1,013 matches
-
oțel trebuia s-o ții în gură un timp, înainte de a o fixa în toc. Era unsă cu grăsime și nu lăsa cerneala să se lipească de ea. Apoi o cufundai în călimară; un ultim moment de reflecție și vârful peniței zgâria forme învățate care ticluiau cuvinte și fraze. Simțeam cocoașa plăcut dureroasă de la degetul mijlociu, unde apăsa curbura tocului și se formase o bătătură ușor albăstrie; ajunsesem pe pagina de caiet liniată la cei doi războinici din imaginea de pe vază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
facă la fel ca pozele cărții, deschideau încăperi, duceau la oameni și la ocupațiile lor, care oricum nu erau aici, ca imaginile din cartea cu vazele, ci trebuiau mai întâi transpuse acolo cu ajutorul liniilor acelora mâzgălite pe care le trasa penița mea de oțel. Compunerea mea pentru școală am dus-o la oră în ziua următoare și atunci, pentru prima oară, am dat la iveală o parte din lumea mea ascunsă, pe care o găsisem în volumașul lui Onkel Rodolph. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că a presimțit că în pântecul ei coace nebunia unui strămoș șugubăț și alcoolic, căci altfel nu s-ar fi străduit la începutul fecundării să-mi desprindă embrionul din rădăcina ei. Poate că din pricina asta apăs cu dușmănie câteodată, vârful peniței pe hârtie, până ce se deschide o gură de cerneală cu două buze negre, pe care mi-e teamă să le pipăi, cum altădată, în copilărie, mi-a fost groază să mă ating de portalul acoperit cu postav negru, drapat în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se va mai risipi niciodată. Intrase încetișor în camera mea. Totuși, deși eram așezat cu spatele spre ușă și nu o puteam zări, o recunoscui după mers. - Laura, vino mai aproape, spusei, fără să-mi ridic privirea de pe manuscris, cu penița tocului înfiptă în punctul unui semn de întrebare. - Mama dorește să te vadă și te roagă să treci pe la noi, zise Laura, apropiindu-se de masă. Am privit-o. Ea schiță un zâmbet confuz. Era palidă și frumoasă. Nici când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
numărându-și grijuliu paginile manuscrisului. Crede în cine crede-n el și ca să nu-și riște pielea, tace ca un laș de câte ori scapă condeiul pe jos. Atunci i se pare că aude un pas greoi, care amenință să-i zdrobească penița subțire ca un vârf de ac din care totuși, câte odată, se preling pe hârtie, patruzeci de litere cu clinchet autentic. De douăzeci de ani ridică o casă fără acoperiș. - Bun! zic eu, așa trebuie să fie casa creatorului. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ar putea întâmpla de a nu mai dori nimic, de a nu mai putea reține nici o secundă pe loc, obosiți și dornici de liniște. „Numai câteodată, când privind înapoi, surâzând prietenește celuilalt „eu”, rămas la jumătatea drumului, iglița harnică a peniței mele, leagă ochiurile, împletește horbotele negre, lanț lângă lanț, colț lângă colț, - piciorușe încremenite pe câmpul alb al paginilor.” „Un cocoș sălbatic, nimerit în plin de ploaia alicelor, mai fâlfâie din aripile celui care am fost... Îi văd gama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fericită... „Despre nopțile pe care le-am petrecut, întovărășit de Ioșca, nu vreau să vorbesc. O voi face, poate, mai târziu, adăugă Ferdinand Sinidis, încercând să mă facă să pricep, cauza acestei ocoliri voite: „...Cu ața încolăcită și subțire a peniței, nu se poate țese nici una din nopțile Vienei de altă dată... În mine a rămas o jurubiță de mătase argintie, ca un miez dintr-un cocon aurit. Din el vibrează o melodie vaporoasă ce mă va legăna mereu. Din vraja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
băiatul meu...“ Nu se poate decât bănui cum această reproducere izolată a devenit pentru mama mea o adevărată icoană. Ah, de-aș fi putut să-i ofer mai mult: lucruri plăcute de arătat lumii. Dar desenele mele în creion și peniță o îngrozeau, îi păreau prea sumbre. La dorința ei am împrumutat, mai târziu, vopsele în ulei de la prietenul meu Franz Witte și am pictat, fidel după natură, pe carton presat grunduit, florile cele mai dragi ei, un buchet de ochiul-boului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Crede-mă, mamă...“ Când și când, veneau surori și călugărițe, purtând bonete cu aripioare pe cap. Duceau pansamente, ploști, un scaun cu rotile și erau grăbite. Mai târziu, din cauza aripioarelor, am desenat frontal și din profil, cu plumb, cărbune sau peniță, călugărițe de la Sankt Vinzent. Una dintre călugărițele care veneau și plecau a promis pe fugă și fără să i-o fi cerut nimeni: „Curând, bunul Dumnezeu are să izbăvească sărmanul ei suflet...“ Aveam cumva flori la mine, flori de gura-leului, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
