894 matches
-
aceste texte se construiește o rețea, în care liniile ferme și cele întrerupte sunt la fel de relevante. Ele spun la fel de multe despre interiorul fiecărei istorii, dar și despre mediul care o conține. Toate aceste marcații, adevărate contururi mișcate care delimitează experiențele povestite, desenează involuntar un perimetru : o hartă scrijelită pe un teritoriu disputat de foarte multe condiționări, presiuni și prescripții. Este o hartă a spațiului în care scriitoarele se manifestă în forme oblice, pe care și le negociază mai mult sau mai
A scrie. A naste. Tudor. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
că am fost chiar așa și că am comis cutare sau cutare gest sau eveniment. Nu Îmi explic de unde Îmi vine această pornire de a manipula materia povestirii; parcă raportul adevărat nu este cel Între mine, cel de atunci (cel povestit) și cel de acum (cel care povestește), ci Între mine și ea, mai precis, Între mine și plăcerea ei de a asculta anumite fapte și anumite nuanțe ale acestor fapte. Nu mai sunt atent la verosimilitatea povestirii, ci mă preocupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care deveneau din ce în ce mai mici de la o zi la alta. Dar Dumneazeu îi zâmbise lui Hobbs Wentworth și îl înzestrase cu talentul luptătorului pentru libertate. Iar Jeddy Barnes și prietenii lui știau că Hobbs e priceput și la altceva decât la povestitul pildelor din Biblie copiilor. Omora oameni. Și o făcea foarte, foarte bine. Câteodată, undița sa era un cuțit Ka-Bar, alteori o funie sau carabina Colt, atât de dragă lui. Toate misiunile lui din ultimii ani fuseseră duse la îndeplinire perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
familii, mă gândesc eu, cu noi patru combinați ca să naștem o creatură care să însemne mai mult decât suma părților noastre - sau mai puțin, câteodată, în funcție de starea de spirit combinată a participanților. E genul de animal vesel, cu chef de povestit și fericit, care apare când am avut cu toții o zi bună: e un specimen destul de rar. Dar destul de des se întâmplă ca Ben, Judy și cu mine să fim într-o stare suficient de bună - lui Sally i-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
vă explic. Pe prima pagină ne Întîmpină titlul: Inventarul iernilor. Îmbinarea sugestivă a celor două cuvinte - a prozaicului, aridului inventar cu puternic figurativul iernilor - compun o metaforă deja suficient de intrigantă. Mottoul din Enigma Otiliei despre cinema, despre un film povestit se referă doar la una din dimensiunile formei romanești. Acum nu mai rămîne decît să Începem. Iată primele fraze: „PIERDUT AUTOBIOGRAFIE. EI, ȘI ?... O DECLAR NULĂ. Și vîntul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. CÎte o frunză se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de cărămidă roasă al closetului din fundul curții)... Zgomotul mașinii, farurile aprinse care bat În cameră, aruncând lumina pe zidul Împădurit de un zugrav cu brazi mici și albaștri, de lângă patul Înalt. Salteaua patului este umplută cu paie. Va trebui povestit drumul pe care Îl fac ei la un depozit de paie de pe strada Avrig ca să cumpere paie proaspete, să le Înlocuiască pe cele vechi, paie care fac străjacul Înalt, până aproape de tavan, ei Îi spun străjac, nu saltea, ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
mumii așteptau ceva în fața ferestrelor înalte dinspre șosea, decorate cu stuc, oamenii aceia cu mâna la pălărie. Simțea ritmul calului, clătinându-se ușor în trap, un ritm care îi încorda trupul, o umplea cu cele trăite, dar și de cele povestite - despre străbunicul acela care călătorise într-o troică prin Rusia lui Tolstoi -, și mama îi privea cu un fel de mândrie, da, chiar cu orgoliu pe acești oaspeți de vacanță, care era clar că în acest loc consacrat sporturilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
câteva ore aproape În fiecare zi. Desigur, Îi citise articolul despre el din Atlantic, cu măgulitoarea afirmație de Început: „Domnul James oferă Întotdeauna o delicatesă intelectuală cititorilor cunoscători“ și, chiar dacă Îi contestase cu inutil de multă energie „darul natural al povestitului“, tonul general al observațiilor era deopotrivă pozitiv și rațional. Îi citise și câteva dintre creațiile personale pe care, În ciuda limitării impuse de accentul tipic feminin pus pe tema iubirii și a căsniciei, le găsise pline de tușe vesele, de observații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o reia cu nerăbdare. Era un lucru pe care Îl recunoștea cu tristețe, fie și numai În tăcere, față de sine Însuși, În nopțile nedormite. Era oare cu putință, așa cum afirmase Fenimore În articolul ei, să Îi lipsească „darul natural al povestitului“? Loialul Atlantic Începu publicarea În foileton a Muzei tragice În ianuarie 1889, iar Henry, care scria ultimele capitole, așteptă În zadar câteva cuvinte de Încurajare din partea editorilor privind reacția cititorilor. Între timp, editorii săi englezi, Macmillan, Îi ofereau un avans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
