841 matches
-
recunoștea doar o conexiune unidirecțională între gândire și realitate, tratând-o pe cea din urmă ca pe ceva ce există independent, putând fi înțeleasă prin formularea unor enunțuri care să corespundă faptelor. Acest punct de vedere a atins apogeul în pozitivismul logic, filosofie care s-a dezvoltat la începutul secolului XX la Viena. Pozitivismul logic susținea că enunțurile bine formulate sunt fie adevărate, fie false, iar cele care nu se încadrau în nici una din categoriile respective erau considerate lipsite de sens
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
din urmă ca pe ceva ce există independent, putând fi înțeleasă prin formularea unor enunțuri care să corespundă faptelor. Acest punct de vedere a atins apogeul în pozitivismul logic, filosofie care s-a dezvoltat la începutul secolului XX la Viena. Pozitivismul logic susținea că enunțurile bine formulate sunt fie adevărate, fie false, iar cele care nu se încadrau în nici una din categoriile respective erau considerate lipsite de sens. Pozitiviștii logici tratau faptele și enunțurile ca fiind entități diferite. Singura legătură dintre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
sine. Absurditatea acestei poziții a fost subliniată de Ludwig Wittgenstein, care și-a încheiat Tractatus Logico-Philosophicus afirmând că aceia care i-au înțeles cartea trebuie să conștientizeze faptul că este lipsită de sens. La scurt timp după aceasta, a abandonat pozitivismul logic și a devenit unul dintre fondatorii filosofiei analitice. Tradiția care tratează realitatea ca pe ceva care există independent rămâne bine înrădăcinată în modul nostru de a privi lumea. Să luăm, de exemplu, teoria economică clasică bazată pe ipoteza comportamentului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
abandonate, fără ca altceva mai bun să le ia locul. în științele socioumane, cu excepția economiei, atitudinea față de realitate a ajuns la polul opus. Idiomul postmoderm nu mai recunoaște realitatea, ci doar narațiunea. Cred că această poziție este la fel de eronată ca și pozitivismul iluminist. Adevărul este undeva la mijloc. Există o realitate, doar că ne este inacesibilă. Relativismul extrem al societății noastre postmoderne nu oferă un criteriu satisfăcător pentru a distinge între adevărat și fals, bun și rău. Oamenii suferă și tânjesc după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
Mark, Kagan, Robert, Karimov, Islam, Khodorkovski, Mihail, cunoaștere decizii bazate pe î, ideologia ca sursă a î, î imperfectă, obiecte ale î, dorința de î, î în realitate, î științifică, Kovaliov, Serghei, Kucima, Leonid, Protocolul de la Kyoto, laissez-faire, Lakoff, George, pozitivism logic, Luntz, Frank, Madison, James, Mahatir, Mohamed, fundamentalism de piață, Marx, Karl, McCain, John, Legea McCain-Feingold, mass-media, metafore î false, logica vs î, Orientul Mijlociu democratizarea î, alegerile în î, războiul din Irak ca factor destabilizator în î, blestemul resurselor și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1960_a_3285]
-
Asta spune și Ioan în APOCALIPSĂ... -... După care lumea va renaște dreaptă și curată, pentru a lua totul de la început... Dieu est mort! Vive Dieu! îl completă ironic Carol.. Ce naiba! Ai urmat școala secundară la claustrul de maici? Optimismul și pozitivismul tău sunt incurabile. La fel ca pesimismul și negativismul tău. N-ai nimic sfânt? Nu crezi chiar în nimic? Ba da. Credeam că ai înțeles. în dreptul la autodistrugere voluntară și demnă, în locul unei supraviețuiri jalnice și penibile. Decât o tragedie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
domniei lui Franz Joseph vom da de unele declarații chiar ale domnului primar, depuse sub jurământ, declarații cu atât mai prețioase cu cât veneau de la un om care, după propria‑i apreciere, era lipsit de orice prejudecată, aplecat fiind spre „pozitivism“. „Scena era cumplită“ (spunea domnul Benedek În Aradi Napló). Doar din considerație pentru cititor, ne vom abține să expunem starea deplorabilă În care se găseau victimele. Domnul Brener era literalmente decapitat, cu un pumnal sau satâr, iar fetițele... Se făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mărturisiră tot, spunând că În făptuirea crimei lor recunoscuseră degetul Domnului. Cerură un preot să se spovedească.“ Despre acel straniu eveniment vor relata și alte ziare europene, unele Însă manifestând o reținere mefientă, ceea ce era doar efectul pătrunderii puternice a pozitivismului În cercurile burgheziei progresiste. Spiritualiștii declaraseră - influența lor fiind covârșitoare - că acel caz admite forța magnetică incontestabilă a omului. În final pronunțase și celebrul Kardeck, o autoritate absolută, omul care se afla În comuniune cu forțele Întunericului. POVESTEA CU MAESTRUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
