1,535 matches
-
paradisiac, în Afară-i toamnă („timpul încărcat de tristețe și fatalitate”), în vreme ce în Epigonii sentimentul dominant este al disoluției lucrurilor, al unui timp trecând inexorabil. Progresiv, poetul „a răsturnat perspectiva timpului, întorcând ochii (de la viitor) spre trecut, unde a stabilit plenitudinea lucrurilor cari în prezent trec, se duc, se destramă și mor”. G. a tradus o selecție din poezia lui Ion Caraion, apărută sub titlul Lacrime perpendicolari (1994). A publicat remarcabile studii despre poeți italieni: Linguaggio di Ungaretti (1959), La mess
GUŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287392_a_288721]
-
Scrieri: Poamă acră, Chișinău, 1969; Ultima modă, Chișinău, 1982; Cioara celebră, Chișinău, 1984; Lumânărele, Chișinău, 1986; Mărgeanul zilelor, Chișinău, 1987; Sfintele rădăcini, Chișinău, 1997. Repere bibliografice: Mihail Dolgan, A exprima cât simți și cugeți, LA, 1987, 18 iunie; Tudor Palladi, Plenitudinea și sfințenia rădăcinilor, LA, 1996, 20 iunie; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 220-221. A.B.
RUSNAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289402_a_290731]
-
amiază”, „Scânteia tineretului”, 1979, 9 257; A. I. Brumaru, „Vară de amiază”, „Cuvântul nou” (Covasna), 1979, 2 273; Ciobanu, Însemne, II, 214-217; Victor Atanasiu, „Amiaza lui Empedocle”, RL, 1984, 21; A. I. Brumaru, „Amiaza lui Empedocle”, AST, 1984, 6; Costin Tuchilă, Ritmul plenitudinii, LCF, 1984, 37; Ulici, Prima verba, III, 141-142; Ulici, Lit. rom., I, 309; Raluca Dună, „Îngerul exterminator”, LCF, 2002, 36; Constantin Stan, O altă generație pierdută, „Ziarul de duminică”, 2002, 40, 41. C.H.
SAMPETREAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
asemenea, îndemnul de a ne lăsa deposedați de propriile bunuri, renunțînd la procese (63-64), și de a alege sărăcia. Dintre darurile primite de la Dumnezeu, cel mai însemnat este „teologia”, darul ce izvorăște din contemplație, producînd în suflet o stare de plenitudine absolută; e o formă de rugăciune care se deosebește de rugăciunea în sens restrîns, prin care omul se străduiește să se îndrepte spre Dumnezeu (67-75). Capitolele 76-89 sînt dedicate harului și se referă la botez, la luptele cu poftele trupești
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar putea fi luat drept prototip, sau mostră sau stindard al Ll a "Epocii", în care lipsea totul, dar se afirma că (avem) totul. Cuvântul folosit frecvent de NC, ca și de acoliți, cu specialul sens hiperbolic de Ll, al plenitudinii: avem totul - mascând pe lipsește totul, sau ("mobilizatorul", drept urmare, să facem totul! - să depunem eforturi și mai mari; avem, unii, încă în urechi pronunțarea, de către NC și de cei care-l imitau, cu un superb accent intensiv. Adj. sunt, toate
Un text din "epoca de aur" by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/17126_a_18451]
-
domeniul educației fizice și sportului. Colibaba-Evuleț, D. și Bota, I. (1998) susțin că acesta are o mare eficiență educațională (instructivă), o structură preponderent motrică, care desfășurată sub formă de întrecere, provoacă bună dispoziție tuturor participanților ce se angajează cu toată plenitudinea forțelor pentru a câștiga. Colibaba - Evuleț, D. și Bota, I. (1998), consideră că se pleacă de la ideea că în orice joc există o zonă de instrucție prin care pute influența sau modela gândirea, aptitudinile intelectuale, capacitatea de investigație, însușirea de
Metodica predării fotbalului în gimnaziu by Gheorghe BALINT () [Corola-publishinghouse/Science/1663_a_3119]
-
definește o formulă proprie, reclamându-se atât de la cei ce, sintetizând tendințele noi, redau criticii „libertatea și puterea ei de creație”, cât și de la respingerea oricărui „fanatism metodologic”. Critica nouă trebuie să fie una a pregătirii sensului pierdut, sens „al plenitudinii și al totalității”. Întoarcerea autorului rămâne, prin problematică și calități stilistice, acestea topind dezinvolt-elegant asperitățile celor mai „aride” aspecte, un moment semnificativ în dezbaterile critice românești dintr-o fază extrem de dificilă, anii ’80 ai dictaturii. Dincolo de abordarea istorico-teoretică, S. discută
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
simultan de Karl Marx și de Friedrich Nietzsche, se glosează incontinent pe seama sensurilor exclusive sau absente, a confruntării dintre text și cititor, dintre autor și critic ș.a.m.d. Modelele unei hermeneutici alternative de orientare irenică - interesate mai curând de plenitudinea sensurilor, de supraabundența interpretărilor nonbeligerante - nu trebuie inventate ab nihilo. S. le redescoperă în critica culturală din veacul al XIX-lea: Mathew Arnold, John Ruskin, Oscar Wilde, cărora le dedică unele din cele mai subtile pagini. Întorcând cu dexteritate discursul
SPARIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