incită tot mereu la puneri în scenă ale căror intrigi se pierd în încrengături; iar de personaje pe care să le pot invoca nu am dus lipsă nicicând. Astfel, istoria asta a mai fost spusă o dată, mai degrabă expediată decât povestită concludent, și anume spre sfârșitul anilor ‘60, în romanul Anestezie locală, de către un profesor pe nume Starusch, când acesta a mutat „Cursul de gătit pentru începători“ în lagărul cel mare Bad Aibling, așadar sub cerul liber al Bavariei Superioare, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
picior de lemn - existau mulți. Indiferent dacă era sângerete sau cârnat de porc, briceag sau cuțit cu lamă fixă, în timpul călătoriei în direcția asta sau în cea opusă: ceea ce memoria depozitează și păstrează ca rezervă se leagă într-o istorie povestită când așa, când astfel și nu se sinchisește de origini și de alte amănunte incerte. Cert rămâne că acel caporal cu un picior de lemn totuși plauzibil, care șezuse lângă mine în sala de așteptare din Göttingen, m-a sfătuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la care, mai târziu, am intrat ucenic carte după carte și în cinstea căruia am înființat un premiu. La astea s-a adăugat, în ediția ilustrată de Frans Masereel, Ulenspiegel a lui Charles de Coster. Un amestec dens de vremuri povestite care avea să devină combustibilul care să pună în mișcare furia mea scriitoricească încă refulată. Și câte altele nu au fost citite, mai devreme sau mai târziu, în Lenzburg, ca și când ar fi trebuit încă înainte de nuntă să-mi fac provizii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
te beven de klinkaert, ceea ce înseamnă „E timpul să se audă clinchet de pahare“. Iar după asta, ca la un semnal, făcea țăndări ultimul pahar pe care-l băuse. Dar indiferent cine m-a plasat pe șina fără sfârșit a povestitului - la început, profesorul Littschwager a fost acela care l-a vaccinat pe elevul său cu Simplicissimus al lui Grimmelshausen -, dulapul de cărți al socrilor mei a fost zestrea Annei; însurându-mă cu ea, am devenit și bogat, pe deasupra. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și alte legende în care se vorbește cum a apărat Fecioara Maria muntele Athos de năvălitori de tot felul, și-a încheiat Mariana povestirea, plecându-și privirea sfioasă și vizibil obosită. Ceilalți copii încă o priveau în tăcere. La întâmplarea povestită se apropiaseră unii de alții, involuntar, pe nesimțite, astfel că formaseră un cerc strâns de trupuri în jurul Marianei și al lui Andrei. Erau impresionați. În ochii câtorva se citea chiar o ușoară spaimă. Andrei înțelese starea prin care treceau aceștia
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
acum, Îi disting dînd din mîini În blocul de vizavi, cu luneta. Mulți sînt țigani. A doua problemă a anchetei mi-a dat și mai mult de gîndit. Nu pot descrie nici o Întîmplare definitorie pentru cărțile mele În afara celor deja povestite. Mai degrabă-i vorba de o suită de Întîmplări. Și un sentiment constant. Un ton: disperarea. Fără a putea preciza exact de ce sînt disperat și nici măcar dacă mă mai simt astfel. Prima mișcare a suitei a fost dirijată de Sren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
zguduit, mai uimiți ca niciodată, iluziile s-au făcut terci, nu asta e America pe care-o visam. Așadar Încă nu e gata. Totuși nu cred că aș face pactul lui Goethe, doar aș repune În funcțiune ghilotina. O Întîmplare povestită demult de Paul Simionescu: cînd a murit Stalin, profesorul s-a dus la biserică pentru a-i mulțumi Tatălui nostru carele ești În ceruri și preotul tocmai Îl căina pe Iosif Visarionovici, arătîndu-se topit de grijă pentru toate popoarele prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
el stătea în dreptul ușii-fereastră legănându-se, cu mâinile la spate și uitându-se țintă, fără să scoată o vorbă, știind că doar așa, neîntrerupând-o și lăsând-o să facă și pauze și să se întoarcă asupra frazelor și faptelor povestite, să le limpezească ori chiar să le nege, până când faptele vor fi căpătat conturul dorit, nu întotdeauna cel mai nimerit, dar foarte pline de sevă tocmai de asta - trebuie să fi avut un curaj nemaipomenit să ia doar un cufăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mai ales cele de casă, cu ciocolată“, mărturisește cel care an de an îi bucură pe copiii lumii cu cele mai dorite cadouri. „Nu este nimic mai frumos pe lume decât să faci, mereu, mereu daruri“. *** Autobiografia lui Moș Crăciun, povestită lui Jeff Guinn, Editura Nemira, București, 2006. Preț: 24,90.