făptură căreia ne-limitarea i-a tăiat glasul. O luciferică de-a lor. Fără paranoia. Fără baudelairisme cu ailles de geant qui l’empêche du marcher. Eram poate pentru acea vreme la fel de poetică precum Rodica Palade și total aeriană față de pozitivismul pragmatic și forța Dinei Loghin. Și ele rătăcite în delegație: una bucată jurnalistă, una bucată ONG-istă. E drept, eu am mers acolo din rațiuni prozaice, nu ca să mă transsubstanțializez cu Mica Sirenă. Eram bucata academică a unei delegații parlamentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de drumuri noi în artă, pe care îi situează sub denumirea generică de avangarde. Diferența dintre mediul de formare academică al lui Maiorescu și cel al lui Mihail Dragomirescu dă măsura unei schimbări de paradigmă: între atmosfera culturală dominată de pozitivism și atmosfera postromantică marcată de spiritul nietzscheano-wagnerian al Decadenței, distanța este marcată. Postjunimistul dogmatic va deveni, în deceniile care vor urma, o béte noire pentru moderniștii autohtoni; în mod ironic însă, tot el se va număra printre cei dintîi susținători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
De la Poe și Baudelaire, cei dintîi promotori ai poeticilor moderne sînt „artiștii”, aceștia acționînd ca factor de presiune în răspăr cu o instituție critică prea conservatoare, ce va sfîrși prin a-i recupera. „Critica“ lui Vinea este o critică a pozitivismului și, în egală măsură, a impresionismului, denunțat ca parafrază redundantă a operei: „Avem aci să deosebim și să reținem un singur fel de critică. Nu aceea care compară autorul și-l situează și-i stabilește influențele reciproce, în legătură cu mahalaua natală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ca pasărea măiastră, se topesc ca zaimful lunii. Și numai cei aleși ne pot conduce pe drumurile minunii”. Mai rezervat, Ion Barbu - la acea dată tovarăș de drum al „contimporanilor” - va prefera să vadă în suprarealismul francez un triumf al pozitivismului asupra unei mistici specifice: „Consider poezia franceză iremediabil ratată prin inadaptarea tipului social, intelectual și retoric la marele romantism. (...) fiind o atitudiune de vis și de extaz, poezia trece pe deasupra oricărui accident. (...) Ca și naturaliștii, reprezentanții acestei maniere sînt schematici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Nouvelle Revue Française, 213, XIX, 1 juin 1931) și A. Breton („Pour Dada”, ibid., 1 aôut 1920, p. 214), apoi - cu considerații despre „doctrină” - pe Gustave Lanson, F. Vanderéme, Jacques Rivière și René Lalou. Reprezentînd orientări critice diferite - de la pozitivism la impresionism - aceștia pun accentul pe „originea instinctuală a fondului și expresia liberă a formei” (Lanson, „Reflexions d’un vieux critique sur la jeune littérature”, în Révue des Deux Mondes, 1 dec. 1921, p. 562), „distrugerea tuturor principiilor și dogmelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
adică reală, în afara obiectului acestei științe, astfel încât omul însuși nu este real decât în această calitate, iar orice cunoaștere care îl privește nu poate fi decât un mod sau o formă a acestei unice științe. Aici o ideologie scientismul și pozitivismul s-a substituit științei, însă lumea este de acum înainte percepută ca lume-a-științei din perspectiva acestei ideologii. Ideologia înseamnă totuși ceva mai mult: de fapt, ceea ce este important nu este atât această credință potrivit căreia cunoașterea se identifică cu cea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
proiectul galilean îi retrage filozofiei obiectul său propriu. Imediat ce această scoatere din joc, care nu avea la Galilei decât o semnificație metodologică, vizând de altminteri cunoașterea unei ființări non-subiective în sine, primește, dimpotrivă, o semnificație dogmatică, așa cum se întâmplă odată cu pozitivismul, filozofia este condamnată la moarte. Nu discutăm aici despre faptul că această eliminare dogmatică a subiectivității, și aceasta într-o problematică a cunoașterii a cărei esență este subiectivă, este absurdă, că ea conduce la fondatorul pozitivismului la o imensă contradicție
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
așa cum se întâmplă odată cu pozitivismul, filozofia este condamnată la moarte. Nu discutăm aici despre faptul că această eliminare dogmatică a subiectivității, și aceasta într-o problematică a cunoașterii a cărei esență este subiectivă, este absurdă, că ea conduce la fondatorul pozitivismului la o imensă contradicție care capătă forma revenirii masive a sentimentului în chiar acel loc de unde viața tocmai fusese alungată. Ne vom mulțumi să cercetăm soarta rezervată filozofiei în Universitatea neopozitivistă. În afara refluxului său deja amintit și comparabil cu cel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
