998 matches
-
găsi două uși față în față. Le deschise pe rînd. Ca și celelalte din casă, nu erau încuiate. Una dădea în bucătărie, iar cealaltă ― în beznă. Lumina din hol nu era prea puternică, dar, când ochii i se obișnuiră cu penumbra, văzu că este vorba de un fel de subterană. Lumina nu bătea mai mult de cincizeci de pași, dar Gosseyn avu impresia că hruba se prelungește mult dincolo de trunchiul arborelui. Închise ușa respectivă și, ducându-se într-una din camere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Știa precis ce avea de făcut. Furișându-se ca o fantomă pe o stradă lăturalnică, dincolo de un grup de clădiri, trecu în viteză de primul colț și se pomeni într-un spațiu deschis, unde se târî de-a bușilea în penumbra dintre clădire și un morman de moloz. Strada ce se întindea în fața lui era mărginită pe ambele laturi de niște movile de pietre și se termina într-un fel de strâmtoare, chiar sub locul unde se afla el acum. Pesemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
lua? Bun sau rău, el era arbitrul. Lăsă acest gînd să i se scurgă încet din minte. Trupul lui era pregătit. Sosise momentul acțiunii. Începu să înainteze prin ceață. Vedea oameni din Palat, stînd rigizi ca niște siluete sculptate în penumbra amurgului. Raporturile sale cu timpul nu se schimbaseră într-o clipă. Nu le acordă nici o atenție acestor oameni, nici măcar cînd îi stăteau în cale, ci calcă peste trupurile lor de parcă ar fi fost doar niște nori de gaze. Pereții cedau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Către sudul mirodeniilor și al piraților malaiezieni se îndreptase și Joseph Conrad. În acest port al viselor eșuează și semizeul marin care este Corto, cel renăscut din ape. Ca și în alte ocazii, viața lui Corto, constituită din dozajul de penumbră și aventură, se duce în marginea istoriei mari, a acelei istorii ce se constituie din succesiunea de războaie și crime lipsite de sens. Primul Război Mondial nu va întârzia să bântuie colțul de Pacific pe ale cărui valuri navighează cel
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
înlătura pe cei care se avântă către pisc. Expediția lui Edmund Hillary este mai aproape ca niciodată de a atinge punctul refuzat celorlalți. Jocul de magie inutil al lui Tobey este, poate, cel din urmă suspin al Agarthei. Aventuri și penumbră (Omul din Noua Anglie, Legionarul) O aventură americană Prin Omul din Noua Anglie, Dino Battaglia își reconfirmă apartenența la familia de artiști ai prozei grafice ce acordă genului, în Italia postbelică, noblețea visătoare a imaginii și cuvântului. Alături de Hugo Pratt
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
unei afaceri extraordinare de trafic de armament. Trecerea celor două mașini blindate, din proprietatea armatei egiptene, în mâinile Negusului și ale Etiopiei, cu luni înainte de invazia italiană, este provocarea ce evocă scenariile elaborate ale lui Hitchcock. Totul se petrece în penumbră, iar iscusința emisarilor etiopieni se întâlnește cu rapacitatea misiților levantini, meșteri în arta de a citi păcatul tainic al oamenilor. Le va fi dat acestor două mașini blindate să fie punctul în jurul căruia se adună destinele unui grup straniu și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
masă a văzut deschis un roman polițist. Dar se înserase și desigur trebuie să fi fost greu de citit în întunericul care se lăsa. Mai degrabă se putea presupune că, cu un minut mai devreme, Cottard se gândise liniștit în penumbră. Rieux l-a întrebat cum se simțea. Cottard, așezându-se, mormăi că se simțea bine și că s-ar simți și mai bine dacă ar putea să fie sigur că nimeni nu se ocupă de el. Rieux a făcut observația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vreo veste ? \ Da, totul e în ordine, dacă e să mă iau după ultima ei telegramă. Dar știu că ea spune așa pentru ca să mă liniștească. LA UȘĂ SE AUDE SONERIA. MEDICUL ÎI SURÂDE MAMEI ȘI SE DUCE SĂ DESCHIDĂ. ÎN PENUMBRA CULOARULUI, TARROU PĂREA UN URS MARE, ÎMBRĂCAT ÎN CENUȘIU. RIEUX ÎL POFTEȘTE SĂ SE AȘEZE ÎN FAȚA BIROULUI SĂU. EL ÎNSUȘI RĂMÂNE ÎN PICIOARE, ÎN SPATELE FOTOLIULUI. ÎI DESPĂRȚEA SINGURA LAMPĂ APRINSĂ ÎN ODAIE, PE BIROU. ― Știu că pot vorbi deschis cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