Agenda2005-49-05-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/284469_a_285798]
-
acela de a povesti faptele, de a descrie locurile și personajele. Faptele și întâmplările pot fi povestite la persoana I, când naratorul este și participant la acțiune. El povestește doar întâmplările la care asistă. Naratorul devine astfel personaj în cele povestite, în diverse situații: - personaj narator, care, adesea, este personajul principal al narațiunii (exemplu: personajul narator Nică din Amintiri din copilărie de Ion Creangă); - personaj martor, care participă la o întâmplare și o relatează la persoana I (exemplu : povestitorul din schița
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
însă de limitele verosimilului și necesarului, o imitație înțeleasă ca o reelaborare superioară a datelor realului. Finalitatea artei o reprezintă catharsis-ul, curățirea patimilor, purificarea pasiunilor, transformarea lor în înclinații virtuoase: „tragedia [...] imitație închipuită de oameni în acțiune, și nu povestită și care stârnind mila și frica săvârșesc curățirea acestor patimi”. Dar purificarea nu reprezintă decât o treaptă, scopul final al artei este plăcerea, „o plăcere de factură estetică cu o semnificație intelectuală care păstrează arta în sfera raționalități”. Epistola către
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
Adelaida pictează portrete sau peisaje (și nu poate termina nici unul), iar Aglaia stă, nu face nimic. Nici eu nu prea am spor la lucru: nu-mi iese nimic. Ei, uite că am ajuns; luați loc, prințe, aici, lângă șemineu și povestiți. Vreau să văd cum vă pricepeți să povestiți. Vreau să mă conving pe deplin și, când o să mă văd cu prințesa Belokonskaia, bătrâna, o să-i spun totul despre dumneavoastră. Vreau ca toată lumea să se intereseze de dumneavoastră. Hai, începeți odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ba încă și în tren!... repetă ea, parcă amintindu-și ceva. — Ah, e o istorie stupidă, nici nu merită s-o repet: din pricina guvernantei prințesei Belokonskaia, Mrs. Schmidt, dar... nici nu merită s-o repet. — Negreșit trebuie să mi-o povestiți! exclamă veselă Nastasia Filippovna. — Pe asta încă n-am auzit-o! observă Ferdâșcenko. C’est un nouveau*. — Ardalion Alexandrovici! se auzi iarăși glasul rugător al Ninei Alexandrovna. — Tată, te caută cineva! strigă Kolea. — E o istorie stupidă și pot s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
măcar o dată în viața lui. E ideea mea, din care, totuși, nu trag deloc concluzia că lumea ar fi alcătuită numai din hoți, cu toate că, zău, uneori tare-aș mai vrea să trag această concluzie. Dumneavoastră ce credeți? — Ptiu, ce prostește povestiți, replică Daria Alexeevna, și ce aiureală; nu se poate ca toată lumea să fi furat ceva; eu una n-am furat niciodată nimic. — Bine, Daria Alexeevna, n-ați furat niciodată nimic; dar ce-o să spună prințul, care s-a înroșit tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai rezista deloc și se întărâtase brusc, uitând chiar de toate și întrecând orice măsură; până și fața i se schimonosise. Oricât ar părea de ciudat, se poate să se fi așteptat la cu totul altfel de succes de pe urma celor povestite. Asemenea „gafe“ de prost-gust și această „lăudăroșenie de tip special“, cum le numise Toțki, i se întâmplau destul de frecvent lui Ferdâșcenko și se potriveau perfect cu firea lui. Nastasia Filippovna chiar tresări de furie și-l privi insistent pe Ferdâșcenko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
împăca cu stridența și independența caracterului ei. Printre altele, a făcut observația că „se pare, ei acolo, după cum li-e dintotdeauna obiceiul, au cam prea luat-o razna făcând din țânțar armăsar; că, oricât de atentă a fost la cele povestite, nu s-a convins câtuși de puțin că li s-a întâmplat într-adevăr ceva serios; că ar fi mai bine să aștepte să iasă ceva; că prințul, după părerea ei, e un tânăr cumsecade, deși bolnav, ciudat și cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]