1,378 matches
-
dimineții. Prin fereastră pătrundea zumzetul rutinei. Profesor, în orășelul păduros al adolescenței, alintat de izvoare și dealuri melancolice. Tânăr profesor, cu fulare colorate și replici-mitralieră, vedetă care năuceste adolescenți de provincie. Mereu iritat, plictisit, scuipând aforisme, însoțit de un alai pestriț, de imberbi haotici. Primul pas, pe pragul clasei: catalogul aruncat pe catedră. Încăleca scaunul, privea spre trântori. Buza atârnând, spleen, ochii ațipiți de silă. Arătătorul țintea un mocofan, somat să răspundă întrebării-surpriză. Tăcere audiența încântată, înfricoșată, așteptând lovitura. Profesorul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ea, în cel mai simplu și mai limpede limbaj cu putință, o relatare a fiecărei gafe, a fiecărei bușituri, a fiecărei încurcături, a fiecărei tâmpenii, a fiecărei slăbiciuni și a fiecărei fapte nebunești pe care o comisesem în îndelungata și pestrița mea carieră de om. Și, când rămâneam fără povești despre mine însumi, aveam să scriu despre lucruri care li se întâmplaseră cunoscuților mei și, când și sursa aceasta avea să se epuizeze, urma să trec la evenimente istorice, consemnând nebuniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
se deschid și mă urc În autobuz. Îi arăt șoferului abonamentul de călătorie, iar acesta Încuviințează din cap. — Vorbești serios, vrei să pleci cu chestia asta ? spune Jack, urcându-se În urma mea. Se uită plin de Îndoială spre grupul uman pestriț pe care Îl formează Întotdeauna pasagerii care merg cu autobuzul noaptea târziu. E sigur ? Parc-ai fi bunicul meu ! Sigur că e sigur. Mă duce până-n capătul străzii. — Hai, grăbiți-vă ! face șoferul către Jack. Dacă n-aveți bani potriviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ei, sticluțe și cutii goale, o amuletă din Irak de purtat pe piele... Mă mai întrebam dacă se va întoarce, vorba ei, într-o zi/ sau într-o seară după ora șase/ când în oraș încep să se lase/ umbre pestrițe vinete de toamnă/ cred c-o să iau taxiul s-arăt că sunt o doamnă/ Dacă nu-n seara asta, atunci sigur cândva/ nu te-ndoi să nu rămâi așa (finalul unui text naiv-vulgar conceput de A., pe care îl recita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Încremenite, prin care se prelinge, negru, sângele... nu, asta nu, asta nu, asta nu, gândește-te la altceva, la ce? La cimentul negru care trage, acoperit de un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un cenușiu pestriț, Îndoielnic. La albastrul tare al bolții, pe care este desenată stângaci crucea neagră cu cei doi Îngeri cu aripi imense de berze, țepeni, rezemați de brațele crucii. Și scara, sprijinită de pereții Înnegriți, lângă schela rămasă de astă-vară, de când au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i, Doamne, În Împărăția drepților. * Capetele acoperite cu broboade negre, genunchii osoși, bătrâni, striviți de cimentul negru care trage, acoperit cu un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un alb cenușiu, pestriț, Îndoielnic, cizmele de cauciuc Îngenuncheate din care ies ciorapii groși de lână, cojoacele care fac mătănii. Capul descoperit mi-a Înghețat de mult În pâlpâitul fumegos al lumânărilor și ochii lor se Întorc mereu spre mine, pâlpâind fumegos sub broboadele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Fii focoasă! Mai fioroasă! Așa, Geamala! Scapă-ți țâța, muiere mare! Așa! Oooo!.. Mamăăă!... Hai! Hai, Geamală, fă-te-ncoa’! Hai ș-arată-ți fofelnița, făăă! o tot îmboldeau, în timp ce flăcăii mânuiau cu abilitate sârmele și sforile pe sub fustele ei flendurite și pestrițe. Iancu se oprise la marginea drumului. Stătea cu coatele rezemate într-o ulucă șubredă. Se simțea copleșit. Pentru el priveliștea era insuportabilă până la durere. Era de-a dreptul tragică. Îi venea să strige, să urle în gura mare, peste urletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
păi, foamea ne-a făcut și-o să ne mai facă, și uite-l că-i e bine: s-a înviorat. Nici pomeneală să se mai întrebe dacă merită sau nu, cu fumul grătarului gâdilându-i nările și cheful, și forfota pestriță de pe stradă și de la mese, și cu prietenul ăsta care-i dă să mănânce din bănuții lui pentru care asuda umblând printre pescari și târguindu-se cu ei cu noaptea-n cap, punându-și la lucru imaginația și tupeul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Colada și Harvey Wallbanger care mai rămăseseră pe etajeră, Întrebându-mă de ce magazinele Întrerupeau cu bună știință aprovizionarea cu produse care chiar Îți plăceau și pe care le cumpărai mereu. De exemplu, rujurile Red Velvet de la Next, burgerii cu fasole pestriță de la Holland and Barrett... și lista poate continua la nesfârșit. Am ieșit Înțepată, băgându-l În răcori pe paznic cu o privire plină de dispreț, și m-am dus pe jos până la sală, În loc să prind un autobuz. Trebuia să scap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