își păstra totuși seninătatea. "Lumea e plină de păcate, spunea ea. Așa că, ce să-i faci!" Ca și Marcel și Louis, Rambert era gol până la brâu. Dar așa gol cum era, sudoarea îi curgea pe spinare și pe piept. În penumbra casei cu obloanele trase asta le dădea o culoare brună și lucioasă. Rambert se plimba în jurul camerei fără să spună nimic. Într-un fel neașteptat, pe la orele patru după-amiaza, el s-a îmbrăcat și a anunțat că ieșea. \ Fii atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
inocență în acest loc al lumii numit pat, ridică păturile ca să privească trupul Martei. Era întoarsă spre el, cu genunchii ușor îndoiți. Partea inferioară a cămășii de noapte i se răsucise până la brâu, albeața pântecelui abia se putea distinge în penumbră, dispărând complet în zona întunecată a pubisului. Marçal lăsă să cadă cuverturile și înțelese că momentul mângâierilor încă nu plecase, rămăsese în cameră, neclintit toată noaptea și era tot acolo, așteptând. Probabil atinsă de aerul rece care se mișcase odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru că nu poate ști dinainte dacă cele bune nu vor deveni rele și cele rele nu vor înceta să fie ce-au fost, așadar câinele Găsit se puse pe lătrat, mai întâi neliniștit când figura stăpânului păru că dispare în penumbra cuptorului, pe dată fericit văzându-l reapărând întreg și cu o expresie schimbată, sunt micile miracole ale iubirii, să-ți placă ce faci ar trebui să merite tot acest nume. Când Cipriano Algor intră din nou în cuptor, acum cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-ți cer, Intră, Am putea vorbi chiar aici, nu trebuie să intru, Asta-i bună, intră, nu te formaliza, Câinele poate intra și el, întrebă Cipriano Algor, are labele murdare, Găsit e din familie, suntem vechi cunoștințe. Ușa se închise, penumbra micii sufragerii se lăsă asupra lor, Isaura făcu un gest indicând un scaun, se așeză și ea. Am impresia că știi de ce am venit, spuse olarul în timp ce-i făcea semn câinelui să se întindă la picioarele lui, E posibil, Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mai multe ori, N-avea importanță, Avea, Dovada că n-a avut e că ești acum aici, Dar pe punctul de a nu mai fi, Da, pe punctul de a nu mai fi. Nori întunecați trebuie să fi astupat cerul, penumbra înăuntrul casei deveni mai densă, firesc ar fi să se ridice Isaura de pe scaun și să aprindă lumina. Cu toate astea, n-a făcut-o, nu din indiferență sau vreun motiv subteran, ci pentru că nu-și dăduse seama că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o lumânare, sau o lampă cu gaz, sau un bec modern, e adevărat că s-a gândit c-ar trebui să se ridice, așa cereau conveniențele, dar trupul se opunea, nu se mișca, refuza să îndeplinească ordinul minții. Aceasta era penumbra care-i lipsise lui Cipriano Algor pentru a îndrăzni, în sfârșit, să declare, Țin la dumneata, Isaura, iar ea răspunse cu o voce care părea îndurerată, Și mi-o spui în ziua când pleci, Ar fi fost inutil s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
forma ovală a intrării unei peșteri. Pe o terasă la dreapta se aflau două excavatoare mici. Marçal stătea pe un taburet, lângă el era o masă unde se afla o lanternă. Încă nu-și văzuse socrul. Cipriano Algor ieși din penumbra ultimei paltforme și rosti cu voce tare, Nu te speria, eu sunt. Marçal se ridică grăbit, vru să vorbească, dar vorbele i se încleștaseră în gât, nu era de mirare, doar nu ne așteptam să spună cu tot calmul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Casele de pe stradă se reazemă unele de altele, ca și cum ar căuta sprijin, cu curticelele lor amărîte, despărțite de gunoaie și tot felul de vechituri ruginite. Camera din față este luminată de două lumînări negre, sfîrÎitoare. Wakefield reușește să vadă În penumbră mai multe lucruri așezate pe ceea ce par rafturi paradite de magazin: ierburi, uleiuri, tămîie, lumînări, săruri și bijuterii. În colțuri sînt cîteva statui africane mari și unele ceva mai mici, pe un birou negru. În spatele biroului o cabină antică de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei spaimele și speranțele lor și depunându-le înaintea acestui altar. Fran își dădu seama că nu se deosebea deloc de ei. Ajută-mă ca tata să fie bine sau măcar să facem ce e mai bine pentru el, șopti în penumbra îmbietoare. Și ajută-mă să fac ce e mai bine pentru copilul meu. Și-ar fi dorit doar să poată ști cu siguranță ce era cel mai bine. Aproape spre ușurarea ei, un grup de turiști gălăgioși invadă lăcașul, întrerupându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
