii lor. de foarte aproape un cal mort îi veghează. în spatele calului o imensă întindere de trandafiri sălbatici. o liniște coboară în pământ, iar de sub dealuri o oarbă își ia zborul. mâinile ei merg spre miazănoapte și arborii o urmează în legănarea ei. în ierburi sunt trupurile roase de vânturile aspre. ei au fost carnea care i-au umplut gura. pe un drum
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/6527_a_7852]
-
au fost și au fost doar carnea. palmele lor par acum o vâltoare. se izbesc de stânci apoi coboară spre mări. peste trupurile roase de vânturile aspre el se așază. lângă ei o oarbă se piaptănă cu degetele pline de pământ. și-n jur mai mult un cal mort decât o întindere de trandafiri sălbatici.
Poezie by Teodor Dună () [Corola-journal/Imaginative/6527_a_7852]
-
din nou tu cine ești, acolo eu cine sunt în acest loc? cine a trecut și a chemat, trecând? înrădăcinați cum suntem în terra firma departe de laolaltă aruncăm între noi firul îl întindem umbra lungă a triangulării cade în pământ nedesțelenit Scriere citire Vorbeam cândva aceeași limbă încăpeam în respirarea unui singur cuvânt luna plină de semințe ne hrănea cum a hrănit in illo tempore limba primului poet. Pe urmă am văzut fața cealaltă a lunii pântecul plin de otrava
Poezie by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/6619_a_7944]