să țină seama. Omul, ca individ, este singur, pe când persoana se află Într-o permanentă comuniune cu celelalte persoane. Ea nu este niciodată singură. Viața ei interioară este universul conștiinței și al valorilor morale, culturale și spirituale, care-i conferă plenitudine și echilibru. Vidul sufletesc este dat de absența acestor valori, de faptul de a fi rupt sau părăsit de ceilalți, sau de boala psihică. Spre deosebire de om, de individ, persoana este o ființă În expansiune. Ea se Îmbogățește continuu prin faptul
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
prin eliberare, Întrucât, depășind limitele impuse persoanei mele, iese de sub rigorile necesității, proiectându-mă dincolo de aceasta. Este actul meu sau momentul de Împlinire, de realizare plenară a ființei mele. Această Împlinire reprezintă anularea neliniștii mele interioare. Ea este starea de plenitudine interioară, pe care mi-o dă Împlinirea Eului meu, În conformitate cu aspirațiile sale o dată realizate. În fapt, ca om, eu continui să rămân În lume, În realitatea unor limite, pe care nu-mi este dat să le depășesc decât ca trăire
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
față de ceilalți. O persoană dobândește valoarea de a fi morală atunci când, prin modul său de existență, reușește să se desprindă de sine, devenind disponibilă pentru o altă persoană sau pentru un grup de persoane (E. Mounnieră. Ea reușește să atingă plenitudinea În momentul În care ceilalți, cărora li se devotează, reprezintă pentru ea mai mult decât propria sa viață. Individul este Însă ființă primară, dependentă de pulsiuni și de nevoile sale fundamentale, În primul rând cele de ordin biologic. El este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de iubire. Iubirea, ca virtute creștină fundamentală, semnifică apropierea dintre oameni, o apropiere sufletească, interioară, o dăruire reciprocă, dezinteresată. Cel mai important aspect este legat de iubirea aproapelui, care este nu numai virtute morală, ci și atitudine sufletească. Ea atinge plenitudinea În iubirea dintre persoana umană și persoana divină, așa cum este realizată În persoana lui Iisus. Morala se situează Între religie și psihologie, ca sursă a Psihologiei Morale. Ea contribuie foarte mult la edificarea unei concepții și unei atitudini practice, constituind
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
că ea aparține și unei alte lumi, către care aspiră permanent. Rigorile lumii reale, ea le resimte ca limite de care vrea să se elibereze. Acesta este raportul exterior al existenței persoanei cu lumea. În plan interior, persoana aspiră către plenitudine. Plenitudinea este Împlinirea prin completare, unirea cu celălalt. Acest aspect se manifestă și În planul existenței. Fiecare persoană tinde, dorește, să-și completeze propria sa existență, cu existența unei alte persoane. Așa cum o persoană se completează cu alta, la fel
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ea aparține și unei alte lumi, către care aspiră permanent. Rigorile lumii reale, ea le resimte ca limite de care vrea să se elibereze. Acesta este raportul exterior al existenței persoanei cu lumea. În plan interior, persoana aspiră către plenitudine. Plenitudinea este Împlinirea prin completare, unirea cu celălalt. Acest aspect se manifestă și În planul existenței. Fiecare persoană tinde, dorește, să-și completeze propria sa existență, cu existența unei alte persoane. Așa cum o persoană se completează cu alta, la fel două
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pierdere a forței sufletești, fie o criză morală a existenței, fie, În alte condiții, o boală psihică. În afara acestor condiții, viața interioară este cuprinsă și se afirmă prin valorile culturale, morale și spiritual-religioase din care persoana Își construiește propria sa plenitudine. Aceasta este condiția de a fi ea Însăși. Aceste valori mă raportează la un model suprem, suprauman, la un arhetip de care eu mă simt legat prin filiația valorilor care emană din el și pe care eu, preluându-le, mi
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ceva care este orientat către propria ta existență. În plus, nu poți fi niciodată singur, chiar dacă dorești acest lucru, Întrucât, fiind În lume, ești printre celelalte persoane și, independent de tine, de voința ta, Împreună cu ele. Singurătatea absolută, ca și plenitudinea absolută nu există. Chiar În suferință, În izolare, În boală, nu ești singur. Îți trăiești propria ta stare, dar simți că ceilalți sunt lângă tine. În singurătate, golul existenței Îl umplu amintirile, ele reprezintă Întoarcerea trecutului În prezent. Atunci ești
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
individul tot nu este singur, Întrucât el este concentrat asupra acestor stări neobișnuite care-l frământă. Singurătatea se Înfățișează ca fiind o anumită stare, de o formă particulară, a existenței individului, care, prin natura sa, se opune ca semnificație valorică plenitudinii. Pentru existențialiști, omul, fiind unic ca persoană, este „singur-În-lume”. După filosofia creștină, persoana umană nu este niciodată singură, ci În comuniune cu celelalte persoane sau În comuniune cu Dumnezeu (D. Stăniloaeă. Dar existența nu este egală. Inegalitatea ei este dată
