1,339 matches
-
apoi, după ce și l-a supt, să-l întindă și mamei; era întâia dărnicie. Putea păși singur în cerdac: era întâia pribegie. În curând pașii lui se căzniră prin ogradă; ulița îl privea înduioșată pe sub poartă, făcându-i semne cu portița: îl chema la ea. El nu putea ajunge până acolo. Supărarea curcanului îl speria ca o furtună; se-nnoura curcanul în pene - el fugea în cerdac. Purta rochiță pe atunci și se numea Puiuțu. „Straiele băiețești îi fură întîia armură; chivăra
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
acesta ajunse voievod al ogrăzii: ograda era el. Și se supuneau toți, căci colții dulăului, care-l însoțea supus, erau pravilă temeinică și temută. Asemeni tuturor voievozilor, a vrut să întreacă hotarele care-i îngrădeau puterea. Astfel a ajuns la portiță. Ulița, străjuind în prag, l-a oprit să-l întreacă. Era prea mare pentru a se mulțumi cu ograda, dar prea mic pentru a se încumeta pe uliță. Gata să plângă, s-a așezat pe prag. Fără să vrea, mâinile
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
film și-a arătat interesul de a-i distribui pe toți În „cel mai tare reality-show din toate timpurile“. Din fericire, studioul avea o sucursală În Birmania, o fabrică de confecții care funcționa de dinaintea sancțiunilor. Iar prin tot felul de portițe și scutiri, la care s-a adăugat un lobby intens, au primit undă verde. Cum ar fi spus Harry: —Să Înceapă spectacolul! O singură mică diferență: emisiunea nu putea să se numească Supraviețuitorii Domnului, așa cum sperase Pată Neagră. Directorii studioului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mi-am dat seama că despre yuta din Okinawa erau scrise aceleași lucruri. În Okinawa încă mai rămăsese o cale de mântuire. «Poate aș putea deveni și eu yuta? Am dreptul ăsta, nu-i așa?», speram. Pentru mine era o portiță. Apoi m-am dus în Okinawa și m-am întâlnit cu o yuta faimoasă. Eram mulți oameni la întâlnirea respectivă, dar numai eu am fost chemat și mi s-a spus: «Se pare că ai ceva probleme!» De parcă mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
și intrară în vâltoare, purtând rod în pântece și icoane de lemn în mâini. În mijlocul râului lăsară icoanele cu lumânări aprinse să plutească la vale, cu ochii sfinților în sus, spre ferecatele porți ale cerului. "Scoală Ene-Caloiene/ Adu cheițele, deschide portițele,/ Să curgă ploițele, să crească semințele,/ Să curgă pâraiele pe toate cărările,/ Să tragem clopotele, să ne crească pâinile,/ Că de când le ai încuiat, lacurile au secat,/ Câmpul s-a uscat, vitele-au zbierat,/ Pâinea s-a pălit, lumea s
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și intrară în vâltoare, purtând rod în pântece și icoane de lemn în mâini. În mijlocul râului lăsară icoanele cu lumânări aprinse să plutească la vale, cu ochii sfinților în sus, spre ferecatele porți ale cerului. "Scoală Ene-Caloiene/ Adu cheițele, deschide portițele,/ Să curgă ploițele, să crească semințele,/ Să curgă pâraiele pe toate cărările,/ Să tragem clopotele, să ne crească pâinile,/ Că de când le ai încuiat, lacurile au secat,/ Câmpul s-a uscat, vitele-au zbierat,/ Pâinea s-a pălit, lumea s
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
scos-o aseară din mână, și apoi, fulgerător, s-a aplecat cu buzele pe mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