acolo străjile și cămărașii fac cerc Împrejurul lui Nizam, Îi chestionează pe vizitatori, Îi Îndepărtează pe neaveniți. Omar s-a oprit În pragul ușii. Scrutează Încăperea, pereții dezgoliți, grosimea celor trei covoare. Cu un gest șovăielnic, salută asistența, o mulțime pestriță, dar liniștită, care-l Înconjoară pe vizir, aflat pentru moment Într-o discuție cu un ofițer turc. Cu colțul ochiului, Nizam l-a descoperit pe noul-venit; Îi surâde prietenos și Îi face semn să se așeze. După cinci minute, vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dat peste nimic de felul acesta. Ce am văzut acolo? Străzi prea largi ca să-i lege pe bogătașii din cartierele de nord de săracii din cartierele de sud; un bazar care, bineînțeles, gemea de cămile, de catâri și de țesături pestrițe, dar care nu se putea compara cu piețele din Cairo, din Istanbul, din Isfahan sau din Tabriz. Și, oriunde poposea privirea, nenumărate clădiri cenușii. Teheranul era prea tânăr, cu o istorie prea scurtă! Multă vreme el n-a fost decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dreptunghiulară, cu o zonă rezervată dansului de cavalos, cu altarul În fund, protejată de un grilaj În spatele căruia se Înălța postamentul tobelor, și al așa-numitelor atabaques. Spațiul ritual era Încă liber, În timp ce dincoace de grilaj se agita o mulțime pestriță, credincioși, curioși, albi și negri amestecați, dintre care răsăreau medium-ii cu asistenții lor, așa-zișii cambonos, Îmbrăcați În alb, unii cu picioarele goale, alții În teniși. Mă izbi imediat altarul: pretos velhos, caboclos cu pene multicolore, sfinți care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
zmeură, mă smulge din derularea istoriei personale vocea melodioasă a Adelinei. Într-adevăr, punctele ei forte sunt ochii, zulufii și glasul. Te fac să uiți de coșuri, de corpul deșirat și de preferința exaltată pentru un limbaj încărcat de epitete pestrițe. Mi-ar plăcea să am un soț și cincisprezece camere, mai adaugă ea, de teamă să nu se ascundă undeva în univers o fărâmă de liniște. Copii vreau să am mai târziu, după treizeci și cinci. Vai, dar ce tăcut ești tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
șovăitori să-i facă negreșit clienți, cu zeci de hoteluri, hanuri și ospătarii menite să adăpostească scump și prost pe călătorii pe care Gara de Nord îi vărsa capitalei, mereu alții, și mereu mai mulți. Pe trotuarele largi se vânzolea o lume pestriță într-un amestec oriental: muncitori și funcționari, apoi țărani umblând în grupuri ca niște oi speriate, servitoare în costume țărănești ungurești, soldați pirpirii, vagi domnișoare foarte fardate, trăgând cu ochiul la toți bărbații, ucenici și elevi de liceu hîrjonindu-se și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
protestelor din ianuarie 2012, protestatarii din zilele acestea sînt percepuți, uneori sincer, ca o adunătură bezmetică de stîngiști caviar și pensionari nostalgici, anti capitaliști din plictiseală sau modă. Dar, doamnelor și domnilor, pur și simplu nu așa stau lucrurile ! Mulțime pestriță ? Da, desigur, orice revoltă de stradă este pestriță, altfel ar fi revoluție. „Nici nu știu ce vor” - acuză unii. Se poate, dar știu ce nu mai vor ! „Se duc mai mult ca să se distreze” - afirmă alții. Cei tineri o recunosc deschis : m-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
sînt percepuți, uneori sincer, ca o adunătură bezmetică de stîngiști caviar și pensionari nostalgici, anti capitaliști din plictiseală sau modă. Dar, doamnelor și domnilor, pur și simplu nu așa stau lucrurile ! Mulțime pestriță ? Da, desigur, orice revoltă de stradă este pestriță, altfel ar fi revoluție. „Nici nu știu ce vor” - acuză unii. Se poate, dar știu ce nu mai vor ! „Se duc mai mult ca să se distreze” - afirmă alții. Cei tineri o recunosc deschis : m-am simțit bine ! Dar asta pentru că pretutindeni în
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