spovedit și împărtășit... Teofilo Braga (1843-1924) a debutat ca poet dar, vreme de o jumătate de veac, a surprins pe contemporani printr-o prodigioasă activitate de polihistor și campion al republicanismului. Lipsit cu desăvârșire de vocație filozofică, a găsit în pozitivismul lui Auguste Comte, înțeles cu aproximație, justificarea teoretică a enciclopedismului său și tot de la Comte a împrumutat spiritul de sistem, sub obsesia căruia a trăit toată viața. Profesor la Universitatea din Lisabona, a plănuit o istorie a literaturii portugheze în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și ei, Teňfilo Braga este astăzi revendicat de ideologii naționalismului și nu fără dreptate. Pentru că Braga a fost ceea ce se numea în a doua jumătate a secolului trecut un "patriot". Cea mai mare pasiune a vieții lui a fost, după pozitivism, cultul patriei și al rasei portugheze. A vorbit despre "rasă" și despre "geniul popular" ca nimeni altul. Spre deosebire de acești trei scriitori filosofi și revoluționari, Eça de Queiroz (1860-1900) nu era nici filosof, nici enciclopedist și a încetat repede de a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
particulele puteau avea una asupra alteia o influență instantanee la o distanță arbitrară. Fie trebuia renunțat la conceptul de particulă elementară posedând, În lipsa oricărei observații, proprietăți intrinsece: lumea științifică se confrunta atunci cu un vid ontologic profund - sau adopta un pozitivism radical și se limita să dezvolte un formalism matematic predictiv al observabilelor, renunțând definitiv la ideea de realitate subiacentă. Firește, ultima opțiune avea să fie preferată de majoritatea cercetătorilor. Prima relatare a experiențelor lui Aspect a apărut În numărul 48
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
recente ale fizicii. Era ciudat că nici el, nici alt fizician din câți cunoscuse, nu avuseseră niciodată măcar o Îndoială, o neliniște spirituală. — Personal, spuse el (iar pe măsură ce vorbea, devenea conștient de ce spune), cred că m-am mărginit la acel pozitivism pragmatic, de bază, care În general le e propriu cercetătorilor. Faptele există, se Înlănțuie după niște legi, noțiunea de cauză nu e științifică. Lumea este suma cunoștințelor pe care le avem despre ea. — Eu nu mai sunt cercetător..., răspunse Desplechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Potrivit mărturiei lui, Djerzinski Îl evoca adesea pe Auguste Comte și În special scrisorile către Clotilde de Vaux și La Synthèse subjective, ultima lucrare, neterminată, a filozofului. Comte putea fi considerat, inclusiv În planul metodei științifice, ca adevăratul fondator al pozitivismului. Nici o metafizică, nici o ontologie conceptibilă contemporană cu el nu se bucurase de trecere În ochii săi. Probabil că, pus În situația intelectuală care a fost cea a lui Niels Bohr Între 1924 și 1927, Comte, sublinia Djerzinski, și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ontologie conceptibilă contemporană cu el nu se bucurase de trecere În ochii săi. Probabil că, pus În situația intelectuală care a fost cea a lui Niels Bohr Între 1924 și 1927, Comte, sublinia Djerzinski, și-ar fi menținut opțiunea pentru pozitivismul intransigent și ar fi aderat la școala de la Copenhaga. Totuși, insistența cu care filozoful francez afirma realitatea stărilor sociale În raport cu ficțiunea existențelor individuale, interesul reînnoit constant pentru procesele istorice și curentele de conștiință, dar mai ales sentimentalismul său exacerbat lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mistice. Walcott rămânea adeptul unui instrumentalism radical; produs al unei tradiții pragmatice anglo-saxone, marcat de asemeni de lucrările cercului de la Viena, el avea o anume suspiciune față de opera lui Comte, considerând-o prea romantică. Contrar materialismului pe care Îl Înlocuise, pozitivismul, sublinia el, putea să fondeze un nou umanism, iar asta, În realitate, pentru Întâia oară (În fond, materialismul era incompatibil cu umanismul și avea să sfârșească prin a-l distruge). Nu-i mai puțin adevărat că materialismul a avut importanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
este, În ciuda titlului, construit ca o lungă meditație pe marginea frazei lui Parmenide: „Actul gândirii și obiectul gândirii sunt una.” În următoarea lucrare, Tratat despre limitația concretă, precum și În aceea intitulată mai sobru Realitatea, Hubczejak Încearcă o stranie sinteză Între pozitivismul logic al cercului de la Viena și pozitivismul religios al lui Comte, fără să-și reprime pe alocuri elanurile lirice, cum dovedește acest pasaj citat adesea: „Tăcerea eternă a spațiilor infinite nu există, căci În realitate nu există nici tăcere, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
meditație pe marginea frazei lui Parmenide: „Actul gândirii și obiectul gândirii sunt una.” În următoarea lucrare, Tratat despre limitația concretă, precum și În aceea intitulată mai sobru Realitatea, Hubczejak Încearcă o stranie sinteză Între pozitivismul logic al cercului de la Viena și pozitivismul religios al lui Comte, fără să-și reprime pe alocuri elanurile lirice, cum dovedește acest pasaj citat adesea: „Tăcerea eternă a spațiilor infinite nu există, căci În realitate nu există nici tăcere, nici spațiu, nici vid. Lumea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]