parte și vorbind în dialect austriac, a venit în văgăuna noastră dintre ruine și, atunci când i-am arătat pe foi desene cu motive lirice, s-a declarat imediat dispus să introducă în volumul de poezii o duzină de desene în peniță și - ca și când ar fi fost propunerea mea - să mi le plătească separat. Chiar și cu drepturile de autor solicitate, douăsprezece procente și jumătate din prețul de librărie al fiecărui exemplar vândut, a fost de acord în numele editorului Eduard Reifferscheid; acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scenele viitorului, pe atât de sigur eram de neajunsurile tuturor produselor cernelii de până atunci. Abia poeziile născute în aerul berlinez au fos cu totul ale mele, au vrut să fie rostite, citite, tipărite. Și tot așa, acele desene în peniță pentru broșura englezească ce urma să devină, sub titlul Avantajele găinilor-giruetă, cea dintâi carte a mea, nu sunt de văzut ca o anexă ilustrativă, ci ca o continuare și anticipare grafică a poeziilor. Ele au luat naștere, cu o peniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
peniță pentru broșura englezească ce urma să devină, sub titlul Avantajele găinilor-giruetă, cea dintâi carte a mea, nu sunt de văzut ca o anexă ilustrativă, ci ca o continuare și anticipare grafică a poeziilor. Ele au luat naștere, cu o peniță capabilă de linii foarte fine, dintr-o multitudine de schițe, cu orătănii filigranate împrăștiate de vânt, cu păianjeni coborând în pahare, cu lăcuste ocupând un oraș și fiind totodată hrană pentru profeți. Și o păpușă care privește cruciș și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
făcut-o Înadins sau din pură Întâmplare. Așa se sfârșește povestirea lui Huergo, care În vremea lui era ciudată, dar pe care astăzi o depășesc cu vârf și Îndesat rachetele și astronauții oamenilor de știință. O dată compus așa, din vârful peniței, dezinteresatul compendiu al fanteziei unui mort, de la care de-acum nu mai pot aștepta nimic, revin la miezul chestiunii. Memoria Îmi Înapoiază o sâmbătă dimineață din 1964, când aveam oră la doctorul gerontolog Raúl Narbondo. E trist, dar adevărat, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
musulmane cu vizetă. Prin care ni se spunea că nu ne vindeam țara, ne vindem viitorul, dar ce e viitoru’? La 1848, prefectul de Iaș trimitea o notă informativă ministrului de Interne În care descria cu un vizibil tremur al peniței faptul regretabil potrivit căruia cele douăzeci de personalități invitate să ia cuvîntul la ora opt la festivitățile de la primărie au sosit ceva mai tîrziu din motive necunoscute dar probabil bahice (urma lista cu personalități), drept pentru care revoluția a Întîrziat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
S-o fi stricat calendarul, mă uit pe el, văd o femeie dezbrăcată și 1991 și cînd colo e 1946 sau 1988. Ce frumoase erau corurile patriotice de odinioară. Și Înc-un citat, trebuie să-l dau, deși mi se zgîlție penița: „Oare de ce-o fi răbdat poporul atîtea privațiuni și a reușit În cele din urmă să-și plătească toate datoriile externe?” Aici vederea mi se năclăiește. Chiar, oare de ce. „Pentru că vedea că se construiește mult și bine. Pentru că vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
dinți, i-au jucat mușchii obrazului un timp, nervos, dar a reușit să se abțină să mai spună ceva și se lăsase o tăcere în care se auzeau zgomotele motoarelor de la garajul din apropiere, iar eu auzeam cum îmi scârțâie penița pe registrul unde notam totul. Trec peste faptul - continua Munteanu, sprijinindu-se din nou pe speteaza scaunului din față, puțin aplecat înainte, cu capul mai mult lăsat în jos, făcând abia perceptibile pauze în care își căuta cuvântul potrivit - că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Duncan mai ezită o clipă, apoi deschise penarul Împotriva voinței lui, și scoase stiloul. Alec Îl pisa mereu să-i dea și lui stiloul, și acum Îl luă de la Duncan cu o plăcere vădită, preocupîndu-se să deșurubeze capacul, examinînd vîrful peniței și cîntărindu-l În mînă. Luă și trusa de scris, și, apoi netezi hîrtia, Încercînd să-i preseze cutele. După ce o Întreptă cît putu de bine, Începu să scrie. — Pentru cei interesați... Se uită la Duncan. Să scriu asta? Sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Hitler, Goering