3,250 matches
-
cu sine și pentru toți o poezie curată și dreaptă”. Este poezia din anii imediat postbelici, temperată în raport cu excesele experimentelor avangardiste și cu delirurile imagistice suprarealiste, ale căror sechele teribiliste se mai percep totuși în dicție. Poemele din prima lui plachetă, Ora 25 (1946; distinsă în manuscris cu Premiul pentru poezie „Ion Minulescu”) se deschid cu o imagine insolită, generatoare, la rândul ei, de alte jerbe de artificii, însă o bună tehnică a versificării este evidentă în acest discurs epicizat al
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
se vede obligat să intre într-o nouă perioadă de tăcere, din cauza barierelor idiomului străin și a riscurilor aculturației. În colecția proprie, „Semn”, scoate de sub tipar, în condiții grafice de excepție și în tiraje aproape confidențiale, peste o duzină de plachete de versuri. Grafician și pictor, fin caligraf, L. este convins de capacitatea artei de a restitui în contemporaneitate sincretismul pierdut al începuturilor omenirii. La nivelul poeticității ca atare, indecizia formelor și a culorilor sporește impresia de irealitate. Sugestiile alchimice („în
LUNGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287925_a_289254]
-
Colaborează cu versuri, proză, teatru la „Lupta Moldovei”, „Astra”, „România literară”, „Tribuna”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Iașul literar” ș.a. Personaj incomod, boem fantast și pitoresc, M. era în fond un om grav, serios, delicat. Debutează editorial la vârsta de optsprezece ani, cu placheta Cu barda-n porți de veac (1941). În celelalte culegeri de versuri publicate în timpul vieții, Eu, Meșterul Manole, Poeme (1968), Caprichos (1970), Schițe iconografice (1973), Guernica (1974), Zeu orb cu flori (1982), arată o largă disponibilitate pentru experiențele de ordin
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1952- 1954). Redactor la „Scânteia tineretului” (1953-1959), trece ulterior la Radio. Scrie mai ales literatură pentru copii și adolescenți - Palatul primăverii (1961), Jurnal de bord (1963), Alarmă la Colțul viu (1964) -, o plachetă Prin fereastră-zarea- albastră (1966) ș.a. În 1979 emigrează în Germania, unde activează ca redactor al postului de radio Europa Liberă, prezent în programe cu pamflete și cu emisiunea „Tribuna satelor”. Colaborează la „Dialog” (Germania), „Alergătorul de la Marathon” (Danemarca). Proza din
MANUCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287998_a_289327]
-
Familia” și „Amfiteatru” (1974), fiind prezentat de Ștefan Aug. Doinaș, respectiv de Constanța Buzea. Între 1979 și 1982 ocupă funcția de secretar general de redacție la „Opinia studențească”. Colaborează la „Ateneu”, „Argeș”, „Cronica”, Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „România literară” ș.a. Prima plachetă de versuri, Nunta în sâmbure (1975), apare în caseta Zece poeți tineri și se bucură de o bună primire. De altfel, anul următor obține Premiul „Nicolae Labiș”. Amiaza câmpiei (1977) este cartea prin care poetul își stabilește coordonatele esențiale, liniile
MARCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288006_a_289335]
-
mai târziu, lunarul „Ecosofia”. Preocupat de problemele ecologismului, aspiră să fundamenteze o disciplină nouă, desemnată ca „ecosofie”. Desfășoară activitate didactică în cadrul Universității Ecologice din București, ca titular al Catedrei de ecosofie. A debutat în presă în 1945, iar prima carte, placheta Lespezi pe un veac apus, i-a apărut în 1947. A colaborat la „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Tribuna”, „Orizont”, „Flacăra”, „România liberă”, „România pitorească”, „Viața militară” ș.a. A publicat poezie, proză, reportaj, publicistică, eseistică, multe scrieri fiindu-i
MAIORESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
