1,462 matches
-
Deci, cât face? Cât să-ți dăm, domnule Bender, cât zici? Tolea se aplecase mult spre aparatul de taxat. Șoferul uluit de bacșișul neobișnuit nu mai încercă să lămurească nimic, bucuros de aiureala provincialului. Se și auzise sunetul sec al portierei trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mi fi ținut vreodată haina. Vai, am promis că nu o să vorbesc despre Tim. Și nici măcar să mă gândesc la el. Ieșim din Ba Mizu și ne îndreptăm spre mașina lui Adam. E un Mercedes SLK, și Adam îmi ține portiera deschisă cât timp eu alunec în scaunul de piele și mă gândesc că sunt o fată norocoasă. Nu că aș fi superficială. Dar m-am cam săturat de Nissanul Micra la mâna a doua al lui Tim. Mergem la Browne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
se află Jack, În sacou și cravată. Îmi zâmbește, și toate temerile mele dispar ca niște fluturi. Jemima se Înșeală. Nu sunt adversara lui. Sunt cu el. — Bună, zice, cu un surâs călduros. Arăți foarte bine. — Mersi. Apăs pe mânerul portierei, dar un bărbat cu șapcă se grăbește să mi-o deschidă. — Ce proastă sunt ! zic stresată. Nu-mi vine să cred că urc În mașina asta. Eu. Emma Corrigan. Mă simt ca o prințesă. Mă simt ca un star de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
că-mi tremură picioarele. Cred că am neapărată nevoie să beau ceva. Și n-am rimel decât la un ochi, Îmi dau brusc seama. Mașina argintie oprește În fața casei și din ea iese același șofer În uniformă ca ieri. Deschide portiera și Jack iese din mașină. — Bună ! zice, mirat să mă vadă. Am Întârziat cumva ? — Nu ! Eu... Îhm... stăteam pur și simplu aici. Mă-nțelegi. Admiram priveliștea. Fac un gest larg spre drum, unde, pentru prima oară, observ un bărbat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
simplu mi-a scăpat. Și a fost o mare greșeală. Dar... și tu ai greșit, și eu te-am iertat. Nici măcar nu se uită la mine. Nu-mi dă nici măcar o șansă. Mașina argintie oprește lângă bordură și el deschide portiera. Mă străbate un atac de panică. — Jack, eu nu sunt așa, spun Înnebunită. Nu sunt așa. Trebuie să mă crezi. Nu de-asta te-am Întrebat despre Scoția ! Nu am avut nici cea mai mică intenție... de a-ți vinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un secret atât de important ! Nu voiam decât să-ți aflu micile tale secrete, atât. Micile tale secrete idioate ! Voiam doar să te cunosc mai bine... așa cum mă cunoști tu pe mine. Dar el nu se Întoarce să mă privească. Portiera grea se Închide cu zgomot și mașina demarează. Iar eu rămân singură pe trotuar. DOUĂZECI ȘI ȘASE O clipă, nu mă pot mișca. Rămân acolo Împietrită, cu fața bătută de vânt, cu privirea spre capătul străzii, unde a dispărut mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
lesă. Prietenul meu nu mai are nici câinele, de anul trecut când a dat o mașină peste el. Pe șosea, întorcându-se de la Filipești, se oprise la vorbă cu niște cunoscuți și în fracțiunea de secundă cât a rămas deschisă portiera câinele, înnebunit se vede de cădura din mașină, a sărit de pe bancheta din spate drept sub roțile bolidului care venea pe banda cealaltă... Inutil să-i spun că exact la sfârșitul ăsta mă gândeam, cu vreo două săptămâni înainte de accident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
zâmbet. Becky... Dă să mă prindă de mână, dar eu mă trag repede. — Sinceră să fiu, chiar nu văd ce rost are să vin și eu, dacă e vorba doar de afaceri, zic supărată. Mai bine stau acasă. De fapt - deschid portiera. De fapt, cred că o să plec chiar acum. O să chem un taxi de la studio. Trântesc portiera mașinii și pornesc cu pași mari pe stradă, iar sandalele mele cu clementină fac țac‑țac pe caldarâmul fierbinte. Aproape am ajuns la poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
