823 matches
-
aparțin în grad intens conștiinței, prin ele se constituie cunoașterea. Categoriile acestea pot fi produsul unor funcții inconștiente, dar numai în sens liminar „inconștiente”. Dimpotrivă, categoriile spontaneității aparțin inconștientului abisal: de acolo ele determină stilul plăsmuirilor spirituale. Aspectul stilistic al plăsmuirilor poate foarte ușor să scape neștiut tocmai creatorilor”(Lucian Blaga: Geneza metaforei și sensul culturii, p. 123. ). Această afirmație a filosofului român nu e ceva izolat și aruncat la întâmplare, ci se razimă pe o amplă construcție metafizică a inconștientului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sunt înzestrate cu funcții creatoare, plăsmuitoare. Inconștientul structurat astfel e un adevărat cosmos subteran, pe care îl purtăm în noi fără să știm, dar un cosmos alcătuit din forme potențiale, din tipare anticipate ale operelor ce izbucnesc la lumină, în plăsmuirile artei. Stilul viitoarelor plăsmuiri e dat ca într un fel de apriorism inconștient în această matcă, precum forma pruncului ce se va naște preexistă în sânul mamei. Stilul, atât al unei opere individuale cât și al unei culturi întregi, e
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
creatoare, plăsmuitoare. Inconștientul structurat astfel e un adevărat cosmos subteran, pe care îl purtăm în noi fără să știm, dar un cosmos alcătuit din forme potențiale, din tipare anticipate ale operelor ce izbucnesc la lumină, în plăsmuirile artei. Stilul viitoarelor plăsmuiri e dat ca într un fel de apriorism inconștient în această matcă, precum forma pruncului ce se va naște preexistă în sânul mamei. Stilul, atât al unei opere individuale cât și al unei culturi întregi, e determinat astfel de logosul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fost cu neputință ca puterea lui creatoare să nu ajungă la conștiința de sine. Căci stilul bizantin se creează mereu și nimic nu ne îndreptățește ca această reînnoire din veac în veac s-o atribuim abisului. Bizantinul nu e nici plăsmuire individuală și nici plăsmuire colecliv-națională, cum ar fi folclorul unui popor, ca să-1 putem atribui categoriilor abisale, personale sau etnice. Bizantinul n-a apărut o dată cu creștinismul ca să putem spune că e produsul unei spontaneități năvalnice, ce și-ar muia rădăcinile
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
puterea lui creatoare să nu ajungă la conștiința de sine. Căci stilul bizantin se creează mereu și nimic nu ne îndreptățește ca această reînnoire din veac în veac s-o atribuim abisului. Bizantinul nu e nici plăsmuire individuală și nici plăsmuire colecliv-națională, cum ar fi folclorul unui popor, ca să-1 putem atribui categoriilor abisale, personale sau etnice. Bizantinul n-a apărut o dată cu creștinismul ca să putem spune că e produsul unei spontaneități năvalnice, ce și-ar muia rădăcinile în entuziasmul primar inconștient
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
logic decât să vedem în această acțiune un asalt continuu și gigantic al omenirii de a recuceri, de a reface pe fața globului pierdutul paradis pământesc? Și dacă cultura, în cea mai înaltă și mai spirituală semnificație a ei, e plăsmuirea unui simbol al frumuseții ideale, ce ne oprește să-i identificăm arhetipul în paradisul ceresc, în patria unde se dorește ca la el acasă sufletul nemuritor? Pentru sensibilitatea creștină e prea puțin lucru să se prefacă a crede că obiectul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
putință decât în cerul și în pământul cel nou al transfigurării finale. Dacă în acțiunea de civilizare se manifestă apriga voință de a intensifica viața aici și acum, în marginile imanenței, dimpotrivă, în orice creație înaltă de cultură, în orice plăsmuire genială de poesie și de artă, se manifestă tendința fundamentală spiritului omenesc de supraviețuire. Experiența limitelor ce ne constrâng cere, prin contrast, libertatea nesfârșită; experiența durerii ce ne desfigurează cere, prin contrast, idealul unei fericiri absolute; experiența lucrurilor frumoase și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
modelat după idealul ei ceresc. Stilul egiptean, stilul grec, stilul gotic, stilul bizantin-nu întrupează în variatele lor forme reproducerea naturii noastre imperfecte, ci transformarea ei în cosmosuri ideale, stilizate după arhetipuri din zenitul spiritului. Nostalgia paradisului e impulsul fundamental al plăsmuirilor omenești. Această convingere că sensul culturii e în ultim termen un sens religios ne determina să scriem în 1930 (Gândirea, Decembrie, anul X): „Ce este arta decât o schimbare la față pe muntele Taborului? Puterea ei transformă realitatea particulară într-
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
