1,958 matches
-
cap! Am trecut pe lângă respectivul client cam după cinci minute. Era chiar în fața barului. Era asistat de doi dintre prietenii lui la fel de beți și voma copios. Când am ieșit în ușa barului, am descoperit că iar începuse să plouă. — Am parcat pe stradă, în sus, a zis Laura. O iau la picior. Ne-am îmbrățișat. —Vin duminică s-o văd pe Kate, a spus ea. Mă bucur că te-am cunoscut, Adam. După care a luat-o la goană în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-mi dau seama de asta. Aveam mai multe scuze. Era târziu. Eram udă leoarcă. Era prima seară în care o lăsasem pe Kate cu altcineva. Helen o să mă scalpeze. — Da, am spus spre marea mea surpriză. De ce nu? Am parcat mașina și-am intrat. Mă apucaseră trepidațiile. Teama mea era perfect fundamentată. Fusesem în destule apartamente studențești ca să mă aștept la ce era mai rău. Văzusem aranjamente cât se poate de ciudate. Știți ce vreau să spun: șase-șapte oameni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
întrebări din partea ta. Sigur, unora dintre femei li se pare o chestie foarte utilă, dar... scuze, scuze. În sfârșit, m-am urcat în mașină și am condus până acasă la Adam. Capitolul douăzeci și doitc "Capitolul douăzeci și doi" Am parcat chiar în fața casei lui Adam și, cu capul plin de un amestec de nerăbdare și rușine sordidă, am mers până la intrare. Apoi mi-am adus aminte că lăsasem sticla de vin în mașină și am alergat înapoi s-o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
mașina către casă. Străzile erau întunecate și pustii. Eram foarte fericită. Nici măcar nu m-am simțit vinovată fiindc-o lăsasem pe Kate în grija altora atâta vreme. Ei, nu foarte vinovată. Capitolul douăzeci și treitc "Capitolul douăzeci și trei" Am parcat mașina și am băgat cheia în broasca de la ușa casei. În camera din față, lumina era aprinsă. Ciudat! Credeam că la ora aia, în mod normal, toată lumea dormea dusă. Te rog, Doamne, fă să nu fie Helen. Te implor, fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe scaun, oferindu-i lui James o perspectivă asupra pulpelor mele învăluite în ciorapii transparenți și strălucitori și asupra rochiei scurte, strâmte și negre. James nu putea să-și ia ochii de la mine. Era minunat. Pe drumul de la locul unde parcasem mașina și până la restaurant avusesem parte de niște priviri ciudate. Presupun că eram cam prea elegantă pentru o seară de luni, într-un aprilie cu cer senin, dar cui îi păsa. Chelnerul, un tinerel îmbrăcat într-un costum de seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
douăzeci și nouă" Cum am băgat cheia în broască, ușa de la bucătărie s-a deschis și, făcând dovada miraculoaselor lor abilități parapsihologice, Anna, Helen și mama s-au năpustit în hol ca să mă întâmpine. Ori asta, ori mă auziseră când parcasem mașina. Cum a fost? m-a întrebat mama. Era clar că, momentan, nu aveau nimic altceva de făcut. Serialul lor favorit nu s-ar fi bucurat de atâta interes dacă ar fi avut ceva mai bun de făcut. — Ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
dragul meu, încercă directorul formularea unei explicații, că în acești ani m-am uzat atât de mult, încât nici nu mă uit într-o oglindă, având o temere justificată că n-o să mă mai recunosc, glumi el amar. Intenționez să parchez mașina și să ies din cursă lent, așa pe nesimțite, ca să nu-mi ridic în cap toate mărimile. Bună cafeaua!? Bună! Face fetișoara asta o cafea!... spuse directorul pentru a colora atmosfera și râzând privi spre ușa prin care intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
și ce frumusețe de struguri avea tata atunci, în timp ce astăzi totul e părăginit, părăsit, dezolant, deprimant... După acest trist popas, coborâm pe drumul ce duce la Liești - unde fiind hramul bisericii e foarte multă lume și circa 35-40 de mașini parcate în jurul bisericii. Suntem bine primiți ca musafiri de Florina și de invitații ei, cu belșug pe masă și voie bună, ca la o zi de sărbătoare... După ora 18 ne despărțim cu greu de gazde, pornim direct pe drumul spre
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
