7,370 matches
-
religioase în omenire? Pînă cînd va mai profita Dumnezeu de atîtea semne de întrebare? Cît ne vor mai plictisi chestiunile ultime?... Și unde-i otrava care, spulberînd amintirile, să-mi ajute să fug din Dumnezeu?" Altădată medita în stilul lui paradoxal care, în faza sa franceză, îi va deveni caracterizant: "Trebuie să te gîndești zi și noapte la Dumnezeu, pentru a-l uza, a-l termina în tine. Atîta vreme cît el va rezista la banalitate, trăiești în imperiul lui fără
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
de copleșitoare, că, de-ai putea scăpa o lacrimă, ea ar otrăvi întreg pămîntul, stelele s-ar învineți iar soarele ar răspîndi o lumină ofticoasă și sfîșietoare". Să închei incursiunea, printre luminiscențele acestei cărți, cu încă o cugetare, firește tot paradoxală, despre înjurătură: "Cu cît paradoxele asupra Divinității sînt mai înfiorătoare, cu atît îi exprimă mai adecvat esența. Pînă și înjurăturile sînt mai aproape de Dumnezeu decît teologia sau meditația filosofică. De altfel, înjurăturile, în grade diferite, lui și numai lui i
Cioran în 1937 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16014_a_17339]
-
biografiei, Paler generalizează, caută să își întemeieze un destin. Apoi, Paler repetă subtil regresia pe care o încearcă de cîteva ori Cioran cînd scrie despre Coasta Boacii. În acest caz, este vorba despre un sat aflat lîngă Făgăraș, Lisa. Comportamentul paradoxal țărănesc, complexele de inferioritate ale țăranului venit la oraș, sînt esențiale în destinul scriitorului. Lisa nu este un paradis pierdut, ci o cauză a ceea ce a devenit mai tîrziu autorul. Sînt multe pagini memorabile despre copilărie, despre adolescență, unele de
Eu sînt un anacronic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16012_a_17337]
-
doar că, ceea ce noi am numit, mai ales prin secolul al-XIX-lea (dar și înainte, sau după) grădină nu semăna deloc cu ceea ce francezii înțelegeau, în secolul al XVII-lea (epoca de grație a grădinilor lor), prin jardin. Pare un fapt paradoxal că un dat pe care l-am crede universal, cum e grădina, poate vorbi despre diferențe culturale profunde, dar paradoxul acesta nu e decît o aparență, iar studiile de istorie a mentalităților și-au obișnuit cititorii, în Occident, să caute
Elemente de geografie imaginară by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15640_a_16965]
-
Ștefan Agopian nu s-a "înrolat", în chip explicit, manifest, în nici una dintre "generațiile" literaturii noastre contemporane, iar poetica sa, implicită în romanele publicate, îl face greu încadrabil în "școlile" literare contemporane autorului din punct de vedere istoric". în mod paradoxal, el aparține totuși unui curent (mai curînd, o orientare generală a prozei), cel antirealist. Istoria acestei marginalități promovate spre zonele de putere ale canonului nu atrage încă neobositele cercetări didactice. Cu alte cuvinte, marginea rămîne, și în acest discurs despre
Identificări by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15639_a_16964]
-
constituie, dincolo de rezultatul concret, o sursă de robustețe psihică și de autocunoaștere. Imobilismul lui actual nu face decât să-i întrețină și să-i adâncească angoasa multiformă care transpare în anomia socității, în cultivarea nemulțumirii ca mod de viață, în paradoxala instituționalizare a injustiției și a infracționalității, în boala mentală și fizică, în degradarea biologică a populației și în procentul ridicat de sinucideri. În schimb, angrenarea: (1) în mecanismul social, contactul angajat (2) într-un interes personal, sunt prin efecte comparabile
Scoase din uz by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15646_a_16971]
-
mai este ceva. Schimbarea puterii politice, ori de cîte ori se petrece în România, înseamnă anularea a tot ceea ce s-a făcut bun, onorabil pînă atunci. Aproape nimic nu se continuă, experiențele care au creat evoluție nu sînt asimilate, ci, paradoxal, anulate. Mereu se ia totul de la zero, oamenii sar, nonșalant, dintr-o barcă în alta, nu există respect pentru credințele celuilalt, pentru punctele de vedere diferite, susținute cu argumente, inerția de a bifa acțiuni este mai puternică decît aceea de