că nostalgia paradisului e impulsul primordial al creațiilor omenești, neam gândit mai întâi la Edenul terestru, a cărui amintire e atât de fecundă în voința de civilizație a omenirii, și la paradisul ceresc, a cărui aspirație ridică până în vecinătatea cerului plăsmuirile culturii. Spiritul omenesc însă, biciuit de nostalgie, descoperă urmele paradisului chiar în această viață, ce se zbate sub imperiul păcatului. Ideea acestor urme ale gloriei din care a căzut omul nu e o născocire a fanteziei, ci o proprietate a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
obiectul nostalgiei paradisiace. Mai mult ca oricare altul, geniul lui Dostoievski ilustrează acest adevăr. SIMBOLUL ANDROGIN Nostalgia paradisului, ca impuls fundamental al creațiilor de cultură, care le împrumută totdeodată o finalitate religioasă, se vădește cu deosebire în acea categorie de plăsmuiri ale geniului artistic, pe care o vom numi, în lipsa altui termen, categoria androginului. Androginul e o idee de limită extremă, care a torturat nu o dată mintea filosofică și nu mai puțin fantezia artiștilor. Categoria lui nu face parte din lumea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
făpturi de sex bărbătesc și de sex femeiesc; sinteza lor însă, care e categoria androginului, nu există pe plan concret, ci e o ficțiune logică, dacă e vorba de un concept filosofic, sau un simbol, dacă e vorba de o plăsmuire artistică. Această idee de o puritate absolută nu trebuie confundată cu hermafroditul, care e un accident monstruos al biologiei, un fel de stranie caricatură fizică a androginului. Hermafroditul e o enigmă peiorativă a naturii, o defecțiune în care cele două
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
fecioria. Cuvântul fecioria aruncă în urma lui, peste toată poesia, lumina fragedă a neprihanei veșnice și învăluie acest simbol în nu știu ce bură de aur și în nu știu ce prestigiu de paradis. Categoria androginului e, după cum am observat, un gând de limită extremă. Plăsmuirile artei, determinate de puterea naturală a geniului, culminează în el ca în vârful cel mai înalt al posibilității. Tocmai de aceea sunt puțin artiștii care, idealizând prin analogie frumusețea făpturilor lui Dumnezeu, au izbutit să se ridice până la această regiune
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sau pe buzele Luceafărului, e același zâmbet care fulgeră distanța dintre cer și pământ; ironic sau îngăduitor pentru noi, dar revelator al unei ordini superioare de existență, către care suie nostalgia ridicată din tragica noastră experiență omenească. PROFETISMUL ARTEI Natura plăsmuirilor geniale implică neapărat o viziune care dezmărginește de condiția timpului și a spațiului. Pentru capodoperele vrednice de acest nume, viața terestră, limitată între naștere și moarte, pare prea puțin ca să alcătuiască singură obiectul marii arte. Geniul e din lume, dar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
eterică se puteau înțelege mai limpede, prin contrast, proporțiile și semnificația vremelniciei omenești. Condiția terestră trăită de omul antic cu atât mai dureros cu cât perspectiva Hadesului de după moarte nu înfățișa nici o atracție, și-a căutat mângâierea în această supremă plăsmuire a artei, care deschide parcă supape de siguranță spre nemărginire Iliadei, Odiseei, Eneidei și tragediilor. Sunt sigur că ceea ce ne atrage încă în aceste creații supraviețuind peste mii de ani nu e numai simpla fabulație a unor întâmplări omenești, ci
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
imagine, ca în păgânism, căci e dată în revelația credinței ca un triumf final al vieții în nemurire. Aderând la revelație, artistul devine un comentator al lui Iisus Hristos în ordinea frumuseții. Biblia și cultul bisericesc sunt acum izvoarele marilor plăsmuiri, spre deosebire de poemele homerice care ele erau izvoarele credințelor păgâne. Două poeme se ridică în creștinism deasupra tuturor creațiilor similare întrupând nostalgia raiului: Paradisul Pierdut al lui Milton și Divina Comedia a lui Dante. Dacă paradisul se concepe în două feluri
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
prin Dostoievski a dat expresie amândurora fuzionate în realitatea psihologică. Orb ca și legendarul cântăreț al Olimpului antic, Milton e poetul Genezei, al Edenului și al căderii omului. El constituie pentru noi exemplificarea tipică a adevărului că geniul reproduce în plăsmuirile sale chipul Creatorului lumii și că, atunci când se conformează voii lui Dumnezeu, opera lui capătă un sens teandric în spiritul cel mai creștin al artei. Fabulația Paradisului Pierdut e identică cu revelația biblică, iar înțelesul lui spiritual identic cu doctrina
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de spirit cum numai la sfinți ai putea s-o găsești. Ce pildă extraordinară de ținută artistică: să scrii astfel ca fiicele tale să nu roșească transcriind! Sentimentul nostalgiei se adâncește în măsura în care poema se ridică dincolo de limitele omenești. Puține alte plăsmuiri se apropie fragmentar de această sublimitate: Prologul lui Goethe din Faust, Eloah a lui Alfred de Vigny, dar mai cu seamă picturile gigantice ale lui Michelangelo din Capela Sixtină și oratoriul Creația al lui Haydri. Dacă cu Milton omul se