chiar nu văd ce rost are să vin și eu, dacă e vorba doar de afaceri, zic supărată. Mai bine stau acasă. De fapt - deschid portiera. De fapt, cred că o să plec chiar acum. O să chem un taxi de la studio. Trântesc portiera mașinii și pornesc cu pași mari pe stradă, iar sandalele mele cu clementină fac țac‑țac pe caldarâmul fierbinte. Aproape am ajuns la poarta studioului, când îl aud strigând, atât de tare încât mai multe persoane se întorc să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipă, sunându‑l disperată, sperând în ciuda lipsei de speranță că am să‑l văd alergând spre mine. Însă domnișoarele de onoare au ajuns și a parcat încă un Rolls Royce, și nici urmă de Luke. În clipa în care văd portiera deschizându‑se și zăresc rochia de mireasă, mă retrag grăbită în biserică, înainte ca vreunul dintre nuntași să creadă că aștept afară pentru a perturba intrarea miresei. Mă strecor înăuntru, încercând să nu afectez muzica de orgă. Angela Harrison mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu m-ar obligă sè mènânc ouè umplute, mi-ar pregèti altceva, exact ceea ce mi-ar plècea mie, ar rèspunde tuturor așteptèrilor mele reale, m-ar satisface și m-ar hrèni, atunci?! Directorul o conduce pânè la stradè, îi deschide portiera unei mașini parcatè lângè mercedesul magistratului, o mașinè pe care n-o observasem, E cu mașina! Rèmân unde mè aflu, în umbrè, pânè când ea demareazè încet și pânè când silueta directorului se pierde pe aleea spre casè, apoi mè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
-o, M-am înscris deja la o școalè de șoferi, Bine, Matei, dar tu abia intrai în mașină asta! zâmbindu-mi cu infinitè duioșie, Dacè dau scaunul șoferului în spate, foarte în spate, explicându-i și, ca sè-i dovedesc, deschid portiera, mè așez în scaun și manevrez maneta care face ca scaunul sè ruleze în poziția maximè, Uite, încap perfect! Sigur cè nimeni nu mai are loc pe bancheta din spate, dar eu nu mi-am cumpèrat mașinè că sè plimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
miros al trupului meu n-a dispèrut și nici nu și-a diminuat consistentă, îl simt în permanențè, presant și învèluitor, o sferè aerianè de efluvii, transparentè, înconjurându-mè și, ori de cîte ori fac mișcèri bruște, schimb vitezele, deschid ușa portierei de la mașinè, mè surprinde cu adieri învèluitoare și reci, apoi, când sunt la duș, triumfètor, anihilând celelalte mirosuri, a sèpunului, a șamponului, ca și cum apă, curgând din abundențè ar deschide toții porii pielii mele eliberându-l din captivitatea lèuntricè a dermei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
ad-hoc care dorea „un mic împrumut” pentru că pierduse totul la jocuri. Sau, cine știe, vreo femeie cu adevărat sărmană. Mai ales pe acestea din urmă prințul le ajuta. Cu generozitate chiar. Nu suporta să vadă femei nefericite. Valetul îi deschise portiera și Manuc auzi vocea femeii. ― Alteță, vă implor! Tata e pe moarte. Vrea să mă vadă. Trebuie să ajung la el cât mai repede. Vă implor, Alteță! Tatăl femeii locuia destul de departe, la una din barierele Parisului. Prințul îi ceru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
putut să lupte cu cangurii agresivi. Mașina acoperea până la ultimul centimetru din spațiul de parcare al vecinilor, ba chiar mânca și din cel al Fionei și al lui David, astfel că odată ce parcau, aceștia nu mai puteau să deschidă ambele portiere ale mașinii lor. — Fir-ar al dracului! a înjurat Fiona când oglinda laterală s-a lovit de jeep, iar ea a fost nevoită să iasă, din nou, de pe alee ca să repoziționeze mașina. Sperase că înjurătura a fost suficient de sonoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
după ce-și consumase propria greutate în bere la nunta lui Luca și Alison. Credeam că alcoolicii sunt anonimi, a remarcat Fiona cu voce tare. David însă nici măcar n-a clipit. După ce a tras frâna de mână, femeia a deschis portiera și s-a decis să-și lase soțul să doarmă în mașină. Oricum, dacă l-ar fi trezit atunci, omul avea să fie dezorientat și morocănos - încă un copil de care să aibă grijă în afară de Jessica pe care trebuia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Oricum, dacă l-ar fi trezit atunci, omul avea să fie dezorientat și morocănos - încă un copil de care să aibă grijă în afară de Jessica pe care trebuia s-o culce. Să lăsăm porcii să sforăie, s-a gândit Fiona închizând portiera cu un gest silențios. În timp ce-și căuta cheile, femeia auzea sunetul înfundat al Jessicăi care