Caragiale și teatrul contemporan (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15681_a_17006]
-
fermecat degeaba de "Dunărea împărătească", într-o călătorie pe ape la invitația și cu premeditarea prietenului brăilean. Spengler și Frobenius pot fi întâlniți, ne argumentează Vasile Băncilă, mai mult sau mai puțin incognito și pe drumurile prăfuite ale Bărăganului - deși, paradoxal, într-un sens mai literar. Pe o asemenea urzeală de împrejurări și concepte autorul însemnărilor își transpune propriile ipoteze de lucru. Pasiunea sa este genuină, proteică și longevivă. Propensiunii gospodărești la sistem el îi opune, cu o mai fluvială vioiciune
Împliniri majore by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15690_a_17015]
-
factorilor contrastanți amintiți, cînd nu ne apar drept captivi ai ironiei care descărnează actul liric, lăsînd osul gol a silogismului. Apelînd la concretul dens, la o imagistică groasă în voia căreia se lasă, Nicolae Țone beneficiază astfel de șansa unui paradoxal acces la impactul metafizic, ocultat de versificația de ,,poante", de ,,spirite" spectaculare, gen Prevert sau Sorescu. I se potrivesc vorbele lui Artaud: ,,Sîntem aici și ne trezim brusc în toiul luptei metafizice, iar partea împietrită a corpului aflată în transă
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
însumi/ de-a jupui minciuna teribilă de fulgi și de blănuri de-a scuipa în nămolul ochiului pe cel încrezut/ de-a viola umbra catedralelor răscoapte de-o glorie putredă infectă bolnavă înșelătoare ca un vin prefăcut/ mi-e bine paradoxal în fața oglinzii ceea ce pe alții i-ar ucide pe mine mă hrănește mă sprijină/ cîteodată cînd mă-ndrăgostesc de cine știe ce destrăbălată infantă pletele mi se albăstresc pînă la ultimul fir/ devin o dîră subțire de fum pe sub ferestrele mansardelor tainice
Un postavangardist (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15692_a_17017]
-
emoțiilor personale, a afectivității, a ,,umanismului" mic burghez denumit uneori și ,,sentimentalism mic burghez" să fie oare legată de faptul că, ducîndu-și pînă la capăt credința în rațiune, Benda a devenit spre sfîrșitul vieții un apărător al stalinismului? Poate părea paradoxal, dar tocmai comuniștii care nu s-au sfiit niciodată să facă din alb negru împotriva bunului simț și rațiunii celei mai elementare, la îndemîna oricărui simplu muritor, s-au prevalat întotdeauna de ,,logica istorică", transformînd-o în piatra de temelie a
Cele două morale și politica by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/15707_a_17032]
-
dlui Tudor Cristea, intitulat Estetica morții, care ar merita citat în întregime, cum a făcut-o dl C. Stănescu în Adevărul literar și artistic din 14 noiembrie. Ideea, sugerată autorului de vizionarea în direct a prăbușirii Gemenilor newyorkezi, este aceea, paradoxală, că, odată cu tranformarea realității în spectacol mediatic, are loc și transformarea ficțiunii în realitate. Tot în revista tîrgovișteană, dl M.H. Simionescu relatează o întîlnire reală dintre Marin Preda și Radu Petrescu, pretext de a compara esteticele lor literare, atît de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15719_a_17044]
-
ca atare, ci pentru că, spre deosebire de obiectul decorativ, fie el și de mari dimensiuni, care atrage privire spre sine însuși, obiectul lui Ghilduș pune spațiul în rezonanță și îl modelează într-o formă specifică, această structură tridimensională se comportă imprevizibil și paradoxal. Mai întîi, ea nu populează spațiul, așa cum o face un obiect clasic de sculptură, nu reflectă lumina spre exterior, așa cum o fac volumele polizate, și nici n-o stinge, n-o obosește, așa cum o fac suprafețele patinate, ci o absoarbe
Cea de-a patra dimensiune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15733_a_17058]
-