artist în parte; inventarul colecției a mai făcut, după 1990, obiectul unei cercetări specializate: Colecționarul mecena Alexandru Bogdan-Pitești de muzeograful Petre Oprea, Ed. Maiko, București, 1999. Un portret avizat a publicat, la sfîrșitul anilor ’80, Florin Faifer („Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești“, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, an. XXIV, 1989). Istoricul literar ieșean vede în B.-P. un „boier și bădăran” animat de plăcerea negativistă a scandalizării, un estet vicios, exasperat de minoratul sentimental, monoton și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gyorgy Tverdota, Universitas, Budapest, 2000 Escarpit, Robert, „Sociologia literaturii”, în vol. De la Sociologia literaturii la Teoria comunicării. Studii și eseuri, traducere de Sanda Chiose-Crișan, studiu introductiv de Constantin Crișan, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1980 Faifer, Florin, „Între umbre și penumbre: Al. Bogdan-Pitești”, în Revista de istorie și teorie literară, nr. 1-2, anul XXIV, 1989 Fauchereau, Serge, „Dada existait avant Dada”, în Phantomas, Belgia, nr. 125-127, pp. 3-5, 1974 Fauchereau, Serge, Expressionisme dada surrealismes et autre ismes, Dossiers des Lettres Nouvelles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ne-a adus iepurii, ațoși și fără sare. N-am avut de ales și i-am mâncat cum erau, dregându-i cu apă și oțet, și fără putință de a ne spăla pe mâini. Ochii mi se obișnuiau treptat cu penumbra aburoasă, și am reușit chiar să-i disting pe ceilalți mușterii. Oameni de rând, bieți călători și negustori de ocazie; totuși, doi dintre ei mi-au atras atenția. Unul era longobard, având mantaua de piele a solilor ducali; celălalt avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
marele candelabru în formă de arbore, cu șapte brațe, de deasupra altarului: era doar aurit. Mă pregăteam s-o iau din loc, când am surprins câteva priviri fixând stăruitor, chiar dacă pe furiș, o portiță pe care nu o observasem, în penumbră, pe o latură a altarului. - Unde se ajunge pe poarta aceea? Întrebarea mea a trezit un schimb iute de priviri și o teamă care mirosea de la o poștă. Au ieșit în față doi indivizi și au început să înșire iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
face pe el de frică din cauza unui bilețel cu o stea În cinci colțuri și din cauza unor amărâte de gloanțe puse Într-un plic. Se Întoarse spre el - ochișorii lui minusculi pendulau În spatele lentilelor pătrate, iar nasul extrem de lung sfida penumbra automobilului. — Am nevoie de o cafea, Buonocore, răspunse Elio. Fii mereu optimist. O fi fost o Întâmplare. Poate că, Într-adevăr, aveau o ședință. Nu te lăsa descurajat. Nu acum, când mai ai Încă nouă zile până la alegeri, acum când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe Santa Monica, pe Madona delle Rose și chiar pe Tatăl Sfânt. Intră În spatele altarului baroc. Nici urmă de bărbatul pe care trebuia să-l aibă mereu În fața ochilor. Pe o măsuță din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele de pe stânga. Privea absorbit o pânză Întunecată care ocupa Întreg altarul. Antonio Își desprinse privirea. Se simțea stânjenit invadând intimitatea acelui om care În fața lui nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nimic din toate astea și nu vor fi dezamăgiți. Dar cine ar putea-o Înlocui pe Maja? Alte femei pot fi mai profunde, mai inteligente, mai necesare - dar nici nu există pentru mine. Maja Îl urmă pe agentul imobiliar În penumbra apartamentului. Golul făcea pașii să răsune. Poate ar fi trebuit să-i spun mai devreme - dacă e grav bolnavă, se va gândi că mi-e milă de ea. Nu mi-e milă, o iubesc. Chiar dacă s-a căsătorit cu tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era o atmosferă plăcută, avea să-i placă. — Cânți? spuse Sasha surprins. Valentina nu mi-a spus niciodată. — Știu, spuse Emma ridicând din umeri. Totuși, de fiecare dată când urca pe scenă, strângea ochii orbiți de lumini și căuta În penumbra meselor, fără vreo speranță reală, sperând ca profesorul să fie așezat În primul rând. Și cânta mai bine, gândindu-se că o făcea pentru el. — Valentina crede că nu merit efortul de a fi ascultată. — Și meritați? Întrebă Sasha. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]