detectivi din Dublin. Două femei, una tânără și atrăgătoare (eu), cealaltă bătrână (mama). Tânăra, cu picioarele pe birou. Bătrâna - nu și-a pus picioarele pe birou pentru că avea artrită la genunchi. O zi leneșă. Liniște. Plictiseală. Ticăitul ceasului. O mașină parchează în față. Intră un bărbat. Arătos. Poartă număr mare la pantofi. Eu: Cu ce vă pot ajuta? Bărbatul: Caut o femeie. Eu: Asta nu e casă de toleranță. Bărbatul: Nu, vreau să spun, îmi caut prietena. A dispărut. Eu: Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de detectivi din Dublin. Două femei, una tânără, atrăgătoare (eu), cealaltă bătrână (mama). Tânăra, cu picioarele pe birou. Bătrâna - nu și-a pus picioarele pe birou pentru că avea artrită la genunchi. O zi leneșă. Liniște. Plictiseală. Ticăitul ceasului. O mașină parchează în față. Intră un bărbat. Arătos. Poartă număr mare la pantofi. Eu: Cu ce vă pot ajuta? Bărbatul: Caut o femeie. Eu: Asta nu e casă de toleranță. Bărbatul: Nu, vreau să spun, îmi caut prietena. A dispărut. Eu: Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a îmbrățișat și mi-a spus: —Bun venit la Boston. Era minunată - puțin împrăștiată, conducând imprudent și sporovăind întruna. În sfârșit, am ajuns într-un cartier de suburbie care nu se deosebea prea mult de al meu, în ceea ce privește populația, mașinile parcate în fața caselor, vecinii băgăcioși care se holbau la noi ca proștii satului etc. Și casa îmi părea cunoscută: covoare țipătoare oribile, perdele și cuverturi de tristă amintire și o mulțime de trofee sportive, tablouri hidoase și bibelouri de porțelan de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să roage cealaltă persoană să fie cu ochii pe ostaticul lor cât timp ei dau o fugă până la magazin. Racey - fe dornic de intimitate - are o casă mare, propriul parc, porți electrice și ziduri înalte cu țepușe în vârf. Am parcat pe stradă și n-a ieșit sau intrat nici țipenie de acolo. Nici măcar poștașul. Ce plictiseală. Mi-am făcut serios griji ca nu cumva Racey să fi plecat la Marbella și să trebuiască să mă duc și eu. Apoi, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
audă lătratul și o să iasă să investigheze. Dacă se puteau dezlipi de Some Mothers Do ’Ave ’Em.) Fundul mă durea înfiorător, de-abia puteam să stau pe scaun ca să conduc, dar trebuia s-o fac. Am condus până la Dalkey, am parcat în fața gaterului și l-am sunat pe Colin. I-am relatat pe scurt. Am zis: Nu e nimic care să mă lege de Harry Fear, dar alde O’Grady o să bănuiască. Pe deasupra, câinii m-au mușcat de fund. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se intra Înăuntrul lui pe două porți, și erau ascunse, scobite În munte. (Odorico da Pordenone, De rebus incognitis, Impressus Esauri, 1513, cap. 21, p. 15) Într-o zi, pe la sfârșitul lui ianuarie, treceam pe Via Marchese Gualdi, unde-mi parcasem mașina, și-l văzusem pe Salon ieșind de la Manuzio. „Am stat la taifas cu amicul Agliè“, Îmi spusese el. Amic? Din câte Îmi aduceam aminte de la petrecerea din Piemont, Agliè nu-l agrea. Salon era oare cel care-și vâra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Va putea să-mi spună că nu-i nimic adevărat, că Belbo e viu și că Tres nu există. Ce ușurare, dacă aș fi bolnav. Las În urmă piața aproape alergând. Mă urmează o mașină. Nu, poate că Încearcă să parcheze. Mă Împiedic de niște saci de plastic pentru gunoi. Mașina parchează. Nu pe mine mă căuta. Sunt pe rue St-Antoine. Caut un taxi. Ca la o invocație magică, apare. Îi spun: „Sept, avenue Elisée Reclus“. 116 Je voudrais être la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Belbo e viu și că Tres nu există. Ce ușurare, dacă aș fi bolnav. Las În urmă piața aproape alergând. Mă urmează o mașină. Nu, poate că Încearcă să parcheze. Mă Împiedic de niște saci de plastic pentru gunoi. Mașina parchează. Nu pe mine mă căuta. Sunt pe rue St-Antoine. Caut un taxi. Ca la o invocație magică, apare. Îi spun: „Sept, avenue Elisée Reclus“. 116 Je voudrais être la tour, pendre à la Tour Eiffel. (Blaise Cendrars) Nu știam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
taximetrist, pentru că cine ia taxiul la ora aceea o face ca să se ducă la el acasă, altfel e cel puțin un asasin, iar, pe de altă parte, el mormăia că centrul era Încă plin de studenții ăia blestemați, de autobuze parcate peste tot, o mizerie, dacă ar fi depins de el, toți trebuiau puși la zid, și că era mai bun un ocol. Făcuse practic turul Parisului, lăsându-mă În sfârșit la numărul șapte al unei străzi singuratice. Nu figura nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