Cătălin Constantin Pe parcursul unui studiu de trei sute de pagini, Maria Todorova urmărește istoria, atît de paradoxală, a formării unei imagini negative a spațiului geografic intrat în conștiința europeană cu un nume pe care documentele îl pomeneau rareori înainte de jumătatea secolului XIX - Balcanii. Cartea sa, tradusă în română anul trecut, la Humanitas, sub titlul "Balcanii și balcanismul
Balcanii între real și imaginar by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15724_a_17049]
-
VI, p. 138, 139 footnote>. Când vorbesc despre Maica Domnului, Părinții folosesc cuvintele cele mai bogate În cuprins, de o rară frumusețe poetică și profundă teologie, iar toată această bogăție și frumusețe nu pot fi Înțelese decât duhovnicește, prin acceptarea paradoxalului, miraculosului, așa cum au fost transmise Bisericii prin Tradiție. Scrisul lor, deși pare, nu este hiperbolic, nu este țesut din exagerări poetice, pentru că nu exprimă mai mult decât este ea În realitate, toate evenimentele scripturistice din viața Sfintei Fecioare intrând În
Maica Domnului În Filocalie by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/156_a_194]
-
am mai văzut și două pelicule franțuzești din aceeași familie a filmelor autoreflexive. La Sărbătoarea filmului francez, găzduită în această toamnă de Institutul Francez, Cea mai bună speranță feminină de și cu Gérard Jugnot, despre care Frédéric Strauss a scris: ,,Paradoxal, dacă filmul a găsit tonul just e și pentru că pare pus în scenă chiar de către eroul său, un ins care nu pierde nici o telenovelă și iubește cinema-ul lui papa!" Într-adevăr hazul acestui film este desuetudinea lui, simplitatea dezarmantă
Lumea filmului în oglindă by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/15754_a_17079]
-
care ar fi putut lua, în roman, aspecte de cel mai declarat dramatism. Însă, la cea de a treia persoană, eroul nu-și exhibă rănile, nu se autocompătimește, nu-și urlă spaimele, ci doar narează împrejurări, cu răceala istoricului. Și, paradoxal, din acest ton, narațiunea primește un suflu tineresc, romanul o tentă detectivistică, primează aventura, pariul. Numai punându-te în locul celui ce nu știa dacă va izbuti să treacă neobservat în tren ori tramvai, sau dacă va petrece noaptea sub un
În luptă cu atotputernicii by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15766_a_17091]
-
performanțe artistice, e foarte plăcut să simți că faci parte din Ginta Latină! Ultimele două seri ne-au oferit întâlniri cu alte ipostaze ale diversității jazzistice europene. Istvan Gyárfas Quartet din Ungaria a evoluat cu predilecție într-o tonalitate lirică. Paradoxal însă, momentele de "decolare" din tramele armonice oarecum previzibile erau tocmai cele swingate. Spectacol dominat de chitaristul lider al grupului, ca și de pianistul Gábor Cseke, indeniabil discipol al lui Bill Evans. La rândul său, Michael Sagmeister Trio (Germania) s-
Festivalul de Jazz de la Sibiu by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/15774_a_17099]
-
împotriva lui însuși și că nu poate să se recunoască, nu poate să se iubească pînă la capăt, dacă nu este obiectul unei condamnări" și alcătuiesc, privite în ansamblu, o pledoarie pentru lipsa de inocență a literaturii. Formularea poate părea paradoxală, dar tocmai această lipsă de inocență pentru care pledează Bataille, atrage după sine o reconsiderare a noțiunilor de "pasiune mortală", "transgresiune tragică" sau "libertate nelimitată". Permanenta confruntare a operei cu biografia și a ambelor cu cea mai înaltă expresie a
Mitul pasiunii by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16143_a_17468]
-
repetetate violuri. Ezitînd între uriașa dorință de a se răzbuna pe făptura neputincioasă, progenitura criminalilor ale căror fețe încă o obsedează, și o dorință aproape la fel de puternică, de a uita totul și a o lua de la capăt, femeia începe, poate paradoxal, să-și amintească, oferind astfel o cronică răscolitoare a nenorocirilor petrecute în primii anii ai deceniului 90 în Bosnia. Scena din spital deschide cel mai recent roman tradus în engleză al Slavenkăi Drakulic, o autoare deja notorie peste ocean. S.