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de nominalism: Susțin că un universal nu este ceva real avându-și existența într-un subiect, nici în minte, nici în afara ei, ci este ceva care își are numai o existență în minte și această existență este un fel de plăsmuire, avându-și existența obiectivă după modelul existenței subiective a lucrului extramental"100. Această a două treaptă reprezintă o primă concepție prin care este susținută ideea nominalistă, dar care nu îl mulțumește pe filosof. De aceea realizează o nouă analiză și
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
oamenilor învățați, ei țin de știința și cultura universală. Fiecare dintre sistemele de gândire încearcă să schimbe ceva în lume, să se apropie de adevăr creând o imagine asupra lumii. Dar teoretizarea naturii duce la transformarea lumii reale într-o plăsmuire. Prin acești idoli, Bacon încearcă să respingă erorile înrădăcinate datorită tradițiilor filosofice. El clasifică lumea științei în trei, corespunzând cu trei școli filosofice: sofistică, empirică si superstițioasă. Filosofia sofistică pornește de la cuvinte, construind teorii care au drept scop persuasiunea și
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
6 Petre Țuțea, Tratat de antropologie creștină. Filosofie și teologie, Iași, Timpul, 2001, p. 175: " Omul întrebător rămâne aici și nu primește adevărul de Sus, care, gândit mistic, este unic, Realul revelat, ci îl caută neaflându-l. El reduce cunoașterea, plăsmuirile artistice, tehnice, ordinea etico-socială și orice acțiune la doi factori: eu și noneu. Eul are aceste facultăți: imaginația, intelectul și simțurile, care la psihologi depășește cele cinci simțuri spre exemplu: simțul vital, simțul cinetic, bunul simț, care la Descartes este
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
are caracter universal, este accesibilă vederii oricui. "Limbile se deosebesc între ele, dar ochii noștri văd la fel. Iar alegoria nu era un obicei local italian, ci o metodă general europeană" (T.S.E.). Pentru Dante, citim în Il Convivio (Banchetul), în plăsmuirea poetică, așa cum va aplica mai tîrziu în Divina Commedia, sînt patru sensuri suprapuse: literal, alegoric, moral și anagogic. Ce înțelege poetul prin fiecare dintre aceste sensuri, redă pe larg Edgar Papu în Estetica lui Dante (Editura Princeps Edit, 2005): "Mai
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
parafrazei barbiene: Implicatele pajuri, lacul silabic, alfabetul alveolar și distrat al pietrelor ilustrului Leagăn, armau nemăsurat, ori alungau infuz tablele unei nerepetate Physici 52. "Implicatele pajuri", ca și imaginea, foarte asemănătoare, din "Secol": "Arcuite pajurile", țin de condiționările actului de plăsmuire artistică (nu deosebite de cele ale vietii), așa cum îl înțelege Barbu, și prezintă, metaforic, modul de desfășurare în timp a acestuia, asemenea unei jerbe 53 de artificii, de-a lungul unor "direcții divergențe în care se partajează elanul"54, pentru
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
a afecta, în sens negativ, psihicul uman, de multe ori, el evidențiază faptul că poiesis-ul reprezintă o componentă esențială a vieții. Inelul lui Gyges, alegoria cavernei, mitul lui Er, demonstrează capacitatea ficțiunii de a ne conduce la adevăruri mai înalte. Plăsmuirea literară nu oferă dovadă peremptorie a Adevărului, dar instalează, în noi, dorința de a face tot posibilul pentru a-l găsi, de a ne ordona viața, ca o căutare a Adevărului, Frumuseții și Binelui. Doctrina platoniciana a poiesis-ului este apoi
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
neistovit spectacol, calmă participare! Ești mărirea până la gând, a dulcilor esențe familiare? Vale irizata, hore fericite ale ecourilor, arce protectoare cerești străvăzuta frigiditate a acelor cămări e blând împletita de o alternata mărturisire 54. Momentul de iluminare însoțește actul de plăsmuire a operei, în fapt, participare la Creația continuă caracteristică vieții ("neistovit spectacol") se prelungește în actul lecturii și se exprimă printr-un "catharsis liric"55 ("calmă participare"), care traduce, astfel, exhilarația Sufletului individual ce își regăsește Unitatea pierdută ("arce protectoare
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
italice în original) Printr-un fel de grație acordată lui de natură - prin percepția individuală detașata a vietii - "spiritualitate a vederii"58, poetul percepe o realitate sensibilă și unică, în continuă schimbare, i.e., durata, depășind percepția generica a oamenilor. Actul plăsmuirii unește această durată originară, cu dimensiunea temporală proprie creatorului. Acesta se străduiește să adapteze mijlocele de expresie de care dispune (în speță limba) pentru a le stabili determinări cât mai precise în opera ce se naște astfel. Din acest motive
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]