el, vorbind sacadat. - Și cu celelalte trupuri ale dumneavoastră cum rămâne? Îl Întrebă Mașa, aducându-și aminte de discuția În care Extraterestrul Îi povestise că venise aici multiplicat În șaizeci și nouă de exemplare. - Era să uit, răspunse oaspetele, deshizând portița. - Cred că nu ni le lăsați aici drept zestre? spuse Mașa-n glumă, În timp ce vântul Îi smulse teancul de bancote pe care le ținea În mâini, Împrăștiindu-le prin curte. - Voi lua cu mine tot ce am de luat, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care mă foloseam mai mereu... știam să tac, să las cuvintele să urle numai în mine și să vorbesc doar atunci când mă simțeam ascultat cu adevărat. Pierdut cu gândul aiurea, am auzit cu greu glasul Sorinei care mă striga de la portiță. Lasă lopata jos din mâini și mergi să te speli! A venit mama ta. E în club și acuși începe ședința. Am dus ultima roabă de bălegar la movila pe care o strânsesem cu câțiva metri mai în colo, apoi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
vrea să-ți fie limpede că nu-l poți considera... cum să-ți spun... nu-i poți zice vagabond. — Atunci cu atît mai mult ar trebui să fii sincer și să-mi spui orice consideri că mi-ar deschide o portiță. Nu-i frumos să susții că-ți ascund ceva, spuse el izbucnind În rîs, și după o clipă adăugă: Pesemne că sora mea a Înflorit lucrurile nițel. — Dacă dispariția cuiva de acasă nu este pusă la cale În mod deliberat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
colțurile ochilor. Una dintre Întrebări, de exemplu, ar fi fost: „Ce zi este astăzi?” - stupidă, de altfel. Răspunsul ei mi-ar fi permis să-mi dau seama cît de mult a afecta-o prezența mea și mi-ar fi deschis portițe spre alte Întrebări scormonitoare. Ce mai tura-vura, În clipa de față era singura pe care o cunoșteam și mă Întreb cît de mult m-ar putea ajuta dacă mi-ar acorda sprijinul? Voiam, dacă era posibil, să scot de la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
le-am scris eu Însumi sau dacă mi le-a dat cineva. Mă intrigau teribil... ca o Întrebare la care nu se poate răspunde. Dar le-ar fi să Încerc să formez numărul acela? Poate că folosindu-l ca o portiță spre trecut, voi fi În stare să-mi recapăt memoria. Telefonul se afla În colțul de lîngă casa de marcat. Scaunul femeii, exact În spatele lui. Și cînd am trecut prin fața ei, abia a schițat un gest de a-și schimba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
timp m-am putut răzbuna. Da, așa cum am spus. Și tu nici măcar de asta nu-ți dai seama”. „Nu m-am gândit la răzbunare niciodată”, răspunsei. „Nici eu, dar e modul nostru, al femeilor, instinctiv, când nu mai găsim sinuozități, portițe, cărărui, poiene, prin care să ne strecurăm. Numai că nici asta până la urmă nu ne vindecă, dovadă că te iubesc în continuare”. Se întoarse executând un fel de piruetă, cu fața spre cel care îi era soț, se prinseră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
După garduri de nuiele, pe lângă hambare lungi de scânduri, se mișcau câțiva oameni, printre saci, printre paie îngrămădite, și un glas ascuțit, ciudat, se urca, parcă sfredelea liniștea locurilor. —Iacă ș-o locuință omenească! zise doctorul. Și deodată, la o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ș-o locuință omenească! zise doctorul. Și deodată, la o portiță îngustă, printre spinii gardurilor, răsări un cap spăriat, un cap negru, cu barba și cu părul ca-n spulber de vânt. —Stăi! zise doctorul. Și dădu să coboare. La portiță, în clipa aceea, obrazul omului bărbos parcă se umfla de bucurie. Două mâni negre se ridicară, glasul ascuțit izbucni deodată: A! ce mai faci, iubite!... Încotro? Încotro? Și întindea și scutura acum o mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care se ridicase cu asprime și prin care din greu răzbătea, el nu știa să umble decât pentru puținele și săracele lui plăceri: o beție cu prietinii, un rând de straie nouă... Iar vorbele schimbate îndelung la un colț de portiță, în fundul unei grădini, le rostea tot pentru plăcerile lui visate cu cutremur în ceasurile-i grele și singuratice. Cu gândul ațintit numai asupra vreunei plăceri se strecura întotdeauna repede, cu ochii lui mari și negri lucind prin fundul înserării, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în părul strâns cunună, cu gura ușor deschisă, în care luceau dinții albi și ascuțiți ca de sălbătăciune. Deodată ea nu mai zâmbi și-i zise încet: —Ascultă, Costandine... eu am a-ți spune ceva... Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii, de lângă grajd... Am să te aștept ș-am să-ți dau drumul. —Bine... șopti flăcăul, și parcă avu o mișcare spre dânsa, să-i cuprindă mâna, ori să-i dovedească printr-o desmierdare c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fiind obosit... îi zise ea cu blândeță. Și Alexa se simți foarte împăcat și mulțămit la sunetul glasului ei. Dar în noaptea aceea chiar, după ce vătaful cel bărbos adormi liniștit, Cristina se furișă afară din odaie și se duse la portița de lângă grajd, unde o aștepta pădurarul. Cum deschise, îl și cuprinse cu amândouă mânile de grumaz. Și dintrodată se simți strânsă lângă tașca cea înflorită cu alămuri. Cu răsuflarea pierită, i se păru că moare. Dar învie îndată, fericită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Octavian Goga Că o vecernie domoala Se stinge zvonul din dumbrava, Pleoapa soarele-si închide Sus, pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
vilelor și căsoaielor Îngropate În ceață. Printre ele se ridica turnul Întunecat și solitar la vilei Aldaya, ancorat În păduricea unduitoare. Mi-am dat deoparte părul ud care-mi cădea În ochi și am alergat Într-acolo, traversînd bulevardul pustiu. Portița de grilaj se bălăbănea În bătaia vîntului. Mai Încolo, se deschidea o potecă unduitoare care urca pînă la casă. M-am strecurat pe portiță și am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără milă. Apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
deoparte părul ud care-mi cădea În ochi și am alergat Într-acolo, traversînd bulevardul pustiu. Portița de grilaj se bălăbănea În bătaia vîntului. Mai Încolo, se deschidea o potecă unduitoare care urca pînă la casă. M-am strecurat pe portiță și am pătruns pe proprietate. Prin desiș se deslușeau piedestale de statui dărîmate fără milă. Apropiindu-mă de casă, am băgat de seamă cum una dintre statui, efigia unui Înger purificator, fusese abandonată În interiorul unei fîntîni ce Împodobea grădina. Silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vineții, Îndepărtîndu-se. Am hotărît să nu mai aștept să se Întoarcă și am făcut drumul pe jos, În timp ce se lăsa noaptea. Îndată am zărit silueta „Îngerului de negură“. Am scos cheia pe care mi-o dăduse Bea și am deschis portița decupată În grilaj. Am pătruns pe proprietate și am lăsat ușa aproape Închisă, pregătită să-i Înlesnească trecerea Beei. Venisem mai devreme În mod deliberat. Știam că urma să sosească abia peste vreo treizeci-patruzeci și cinci de minute. Voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe ușă Îmi tăie cheful de a mai cerceta, m-am Îndepărtat de locul acela. Tocmai eram pe cale să renunț la căutarea unui drum de acces spre pivniță cînd, aproape Întîmplător, am dat, În celălalt capăt al coridorului, peste o portiță pe care, la Început am luat-o drept un dulap pentru mături și găleți. Am Încercat clanța, care a cedat de Îndată. De partea cealaltă se Întrezăreau niște trepte ce coborau În picaj către un hîrdău de Întuneric. Mă izbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru această pricină. O chemă și-i spuse: Du-te să duci laptele la coana preoteasă! Viviana luă sticla cu lapte și plecă fără tragere de inimă și cam tristă, dar nu îndrăzni să spună nimic. Tata o urmări din spatele portiței și-l văzu pe Toma, un băiețel din vecini de-o vârstă cu Viviana, cum s-a așezat în fața ei în mijlocul drumului cu mâinile întinse în lateral, spunându-i: Ăsta e drumul meu, nu-ți dau voie să treci! Viviana
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]