și lui Mussolini. — Ai dreptate, spuse Alec, agreînd ideea. Se gîndi o secundă sugîndu-și limba și bătîndu-și ușor buzele cu stiloul, apoi scrise. Scria repede și elegant, ca și Keats, sau ca Mozart, se gîndi Duncan - repezind vîrful peniței pe hîrtie cu mici Înflorituri, oprindu-se și Încruntîndu-se la ceea ce scrisese, apoi scriind din nou cu stil... Pentru cei interesați. Dacă veți citi aceste rînduri, Înseamnă că noi, Alec J.C. Planer și Duncan W. Pearce, din Streatham, Londra, Anglia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de seamă soitar cu șleapcă. În acest loc, goldăneștenii fluturau neîncrezători din cap, precum taurul brav, învrăjbit de îndrăzneața apropiere a unei potăi viclene. Fluturau din cap, ca taurul, atunci când cei mai nepricopsiți și mai mișei, scârțâind din condeie cu penițe gata exersate sau înmuind creioane chimice în gură, semnau cereri de intrare în Gospodăria Agricolă Colectivă. Se obișnuise cu ambianța grea, otrăvită în fum de țigară, cu acest decor de scaune descleiate, de dușumea dată cu motorină, de expresii stereotipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
obișnuise niciodată cu țigările rusești, gustul lor aspru îl izbea în mărul lui Adam ca un ciocan de forjă, spre deosebire de cele românești care erau o adevărată desfătare. Aroma plăcută a tutunului se împrăștie în încăpere. Mulțumit, vede cum șovăitor, vârful peniței așterne cu chin semnătura, literele aproape că zgârie, rup hârtia: Ai văzut că nu a fost greu? Rusul zâmbește sec, ca o formalitate ce trebuia îndeplinită: Gata, nu te mai prosti. Mergi la locul tău și așteaptă să fii chemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se fabricau în patrie cerneluri, vopsele. Anii arhaici, când industria națională producea de-a valma, fără răspundere, ace, avioane, aerosoli, batoze, bigudiuri, burlane, case ale poporului, case ale radioului, case conspirative, cârlige, castroane, tot, tot, totul. Chiar și stilouri cu peniță de aur, marca înregistrată Carpați. Se importa cu zgârcenie, ignorându-se capitalul element sufletesc că te simți mult mai bine în calitate de cumpărător, decât de vânzător. Ofertantul propune, cumpărătorul decide. Victor Hugo, în Mizerabilii, mi se pare, zicea că e mai
La un preț foarte rezonabil by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8669_a_9994]
-
scrie despre Femei, și se publică un dosar de presă pentru Patul lui Procust. Și un anunț care te face să visezi, la alte vremuri, cu tocurile lor zburătoare: "Tocul dvs. rezervor este stricat? Îi puteți înlocui orice piese sau penițe din aur, tot astfel cum îl puteți repara la clinica de tocuri a Librăriei Alcalay." Alt an. Duminică, 3 martie 1940. Director, Cezar Petrescu. Murise Tonitza, așa că mijlocul îi este dedicat, iar revista se cuprinde între un desen al lui
Cîteva instantanee by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8715_a_10040]
-
erau bogați înainte de a vă fi născut..." " Da, înainte!" "Ce erau?" "Hm! Ce scria pe creioanele dumneavoastră când erați elev? Ce nume?" "Ce nume? Culala et companie." "Ei, el era Culala, tatăl meu. Cea mai mare fabrică de stilouri, tocuri, penițe, creioane, gume, ascuțitori și alte echere și compasuri din țară." "Hm! exclamai și eu gutural, splendid!... Dar Culala e un nume țărănesc. A fost țăran?" "Nu, bunicul a avut un tată Culala, țăran... Bunicul a avut un mare magazin Culala
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe loc, de probă, spuse prințul cu înflăcărare. — Vă rog. Chiar că e nevoie de o probă... Și îmi place această solicitudine a dumneavoastră, prințe, zău că sunteți foarte simpatic. — Aveți niște ustensile de scris grozave și câte creioane, câte penițe, ce hârtie groasă și bună... Și ce birou frumos aveți! Peisajul acesta îl știu, e elvețian. Sunt sigur că artistul l-a pictat după natură, am văzut și eu locul, e în cantonul Uri. — Se poate, deși tabloul l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu nerăbdare febrilă. Însă chiar în această clipă se întoarse Aglaia și prințul nu mai apucă să-i răspundă. — Poftiți, poftiți, spuse Aglaia, punând albumul pe masă, alegeți o pagină și scrieți-mi ceva. Aveți aici un toc și o peniță nouă. Vă deranjează dacă-i din oțel? Am auzit că de obicei caligrafii nu scriu cu penițe de oțel. Discutând cu prințul, Aglaia părea să nu observe că și Ganea era de față. Însă, în timp ce prințul punea penița în toc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]