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
iubirea sunt condițiile transcendenței, ale depășirii temporalității perisabile. Acestea se regăsesc toate În planul organizării Supra-Eului moral. Ele sunt sentimente și aptitudini morale și sufletești către care persoana tinde și pe care le pune În valoare pentru a-și realiza plenitudinea ființei sale. Ca instanță de cenzură colectivă, profeții judecă, previn, amenință și anunță pedeapsa și mânia lui Dumnezeu care se va revărsa asupra oamenilor când aceștia se abat de la legea divină. Ei sunt glasul conștiinței colective a unui grup uman
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
etc. Din punct de vedere psihologic, situațiile Închise generează angoasa, neliniștea existențială, slăbesc echilibrul interior și ordinea sufletească. Persoana, profund tulburată, dominată de singurătate și disperare, poate sfârși prin a apela la suicid. În cazul situațiilor-deschise apare o stare de plenitudine interioară, de plăcere, fericire și extaz. Angoasa este Însoțită, din punct de vedere moral, de o mare durere sufletească, chinuitoare, apăsătoare. Extazul este Însoțit de o plăcere care deschide, o stare expansivă, senzația unei eliberări interioare de dureri, de griji
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
semnifică ieșirea și depășirea limitelor lumii, dar și a propriilor limite. Viața ascetică de renunțări lumești Înseamnă deschidere interioară și comuniune cu Dumnezeu-Tatăl. O relație bazată pe iubire, În care omul nu este niciodată singur. Iubirea va transforma suferința În plenitudine, iar mântuirea interioară va Înnobila umanul, Înălțându-l și Întărindu-1. Catharsisul este purificare. Mântuirea este Înălțarea și transfigurarea umanului prin comuniunea iubirii dintre om și Dumnezeu. În cazul vinovăției tragice, eroul este singur În lupta cu destinul. În cazul păcatului
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
se realizează starea de comuniune dintre om și Dumnezeu. Din punct de vedere psihologic, extazul este o experiență psihologică pură și complexă, În cursul căreia sensibilitatea externă, corporală pare a fi anulată, individul trăind cu intensitate un sentiment interior al plenitudinii, pe care-l dă Întâlnirea și absorbția sa În planul divinului. Experiența extatică este o chestiune de conștiință. În cursul acesteia, contactul cu realitatea fizică externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ar fi ceva celest, ci În sensul că omul, În Întruparea lui pământească, este incapabil s-o suporte. Trebuie să se transforme fizicește sau să moară. Este un sentiment clar și indiscutabil. Ai brusc senzația că simți natura În toată plenitudinea ei și te surprinzi Îndată spunând: da, este adevărat. Zidind lumea, Dumnezeu la sfârșitul fiecărei zile de creație a zis: Da, e adevărat, e bine. Nu este... nu e Înduioșare, ci numai așa, bucurie. Nici să ierți ceva, pentru că nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Fericirea este mai mult decât eliberare. Ea este acel „a-fi-tu-Însuți”, a fi propriul tău stăpân, și astfel să nu mai depinzi de nimeni. Fericirea este starea prin care Îți anulezi singurătatea, alungi grija și tristețea izolării prin atingerea stării de plenitudine. Socrate spunea că fericirea este corelată cunoașterii: și cu cât Înaintezi mai mult În cunoaștere, cu atât mai mult te Îmbogățești, devenind mai Înțelept și independent. Pentru L.A. Seneca, fericirea este o aspirație continuă a oamenilor, dar ea nu poate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nu este numai un sentiment al așteptării, ci și o tendință, o aspirație profundă a spiritului, de refacere a unității persoanei prin Întâlnirea reciprocă În planul interiorității sufletești cu celălalt. În felul acesta, dorul devine o aspirație a completării, a plenitudinii reciproce a două persoane În planul interior al acestora. Este semnificativ faptul că moartea, care suprimă existența fizică, corporală, ca prezență obiectivă În lume a unei persoane, nu anulează relația mea cu celălalt care, pentru mine, a plecat din lume
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
meu este exprimată de Lamartine În admirabilele sale versuri: Borné dans sa nature, infinie dans ses voeux L'homme est un Dieu tombé qui se souvient des cieux. Preferința interpersonală este, În plan ideal, nostalgia originilor, În plan interior, nevoia plenitudinii, iar În plan exterior, nevoia de a-fi-conform-cu o anumită imagine exemplară, respectată și admirată. În felul acesta pusă problema, situația prometeică se dovedește a fi cu totul altceva decât situația oedipiană. Persoana umană este atrasă de celălalt, nu numai În virtutea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]