copaci și, pe neașteptate, agitând bâte strâmbe și țipând, năvăleau în mijlocul lor încăierîndu-se cu băieții și luând fetele la goană. Sfâșiam cu lovituri de picior lanțurile de margarete pe care le găseam, lungi de metri întregi, distrugeam buchetele mari și pestrițe de flori de pădure care ne rămâneau ca pradă. Ura noastră era atât de mare, încît nu mâncam, ci striveam cu călcâiul grămăjoarele de fragi pe care copiii le pregătiseră din timp pentru întîlnirea lor secretă, încinși cu centuri de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vorbind cu ele ,ne devenea dușman. Îi băteam și pe cei care voiau să le facă pe plac fetelor și cautau ouă de păsări, ocupații de femeie. Odată l-am prins pe un puști care strângea în pumn un oușor pestriț, mic cât o alună. I l-am luat și am dat cu el de pământ. Coaja a sărit în țăndări și o baltă mică de sânge s-a lățit pe iarbă. Puiul era aproape format, ghemuit și bălos, acum năclăit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se joacă cu cercul se lungește pe macadam. Din celelalte albume vezi doar cotoarele, cu numele albe, clar tăiate, ale pictorilor: Tintoretto, Guardi, Da Vinci, Degas, Harunobu, Pontormo, Mantegna. Pe alte rafturi poezie cât vezi cu ochii: colecția vărgată și pestriță "Cele mai frumoase poezii" (cît i se potrivește cafeniul lui Eliot, verdele țipător poeziei americane, cărămiziul lui Iannis Ritsos! Nici nu ți-i poți inchipui altfel), colecția "Orfeu" în coperți de sugativă, albastre-cenușii (aici să-l amintim pe bunul Dylan
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
seama, dar o gamă pe care n-o mai auzise niciodată. La restaurantul Hora, unde cânta, Telente schiță într-o pauză șirul de zece note întregi pe care-l prinsese de la Emil Popescu. Pentru câteva secunde cuțitele și furculițele lumii pestrițe care venea la acest restaurant rămăseseră încremenite, ca și când timpul s-ar fi dizolvat brusc, dar lăutarul se grăbi, speriat el însuși, să reia bucata Tangoul de demult, cu care avea de obicei succes la public. După încheierea programului, Telente mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
saxofonistul se prăbuși pe iarbă, lângă portieră. I se păru că marea foaie transparentă a cerului, în care erau încrustate stelele, se distorsionează, că se apropie de el, se mulează pe corpul său și-l înfășoară strâns, ca un lințoliu pestriț, își pierdu cunoștința. Când se trezi, se făcuse ziuă, dar umbra tremurată pe iarbă a Daciei îl ferea de discul topit al soarelui. Era plin de sânge. Se ridică și privi monstrul din mașină. Ciotul de unde retezase acele degete uriașe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
m-aș fi ascuns să nu le mai aud, iritându-mă prin platitudinea lor. M-am uimit de complicarea relațiilor sociale unde s-a ajuns, pentru că o audiență atât de confidențială se dovedise a fi la îndemâna unei lumi atât de pestrițe. Ori să mă fi mințit domnul Ialomițeanu ? Cei din jur invocau diverse excepții ce se făcuseră pentru fiul lui X, pentru nepotul lui Y, pentru ginerele lui Z, cu o mare lăcomie de amănunte și cu tonuri revendicative. Oamenii aveau
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și perii, Într-o primă fază. După care, lustruirea holului și a dormitorului, operațiune care se realizează patinînd cîte doi Într-un sincron tacticos pe pătura aspră Înhățată de pe primul pat. Abia cînd becurile leșinate se văd strălucind În cimentul pestriț (transformat În oglindă), caporalul de serviciu se declară mulțumit și ne scoate pe platoul unității, unde se dă raportul de dimineață. De aici mai departe ne umplem ziua făcînd lucruri ciudate și nu ne mai Întoarcem la dormitoare pînă seara
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vînt stins adie, mișcînd ierburile sau siluetele filiforme, abia ghicite, ale mestecenilor. Cerul e atît de adînc și de larg și de spuzit de stele, Încît, după ce stăm zece minute cu capul dat pe spate și ochii căscați În hăul pestriț, ne Încleștăm mîinile de marginea de lemn a pichetului, să nu cădem. În sus. GÎndindu-ne fiecare la foarte multe lucruri În același timp. Din cînd În cînd, telefonul de ebonită maro zbîrnîie scremut. — Răcane, bagă o flotare să nu adormi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
vină Într-una din zilele următoare, după ce face rost de carne - am reținut esențialul. Chiar dacă ar fi ceva de spus, mă Îndoiesc că mi-ar spune. Ca să mă ferească, În primul rînd. Fumăm În capătul coridorului, e seară și orașul pestriț de lumini pare o copie mult mai palidă a cerului pe care pîlpîie o mînă de stele. Latră foarte mulți cîini, asta e clar. Îi pasez un sandvici lui Moise, care mă Întreabă dacă am aflat ceva. Întreabă șovăielnic, probabil
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]