călduță în direcția lui Hugo. —Superagentul de vânzări triumfă încă o dată! Deci înțeleg că Astonul rămâne la tine. Gluma tradițională a biroului era că Aston Martinul, încredințat timp de 30 de zile persoanei care își depășea planul de vânzări, stătea parcat în fața apartamentului lui Hugo de când fusese introdus ca stimulent. Deși poate că expresia de glumă tradițională nu era cea mai potrivită, mai ales în rândul angajaților companiei Bond, care se deplasau cu mijloacele de transport în comun. — Da, bravo, Hugo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mănânce sendvișuri cu unt de arahide și banane, date pe gât cu lapte integral. Gesturi care aveau un efect expansiv asupra siluetei lui de un metru și optzeci și nouă de centimetri, care era, de obicei, destul de subțire. Hugo a parcat la cafenea, unde a descoperit coada de la ora prânzului în plină progresie. A ajuns la Dunn și Dustard, puțind a șuncă prăjită, abia douăzeci de minute mai târziu. De cum a intrat pe ușă, Neil a explodat: — Unde pizda mă-tii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
l-a dus pe Theo în Bath, la centrul de sănătate. Cu toate că nu aștepta cu nerăbdare să-și vadă fiul înțepat cu un ac, lui Hugo îi venea greu să nu fie vesel. Era o zi absolut superbă. După ce a parcat, în timp ce-l căra pe Theo, Hugo s-a trezit admirând clădirile georgiene de pe drum. A înregistrat, puțin surprins, că a existat o perioadă de câteva minute bune până când a început să calculeze cât valora fiecare structură. Și, în cazul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
citat Hugo din notițe. Da, dar prețul de catalog e de două milioane. Dacă reușești s-o bagi în portofoliu, o să facem bani frumoși. Iar tu o să te reabilitezi, Fine. Apropo, proprietarul te așteaptă mâine. A doua zi, Hugo și-a parcat mașina în fața casei numite Piele. Deși, în ultima vreme, își aducea aminte destul de rar, și-a verificat aspectul în oglindă. Și-a fost mulțumit c-a făcut asta. Avea nevoie de niște retușuri. Pe umăr avea o dâră prelungă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
creșă n-ai pomenit c-ai vrea să scoți casa la vânzare. Probabil că mi-a scăpat. Laura s-a întors și i-a făcut semn s-o urmeze printr-un hol unde un Boeing 747 ar fi putut să parcheze confortabil. Destinația era o bucătărie plină de spoturi luminoase, de un alb orbitor, strălucind din cauza numeroaselor suprafețe metalice. Hugo s-a gândit că arată mai curând a sală de operații pe cord decât a spațiu în care să mănânci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o face pe Alice să revină la sentimente mai bune, de a o calma pe Rosa și pe Theo, care începuse și el să scâncească, toate depindeau de un singur lucru. De salvarea jucăriei. Hugo a calculat rapid. Mașina era parcată în fața porților de acces în parc; oare să se urce în ea și să fugă după jucărie în josul râului, până la următorul pod, în speranța c-avea s-ajungă la timp ca să pescuiască ursulețul? Dar, dată fiind viteza curentului din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
câteva minute de marș furios, Alice a cotit-o, dintr-odată, pe o străduță laterală, astfel că Hugo a pierdut-o din vedere. Hugo a continuat să bântuie pe străzi, dar fără nici un succes. Într-un final, acceptând înfrângerea, a parcat mașina fixând posomorât volanul. Era atât de aproape și, totuși, atât de departe. În cazul Amandei intervenise un miracol. Însă, în ceea ce o privea pe Alice, numai declararea lui Jake ca teroristul numărul doi al planetei, după Osama bin Laden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sau angajatori. Nu era cinic față de aceia dintre noi care erau bogați și nici nu ne invidia sau profita prea mult de noi. Își păstra o atitudine plăcută și respectuoasă față de toată lumea, până și față de polițista care-l amenda pentru că parcase ilegal mașina de Împrumut. De altfel, Își plătea Întotdeauna amenzile. Aș spune că avea una dintre cele mai mari calități pe care le poate avea un om, după părerea mea, adică bunătate necondiționată. Bine, faptul că nu-l motiva absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]