Aviv) ș.a. Semnează și Boris Marian Mehr. I se acordă Premiul Cenaclului „Nichita Stănescu” în 1985. Poezia lui M. cultivă un umor discret, reținut, asociat acidității asumate, într-un stil direct, ca într-o radiografie a trăirilor. Figura centrală din plachetele sale este profesorul, mască auctorială ce dezvoltă aserțiuni filosofice. Poemele au o structură dialogică: se deschid cu maximele expuse de profesor, urmează interpretarea în registru parodic și se încheie cu adevărurile expuse ex cathedra de către profesor. Umorul fin vine din
MARIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
colecție „unu”. Odihna neagră apare cu sprijinul lui M. Blecher și al lui Sașa Pană. Medicul poet și animator al grupului de la „unu” îl vizita des la Roman și, cu ocazia acestor întâlniri „lângă patul marelui suferind”, fixându-se cuprinsul plachetei, se vor fi reformulat și unele versuri, ceea ce ar explica vaga amprentă suprarealistă a celor douăzeci și cinci de poeme. Primii comentatori nu trec neobservate lipsa de coeziune și unele „reziduuri din poezia lui Sașa Pană” (Tiberiu Iliescu), identificând totuși sensibilitatea inedită
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
de două decenii, volumul Soare scufundat (1966) deschide alte experiențe lirice, însă este astfel conceput încât să facă vizibilă încercarea de refacere a punților cu primele vârste ale poetului. Ciclul intitulat programatic Cântece neauzite conține, alături de versuri reluate din vechile plachete sau dintre cele rămase în publicațiile interbelice, un număr de poeme din perioada cât M. tăcuse, „blocat la lumina zilei”. Întoarcerea parțială „la uneltele dintâi” (M. N. Rusu) este vizibilă și în fragmentele mai vechi ale amplului poem autobiografic Între
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
Ramuri” din Craiova, la „Albatros”. În studenție, colaborările sale își mențin același ritm în „Curentul magazin literar”, „Universul literar”, „Dacia rediviva”, „Claviaturi”, „Slovar” (Râmnicu Vâlcea), „Caiete de poezie”, „Fapta”, „Studentul român”. În „Națiunea” G. Călinescu îi publică aproape o întreagă plachetă de versuri, iar M. își alcătuiește un volum intitulat Ferestrele orașului, care va rămâne în corecturi. După 1948 colaborările sale devin mai rare. De-abia din 1955 poetul revine la uneltele sale și numele îi reapare în revistele „Contemporanul”, „Flacăra
MANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
și idee, astfel încât trăirea poetică nu mai cunoaște acele sincope de tranzitivitate specifice scrierilor anterioare. Începe să devină perceptibil sentimentul morții, care cunoaște o mai bună reprezentare în Poezii (1938). După o ușoară scădere prin Însemnări de vacanță (1939), o plachetă ce nu înregistrează prea multe reușite estetice, M. publică volumul care l-a impus în atenția criticilor, Însemnări despre lume, prieteni și moarte (1940). Aici predomină meditația existențială, iar marile întrebări primesc răspunsuri ce sporesc neliniștea și amplifică dimensiunea tragică
MARIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288029_a_289358]
-
textelor este conflictul dintre indecizia trăirilor și limpezimea tiparului formal. Erosul parcurge o scală variată, de la melancolia blândă a iubirii pierdute la jubilația regăsirii. Căutarea esențelor dincolo de eveniment și sentimente este o constantă. Experiența războiului, cuprinsă în notațiile sincopate din placheta de poezii Însemnări pe scut (1968) ori în paginile reportericești din jurnalul de campanie Oameni în alb (1970) se convertește în literatură în spiritul aceluiași program. Frumusețe amară (1969) cuprinde câteva nuvele izbutite, ilustrând o mare varietate tehnică, dar și
MAXIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288068_a_289397]
-
lucrat ca jurist la Combinatul Siderurgic din Hunedoara. Debutează în 1942, la „Gazeta de Transilvania”, pe când era încă elev. Colaborează cu versuri și traduceri la „Steaua”, „Tribuna”, „Orizont”, „Argeș”, „Secolul 20”, „România literară” ș.a. Începând din 1966, când îi apare placheta Cercul de aur, publică mai multe cărți de versuri și câteva romane - Pe sub arcada porții negre (1972), Am lăsat graurii să zboare (1976), Albastrul flamingo (1979). Un volum-bilanț Interviu liric, publicat în 1998, cuprinde fragmente din caiete de versuri „parțial
MARTINOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288048_a_289377]
-
I s-a decernat, în 1965, Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române. Angajat în campania inovatoare dusă de Ion Vinea, mai târziu și în cea a lui Tristan Tzara, marcat de Baudelaire și Oscar Wilde, la douăzeci și unu de ani semnatar al plachetei de proze poematice Figurile de ceară, M. se mișcă inițial în paradox și insolit. Poza dezabuzat ironică și-o va păstra, de altfel, tot timpul. Micile lui snobisme, reacții destinate să epateze, se traduc în inocente veleități nobiliare. Bunăoară, fragmente
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
Viața românească” ș.a. Ca poet, M. se specializase în versificări subintitulate fie „poeme scenice”, „evocări istorice”, montaje literar-muzicale, „teatru-document”, fie „poeme dramatice muzicale”, într-un fel de poezie-vehicul al sloganelor proletcultiste, destinată explicit brigăzilor „artistice” de agitație. Seria o deschide placheta Stele fără amurg, apărută în 1959. Ca folclorist, alcătuiește și publică, ajutat de numeroși colaboratori, masive antologii de „folclor nou”, ilustrativ fiind volumul Folclor poetic nou (1965), care conține texte pseudofolclorice, ocazionale, compuse de activiști culturali, prelucrări de poezii culte
MEIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288080_a_289409]
-
valorilor clasice, al tradiției. Materializat în poetica baladescă a lui M., acest cult a determinat numeroase luări de atitudine polemice împotriva postmoderniștilor. Tradiția - Mihai Eminescu („zeul poeziei noastre, poate chiar Dumnezeul ei”), Ion Creangă („sublimul povestitor”), cărora le-a dedicat plachete aparte (Măria sa, Poetul, Năzdrăvanul Creangă, „Moșul...”, ambele din 1992), Alexie Mateevici („părintele limbii noastre”) - i-a impus o viziune asupra lumii hrănită din miturile fundamentale românești, o expresie folclorică limpede și adâncă, dar i-a indus și o anumită discursivitate
MATCOVSCHI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
atâta lipsa de simt autocritic, atâta virtuozitate în absență oricărui accent sincer, încât și cele câteva reminiscențe, influențele de câri e imprimata poezia d-lui Ilieșiu, nu pot nimic pe langă recordul lipsei d-sale de personalitate.” Abia cu două plachete târzii, Lângă hotar (1943) și Sângerări ardelene (1944), poezia să capătă mai multă individualitate. Ultima dintre acestea exprimă de la un capăt la altul jalea Transilvaniei de Nord, înrobita în urmă Dictatului de la Viena. Este mărturisirea unui pribeag, plângere a dorului
ILIESIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287524_a_288853]
-
sentimente amestecate, între jenă și disimulată mândrie -, omul I. a stârnit mai degrabă compasiunea confraților (Panait Istrati și Tudor Arghezi, în special, l-au ajutat mult), în timp ce poetul I. s-a bucurat de unele aprecieri reconfortante. Cele nouă volume și plachete de versuri apărute într-o jumătate de veac îi reflectă într-o măsură biografia spirituală, înregistrând evoluția de la percepția proaspătă a împrejurimilor natale la un fel de filosofie (morală) a senectuții. În prima carte, Inventar rural, poetul își circumscrie mediul
ILEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287512_a_288841]
-
și „Ziua”, șef de secție în cadrul ziarului „Curentul”, director al publicației „Opinii paralele” și director editorial la „Lumea magazin”. A debutat în 1973 la revista „Flacăra”. Colaborează la „Orizont”, „România literară”, „Luceafărul”, „Vatra”, „Tribuna”, „Facla”, „Familia”, „22”, „Caiete critice” ș.a. Placheta de debut a autorului, Unde, ce, când... (1990), cultivă o lirică meditativă, cu străluciri mate, în care realul este perceput în versuri intens metaforice, denotând o sensibilitate artistică ce oscilează între ingenuitate și artificialitate. O melancolie surdă străbate întreg volumul
IORDACHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287599_a_288928]
-
mai albă, mai iarnă decât mine/ Tu, seara plângi cărunt, îmbătrânind potopul” - Povestea), alăturate sensibilității, dar și încărcăturii ideatice, reușesc să contureze un univers liric recognoscibil la nivelul fiecărui volum. I. a surprins prin publicarea în același an, 1999, a plachetei Necuprinsele și a două cărți de proză, Pașaport pentru Orașul de Sus și Doctorul de pe comoară, ultimele fiind literatură „de sertar”. În Pașaport... impresionează modul cum se îmbină terifiantul, sufocantele angoase cu o poezie de o rară puritate. Nu este
ISANOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287623_a_288952]
-
iar versurile-manifest, conjuncturale, rudimentare fiind abandonate în favoarea unei atitudini mai echilibrate. I. rămâne fidel aceluiași „dulce stil clasic”, chiar dacă unele „libertăți lingvistice” anunțau din etapă în etapă o anume primenire poetică. Adept al versului ritmat și rimat, el aduce în placheta Patima ciocârliei (1970) un mănunchi de poeme axate pe o tematică largă, convertită de cele mai multe ori în poezie autentică. Își leagă numele, în buna tradiție a lirismului românesc, de cinstirea locurilor natale: Blajul, Transilvania, țara. Patria limbii române (1985) se
IRIMIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287618_a_288947]
-
pentru a urma Facultatea de Drept. Colaborează la „Cuget moldovenesc”, „Pagini basarabene”, „Viața Basarabiei”, „Însemnări ieșene” (1936-1940) și „Jurnalul literar” (1939). În martie 1938 se căsătorește cu Eusebiu Camilar, iar în anul următor intră ca stagiară în Baroul de Iași. Placheta Poezii, apărută în 1943, este singura culegere antumă, incluzând treizeci și opt de titluri. Istovită de boală (endocardită lentă majoră), I. se stinge în casa părinților săi, refugiați din Basarabia la București. În volumele postume Cântarea munților (1945; Premiul Fundațiilor
ISANOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
diletanți”. Lucrarea nu prezintă virtuți dramatice sau literare. Alte două compoziții de gen, Aur negru (1930) și Luciditate (1931), n-au trezit interesul teatrelor sau al criticii de specialitate. De o atenție oarecum binevoitoare s-au bucurat, în schimb, câteva plachete de poezie: Icoane (1928), Arabescuri (1929), Liniște (1934), Versuri (1934), Versuri (1942). Se adaugă un volum de proză scurtă, Cu duhuri rele (1928), fără ecou în epocă. În „Crainicul” (Târgu Jiu, 1931), J. publică un fragment din Jertfa îngerilor, roman
JALES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287664_a_288993]
-
teatru sau de proză încercările lui J. au rămas într-un anonimat cvasitotal, versurile n-au trecut neobservate, autorul obținând în 1942 și un loc doi la concursul de poezie al revistei timișorene „Fruncea”. Reunind poeme risipite în diferite publicații, plachetele semnate de J. preiau de obicei titluri din volumele anterioare, astfel încât ultimele două, intitulate Versuri, oferă o imagine completă a posibilităților lui de exprimare lirică. Poezia de început este una descriptivă, apelând deseori la versuri de 12-14 silabe și la
JALES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287664_a_288993]
-
inițiativa ei organizația și-a reluat activitatea în 1994. S-a implicat activ în procesul de renaștere națională și de democratizare din Republica Moldova. În 1992 i s-a decernat Premiul Fundației Culturale „Iancu Flondor”. Debutează în presă în 1968. Primele plachete de versuri - La șezători (1975) și Trecere în alb (1980) - poartă amprenta unui accentuat romantism adolescentin, transcriind stări și ipostaze în care dragostea poate ajunge la beatitudine. Cărțile ulterioare, Stare totală (1986) și Dorul (1991), o reprezintă pe J. cu
JOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287675_a_289004]