Războiul din Bosnia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16165_a_17490]
-
a-i prelua rolul: Dincolo de multiplele explicații ale "fenomenului românesc actual", o singură afirmație rezistă tuturor dubiilor: pentru prima oară în istorie cei care au fost "constructorii sistemului totalitar concentraționar" au ajuns după "revoluție" să-l reformeze și tot ei - paradoxal pînă la absurd - să joace rolul "ziditorilor noii Cetăți, a libertății și a democrației". Meșterul care a clădit o închisoare poate apoi să construiască - pe aceleași temelii - o Casă a luminii și a libertății? Nu! Închisoarea va rămîne închisoare, chiar dacă
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
a răspuns: "În nici unul". Filmul s-a vrut un amestec de genuri - și polițist, și comedie, și de dragoste, cîte puțin din fiecare - dar el se reduce, în ultimă instanță, la un haos stilistic scăpat de sub control, cu un aer paradoxal de parodie involuntară. La balamuc ca la balamuc, s-ar putea spune, de vreme ce filmul se petrece, aproape în totalitate, la un spital de nebuni. Cîțiva "răufăcători" încolțiți (foști polițiști) se baricadează în ospiciu și iau ca ostatici bolnavii. Locul e
Țăcăniții sîntem noi by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16216_a_17541]
-
ludica în același timp a autoarei. M.&M. sînt inițialele prenumelor unchiului și al autoarei, dar ele trimit la altele două, Iosif și Josepha, alcătuind punctul de pornire al cărții, mereu îmbogățit cu digresiuni, povești, anecdote, citate, opinii, evenimente. Situația paradoxala de a purta prenumele unui unchi, cunoscut romancier și dramaturg român, în jurul căruia plutește misterul unei tenebroase "affaire", nu putea fi trecută sub tăcere. Această structură binara se ramifică pe durata lecturii. Dialogul nu este susținut doar de cei doi
Michčle Hechter and Mihail Sebastian by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/16198_a_17523]
-
asemeni lui Ion-Vodă între cămile - poporul român. Adică o populație dezorientată, dezamăgită, reacționară, urându-se pe sine și urând întreg universul. Oamenii de vârsta a treia pe care-i întâlnesc (cel mai sigur barometru al societății, în care poți descifra - paradoxal! - direcția în care-o va lua România!) au găsit, îl ultimele săptămâni, un nou punct de sprijin. Oricât ar părea de incredibil, "informatorii" mei au ajuns să-i regrete pe ruși! Nu pe comuniștii români, nu pe Ceaușescu, ci tancurile
Lașitatea are degete umede by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16202_a_17527]
-
fi fost dărâmat. Germanii, ca și rușii, ar fi dus-o în zilele noastre într-un fel de prietenie... Dealtminteri, pe ruși, ca și pe nemți, - parcă promiși unii altora, - ceva îi unește, și-așa, despărțindu-i și atrăgând-o, paradoxal, în modul cel mai contradictoriu. Dovadă, vechea apetenta țarista pentru generalii și înalții funcționari germani tocmiți de tar să slujească imperiul de la răsărit, în cu totul alte condiții decât ar fi făcut-o votca și lenea rusească. Dovadă, iarăși, mișcarea
O ipoteză trăznită by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16235_a_17560]