plângea în casă. Asta a făcut-o să zâmbească. Chiar și la vârsta fragedă de doar un an de zile, fetița era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ea nu mai era decât semaforul de care se apropiau. Alison a tras mașina în parcare, la câțiva metri de casieria de bilete, dar a lăsat motorul să meargă. —De ce, Luca? l-a întrebat ea din nou. Bărbatul a deschis portiera, a scos un picior din mașină, apoi s-a întors cu fața către ea. Pentru că nu pot să garantez c-o să iubesc copilul creat de doctori la fel cum îmi iubesc băieții, care au fost creați din dragoste, în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
centură. — Nu asta a fost intenția mea, a zis bărbatul ridicând din umeri. Tu mi-ai pus o întrebare, iar eu ți-am dat un răspuns cinstit. Asta e tot. Apoi s-a dat jos din mașină și a trântit portiera. — Mulțumesc că m-ai adus, a adăugat el prin geamul întredeschis. Ne vedem diseară. Alison a băgat în marșarier și-a întors mașina furioasă, făcându-i pe toți cei aflați în preajmă să înțeleagă că nu era deloc mulțumită. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și la televiziune. De unde dracu’ vii? Gacel arătă vag în spatele lui. — Din port... — Și unde te duci? Făcu un semn cu bărbia spre străduță. — Acasă... — în regulă... Ia, dă-mi buletinul. — N-am. Tipul așezat pe bancheta din spate deschise portiera și ieși din mașină, ținând în mână, aparent fără intenția de a-l folosi, un pistol-mitralieră scurt, și se apropie de targuí încet și cu o figură indolentă. — Ia să vedem... Cum vine asta că n-ai buletin? Toată lumea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vă faceți cu adevărat griji că Îl vom acuza pe Derek Brewster, ar trebui să ne dați orice informație care ne-ar fi de ajutor. Dând vesel din coadă. Am să țin minte. M-am dat jos și-am Închis portiera În urma mea, așteptând să aud mașina demarând. Dar, În loc de asta, se trânti și portiera de pe partea lui. Se mișcă repede, așa că ajunse lângă mine aproape Înainte să apuc să-mi scot cheile. Hainele dumitale, zise el și-mi Întinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să ne dați orice informație care ne-ar fi de ajutor. Dând vesel din coadă. Am să țin minte. M-am dat jos și-am Închis portiera În urma mea, așteptând să aud mașina demarând. Dar, În loc de asta, se trânti și portiera de pe partea lui. Se mișcă repede, așa că ajunse lângă mine aproape Înainte să apuc să-mi scot cheile. Hainele dumitale, zise el și-mi Întinse o pungă de plastic. — Mersi, am răspuns cu răceală, luându-i punga din mână. Distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ușa unei Închisori nici măcar o oră, de parcă aș fi fost un pușcăriaș proaspăt eliberat și care nu e tocmai pregătit să Înfrunte lumea din afară. O mașină opri dinaintea mea. Am examinat-o curioasă. Cel puțin Înăuntrul ei era uscat. Portiera din dreptul locului pasagerului se deschise larg, dar nu coborî nimeni. Apoi, șoferul s-a aplecat peste scaun și a Început să gesticuleze. Am privit peste umăr, dar nu era nimeni În spatele meu. — Vrei să urci odată În nenorocita asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Își lăsă paharul pe masă, iar eu l-am imitat, fără ca mâna să-mi tremure vreo clipă. Achită nota cu un aer atât de hotărât, că n-am mai protestat, oferind-mă să plătesc jumătate. Am ieșit, iar el descuiat portiera. — E oare Înțelept să conduci după ce-ai băut două whisky-uri duble? am spus În timp ce mă urcam. — Câtuși de puțin, răspunse, pornind ștergătoarele de parbriz. Nu era prea mult de condus până la garsonieră. Păi, mulțumesc că m-ai condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
de condus până la garsonieră. Păi, mulțumesc că m-ai condus, am zis, coborând. Nu te superi dacă o șterg Înăuntru? E foarte multă umezeală aici. N-am mai așteptat să aud ce avea de zis. Am trântit pur și simplu portiera și-am țâșnit În sus pe scările de la intrare, pescuindu-mi cheile din buzunar. Simțeam o nevoie copleșitoare de singurătate, chiar dacă asta nu avea să-mi priască. Am descuiat a treia yală, am dat un brânci ușii și-am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]